O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Particularități ale comediei

1. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea piesei într-o tipologie,
într-un curent literar, într-o orientare tematică

Comediile lui Ion Luca Caragiale, inspirate din realitatea contemporană scriitorului,
aduc în fața spectatorului un univers comic în care se ascunde tragicul, deoarece personajele,
dominate de o unică trăsătură de caracter, par a fi doar marionete lipsite de valori ale
existenței și chiar de interioritate, ele reprezentând, în spiritul junimismului, concretizarea
ironică a formelor fără fond ale societății timpului său. Viziunea scriitorului este cea a unui
realist și a unui moralist.
Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca
Caragiale este a treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a geniului dramatic.
Este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului, fiind inspirată din lupta electorală desfășurată în 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, prin intermediul căreia sunt surprinse
moravuri, tipuri umane sau situații neașteptate, cu final fericit, care stârnesc râsul.
Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind
contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente diverse forme ale comicului: umorul,
ironia și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de
nume).
Fiind un text dramatic, acesta este destinat reprezentării scenice, dovadă fiind
intervențiile directe ale autorului în piesă (lista cu: „Persoanele” de la începutul piesei și
didascaliile/notațiile autorului), compoziția în patru acte alcătuite din scene și replici,
dialogul și monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu.
Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturală
„Junimea” și estetica realismului se regăsesc în: critica „formelor fără fond” și a politicienilor
corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea obținută prin
tehnica acumulării detaliilor, individualizarea „caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism
echilibrul compoziției și generalitatea situațiilor și a caracterelor.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică și de familie a unor oameni corupți
(lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor
electorale, triunghiul conjugal Zoe - Trahanache - Tipătescu).

2. Prezentarea elementelor de structură și de compoziție semnificative pentru tema

și viziunea despre lume

Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa
luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de
șantaj politic „o scrisoare pierdută” - pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât
indică atât banalitatea întâmplării, cât și caracterul repetabil al acesteia (pierderile succesive
ale scrisorii, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu același efect).

1
 Dat fiind faptul că este destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune
anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Astfel, acțiunea comediei este
plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de
generalizare, adică evenimentele se pot produce oriunde în țară. Timpul precizat este
sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în
teatrul clasic.
Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori
compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și găsirea ei de către
adversarul politic. Acesta o folosește ca armă de șantaj. Faptul stârnește o agitație
nejustificată, rezolvată printr-o împăcare generală și neașteptată.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere și gruparea independentă constituită în
jurul lui Nae Cațavencu. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce
vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Brânzovenescu – Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului.
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care conduc
spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, și prin tehnica amplificării treptate a
conflictului.
Personajele au atât o dimensiune atemporală conferită de reducerea lor la esențe, cât
și una concret istorică - grație realismului. ,,O scrisoare pierdută”, piesă în care se abordează
tema politicului și a vieții familiale în care își face loc erosul ilicit, este reprezentativă pentru
ilustrarea ironiei și a comicului, în diversele lor ipostaze. Dimensiunea clasică a comediei
este pusă în valoare prin rigoarea și echilibrul compozițional, prin personajul nonevolutiv,
prin caractere, prin componenta morală. Dimensiunea realistă este dată de încadrarea în timp
și în spațiu, de tipologiile realiste, de accentul pus asupra socialului, de legătura personajelor
cu mediul în care trăiesc și de atitudinea critică a dramaturgului.

3. Ilustrarea temei prin două scene/citate/secvențe comentate

Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
societatea românească, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de începerea comediei, astfel
că expozițiunea (existența unui triunghi conjugal și a unui conflict de interese între două
grupuri politice) și intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială prezintă
personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, „Răcnetul
Carpaților” și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor
de către adversarul lor politic declanșează conflictul dramatic principal.
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea
alegerilor. Se declanșează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi - Brânzovenescu de
trădarea prefectului. Încercările iubiților, Zoe, soția lui Zaharia Trahanache, și Ștefan
Tipătescu, prefectul județului, sunt contradictorii: Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea
lui Cațavencu și percheziția locuinței, Zoe, dimpotrivă, îi ordonă eliberarea lui și se folosește
de mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura
avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic,

2
Zoe îi promite șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la centru solicită însă alegerea
altui candidat pentru colegiul al II-lea.
În actul III, în sala mare a Primăriei au loc discursurile candidaților Farfuridi și
Cațavencu, la întrunirea electorală. Între timp, Trahanache găsește o poliță falsificată de
Cațavencu, pe care intenționează să o folosească pentru contrașantaj. Punctul culminant este
atins în momentul în care anunță candidatul susținut de comitet, Agamiță Dandanache. În
încăierare, Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea și este găsită pentru a doua oară de
Cetățeanul turmentat, care o va duce destinatarei în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar
Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care îi depășește în
defecte pe candidații provinciali. Propulsarea lui politică este cauzată de o poveste
asemănătoare, marcată tot de șantaj. În deznodământ, Dandanache este ales în unanimitate,
după voința celor de la centru și cu sprijinul lui Trahanache, iar la festivitatea condusă de
Cațavencu, adversarii se împacă.
Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică nimic în
mod esențial, ci se derulează concentric în jurul textului.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.
Personajele acționează stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Ele
aparțin tipologiei clasice pentru că au o dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind
individualizate prin limbaj și prin elementele de statut social și psihologic, astfel
diversificându-se tipurile: politicianul abil (Trahanache), amorezul și orgoliosul (Tipătescu),
cocheta și femeia voluntară (Zoe), politicianul demagog (Cațavencu, Tipătescu, Trahanache,
Farfuridi, Brânzovenescu), tipul cetățeanului derutat (Cetățeanul turmentat).
Limbajul personajelor este principala modalitate de individualizarea a caracterelor
clasice și de caracterizarea indirectă. Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare,
ticurile verbale denotă incultura, parvenitismul sau prostia personajelor.
Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă sau discrepanța comică dintre
prenume și diminutivul familiar.
Notațiile autorului (indicațiile scenice) caracterizează personajele indirect, prin
gesturi și mimică, iar în lista cu „Persoanele” de la începutul piesei, alături de numele
sugestive pentru tipologia comică, prin statutul lor social: Ștefan Tipătescu, „prefectul
județului”, este unul dintre stâlpii puterii locale; Agamemnon Dandanache este politicianul
senil, care consideră șantajul o formă de diplomație; Zaharia Trahanache, alt stâlp al puterii
locale, politicianul abil și „venerabil, avid de putere”.
„O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este o comedie totală, deoarece sursele
comicului sunt variate și evidențiază intenția autorului de a satiriza defectele omenești puse în
evidență de campania electorală.
Comicul de moravuri vizează viața de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) și
viața politică (șantajul, falsificarea listelor electorale, corupția).
Comicul de intenție, atitudinea dramaturgului față de personaje se reflectă în vorbirea
lor, utilizarea neologismului evidențiind adâncimea contrastului comic. Personajele mai
modeste în pretenții sunt doar ironizate. În schimb, Cațavencu, incult, dar cu pretenții de
erudiție, este satirizat. Un singur personaj este grotesc - Dandanache, „alesul” trimis de

3
centru. Senil, cu o vorbire incoerentă, este incapabil de a asimila neologismul pe care îl
înlocuiește cu interjecția și onomatopeea.
Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplări neprevăzute,
construite după scheme comice clasice: pierderea și găsirea scrisorii, acumularea progresivă,
evoluția inversă a lui Cațavencu (păcălitorul păcălit), coincidența, triunghiul conjugal etc.
Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reliefând defecte general-umane pe
care Caragiale le sancționează prin râs (demagogia lui Cațavencu, prostia lui Farfuridi,
senilitatea lui Dandanache, servilismul lui Pristanda).
Comicul de nume evidențiază dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor
în desfășurarea evenimentelor. Spre exemplu, „Trahanache” provine de la cuvântul
„trahana” - o cocă moale, ceea ce sugerează că personajul este flexibil, iar Zaharia sugerează
ramolismentul acestuia. Cațavencu exprimă demagogia personajului. Dandanache vine de
la ,,dandana”, care înseamnă gafă, boacănă și sufixul „-ache”, cu valoare depreciativă în
limba română. Farfuridi și Brânzovenescu au rezonanță culinară, sugerând prostia și ridicolul.
Prin comicul de limbaj, sursă de caracterizare indirectă, se evidențiază incultura
personajelor, ușor de dedus, din ticuri verbale, greșeli de exprimare, false etimologii,
pleonasm, nonsens, paradox.

4. Concluzii

Prin urmare, piesa provoacă râsul, dar atrage atenția receptorilor în mod critic asupra
„comediei umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care
acționează după principiul „scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea
unor avantaje.
Comedia de moravuri ,,O scrisoare pierdută” exprimă vocația de scriitor realist a lui
Caragiale, nu numai prin spiritul de observație deosebit și prin luciditatea cu care
analizează lumea, ci și prin preocuparea pentru social. Veridicitatea realizată prin
tehnica detaliilor, tipică acestui curent, fixarea exactă a acțiunii în timp și în spațiu, dar și
caracterul de generalitate a situațiilor sunt trăsături esențiale ale acestei opere literare.
Tipologiile sunt supuse ridiculizării, pentru că râsul a fost considerat întotdeauna un mijloc
de ameliorare a moravurilor.

4
 O scrisoare pierdută
de I.L. Caragiale

PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI

1. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea piesei într-o

tipologie/într-un curent literar/într-o orientare tematică

Comediile lui Ion Luca Caragiale, inspirate din realitatea contemporană

scriitorului, aduc în fața spectatorului un univers comic în care se ascunde tragicul, deoarece
personajele, dominate de o unică trăsătură de caracter, par a fi doar marionete lipsite de valori
ale existenței și chiar de interioritate, ele reprezentând, în spiritul junimismului, concretizarea
ironică a formelor fără fond ale societății timpului său. Viziunea scriitorului este cea a unui
realist și a unui moralist.
Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca
Caragiale este a treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a geniului dramatic.
Este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului, fiind inspirată din lupta electorală desfășurată în 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, prin intermediul căreia sunt surprinse
moravuri, tipuri umane sau situații neașteptate, cu final fericit, care stârnesc râsul.
Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind
contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente diverse forme ale comicului: umorul,
ironia și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de
nume).
Fiind un text dramatic, acesta este destinat reprezentării scenice, dovadă fiind
intervențiile directe ale autorului în piesă (lista cu: „Persoanele” de la începutul piesei și
didascaliile/notațiile autorului), compoziția în patru acte alcătuite din scene și replici,
dialogul și monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu.
Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturală
„Junimea” și estetica realismului se regăsesc în: critica „formelor fără fond” și a politicienilor
corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea obținută prin
tehnica acumulării detaliilor, individualizarea „caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism
echilibrul compoziției și generalitatea situațiilor și a caracterelor.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică și de familie a unor oameni corupți
(lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor
electorale, triunghiul conjugal Zoe - Trahanache - Tipătescu).
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa
luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de

5
șantaj politic „o scrisoare pierdută” - pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât
indică atât banalitatea întâmplării, cât și caracterul repetabil al acesteia (pierderile succesive
ale scrisorii, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu același efect).

Dat fiind faptul că este destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune
anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Astfel, acțiunea comediei este
plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de
generalizare, adică evenimentele se pot produce oriunde în țară. Timpul precizat este
sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în
teatrul clasic.
Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori
compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și găsirea ei de către
adversarul politic. Acesta o folosește ca armă de șantaj. Faptul stârnește o agitație
nejustificată, rezolvată printr-o împăcare generală și neașteptată.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere și gruparea independentă constituită în
jurul lui Nae Cațavencu. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce
vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Brânzovenescu – Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului.
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care conduc
spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, și prin tehnica amplificării treptate a
conflictului.
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
societatea românească, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Personajele au atât o dimensiune atemporală conferită de reducerea lor la esențe, cât și
una concret istorică - grație realismului. ,,O scrisoare pierdută”, piesă în care se abordează
tema politicului și a vieții familiale în care își face loc erosul ilicit, este reprezentativă pentru
ilustrarea ironiei și a comicului, în diversele lor ipostaze. Dimensiunea clasică a comediei
este pusă în valoare prin rigoarea și echilibrul compozițional, prin personajul nonevolutiv,
prin caractere, prin componenta morală. Dimensiunea realistă este dată de încadrarea în timp
și în spațiu, de tipologiile realiste, de accentul pus asupra socialului, de legătura personajelor
cu mediul în care trăiesc și de atitudinea critică a dramaturgului.

2. Prezentarea statutului moral, psihologic al personajului

Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.
Personajele acționează stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Ele
aparțin tipologiei clasice pentru că au o dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind
individualizate prin limbaj și prin elementele de statut social și psihologic, astfel
diversificându-se tipurile: politicianul abil (Trahanache), amorezul și orgoliosul (Tipătescu),
cocheta și femeia voluntară (Zoe), politicianul demagog (Cațavencu, Tipătescu, Trahanache,
Farfuridi, Brânzovenescu), tipul cetățeanului derutat (Cetățeanul turmentat).
În piesa ,,O scrisoare pierdută” apar mai multe tipuri de comic, între care cel de
caractere, în care sunt incluse personajele cu dublă apartenență: la realism, întruchipând

6
politicienii vremii, și la tipologia comică. În ambele situații ele au caracter general,
concretizând situații și defecte dintotdeauna.
Zaharia Trahanache reprezintă tipul politicianului abil și avid de putere, fiind
„prezidentul” mai multor „comitete și comiții” din județ, și, de aceea, unul dintre pilonii
partidului aflat la putere. Este un politician vârstnic, obișnuit să fie în fruntea mișcării politice
din care pare a-și face un scop în viață. Importanța lui în acțiunea piesei este anticipată de
locul ocupat în lista personajelor. Prezentarea inițială nu specifică rolul comic în compoziția
piesei, ci îl sugerează doar prin prezența pe lista personajelor a Zoei, soția celui de mai sus.

3. Ilustrarea unor trăsături ale personajului prin două scene/citate/secvențe

comentate

Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de prenumele Zaharia, care

denotă ramolismentul și de formula stereotipă „aveți puțintică răbdare”. „Venerabilul”
este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentară, dar eficientă. Știe să disimuleze și să
manevreze intrigi politice. Când este șantajat, își păstrează calmul și răspunde cu un
contrașantaj, descoperind polița falsificată de Cațavencu.
Recunoaște existența corupției la nivelul societății, ,,o soțietate fără moral și fără
prințip va să zică că nu le are”, dar practică frauda, falsificând listele de alegeri. Susține cu
seninătate că scrisoarea de amor este o plastografie. Credulitatea pe care o afișează poate fi
interpretată ca un act de ,,diplomație", prin care vrea să păstreze onoarea familială și bunele
relații cu prefectul. Cu abilitate și fermitate îi combate pe Farfuridi și Brânzovenescu,
personaje care îl suspectau pe prefect de trădare. Este respectat chiar de adversarul politic,
Nae Cațavencu, numindu-l ,,venerabilul”. Prin autocaracterizare, se evidențiază
disimularea și convingerea că diplomația înseamnă viclenie. Unele indicații scenice
(notații ale autorului) au rol în caracterizarea directă, precizând atitudinea ,,prezidentului" la
ședința electorală în sala mare a Primăriei:
,,serios", ,,binevoitor", ,,placid", ,,râzând", ,,clopoțind". Caracterizarea indirectă se
realizează prin replici care concentrează deviza lui politică. Fraza care îi rezumă principiul de
viață și îi motivează falsa naivitate este: „Într-o soțietate fără moral și fără prințip... trebuie
să ai și puțintică diplomație”.
În aparteu (adresându-se publicului), îl caracterizează obiectiv pe Tipătescu: ,,E iute!
n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect".
Indirect, consideră că un deținător al puterii trebuie să fie calm, stăpânit, așa cum este el
însuși. Cu toate acestea, lui Farfuridi îi vorbește laudativ despre ,,amicul" Tipătescu: ,,De opt
ani trăim împreună ca frații", sugerând acceptarea tacită a triunghiului conjugal.
Limbajul personajului dramatic este o sursă a comicului. Trahanache este incult,
deformând neologismele și exprimându-se confuz, chiar tautologic. Ticul său verbal „aveți
puțintică răbdare” exprimă tergiversarea individului abil, care sub masca bătrâneții caută
să câștige timp pentru a găsi soluții.
Notațiile autorului din actul I, scena IV, care însoțesc discuția cu Tipătescu despre
scrisoarea de amor aflată în posesia șantajistului Cațavencu, pe care o numește
,,plastografie”, dovedesc mai degrabă viclenia și disimularea politicianului abil decât
naivitatea.

7
 Caracterizarea prin nume este și o sursă a comicului. Numele Trahanache este
derivat de la cuvântul „trahana”, o cocă moale, ușor de modelat. Deciziile personajului sunt
modelate de ,,enteres", de Zoe sau de cei de la centru.
Ca soț înșelat, Trahanache adoptă masca inocenței în privința relațiilor dintre Zoe și
prefect. Ideea naivității intenționate este susținută de comportamentul din scena în care îi
relatează lui Tipătescu întâlnirea cu Nae Cațavencu. Mai întâi el creează orizontul de așteptare
al interlocutorului: ,,Ai puțintică răbdare!”. Apoi, recită conținutul scrisorii știut pe de rost și
îl privește lung și atent pe amorez, urmărindu-i reacțiile. Sfaturile pe care soțul înșelat, placid,
imperturbabil , le dă lui Tipătescu, fixează încadrarea celui din urmă în categoria
politicienilor fără experiență și fără diplomație, deși are calități pe care ceilalți nu le au: ,,bun
băiat, deștept, cu carte”. Soțul înșelat nu mai are nimic din comicul facil al altor piese,
atitudinea este una subtilă, plină de tact, chiar prevenitoare, răspunzând cel mai bine
șantajului: ,,-Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!” - îi cere el calm lui
Cațavencu. În condițiile în care atât Zoe cât și Tipătescu își pierd controlul, prefectul făcând
greșeli în mod repetat (arestarea lui Cațavencu, profitabilă pentru acesta deoarece îi
construiește imaginea de martir, negocierile cu același, manifestarea violentă a furiei și a
frustrării când se repede cu bastonul la el), Zaharia, omul politic versat și soțul cu experiență,
îndeamnă la calm și chiar îl admonestează pe prietenul familiei sale: ,,Ei, astâmpără-te omule
și las' odată mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit.” Deci, pentru Trahanache,
amenințarea lui Cațavencu este doar un moft în comparație cu alegerile și viața politică unde
vrea și chiar reușește să rămână cel dintâi.
În scena adunării electorale, trăsăturile venerabilului se evidențiază prin gesturi,
limbaj și prin comportamentul față de cei din jur. Ca om politic respectat de toți în virtutea
vârstei și a experienței și ca președinte al Comitetului electoral, Trahanache este cel care
conduce adunarea din sala Primăriei (în actul al III-lea) cu bonomie și răbdare – formă a
diplomației, comportându-se aproape patern cu Farfuridi, pe care îl încurajează în efortul de a-
și încheia discursul. Iritarea din finalul întâlnirii, după ce rostește conștiincios numele lui
Gagamiță ăla drept candidat al partidului, când Cațavencu se simte trădat, are o dimensiune
autentică, nenea Zaharia simțindu-se atacat în onorabilitatea lui, dar și una intenționată, pentru
că îl numește public pe Cațavencu un plastograf patentat, contracarând astfel efectul scrisorii
în cazul publicării ei în ,,Răcnetul Carpaților”.
Situat în fruntea conducerii locale a partidului și având conștiința autorității sale,
Trahanache își permite să fie detașat, binevoitor prin gesturi și ton, calm prin limbaj,
conducând ședința cu autoritate și reușind să mențină echilibrul până spre finalul ei –
momentul declarării candidatului, miza întâlnirii. Ca om politic el este obedient față de
centru, dezvăluindu-și concepția de politician abil în fața lui Farfuridi și Brânzovenescu: ,,Noi
votăm pentru candidatul pe care îl pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul
întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru... Nenea Zaharia
demonstrează că are aceeași atitudine patriotardă ca și Cațavencu și aceeași deviză - ,,scopul
scuză mijloacele” – în lupta contra inamicilor.

4. Concluzii

8
 În concluzie, într-o comedie cum este ,,O scrisoare pierdută” personajele oferă
cititorului imaginea unei lumi de carnaval, ridicolă, o lume a automatismelor, a ambițiilor
și a orgoliilor nejustificate. Puterea se află în mâna unor indivizi care trădează prin
comportament și prin limbaj vidul interior. Zaharia Trahanache nu face excepție și, dacă nu
are dimensiune psihologică sau morală, are caracteristicile personajului comic și ale celui
realist evocat prin tehnica observației și a detaliilor. Puterea politică este mania lui
Trahanache și pentru a o păstra e obligat să fie diplomat atât în relațiile de familie, cât și în
cele publice, să transforme dezavantajele bătrâneții în avantaje și să se impună prin calm, prin
atitudinea protectoare față de ceilalți politicieni și față de Zoe.
Construcția personajului Zaharia Trahanache reflectă atitudinea critică a
dramaturgului față de moravurile politice și familiale ale vremii lui, dar și spiritul de
observație al scriitorului realist, care știe să creeze iluzia vieții. Aparținând unei tipologii
realiste, se poate spune că Trahanache are comportamentul unei marionete conduse din umbră
de propriile slăbiciuni, provocând râsul și susținând afirmația lui P. Zarifopol: ,,Caragiale a
fost un demon al veseliei.”

O scrisoare pierdută
de I.L. Caragiale

RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

1. Evidențierea elementelor de structură și de compoziție ale comediei,

semnificative pentru analiza relației dintre cele două personaje alese

Comediile lui Ion Luca Caragiale, inspirate din realitatea contemporană scriitorului,
aduc în fața spectatorului un univers comic în care se ascunde tragicul, deoarece personajele,
dominate de o unică trăsătură de caracter, par a fi doar marionete lipsite de valori ale
existenței și chiar de interioritate, ele reprezentând, în spiritul junimismului, concretizarea
ironică a formelor fără fond ale societății timpului său. Viziunea scriitorului este cea a unui
realist și a unui moralist.
Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca
Caragiale este a treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a geniului dramatic.
Este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului, fiind inspirată din lupta electorală desfășurată în 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, prin intermediul căreia sunt surprinse
moravuri, tipuri umane sau situații neașteptate, cu final fericit, care stârnesc râsul.
Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind
contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente diverse forme ale comicului: umorul,
ironia și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de
nume).
Fiind un text dramatic, acesta este destinat reprezentării scenice, dovadă fiind
intervențiile directe ale autorului în piesă (lista cu: „Persoanele” de la începutul piesei și

9
didascaliile/notațiile autorului), compoziția în patru acte alcătuite din scene și replici,
dialogul și monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu.
Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturală
„Junimea” și estetica realismului se regăsesc în: critica „formelor fără fond” și a politicienilor
corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea obținută prin
tehnica acumulării detaliilor, individualizarea „caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism
echilibrul compoziției și generalitatea situațiilor și a caracterelor.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică și de familie a unor oameni corupți
(lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor
electorale, triunghiul conjugal Zoe - Trahanache - Tipătescu).
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa
luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de
șantaj politic „o scrisoare pierdută” - pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât
indică atât banalitatea întâmplării, cât și caracterul repetabil al acesteia (pierderile succesive
ale scrisorii, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu același efect).
Dat fiind faptul că este destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune
anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Astfel, acțiunea comediei este
plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de
generalizare, adică evenimentele se pot produce oriunde în țară. Timpul precizat este
sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în
teatrul clasic.
Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori
compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și găsirea ei de către
adversarul politic. Acesta o folosește ca armă de șantaj. Faptul stârnește o agitație
nejustificată, rezolvată printr-o împăcare generală și neașteptată.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere și gruparea independentă constituită în
jurul lui Nae Cațavencu. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce
vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Brânzovenescu – Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului.
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care conduc
spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, și prin tehnica amplificării treptate a
conflictului.
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
societatea românească, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Personajele au atât o dimensiune atemporală conferită de reducerea lor la esențe, cât
și una concret istorică - grație realismului. ,,O scrisoare pierdută”, piesă în care se abordează
tema politicului și a vieții familiale în care își face loc erosul ilicit, este reprezentativă pentru
ilustrarea ironiei și a comicului, în diversele lor ipostaze. Dimensiunea clasică a comediei
este pusă în valoare prin rigoarea și echilibrul compozițional, prin personajul nonevolutiv,
prin caractere, prin componenta morală. Dimensiunea realistă este dată de încadrarea în timp
și în spațiu, de tipologiile realiste, de accentul pus asupra socialului, de legătura personajelor
cu mediul în care trăiesc și de atitudinea critică a dramaturgului.

10
 2. Prezentarea statutului moral, psihologic al fiecăruia dintre personajele alese

Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.
Personajele acționează stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Ele
aparțin tipologiei clasice pentru că au o dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind
individualizate prin limbaj și prin elementele de statut social și psihologic, astfel
diversificându-se tipurile: politicianul abil (Trahanache), amorezul și orgoliosul (Tipătescu),
cocheta și femeia voluntară (Zoe), politicianul demagog (Cațavencu, Tipătescu, Trahanache,
Farfuridi, Brânzovenescu), tipul cetățeanului derutat (Cetățeanul turmentat).
În piesa ,,O scrisoare pierdută” apar mai multe tipuri de comic, între care cel de
caractere, în care sunt incluse personajele cu dublă apartenență: la realism, întruchipând
politicienii vremii, și la tipologia comică. În ambele situații ele au caracter general,
concretizând situații și defecte dintotdeauna.
Dintre personaje se remarcă onorabilul Zaharia Trahanache, prin dubla sa
apartenență la tipul comic al încornoratului și la cel al omului politic, și Nae Cațavencu,
avocatul dornic de putere, care tulbură prin ambiția sa liniștea orașului de provincie.
Zaharia Trahanache reprezintă tipul politicianului abil și avid de putere, fiind
„prezidentul” mai multor „comitete și comiții” din județ, și, de aceea, unul dintre pilonii
partidului aflat la putere, așa cum precizează autorul, în mod direct, în prima pagină a textului
dramatic. Este un politician vârstnic, obișnuit să fie în fruntea mișcării politice din care pare a-
și face un scop în viață. Importanța lui în acțiunea piesei este anticipată de locul ocupat în lista
personajelor. Prezentarea inițială nu specifică rolul comic în compoziția piesei, ci îl sugerează
doar prin prezența pe lista personajelor a Zoei, soția celui de mai sus.
Pe aceeași pagină inițială a textului este trecut și Nae Cațavencu, procedeul de
caracterizare fiind același. Înșiruirea tuturor funcțiilor și anticiparea tipului demagogului:
avocat, director-proprietar al ziarului ,,Răcnetul Carpaților”, prezident fondator al Societății
enciclopedice-cooperative ,,Aurora economică română”. Din prezentarea inițială rezultă că
Nae Cațavencu are obsesia notorietății ca și Trahanache, fiind preocupat de poziția lui socială
prin care poate deveni o amenințare la adresa celor din jur prin poziția lui de director
proprietar al ziarului de scandal. Dacă în cazul lui Trahanache statutul inițial este de om
politic și nu de soț înșelat, în descrierea inițială a lui Cațavencu aceasta lipsește, deși este
liderul grupului independent și candidează pentru funcția de deputat. Ambii se înscriu în
tipologii comice, primul simbolizând soțul înșelat, iar al doilea, demagogul, dar ambii sunt
oameni politici cunoscuți în orașul de provincie.

3. Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care

evoluează relația dintre cele două personaje

Modalitățile de caracterizare sunt specifice genului dramatic: didascalii, limbaj,

relații cu alte personaje, fapte, onomastică. Numele reprezintă un mijloc indirect de
caracterizare. Numele Trahanache este derivat de la cuvântul „trahana”, o cocă moale, ușor
de modelat. Deciziile personajului sunt modelate de ,,enteres", de Zoe sau de cei de la centru.

11
Numele lui Cațavencu își are originea în substantivul ,,cață”, anticipând demagogia,
vorbăria goală și limbajul ca principal mijloc de caracterizare.
În viața familială, Trahanache adoptă masca inocenței în privința relației dintre Zoe
și prefect, o protejează pe soția sa, considerând-o fragilă, dar și pe Tipătescu ale cărui defecte
(,,e iute, n-are cumpăt") sunt, din punctul lui de vedere, incompatibile cu viața politică. Ideea
naivității intenționate este susținută de comportamentul din scena în care îi relatează lui
Tipătescu întâlnirea cu Nae Cațavencu. Mai întâi el creează orizontul de așteptare al
interlocutorului: ,,Ai puțintică răbdare!”. Apoi, recită conținutul scrisorii știut pe de rost și îl
privește lung și atent pe amorez, urmărindu-i reacțiile. Sfaturile pe care soțul înșelat, placid,
imperturbabil , le dă lui Tipătescu, fixează încadrarea celui din urmă în categoria
politicienilor fără experiență și fără diplomație, deși are calități pe care ceilalți nu le au: ,,bun
băiat, deștept, cu carte”. Soțul înșelat nu mai are nimic din comicul facil al altor piese,
atitudinea este una subtilă, plină de tact, chiar prevenitoare, răspunzând cel mai bine
șantajului: ,,-Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!” - îi cere el calm lui
Cațavencu. În condițiile în care atât Zoe cât și Tipătescu își pierd controlul, prefectul făcând
greșeli în mod repetat (arestarea lui Cațavencu, profitabilă pentru acesta deoarece îi
construiește imaginea de martir, negocierile cu același, manifestarea violentă a furiei și a
frustrării când se repede cu bastonul la el), Zaharia, omul politic versat și soțul cu experiență,
îndeamnă la calm și chiar îl admonestează pe prietenul familiei sale: ,,Ei, astâmpără-te omule
și las' odată mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit.” Deci, pentru Trahanache,
amenințarea lui Cațavencu este doar un moft în comparație cu alegerile și viața politică unde
vrea și chiar reușește să rămână cel dintâi.
Cațavencu, în calitatea lui de simbol al demagogiei, se caracterizează cel mai bine
prin discurs. El ilustrează tipologia eroilor caragialieni care se manifestă prin cuvinte goale,
lipsite de substanță. Lider al aripii progresiste, al dăscălimii din localitate, Cațavencu își
modelează discursul după împrejurări, însă întotdeauna vorbește ca un orator la tribună și are
nevoie de un public, întrucât caracterul său histrionic este însoțit de ambiție politică.
Dimensiunea politică a lui Cațavencu demonstrează eșecul păcălitorului păcălit, deoarece
încercarea lui de a parveni eșuează, el rămânând cu promisiunea Zoei că-l va sprijini la
următoarele alegeri.
Deși este persuasiv în discurs, comportamentul său este naiv și pripit. Se dovedește a fi
prea încrezător în promisiunea prefectului și a Zoei, deoarece nu ține cont de indicațiile de la
centru, afirmând în mod gratuit, alături de doamna Trahanache: ,,vom lupta contra
guvernului". Nu ia în seamă refuzul lui Trahanache de a-l susține, deoarece a falsificat polița,
ceea ce îl face neonorabil, pentru că șantajul politic este înțeles de venerabilul politician în
condițiile în care ,,e în joc enteresul țării” și prefectul este preocupat de ,,onoarea Joițichii".
Neatent, arogant, prea sigur pe sine și pe efectul șantajului, Cațavencu pierde în favoarea lui
Agamemnon Dandanache și masca îi cade, lăsând loc frustrării, impulsivității, violenței
tonului acuzator și dezamăgirii.
În scena adunării electorale, trăsăturile venerabilului se evidențiază prin gesturi,
limbaj și prin comportamentul față de cei din jur. Ca om politic respectat de toți în virtutea
vârstei și a experienței și ca președinte al Comitetului electoral, Trahanache este cel care
conduce adunarea din sala Primăriei (în actul al III-lea) cu bonomie și răbdare – formă a
diplomației, comportându-se aproape patern cu Farfuridi, pe care îl încurajează în efortul de a-

12
și încheia discursul. Iritarea din finalul întâlnirii, după ce rostește conștiincios numele lui
Gagamiță ăla drept candidat al partidului, când Cațavencu se simte trădat, are o dimensiune
autentică, nenea Zaharia simțindu-se atacat în onorabilitatea lui, dar și una intenționată, pentru
că îl numește public pe Cațavencu un plastograf patentat, contracarând astfel efectul scrisorii
în cazul publicării ei în ,,Răcnetul Carpaților”.
Situat în fruntea conducerii locale a partidului și având conștiința autorității sale,
Trahanache își permite să fie detașat, binevoitor prin gesturi și ton, calm prin limbaj,
conducând ședința cu autoritate și reușind să mențină echilibrul până spre finalul ei –
momentul declarării candidatului, miza întâlnirii. Ca om politic el este obedient față de
centru, dezvăluindu-și concepția de politician abil în fața lui Farfuridi și Brânzovenescu: ,,Noi
votăm pentru candidatul pe care îl pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul
întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru... Nenea Zaharia
demonstrează că are aceeași atitudine patriotardă ca și Cațavencu și aceeași deviză - ,,scopul
scuză mijloacele” – în lupta contra inamicilor.
Ambele personaje sunt individualizate astfel prin detalii temperamentale și creează
cititorului iluzia vieții.

4. Concluzii

Într-o comedie cum este ,,O scrisoare pierdută” personajele oferă cititorului imaginea
unei lumi de carnaval, ridicolă, o lume a automatismelor, a ambițiilor și a orgoliilor
nejustificate. Puterea se află în mâna unor indivizi care trădează prin comportament și prin
limbaj vidul interior. Zaharia Trahanache nu face excepție și, dacă nu are dimensiune
psihologică sau morală, are caracteristicile personajului comic și ale celui realist evocat
prin tehnica observației și a detaliilor. Puterea politică este mania lui Trahanache și pentru a o
păstra e obligat să fie diplomat atât în relațiile de familie, cât și în cele publice, să transforme
dezavantajele bătrâneții în avantaje și să se impună prin calm, prin atitudinea protectoare față
de ceilalți politicieni și față de Zoe.
Construcția celor două personaje reflectă atitudinea critică a dramaturgului față de
moravurile politice și familiale ale vremii lui, dar și spiritul de observație al scriitorului
realist. Aparținând unei tipologii realiste, se poate spune că Trahanache are comportamentul
unei marionete conduse din umbră de propriile slăbiciuni, provocând râsul și susținând
afirmația lui P. Zarifopol: ,,Caragiale a fost un demon al veseliei”, în timp ce Cațavencu, ca
demagog, are drept semn distinctiv limbajul de tribună, utilizat în toate împrejurările, fraza
rostită pe un ton îngroșat, răsunător. Cele două personaje se aseamănă prin lipsa moralității,
prin obstinația cu care cei doi își urmăresc scopurile, prin mania puterii și a parvenirii.
Deosebirea constă în experiența și abilitatea lui Trahanache față de Cațavencu și de scopurile
diferite: primul vrea să păstreze o situație care îi este favorabilă, al doilea vrea să construiască
o situație în care să fie în avantaj. Dacă nu reușește, Cațavencu nu renunță, și va încerca în
viitor să-și atingă țelul cu sprijinul adversarilor din trecut aceasta fiind motivația
comportamentului său din final, când ,,venerabilul" îi apreciază trecerea de partea celor
puternici.
Prin urmare, piesa provoacă râsul, dar atrage atenția receptorilor în mod critic asupra
„comediei umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care

13
acționează după principiul „scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea
unor avantaje.

14
15
16