1

PARTICULARITĂȚIILE UNUI TEXT POETIC MODERN

Flori de mucigai

de Tudor Arghezi

Literatura interbelică este dominată de manifestarea a două direcții principale:

tradiționalismul şi modernismul. Modernismul cuprinde mișcările artistice care exprimă, în
mod categoric, desprinderea de tradiție. În poezia românească, modernismul poate fi
recunoscut în expresionismul lui Lucian Blaga, în ermetismul lui Ion Barbu, în „estetica
urâtului”, a „florilor de mucigai”, din creaţia lui Tudor Arghezi.
Poezia Flori de mucigai se află în deschiderea volumului omonim şi constituie arta
poetică a lui Arghezi, concepţia lui despre efortul artistului şi implicaţiile acestuia în actul
creaţiei, constituind - aşadar - poezia programatică a acestui volum, aşa cum Testament este
REPER 1 arta poetică din volumul Cuvinte potrivite.
Poezia este inclusă în modernism prin valorificarea esteticii urâtului, limbajul nou
şocant, (fenomenul depoetizării) punând alături arhaisme, cuvinte populare, familiare si
metafore, prin condiţia de damnat a eului liric in ipostaza de artist, prin circumstanţele
procesului creaţiei, structura ce nu mai respectă in totalitate prozodia tradiţională
(cultivarea versului liber), metaforism generator de ambiguitate.
În primul rând, dimensiunea modernistă a textului arghezian se evidențiază tocmai
prin caracterul său de artă poetică, discursul liric reflectând conceptul de poezie
programatică, intelectualizată, despre efortul artistului şi implicațiile acestuia în actul
creației, versurile nu sunt produsul unei revelații, al harului divin, ci al unei nelinişti artistice
şi al setei creatoare.
În al doilea rând, o trăsătură specifică liricii moderniste este abaterea de la prozodia
clasică. Poezia este dispusă, astfel, în două strofe inegale (prima având structură polimorfă,
iar cea de-a doua fiind un catren), unde versurile lungi alternează cu ce cele scurte
dezvăluind o măsură inegală, de 5-14 silabe. Forma modernă este o eliberare de rigorile
clasice, o cale directă de transmitere a ideii şi a sentimentului.
Tema poeziei este modernă şi exprimă efortul creator al artistului pentru un produs
spiritual şi consecinţele pe care le are acesta asupra stărilor interioare ale eului poetic,
chinuit de frământări şi de tulburări interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei revelaţii,
REPER 2
al harului divin, ci al unei nelinişti artistice şi al setei creatoare.
Titlul este o metaforă a esteticii urâtului ce are ca sursă de inspirație „Florile răului”,
volum al poetului francez Charles Baudelaire. Asocierea celor două categorii estetice
contradictorii, frumosul - reprezentat de floare - şi urâtul - sugerat de mucigai - oferă titlului
o expresivitate şocantă şi fascinantă totodată prin efectele estetice. Urâtul are rolul de a
evidenţia imperfecţiunile vieţii, senzaţiile de aversiune şi oroare care capătă valori noi, ele
făcând parte din existenţa umană.
REPER 3 Din punct de vedere structural si compozițional, poezia este împărțită în două unități
strofice inegale ce reprezintă patru secvențe lirice.
Incipitul „Le-am scris cu unghia pe tencuiala” ne introduce brusc intr-un univers în care
artistul se străduiește din răsputeri să dea naștere „florilor de mucigai”, adică versurilor.
 2
PARTICULARITĂȚIILE UNUI TEXT POETIC MODERN

Poetul apelează la un instrument neconvenţional, unghia, în timp ce tencuiala imaginează

foaia.
Enumerarea prin negație a elementelor simbol ale evangheliştilor („taurul", „leul",
„Vulturul") sugerează faptul că poetul se simte părăsit de divinitate, „cu puterile neajutate".
O primă idee poetică relevantă pentru tema poeziei este dezvoltată în a doua
secvență, aceea că poezia modernă, stihurile de acum, marchează ruptura de tradiție: sunt
stihuri de groapă, caracterizându-se în egală măsură prin atemporalitate (stihuri fără an),
fiind rezultatul dorinței de cunoaștere, de exprimare (sete de apă) și de combustie
creatoare, trăire intensă ce presupune regenerare artistică, foame de scrum. Atributele
REPER 2
stihurilor sunt însă simboluri ale negativizării creației – fără an, de groapă, de scrum,
sugerând ineditul formulei lirice abordate.
Cea de-a treia secvență concentrează ideea că poetul damnat trăiește neputința de
a mai crea în manieră tradițională, cu unghia îngerească, metaforă pentru inspirația poetică
de natură divină pe care poetul încearcă să o recupereze, însă ostilitatea mediului face
imposibil acest lucru: Când mi s-a tocit unghia îngerească/Am lăsat-o să crească/Și nu a mai
crescut.
Ultima secvenţă amplifică deznădejdea lui Arghezi, care este simbolizată de
atmosfera sumbră, e „întuneric”, iar ploaia se aude „departe afară”, ceea ce provoacă
poetului o durere simţită profund, „ca o ghiară”, din cauza neputinţei totale de a se exprima.
Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-şi dezvălui trăirile îl silesc să scrie „cu
unghiile de la mâna stângă”.
Propriu oricărei arte poetice, lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie,
confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi
REPER 3 pronumele la persoana I - „am scris”, „am lăsat”, „am cunoscut”, „m-am silit”,, „mi”, „mă”.
Relația de opoziție este redată atât prin cele două metafore unghia îngerească și
unghiile de la mâna stângă care sugerează divinitatea și demonicul, tradiționalul și
modernul, două forme antitetice de manifestare a lirismului, cât și prin spațiul închis, firida
goală și exteriorul dominat de ploaie ploaia bătea departe ,afară.
Considerată o veritabilă artă poetică modernistă Flori de mucigai, rămâne una dintre
creațiile reprezentative ale lui Tudor Arghezi, poetul care a impus în lirica româneasca
estetica urâtului.
În concluzie, „Flori de mucigai" de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă ce
marchează o modificare in estetica argheziană, lirica aflându-se sub semnul categoriilor
negative, precum urâtul, bizarul, grotescul, demonicul.