Propunător: Prof.

SILVIANA SIMEANU

ÎN GRĂDINA GHETSEMANI de Vasile Voiculescu

,,În Grădina Ghetsemani” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Vasile Voiculescu, pentru faptul
că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod
cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea poemului în curentul literar al tradiţionalismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă sursa de inspiraţie biblică, Evanghelia după Luca (22,40-45) în care se consemnează
momentul ultimei rugăciuni Cristice în libertate. Alte trăsături generale ale tradiţionalismului sunt: valorificarea
spiritului naţional, preţuirea mediului rural ca vatră a spiritualităţii, refuzul citadinului, determinarea unor surse de
inspiratie precum folclorul, istoria şi religia ,refuzand influenţelor străine. Vasile Voiculescu este un scriitor
reprezentativ al perioadei interbelice, creaţia lui lirică înscriindu-se tradiţionalismului de factură gandiristă.
Lirismul este obiectiv, datorită absenţei mărcilor lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric în text.
Viziunea tradiţionalistă e dată de temă, de relaţia om-divinitate, de motive literare. Poezia „În Grădina
Ghetsemani” face parte din volumul „Pârgă”, publicat în 1921. Apariţia lui marchează originalitatea poetului prin
înnoirea modalităţii de a scrie. Scenele si motivele biblice sunt concepute ca alegorii care surprind neliniştea omului
în aspiraţia lui către absolut.
Titlul este un reper spaţial care fixează locul de rugăciune, anume Grădina Ghetsemani, termen preluat din
limba ebraică, însemnând „grădina unde se presau măslinele”. Ea este un spaţiu simbolic, al suferinţei, al luptei
interioare.
Tema este rugăciunea, care, în sens creştin dezvăluie lupta lui Iisus cu ispitele şi victoria Sa, iar în sens etic,
denotă încercarea de a-şi convinge ucenicii să vegheze asupra propriilor patimi. Motivele literare sunt: suferinţa,
paharul, măslinii, ulii.
Compoziţional, poezia este alcătuită din patru catrene, cu rimă încrucişată, ritm trohaic şi măsura de 14
silabe. Acestea sunt structurate pe două planuri: interior, redând zbuciumul sufletesc al Mântuitorului şi exterior,
planul naturii, aflat în concordanţă cu suferinţele Celui care se roagă. Organizarea materialului poetic se realizează
prin seria relaţiilor de opoziţie dintre divin-uman, materie-spirit, dulceaţă-venin, viaţă-moarte.
Incipitul redă imaginea iconică a lui Iisus, accentuând trăirile lăuntrice „Iisus lupta cu soarta şi nu primea
paharul...”
Prima secvenţă evidenţiază natura umană a lui Iisus în „lupta cu soarta”. ,,Paharul”, numit metaforic
„grozava cupă”reprezintă păcatele omenirii pe care Fiul lui Dumnezeu este nevoit să le asume pentru a absolvi lumea
de păcatul originar. Imaginea picturală din versul al doilea este deosebit de sugestivă „Căzut pe brânci în iarbă, se-
mpotrivea într-una.” Împotrivirea defineşte, de fapt, lupta cu sine. Epitetele cromatice „de sânge”şi „alb”, aflate în
contrast, sugerează natura duală om-divinitate. În ultimul vers, zbuciumul capătă proporţii hiperbolice străbătând
întreaga natură.
În a doua secvenţă, „o mână neîndurată” coboară din cer pentru a oferi „grozava cupă”. Deşi latura umană e
cuprinsă de o sete uriaşă, spiritul nu vrea să accepte „infama băutură”care cauzează moartea. În aparenţă, băutura pare
miere şi dulceaţă, dar în esenţă ea este veninul groaznic refuzat prin gestul „încleştării fălcilor”.Versul „Bătandu-se cu
moartea, uitase de viaţă!”concentrează drama produsă de permanentul conflict dintre spirit şi materie.
În ultima secvenţă se face trecerea de la planul interior la cel exterior. Natura preia zbuciumul, frământările lui
Iisus „Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii”. „Vraiştea grădinii” e replica terestră a Edenului din care a fost
izgonit Adam. Aici apare sugestia morţii „ulii de seară” care „dau roate după pradă”.
Elemente înnoitoare ale limbajului poetic pot fi relevate la fiecare nivel al textului poetic.
La nivel morfologic se observă verbele la timpul imperfect „lupta”, „sta”, „ducea”, „nu voia” care indică o
acţiune începută în trecut şi neterminată şi sugerează permanenţa. Sub raport stilistic, poezia este dominată de
sobrietate şi simplitate.Ea se axează pe metafora „cupei”, numită şi „paharul” ca în textul Biblic. Apar, în text, epitete
care descriu tensiunea interioară „amarnica strigare”, „sete uriaşă” şi comparaţia „chipu-i alb ca varul” ce evidenţiază
divinitatea.
În opinia mea, întâlnirea cu poemul ,, În Grădina Ghetsemani” este, pentru orice cititor, o experienţă de
viaţă. Ruga biblică rostită pe Muntele Măslinilor denotă decizia Măntuitorului de a se sacrifica pentru purificarea de
păcate a lumii. Iisus ştie că învăţăturile Sale se vor întipări în inimile discipolilor şi în mintea oamenilor, dacă
adevărurile lor vor fi consacrate printr-o jertfă de neuitat.
În concluzie, „Poet religios, hrănit de substanţa Evangheliilor, Vasile Voiculescu a reprezentat după 1920 un
moment liric caracteristic”, susţine Tudor Vianu. Afirmaţia este întărită de versurile acestei poezii care, prin ideea
poetică se încadrează în ideologia tradiţionalismului. Specificul poporului român este redat aici, nu prin folclor şi
istorie, ci prin spiritualitate.

741 cuvinte