Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

- roman modern subiectiv/ interbelic/ roman de analiză psihologică/ roman al experienţei -

 
In perioada interbelică, Eugen Lovinescu iniţiază curentul literar numit modernism, al
cărui program trasează noi direcţii pentru dezvoltarea literaturii române, printre care: trecerea de
la tema rurală, la tema urbană, de la personajele ţărăneşti la cele intelectuale, precum şi
crearea romanului de analiză psihologică.
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin
opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea
literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor
noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul, şi prin crearea
personajului intelectual lucid şi analitic. C. Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată
pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce
văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura
realitate pe care o pot povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot
descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la
persoana întâi...".
  „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip
subiectiv, de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al
experienţei, deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea
concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin
exprimarea “exactă”, cu sinceritate a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărată”. Este un roman
al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de
către personaje, a unor experienţe definitorii.
  În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, autorul surprinde drama
intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire.
  Tema romanului o constituie dragostea şi războiul ca experienţe fundamentale de
cunoaştere trăite de protagonist.
Titlul romanului sugerează două experiente extreme, alternative ale vieţii. Simetria titlului
corespunde celor două părţi ale romanului. Persistenţa cuvântului „noapte” în ambele părţi ale
titlului este o sugestie a tenebrelor interioare ce marchează cele două experienţe în care se
consumă frământările personajului: iubirea si razboiul.
  Sunt prezente toate modurile de expunere. Naraţiunea este principalul mod de expunere,
prin descriere sunt conturate personajele, atât în mod direct cât şi indirect, prin fapte, gânduri,
gesturi, sentimente iar dialogul susţine veridicitatea.
  Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) naraţiunea la persoana I, sub
forma unei confesiuni a naratorului – personaj, cu focalizare exclusiv internă, subiectivă,
naratorul utilizând pentru analiza psihologică atât dialogul, monologul interior, cât şi flashback-ul
(memoria involuntară).
  Conflictele romanului sunt interioare şi au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în
relaţia de cuplu cu Ela) şi cu lumea însăşi (în razboi).
  Romanul este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului: cele
două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist.
Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune şi exprimă aspiraţia
către sentimentul de iubire absolută.  Incipitul romanului îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu,
potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspăt sublocotenent rezervist în primavara anului
1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei. Eroul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie
despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care şi-a ucis
soţia infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuţie îi declanşează lui Gheorghidiu amintiri
legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.  Iniţial, căsnicia sa cu Ela este liniştită, cei
doi duc un trai modest dar par fericiţi. Ulterior, moştenirea primită în urma decesului unchiului
Tache schimbă radical viaţa tânărului cuplu. Noul statut social şi material o transformă pe Ela, îi
dezvăluie adevăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri..

1
 Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de
griji. În casa acestei verişoare cei doi îl cunosc pe domnul G, iar Ştefan observă că Ela pare
foarte fericită în preajma acestuia. Stefan începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar
putea înşela.
Odată cu această situaţie, începe calvarul protagonistului: gelozia. Gheorghi
diu, narator-personaj, se autoanalizază în toate etapele acestui sentiment. Nevoia de certitudini
îl determină să pună la cale o întreagă activitate detectivistică, demarând o adevărată anchetă
pe cont propriu. Din toată această situaţie rezultă o tensiune dramatică, frămantări sufleteşti şi
de conştiinţă.
  După o scurtă despărţire, Ela şi Ştefan se împacă , iar Ela își petrece verile la Câmpulung.
Când îl zăreşte în oraş pe domnul G., Ștefan are certitudinea că acesta este în oraş pentru a se
vedea cu Ela şi prin urmare îi este, cu siguranţă, amant. Plănuieşte să-i omoare pe amândoi,
dar planul îi este zădărnicit fiind obligat să meargă la regiment.
  Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului,
valorificând jurnalul de pe front al acestuia, diferitele articole şi documente din perioada Primului
Război Mondial, ceea ce conferă autenticitate romanului. Autorul transcrie experienţa realităţii
atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia fiind demitizată. Experienţele dramatice de
pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.
  Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat. Fiind în convalescenţă, el se întoarce în
Bucureşti. Pentru prima dată o percepe pe Ela ca o străină şi îşi dă seama, cu luciditate, că
oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. Se hotărăşte să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce
e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi ..., de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”,
rămânând singur.
  Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se
concentrează asupra evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză
psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizari (iubirea, războiul, statul).
  Ştefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului fiind în acelaşi timp şi
personajul – narator care oferă o perspectivă narativă subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un
alter-ego al autorului. El trăieşte în două realităţi temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv),
în care povesteşte întâmplările de pe front şi cea a timpului psihologic (subiectiv), în care
analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de
front, în care Gheoghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi pe
cea obiectivă a razboiului.
  Conflictul interior al personajului-narator este de natură filozofică: el caută cu încăpăţânare
adevărul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
  Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi
introspecţie: „mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.
  Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui cât şi din
relaţia protagonistului cu celelalte personaje protagonistului. Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul
intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama îndrăgostitului de absolut.
 Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii. Fire pasională,
puternic reflexivă şi hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale
îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se
defineşte în funcţie de acest ideal – dragostea, Ştefan sperând să găsească în Ela idealul său
de iubire şi feminitate către care aspira cu toată fiinţa.
  Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în
exemplar unic”, iubirea lui fiind născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din
admiraţie, din duioşie”, dar mai ales din orgoliu. Tot din orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o
modeleze pe Ela după propriul tipar de idealitate, ceea ce favorizează eşecul. Primirea
moştenirii generează criza matrimonială. Ela cedează tentaţiilor mondene spre deosebire de
Ştefan, care refuză să adopte comportamentul superficial al celorlalţi. Gelozia, îndoiala
personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura, împăcarea temporară,
până la izbucnirea războiului.

2
  A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este o experienţă trăită direct şi care lasă
definitiv în umbră experienţa iubirii. Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi,
arşiţă, frig, foame, păduchi, murdărie şi mai ales frică – descris într-o viziune realistă, în numele
autenticităţii şi al adevărului.
  Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă
întreb dacă voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului
anulează drama personală, a iubirii. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea
personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.
  În concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor
de idei şi pasiuni, un om inteligent”.
  Limbajul. În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite
cu analiza şi interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului,
care se caracterizează prin claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi
intelectualizat.
  În opinia mea, opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil
Petrescu este un roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al
autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate (iubirea şi războiul), prin complexitatea
personajelor, prin concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea
interesului spre estetica autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior, de
către personaje, a unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria
capodoperelor literaturii române.
Relaţia dintre Ştefan şi Ela se dovedeşte mai mult o suită de conjecturi ( părere,
prezumție, supoziție) a celui îndrăgostit decât o situaţie „reală”; scena acţiunii nu este una
obiectivă, ci una formată din conştiinţa naratorului. De aceea, evoluţia relaţiilor dinte cele două
personaje este profund afectată de felul în care este percepută realitatea înconjurătoare de
conştiinţa personajului – narator. După Nicolae Manolescu, „evidentă, în roman, devine
naivitatea personajului-narator.” El se arată la început entuziasmat de frumuseţea şi inteligenţa
Elei, fericit de admiraţia pe care ea o stârneşte tuturor, pentru ca, după căsătorie, să descopere
că soţia lui e „o prostuţă cochetă”, interesată „mai mult de escapade automobilistice cu prieteni
decât de filozofie în patul conjugal” ( N. Manolescu ). De fapt, nu Ela se schimbă, ci felul în care
o vede Ştefan.
Cuplul Ela – Ştefan Gheorghidiu este reprezentativ pentru opera literară a lui Camil
Petrescu. Ca şi alte personaje masculine camilpetresciene, Ştefan Gheorghidiu trăieşte într-o
lume a ideilor pure, pe care nu o poate adapta datelor lumii reale. Pentru el, Ela nu este femeia
din realitatea imediată, ci este o imagine ideală a propriilor aspiraţii sufleteşti. Când perspectiva
asupra ei se modifică, Ela devine ceea ce a fost, de fapt, de la început: o femeie obişnuită,
asupra căreia Ştefan a proiectat o aură ideală.
Stefan Gheorghidiu este student la Filosofie , lipsit de mijloace materiale deosebite ,
deoarece tatăl său risipise averea familiei in initiațive culturale perdante . In facultate, el o
cunoaște pe Ela , de care nu se indrăgostește de prima dată , deoarece preferă fetele oacheșe ,
iar Ela era blondă . Cu toate acestea , fiind considerată una dintre cele mai frumoase fete ale
Facultatii de Litere , si datorită insistențelor acesteia , intre cei doi se infiripă o relație , pusă la
inceput sub semnul orgoliului , orgoliul a construit baza viitoarei mele iubiri , mai ales ca
beneficia de admirația tuturor : incepusem totuși să fiu mulțumit de admirația pe care o avea
toată lumea pentru mine , fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase
studente .Astfel , stimul al pasiunii devine vanitatea masculină . Pasiunea se adâncește in timp,
iar cei doi intemeiază un cuplu admirat de ceilalti .
Adept al iubirii unice și absolute , Stefan Gheorghidiu descopera in iubire , si mai ales in a fi
iubit , ratiunea sa de a fi , modul de a se implini pe sine. Fisura dintre cei doi indrăgostiți se
naște in urma aparitiei unei moșteniri .Tache , unchiul bogat și avar al lui Stefan Gheorghidiu , ii
lasă acestuia o moștenire substanțială.Viata cuplului se schimbă semnificativ , aceștia
participând acum la viața mondenă pe care inainte nu si-o permiteau .

3
 Dacă Stefan nu acceptă acest stil de viață , Ela descoperă in ea voluptăți noi , modalități
de a-și etala farmecul și de a-și manifesta cochetaria . Apare astfel o față a Elei nebănuită de
soțul ei și care ii provoacă acestuia neliniști și gelozii mai mult sau mai putin intemeiate. In plus ,
oferta de afacere pe care le-o propune Nae , celalalt unchi , de a cumpara o intreprindere
metalurgică , este urmată de repulsia lui Stefan Gheorghidiu față de oportunismul acestui tip de
activitate , in timp ce Elei ii ofera prilejul de satisfacție , ba chiar de flirt cu scop pragmatic : este
pusă in situația de a seduce un important om de afaceri , fapt care soțului ei ii repugnă
.Orgoliosul Stefan Gheorghidiu se dovedeste a fi adeptul superioritatii barbatului , pentu care
femeia este un mijloc de a-si manifesta puterea protectoare : aș fi vrut-o mereu feminină ,
deasupra discuțiilor acestora vulgare si având nevoie să fie protejată . Jocul seducției , al micilor
flirturi generate de oportunitățile intâlnirilor mondene incepe să macine orgoliul lui Gheorghidiu ,
care trăiește torturat de gelozie . Ela, in schimb , adoptă cu ușurinta noul stil de viață , si se
simte măgulită când constată succesul pe care il are pe lângă un domn G. , cuceritor cu renume
. Intâmplarea care se desfășoară la Odobești , de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena ,
prilejuieste o criza gravă in relația de cuplu . Relatia se desfasoara acum prin succesive
acumulari de tensiune , despartiri si impacari . Intr-o astfel de criza , pentru a se razbuna pe
Ela , Gheorghidiu aduce acasa o prostituata cu care sotia il gaseste in pat . Alta data el revine
acasa pe neasteptate si nu o gaseste pe Ela , care apare a doua zi dimineata . Gheorghidiu ii
cere sa paraseasca locuinta si sa accepte cererea de divort amiabil . Impacarea survine dupa
ce Stefan Gheorghidiu gaseste o scrisoare a verisoarei sale , Anisoara , care o invita pe Ela la
ea peste noapte , tocmai in data in care el nu o gaseste acasa. Concentrat pe front pentru
executarea unor lucrari militare si aflat la Piatra Craiului , Stefan Gheorghidiu traieste framantat
de gelozie , convins ca Ela il insala cu domnul G . El incearca sa obtina o permisie , pentru a o
vizita pe Ela . Aceasta se muta la Campulung spre a fi mai aproape de el , si il cheama insistent
pentru a-l convinge sa treaca o suma de bani ( îi este teamă să nu rămână săracă și văduvă) pe
numele ei spre a se asigura in cazul mortii acestuia pe campul de lupta . Obtinand cu greu
permisia , Stefan traieste alaturi de Ela ultima noapte de dragoste . Afland ce doreste sotia sa e
convins ca aceasta planuieste un divort si o casatorie cu domnul G. , convingere pe care i-o
intareste intalnirea intamplatoare cu acesta pe strada . Experienta razboiului ii prilejuieste
descoperirea sentimentului mortii , a suferintei aproapelui sau , a panicii paroxistice , a unei lumi
apocaliptice . Rănit , eroul este spitalizat la Bucuresti si dupa vindecare revine acasă . Aici
descoperă o Ela lipsită de orice farmec , care nu il mai atrăgea . Sentimentul instrainarii este
dublat de cel al indiferentei , astfel incat renunta cu usurinta la intreg trecutul sau framantat si
divorteaza cedandu-i fostei sotii o importanta parte din avere .
Faptul ca experienta iubirii este vazuta doar din perspectiva subiectiva a lui Gheorghdiu ii
confera acestuia o aura de mister . Desi personajul narator este un analist lucid al starilor sale
interioare si al evenimentelor exterioare , el nu poate sa se elibereze de subiectivitate , pe care
sentimentul de gelozie si orgoliul masculin i-o accentueaza . Chiar daca e convins ca Ela il insala
, nu are dovezi in acest sens . Tortura interioara este mai acerba , caci e alimentata de
sentimentul nesigurantei .
Evolutia relatiilor din cuplul Stefan Gheorghidiu - Ela , privită numai dintr-o singura
perspectiva , cea a barbatului , pune imaginea femeii intr-o lumina defavorabila , dar
accentueaza deziluzia barbatului in iubire . Despartirea - impacare - despartire acestea sunt
etapele casniciei . Daca impacarea este generata de redimensionarea orgoliului - am trecut
vesel radios , - eu , ea indura parca o suferinta peste puterile ei - , de exercitiul disimularii si al
interiorizarii sentimetului , despartirea finala inseamna anularea trecutului . Orgoliul nu poate fi
inlocuit prin iubire .
Astfel, in ceea ce priveste relatiile din interiorul unui cuplu , Camil Petrescu este previzibil ;
intotdeauna barbatul este in cautarea absolutului si femeia este usuratica , frivola . Drama
personajelor masculine , in cazul de fata Stefan Gheorghidiu , consta in inadecvarea lor la realitate
, toti impun lumii in care traiesc o grila , un ideal imposibil de atins . Eroarea lui Stefan consta in
asumarea orgoliului ca mod de a fi in lume . De aceea, se considera ca ce distruge cuplul Stefan -
Ela este intoleranta orgolioasa a lui Stefan Gheorghidiu.

4
5