De Liviu Rebreanu

~roman interbelic, realist, obiectiv~

—Tema și viziunea despre lume—
—Caracterizare Ion—
—Relația Ion – Ana—

1. Introducere (LA TOATE)

Romanul „Ion”, scris de Liviu Rebreanu, a apărut în perioada interbelică și
reprezintă o adevărată capodoperă a literaturii române, acesta înfățișând într-o manieră
realistă universul satului ardelenesc din primele decenii ale secolului al XX-lea. Întrucât
este un roman realist și obiectiv, în opera lui Rebreanu se reflectă foarte bine viziunea
autorului asupra satului românesc, iar acest lucru este redat atât prin autenticitatea
universului creat, cât și prin complexitatea personajelor.

2.Încadrarea într-un curent literar (DOAR LA VIZIUNEA DESPRE LUME)

Opera literară ,,Ion’’ este un roman, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe
mai multe planuri, cu un conflict complex, persoanaje numeroase şi realizarea unei
imagini ample asupra vieţii. Este un roman realist prin naratorul obiectiv (obiectiv,
detaşat, impersonal), care relatează la persoana a III-a dirijând destinul lui Ion. Fiind un
roman realist, Rebreanu creează tipologii de personaje: Ion este tipul ţăranului sărac,
arivistului fără scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie, tipul intelectualului:
preotul şi învăţătorul, dar şi Titu, iar cele două femei din viaţa lui Ion sunt conturate
antitetic: pământul (Ana) şi iubirea (Florica). De asemenea,elemente realiste sunt
simetria romanului, dată de relaţia incipit-final, începe cu descrierea drumului, care
duce spre Pripas şi se termină cu sfinţirea noii biserici şi cu ieşirea din satul Pripas şi
verosimilitatea/veridicitatea întâmplărilor.

1
2. Statutul social, moral, psihologic
(CARACTERIZAREA PERSONAJULUI + RELATIA DINTRE 2 PERSONAJE)
Din punct de vedere social, protagonistul este fiul lui Alexandru Pop al
Glanetașului, face parte, prin naștere, din categoria ”sărăntocilor” și nu există nicio cale
cinstită de a-și depăsi condiția. Moral, Ion este o ființă hotărâtă să învingă toate
prejudecățile lumii, încearcând mai întâi să rezolve prin muncă problemele bănești ale
familiei ,dar, deși trudește până la epuizare pe pământul altora, abia reușește să plătească
o parte din datoriile tatălui său. La polul opus se află Ana, o fata uratica si slaba ,dar
care avea ”locuri si case si vite multe” ,personaj ce ilustrează cel mai clar tipologia
victimei: îndrăgostită de Ion şi traumatizată de un tată prea dur, lipsită de
afecţiunea maternă şi de orice formă de comunicare, Ana i se oferă lui Ion căutând
la el afecţiunea de care a fost lipsită. Naivă şi supusă autorităţii masculine, ea nu
poate fi decât o victimă într-o lume condusă după legi patriarhale.
Din punct de vedere psihologic, problemele bănești ale familiei lui Ion declanșează
mania eroului și de aici începe să se manifeste și patima sa. El o iubește pe Florica, dar
pentru că ea este săracă, se reorientează către Ana, fiica lui Vasile Baciu. De aceea, Ion
hotărăște să obțină pământul lui Vasile Baciu și se încrâncenează să-l dobândească.
Stăpânit de patima care îi dă puterea să aștepte și să nu abandoneze, Ion elimină toate
preocuparile care nu au legatură cu idealul său: uită binele făcut, își pierde respectul
pentru ceilalți și apoi pentru orice altă valoare, îl trădează pe Herdelea, respinge cu
brutalitate sfaturile preotului Belciug, rănește sentimentele Anei, pentru că este prins într-
o dorință, care devine absolută. Ion vrea toate pământurile lui Baciu și nu renuntă până
când nu le obține, lăsându-și socrul pe drumuri. Paralel cu evoluţia conflictului dintre
cei doi bărbaţi, Ana devine fascinată de moarte, găsind-o ca unică soluţie salvatoare.
În momentul în care Savista îi spune despre relaţia dintre Ion şi Florica, Ana
realizează că toate sacrificiile ei au fost inutile şi că nici măcar copilul nu-l poate
face pe Ion să o iubească, în consecinţă se spânzură. Ion este cel vinovat de moartea
Anei, dar, in acelasi timp, aceasta nu este constienta de rolul ei, ca femeie, pe care i-l

2
atribuie societatea traditionala: avand zestre, fiind ce mai bogata din sat, s-ar fi
putut marita lesne cu oricine, scapand ”de rusine”.

3. 2 secvențe semnificative
O trăsătură primordială a personajului este ambitia, acesta punând mâna pe
pământurile Anei dorindu-și să se îmbogățească, fără a-i păsa de familia și de
sentimentele ei.
LA TOATE: Un episod semnificativ/din care reiese această trăsătură/care
evidențiază relația dintre cele două personaje este cel al horei din debutul romanului.
Pagină de monografie, descrierea horei este, de asemenea, o ocazie de prezentare a
organizării ierarhice a satului. În această ierarhie, Ion are o poziţie hibridă. Respectat ca
lider al flăcăilor neînsuraţi datorită calităţilor fizice, voinţei, inteligenţei, autorităţii de
care dă dovadă, Ion este desfiinţat prin apelativele folosite de Vasile Baciu
( ,,sărăntoc’’, ,,hoţ’’ şi,, tâlhar’’) care scot la iveală latura sa vulnerabilă: lipsa
pământului, şi, deci, sărăcia. Din cauza mândriei rănite, cu rădăcini adânci în frustrarea
sufletului ţărănesc lipsit de obiectul existenţei sale, se declanşează latente obscure ale
comportamentului său. Când Ion pleacă de la horă, o caută pe Ana pe care o atrage la
umbra unui nuc. În timp ce, în sufletul personajului mai există dubii, în privinţa
sentimentelor pentru Ana, receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion nu o iubeşte pe
Ana, în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte, deşi ea e prezentă, pe când Florica,
absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.

CARACTERIZARE+VIZIUNE : O a doua secvenţă semnificativă pentru patima

ţăranului fata de pământul dobândit cu greu apare în capitolul Sărutarea. Este o
scenă memorabilă ce ilustrează dimensiunile ancestrale ale relaţiei ţăranului cu pământul
său. Ion primeşte proprietăţile lui Vasile Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să
le vadă, pentru că ,,dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj
stihial, are în sine o uriaşă putere. În mijlocul delniţei, Ion îl sărută ,,cu voluptate”; ,,şi-n
sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”. Împlinit, personajul îşi vede
3
puterile hiperbolizate: ,,Se vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar
pamantul zace, în sfârşit, la picioarele lui, învins. În ,,Lauda ţăranului român”, Rebreanu
leagă identitatea noastră naţională de aceea a ţăranului, şi pe cea a ţăranului de
pământul ,,care ne-a modelat trupul şi sufletul, care prin soarele şi apele şi munţii şi
şesurile lui ne-a dăruit toate calităţile şi defectele cu care ne prezintăm azi în lume ”.
Astfel, dragostea lui Ion pentru pământ are doar pasiunea dată de lipsa esenţială a
acestuia, dar rămâne în fapt reprezentativă identităţii noastre naţionale.Sărutarea
pământului demonstrează un senzualism cosmic, un simț ascuțit biologic, ceea ce-l
determină pe Nicolae Manolescu să afirma ca ”Ion este o victimă măreață a fatalității
biologice”, scenă ce reprezintă simbolic momentul în care protagonistul pierde sensul
social al vieții.

RELATIE : O altă scenă semnificativă pentru relaţiile dintre cei doi este cea în care,
după ce Vasile Baciu află că Ion e tatăl copilului Anei, îşi trimite fata acasă la Glanetaşu.
Ana ajunge la casa lui Ion fără să ştie cum, dar indiferenţa cu care o primeşte Ion o
blochează: acesta mănâncă ,tăindu-şi cu atenţie feliile de mâncare şi ştergându-şi tacticos
briceagul de pantaloni, fără a se uita la femeia nenorocită din faţa lui. Apoi cântăreşte
burta Anei cu o privire triumfătoare, după care îi spune să îşi trimită tatăl, pentru că
situaţia nu poate fi rezolvată de ea. Răceala lui Ion, indiferenţa şi detaşarea cu care el o
priveşte pe Ana prefaţează destinul femeii. Ana este o victimă într-un război al bărbaţilor,
o marionetă care ajunge fără să ştie cum de la o casă la alta, pe când Ion este sigur pe el,
arogant şi superior, iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranţa că va reuşi.

4. Componente de structura: tema, titlul, perspective narativa,

CONFLICTUL , actiunea (LA TOATE)
Romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român, agreată de
tradiţionalişti, dar într-o manieră modernă, propunând o abordare realist-obiectivă
salutată de critica vremii ca ,,cea mai puternică creaţie obiectivă din literatura

4
română ” ( Eugen Lovinescu). Ţăranul este văzut în mijlocul frământărilor luptei sale
pentru pământ, determinat social şi economic de posesiunea acestuia şi suportând
consecinţele actelor sale reprobabile, în condiţiile satului ardelean de la începutul
secolului al XX-lea. Tema centrală-problematica pământului- este dublată de tema
iubirii şi a familiei. Tema principală şi convingerea autorului că nu te poţi sustrage
destinului, iar cei care încearcă să o facă devin personaje tragice,permit și identificarea
operei drept un roman al destinului.
Titlul romanului este dat de numele personajului principal, care devine
exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat, însă prin modul în
care îl obţine. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria ,,sărăntocului’’ cu o fată cu
zestre, pentru că Vasile Baciu şi Ion Pop al Glanetașului dobândiseră averea în acelaşi fel,
ci comportamentul său: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să
se întoarcă la Florica, devenită nevasta lui George. Titlurile celor două părţi ale
romanului evidenţiază simetria compoziţiei şi, totodată, denumesc cele două patimi ale
personajului principal: ,,Glasul pământului’’ şi ,,Glasul iubirii’’. Titlurile celor 13
capitole (număr simbolic nefast) sunt semnificative, discursul narativ având
un ,,Începutul’’ şi un ,,Sfârsitul’’.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat,
omniscient şi omniprezent, relatând întâmplările la persoana a III-a.
Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior
dintre Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un ,,sărăntoc”, ci după
alt ,,bocotan”, George Bulbuc, conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin
etapele sale momentele acţiunii. În plan secundar, există mai multe conflicte – între Ion şi
Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, între Ion şi George Bulbuc, între familia
Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi dispută autoritatea în sat, şi între români şi
autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul
pământului la nivelul personajului principal, dar şi un conflict simbolic, dintre voinţa
acestuia şi legile superioare ale pământului- stihie.

5
 Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas
se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Se descrie jocul tradiţional,
someşana, dansul tinerilor, cântecul lăutarilor şi portul popular. Oamenii sunt aşezaţi în
funcţie de statutul social. Este prezentă şi Savista, oloaga satului, piaza rea. Intelectualii
satului, preotul Belciug şi familia învăţătorului Herdelea vin să privească fără a se
amesteca în joc. Ion este hotărât să o ia pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica
cea săracă, iar venirea lui Vasile Baciu declanşează intriga şi conflictul, tatăl fetei îl
confruntă verbal, numindu-l ,,hoț’’, ,,tâlhar’’ şi ,,sărăntoc’’, Ana fiindu-i promisă lui
George Bulbuc. Bătaia de la cârciumă, pentru plata lăutarilor se încheie cu victoria lui Ion
asupra lui George, scena fiind construită în simetrie cu aceea de la sfârşitul romanului,
când George îl ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa. Ion se va răzbuna, o va lăsa pe Ana
însărcinată, întrucât îl va determina pe tatăl acesteia să accepte nunta. La nuntă, Ion nu
cere acte pentru pământul ce urmează să-i revină ca zestre, apoi se simte înşelat şi începe
să o bată pe Ana, femeia fiind alungată, pe rând, din casa soţului şi din cea a tatălui.
Preotul Belciug încearcă să medieze conflictul dintre cei doi, însă Ana alege să se
sinucidă, apoi Petrişor, fiul lor, moare şi nu-i trezeşte lui Ion regrete sau conştiinţa
vinovăţiei, deoarece nu vedea decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. În cele din
urmă, Ion alege să o caute pe Florica, însă George îl surprinde în flagrant şi îl ucide, cu
instrumentul ce i-a fost drag, sapa, iar averea lui Ion rămâne bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător, pentru autoritatea în
sat este defavorabilă celui din urmă. El are familie/soţie, un băiat (poetul visător Titu) şi
două fete de măritat, dar fără zestre, Laura şi Ghighi. În plus, casa învăţătorului era
construită pe pământul bisericii, însă cum relaţiile dintre ei se degradează, învăţătorul se
simte ameninţat cu izgonirea din casă. Preotul are un caracter tare şi rămas văduv se
dedică comunităţii, ajungând să construiască o nouă biserică, iar romanul se încheie cu
sărbătoarea prilejuită de sfinţirea noii biserici.

5.Concluzie (LA TOATE)

În concluzie, prin viziunea originală a scriitorului asupra lumii, prin
modernitatea construcţiei personajului/personajelor, dar şi a acţiunii, prin gradul înalt
de obiectivitatea, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu poate fi considerat un punct de
referinţă pentru începuturile modernităţii din perioada interbelică.