BALTAGUL

De Mihail Sadoveanu
-roman tradiţional, realist, obiectiv, monografic-
-Viziunea despre lume-
-Caracterizarea personajului ,,Vitoria Lipan”-
-Relația dintre Vitoria și Gheorghiță-

1. Introducere (LA TOATE)

Opera ,,Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu a apărut în anul 1930 și este un roman
interbelic, obiectiv, realist, mitic şi tradiţional. Are ca surse de inspiraţie trei
balade: ,,Dolca’’, ,,Salga’’ şi ,,Miorița’’.

2. Încadrarea într-un curent literar (DOAR LA VIZIUNE)

Romanul este specia genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o
acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, în timp şi în spaţiu
precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate.
Mihail Sadoveanu surprinde imaginea unei societăți în schimbare, aflată la
confluența dintre tradiție și modernitate, prin multitudinea aspectelor înfăţişate,
romanul oferă o imagine amplă asupra vieţii, de aceea Baltagul este un roman realist
mitic.
O trăsătură a realismului este dată de reflectarea veridică/verosimilă a
societății moldovenești de la începutul secolului al XX-lea, o societate supusă
metamorfozelor. Primele cinci capitole ale romanului au caracter monografic, deoarece
surprind în detaliu viața satului de munte, Măgura Tarcăului, o lume rurală,
tradițională, patriarhală, care își conduce existența după legi nescrise. Începând cu
capitolul al șaselea, drumul pe care-l va întreprinde Vitoria Lipan în căutarea soțului
dispărut devine un pretext pentru ca autorul să aducă în fața cititorilor o nouă lume,
modernă, capitalistă, în care valoarea centrală este banul.

1
 O altă trăsătură a realismului este ilustrată de personajele tipologice,
reprezentative pentru lumea satului de la munte, la începutul secolului al XX-lea.
Vitoria Lipan este personajul principal, tipul muntencei, a femeii de la țară fiind
voluntară, hotărâtă să facă dreptate şi aparţinând lumii arhaice, patriarhale. Gheorghită
este fiul Vitoriei şi al lui Nechifor, reprezintă generaţia tânără, urmașul care trebuie să
ia locul tatălui dispărut. Nechifor este personajul absent, el simbolizează destinul
muritor al oamenilor.

2. Statutul social, moral, psihologic (CARACT. + RELATIE)

Vitoria Lipan, personajul principal al capodoperei sadoveniene „Baltagul”, se
înscrie printre personajele feminine din literatura română remarcabile prin puterea
voinței lor. Prin implicarea ei în căutarea soțului ucis de ceilalți doi oieri.
Vitoria este un personaj principal, rotund, dinamic, puternic individualizat,
reprezentand tipul femeii justitiare care pleaca impreuna cu fiul ei in cautarea lui
Nechifor, plecat sa cumpere oi la Dorna. Vitoria si Lipan au avut sapte prunci, dar
cinci dintre ei au murit, ramanand doar cu cu doi, un baiat, Gheorghita si o
fata,Minodora.
Vitoria este o țărancă din satul Măgura, de pe apa Tarcăului, soția lui Nechifor
Lipan, gospodar harnic și oier. Drama care intervine în viața ei (dispariția lui Nechifor,
despre care ea înțelege imediat că a murit), o obligă să-și părăsească, pentru un timp,
gospodăria, lăsând-o în seama argatului Mitrea, și să plece în căutarea rămășițelor
pământești ale soțului ei, spre a-i da lui Nechifor o înmormântare creștinească și spre a
face dreptate, pedepsindu-i pe ucigași. Vitoria Lipan este o femeie matură, asupra
căreia greutățile vieții și-au lăsat urma și a cărei tinerețe se păstrează în ochii aprigi și
căprui, „în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului” . Ca îmbrăcăminte,
poartă costumul femeilor de la munte.
Vitoria Lipan, o sotie iubitoare, porneste in cautarea barbatului său: ,,era
dragostea ei de douazeci si mai bine de ani.” Ca mama, Vitoria este iubitoare si
blanda, insa doar față de Gheorghita, greșește făcând diferență intre el si Minodora,
față de care este aspră si dură, certand-o si vorbindu-i pe un ton răstit. Vitoria era o
femeie traditionala, tipica mediului din care facea parte. Astfel, ea refuza sa renunte la

2
obiceiuri si tradintii, respingand modernismul, accentuand in acest fel conditia omului
de la sat. Sotia lui Nechifor era o femeie credincioasa si apela intotdeauna la
Dumnezeu pentru a o ajuta sa-si gaseasca sotul ,,intai am sa fac rugaciunile de
cuviinta de la Maica Domnului”. Doreste sa porneasca in cautarea lui Lipan dupa ce
va termina de postit cele 12 vineri.
Gheorghită, unul dintre personajele secundare ale romanului, este fiul Vitoriei
şi al lui Nechifor Lipan, unul din cei ,,şapte prunci cu care-i binecuvântase
Dumnezeu" şi din care le rămăseseră doar doi. El purta ,,numele adevărat şi tainic al
lui Nechifor Lipan", căruia-i moştenise nu numai numele, dar şi multe dintre însuşiri.
La cei şaptesprezece ani ai săi, era un flăcău sprâncenat, avea ochii căprii ai Vitoriei.
Avea un zâmbet frumos de fată şi abia ,,începea să-i infireze mustăcioară". Purta un
chimir nou, după obiceiul oierilor.

Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l să-și stăpânească

foamea, oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele
oamenilor și semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale. Contrastul
dintre ei nu este între două caractere – Gheorghiță are toate datele pentru a ajunge, cu
vremea, un muntean autentic – ci între două vârste. El era sfios și nesigur, pe când ea
era plină de gânduri, de patimă și durere.

3. 2 secvențe semnificative (LA TOATE)

Vitoria Lipan reprezinta, în operă, tipul femeii autoritare, completată cu un bun
spirit de observație. Caracterul său bine individualizat s-a format datorită încercărilor
la care a fost supusă de-a lungul vieții.
(LA TOATE): Un episod semnificativ/din care reiese această trăsătură/care
evidențiază relația dintre cele două personaje este dialogul pe care Vitoria îl are cu
Gheorghiță înainte de plecarea la drum. Schimbul de replici se constituie într-o reală
formă de caracterizare indirectă, care pune in evidenta inteligența, și totodată
determinarea acesteia. Deși Gheorghiță este încă inocent, mama adoptă o atitudine
convingătoare, prin care să-l conștientizeze pe tânăr de faptul că, pentru el, începe o
nouă etapă a vieții: ,,Înțelege că jucăriile au stat. De acum, trebuie să te arăți

3
bărbat. Eu alt sprijin pe lume nu mai am și îmi trebuie brațul tău.” Cei doi
urmează întocmai traseul lui Nechifor Lipan, iar această călătorie educativă și pentru
Gheorghiță îi conferă operei caracter de bildungsroman. Vitoria parcurge simultan
două lumi: spaţial real, concret şi comercial şi o lume ,,de semne şi minuni’’, al căror
sens ea ştie să-l descifreze.

(LA CARACT.): Inteligența ei și logica sa impecabilă sunt calitățile care au ajutat-o

să culeagă cu atenție informațiile necesare și să reconstruiască momentul omorârii
lui Nechifor, o altă scenă semnificativă. Respectă tradiția jelindu-și bărbatul și
aprinzându-i o lumânare, dar, în același timp, colaborează și cu autoritățile, acceptând
să vorbească la telefon cu prefectul de la Piatra căruia îi va cere permisiunea să o lase
să își îngroape soțul în cimitir. Vitoria se autocaracterizează ca fiind o femeie iscusită,
deșteaptă și vicleană ,,eu te cetesc pe tine, măcar că nu știu carte” în ciuda faptului
că nu a avut parte de o educație superioară. Cu mult tact și ambiție, ajutată și de
spiritul său justițiar reușește să descopere criminalul mai repede decât jandarmii.
Vitoria găsește slăbiciunile omului și îl provoacă. Punctul culminant este scena de la
parastas, în care Vitoria povesteşte scena crimei, surprinzându-i şi pe cei doi ucigaşi.
Primul îşi recunoaşte vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu
baltagul tatălui sau şi sfâşiat de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. În
deznodământ, ucigaşul rămas în viață îi cere iertare Vitoriei şi-şi recunoaşte fapta.

(LA RELATIE): Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este pus de către
mama sa să supravegheze rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor, o
altă scenă semnificativă pentru relația dintre cele două personaje, iar inițierea sa
se desăvârșește atunci când acesta răzbună moartea tatălui său. Priveghiul are un
dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe
Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui
Gheorghiță care se va familiariza cu un aspect fundamental al existenței umane –
moartea. În drumul lor, Vitoria și Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare
simbolică – naștere, nuntă, înmormântare – trecând prin toate momentele principale
ale vieții.

4
4.Componente de structura: tema, titlul, perspectiva narativa, repere
spatio-temporale (LA TOATE)
Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sunt: viaţa pastorală,
natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii, înţelepciunea. Discursul epic
abordează tema condiției ființei umane, nevoită să trăiască la confluența dintre tradiție
și modernitate, două mentalități pe care, neputând să le separe, le asimilează. Tema
rurală a romanului tradiţional este dublată de tema călătoriei iniţiatice şi justiţiare.
Titlul poeziei, care are valoarea simbolică: în sensul său propriu, baltagul este un
topor cu două tăişuri, iar în sensul său figurat este arma crimei şi instrumentul actului
justiţiar, reparator. De asemenea, în limba greacă, acest cuvânt are semnificațiile unui
labirint, sugerând atât drumul spre moarte al personajului absent, Nechifor, cât și
călătoria soției sale în încercarea de a descoperi adevărul.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea se realizează la persoana a
III-a, de către un narator omniscient, obiectiv, extradiegetic. Deşi naratorul este
omniscient, la parastasul soţului, Vitoria preia rolul naratorului, în vederea obținerii
efectului de verosimilitate, deoarece ea reconstituie crima şi îi determină pe ucigași să
își recunoască vina.
Reperele spatio-temporale sunt bine precizate: ,,aproape de Sf. Andrei’’,
în ,,Postul Mare’’, ,,10 Martie’’, în secolul al XX-lea, lucru reieşit din
menţionarea trenului şi a telefonului în zona Moldovei, dar Vitoria trăieşte într-
un timp mitic, al legilor nescrise, al semnelor și viselor. Spaţiul este vast, Măgura
Tarcăului, zona Dornelor şi a Bistriţei, Balta Jijiei, Suha, Sabasa, Cruci, Crucea
Talienilor (unde sunt găsite osemintele lui Nechifor).

5.Concluzie (LA TOATE)

Nicolae Manolescu afirma că ,,Baltagul este un roman realist în sensul cel mai
propriu’’ şi alege ca pretext situaţia din balada ,,Miorita’’.