Riga Crypto și Lapona Enigel

Ion Barbu este unul din reprezentanții modernismului interbelic românesc, ce a

fost inițial matematician de o valoare incontestabilă, numit Dan Barbilian. În aventura
lirică, acesta pornește de la premisa că „există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un
loc luminos unde se întâlnește cu poezia”.

„Riga Crypto și Lapona Enigel” aparține modernismului prin expresia

concentrată, prin apariția metaforelor surprinzătoare, a intelectualizării expresiei, a
simbolurilor culturale, poetul fiind original, neavând precursor sau urmaș.

Se remarcă trei etape diferite în creația poetului matematician. Prima este cea
parnasiană, în care poeziile se caracterizează prin rigoare formală, lirism impersonal,
peisaje mineralizate, valorificând deseori motivul umbrei. Începând cu 1920, poetul se
orientează spre pitoresc și narativitate, scriind poeme epico-lirice din etapa baladică, în
care inovația constă în îmbinarea termenului popular cu cel savant. Cea de-a treia etapă
este numită ermetică și cuprinde texte în care limbajul este alchimic, cu termeni preluați
din matematică și cu simboluri ce ascund idei referitoare la condiția umană și condiția
poeziei. Ermetismul constă și în eliminarea din poezie a ceea ce poetului i se pare inutil,
atât timp cât închipuirea poate recupera singură.

Poezia „Riga Crypto și Lapona Enigel” aparține etapei baladice și orientale și se

încadrează modernismului interbelic prin lirismul aprofundat, în text regăsindu-se atât
elemente filosofice, cât și aspecte de astrologie ce l-au pasionat pe autor. De exemplu,
protagoniștii poveștii de iubire pot fi asociați simbolic cu planetele Venus și Mercur.
Astfel, Venus semnifică treapta de cunoaștere prin eros, iar Mercur ilustrează cunoașterea
prin rațiune, idei în strânsă legătură cu două categorii estetice regăsite în poezia lui
Barbu: apolinicul (reprezentat de Enigel) și dionisiacul (reprezentat de Crypto).
 Modernismul textului este susținut și de ambiguitatea limbajului, versuri
încifrate, poezia beneficiind de diverse interpretări în critica de specialitate. După cum
reiese și din denumirea etapei căreia îi aparține, poezia este ca specie o baladă, dar
limbajul este specific modernismului prin multitudinea de metafore și simboluri. De
exemplu, soarele, ce simbolizează absolutul, este evidențiat prin metaforele „roata albă”,
„greu taler scump cu margini verzi”. Se remarcă simboluri: inelul, roata, unele preluate
din matematică, domeniul anterior de activitate al lui Barbu.

Tema baladei poate fi stabilită prin asociere cu poemul lui Mihai Eminescu,
„Luceafărul”, aceasta fiind condiția omului de geniu și aspirația sa către cunoaștere.
Tema secundară este cea a iubirii neîmplinite. Textul este un poem alegoric de
cunoaștere, care urmărește un scenariu inițiatic.

Titlul este analitic și anticipativ, conținând numele reprezentanților celor două

lumi antagonice, amintind de poveștile unor iubiri neîmplinite: „Romeo și Julieta”,
„Tristan și Isolda”. Astfel, Riga Crypto este regele ciupercă, superior în lumea lui, dar
interiorizat și neînțeles, ilustrând motivul increatului, izolat de mișcarea ciclică a naturii.
Numele său provine de la termenul „criptic” – misterios, tainic, ascuns. Lapona Enigel
este o tânără ființă umană ce vine din „țări de gheață” și aspiră spre soare, spre absolut,
spre lumea cunoașterii. Numele ei provine de la termenul „angel” – înger și amintește de
dorința de a se desăvârși spiritual.

Poezia cuprinde mai multe secvențe lirice, fiind construită prin tehnica povestirii
în ramă, aceasta din urmă cuprinzând primele patru stofe și ilustrând o nuntă împlinită, la
care un menestrel va vorbi despre o nuntă imposibilă.

Sunt prezente mărcile narativității, povestirea propriu-zisă fiind încadrată într-un

illo-tempore, iar în prima secvență lirică se conturează portretele celor doi protagoniști.
Crypto împărățea peste bureți, fiind superior în regnul vegetal, mediul în care trăiește,
dominat de întuneric și umezeală, sugerând neinițierea – „în pat de râu și-n humă unsă”.
Asupra sa planează ideea că ar fi fost vrăjit să rămână veșnic tânăr și este criticat de
semeni că nu vrea să procreeze, fapt ce arată lipsa maturității. Sugestive în acest sens sunt
epitetele „sterp” și „nărăvaș”, dar și metafora „nu voia să înflorească”.
 Lapona Enigel coboară din ținuturile înghețate, răceala fiind simbol al rațiunii,
concepția lui Ion Barbu fiind asemănătoare celei blagiene: „A cunoaște este iarnă.”. Se
remarcă motivul superiorității mezinului inspirat din basme, lapona este caracterizată prin
epitetele „mică”, „liniștită” și parcurge un drum inițiatic: „de la iernat la pășunat” –
proces al transhumanței. Ea aspiră permanent către lumină, nu poate rămâne într-un
singur loc, viața acesteia fiind un continuu proces de căutare, de cunoaștere.

Întâlnirea dintre Enigel și Crypto se produce în visul fetei, la fel ca în poemul

eminescian, motivul oniric devenind un liant între cele două lumi. Aceasta este o
capcană, o lecție de viață pe care amândoi trebuie să o conștientizeze: pentru Enigel,
mutația în alt regn înseamnă plafonare, iar pentru Crypto, moarte.

După cele două chemări ale rigăi ce amintesc de ale fetei de împărat din poemul
„Luceafărul”, Enigel rezistă tentației și respinge lumea instinctelor, propunându-i lui
Crypto să se maturizeze, idee susținută de metafora „Așteaptă de te coace.”.

În secvența lirică următoare, Enigel îi oferă o explicație lui Crypto, prin care își
motivează refuzul, aceasta fiind aspirația ei spre soare, un ideal spiritual, evidențiat prin
simbolul roții, dar și prin metafora „Greu taler scump cu margini verzi” și epitetul
„soarele înțelept”. Termenul „verzi” este un epitet cromatic ce simbolizează germinația,
provenind prin combinația magică dintre galbenul aurului și albastrul cerului.

Momentul culminant al baladei este cel în care Crypto se sacrifică, trecând la

soare, transformându-se în ciupercă otrăvitoare. El este pedepsit pentru aspirația sa mult
prea înaltă: „Și sucul dulce înăcrește!/ Ascunsa-i inimă plesnește”.

Nunta cu măsălarița vizează împlinirea blestemului și imposibilitatea ieșirii din

regn. Nebunia rigăi este esența poeziei barbiene: condamnarea pentru o aspirație
nejustificată. Incompatibilitatea dintre Crypto și Enigel este accentuată prin metaforele
în antiteză: „ciupercă crudă de pădure”, sugerând profanul, și „fiară bătrână”, vizând
omul de geniu.

În concluzie, balada „Riga Crypto și Lapona Enigel” de Ion Barbu prezintă drama
incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii, negând o întreagă tradiție, conform căreia
dragostea este un miracol în sine.