RIGA CRYPTO ŞI LAPONA ENIGEL – Ion Barbu

- poezie modernistă –

Modernismul este o mişcare literară care a apărut în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi presupune existenţa
tuturor curentelor ce se rup de tradiţie, refuzând atitudinea academică şi conservatoare a înaintaşilor. Acesta se
caracterizează prin încălcarea rigorilor prozodiei tradiționale, intelectualizarea emoției poetice, valorificarea categoriilor
negative și de estetica urâtului, dar și prin ambiguitatea limbajului, rezultată din utilizarea metaforei ca figură de stil
predominantă. Promotorul modernismului în literatura română este Eugen Lovinescu, mentorul cenaclului și al revistei
„Sburătorul” prin „teoria imitației” și „principiul sincronismului”.
Sub semnul acestor direcţii impuse de E. Lovinescu se vor remarca în această perioadă în proză Camil Petrescu,
G.Călinescu, M.Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi în poezie Lucian Blaga, fundamentând modernismul filozofic, Ion Barbu,
ca reprezentant al ermetismului şi Tudor Arghezi, ca reprezentant al modernismului clasicizant. Alături de Arghezi și de
Blaga, Ioan Barbu dă conceptului modern de poezie noi valori, impunând o viziune poetică nouă, originală. Înțelegerea
poetului asupra ce trebuie să fie poezia e mai aproape de concepția unor poeți moderni și singulari ca Mallarmé sau P.
Valery, de concepția mai generală, impusă de romantism. Nu trebuie uitat faptul că poetul a fost dublat de un matematician
și că modul de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus și în planul reprezentărilor poetice. Lirica lui ilustrează,
după propria mărturisire, relația dintre matematică și poezie: „Ca în geometrie înțeleg prin poezie, o anumită simbolică
pentru reprezentarea formelor posibile de existență, întrucât există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos
unde se întâlnește cu poezia.”
În lucrarea „Introducere în poezia lui I Barbu”, T. Vianu vorbește despre existența a trei etape ale creației lui I.
Barbu: parnasiană, evoluând apoi către baladesc și oriental, pentru ca în final, în anul 1930, când îi apare volumul „Joc
secund”, sa se impună ca poet ermetic.
Publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul „Uvedenrode” din vol. „Joc secund”, Riga Crypto și lapona
Enigel, prin problematică și mijloacele artistice anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu. Ea este formal
o baladă, subintitulată astfel de autor. Recunoaștem aici tentația moderniștilor de a recupera epicul, subordonându-l
însă unui lirism esențial, al cărui scop este surprinderea lumii în ipostaze eterne. Lirismul poartă așadar amprenta
obiectivării, marcat fiind de prezența a două personaje simbol. Ea răstoarnă conceptul tradițional de baladă, realizându-
se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric. La acestea se adaugă ca elemente moderniste:
încifrarea mesajului și cultivarea ambiguității, prezența unor metafore surprinzătoare. Creația literară aparține poeziei
moderne ermetice sau pure prin eliminarea sentimentului sau încadrarea lui într-o dimensiune rațională a existenței
umane, prin nerespectarea granițelor dintre genurile și speciile literare, precum și prin limbajul încifrat al discursului
liric.
Un prim element reprezentativ pentru construcția poemului îl reprezintă titlul, care trimite la marile povești de
dragoste din literatura universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda. Însă la Barbu, membrii cuplului sunt antagonici
(fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu calități excepționale, dar negative, în raport cu norma comună
(Crypto este „sterp și nărăvaș că nu voia să înflorească”, iar Enigel e „preacuminte”). Numele Crypto, cel tainic, „inima
ascunsă” sugerează apartenența la familia ciupercilor (criptogame) și postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare din
regnul vegetal. El poate proveni de la grecescul „cryptos” care înseamnă „ascuns, tăinuit”. Numele laponei Enigel ar fi
derivat, după ipoteza lui T. Vianu, din numele tătăresc al râului Ingul, afluentul Bugului rusesc, considerat sfânt și, în
acest caz, vizează dimensiunea sa sacră. El poate proveni și din cuvântul englezesc „angel” care trimite spre dimensiunea
solară către care protagonista aspiră.
Compozițional, poemul este alcătuit din două părți: nunta consumată, cadru al celeilalte nunți, povestită,
modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălărița. Tehnica folosită este aceea a povestirii în ramă. Incipitul
cuprinde dialogul dintre un „menestrel” (poet şi cântăreţ medieval), şi un „nuntaş fruntaş”, dialog ce pune în evidenţă
motivul „nunţii”, recurent în lirica barbiană. La sfârşitul unei nunţi adevărate, „la spartul nunţii în cămară”, menestrelul
este rugat să „zică” povestea despre altă nuntă – „cu Enigel şi riga Crypto”. Epitetele „trist şi aburit” cu care este
caracterizat denotă elegiacul din „zicerea” sa, şi-l degradează: este „mult îndărătnic”, „mai aburit”. Cântarea
menestrelului are sens parabolic, el trebuie să cânte, repetând ca într-un ritual „Cu foc l-ai zis acum o vară / Azi zi-mi-l
stins, încetinel.
Numită de poetul însuși „un Luceafăr întors”, balada relatează povestea „regelui ciupearcă” îndrăgostit de laponă
și conține de fapt drama cunoașterii și incompatibilitatea dintre două lumi diferite, ceea ce reprezintă și tema poeziei.
La fel ca și în „Luceafărul”, personajele sunt alegorice și reprezintă niște simboluri: Crypto reprezintă ființa umană,
inferioară, existența telurică, în timp ce Enigel - lumina, spațiul soarelui, geniul în drumul său spre atingerea absolutului.
Cele 4 tablouri poetice ale baladei construiesc o alegorie simbolică, un scenariu inițiatic, în care este implicată ființa
umană ca ființă a cunoașterii. Imaginile, de o mare forță de amploare a concretului vorbesc de o aventură a spiritului, a
conștiinței, ceea ce susține caracterul modernist al poemului. Drama este a lui Enigel, nu a lui Crypto. El apare în visul
ființei superioare, este deci problema ei, reprezintă tentația sau tot ce stingherește omul spre aspirația lui spre absolut.
 Primul tablou îl prezintă pe regele Crypto în ipostaza sa de „increat”, căci „nu voia sa înflorească”, precum și
mediul său de viață reprezentat de „patul de râu și huma unsă”. Al doilea tablou o înfățișează pe lapona Enigel și spațiul
său, cel al țării de gheață, ce simbolizează gândirea, rațiunea, ea pornind într-o călătorie inițiatică.
O imagine reprezentativă pentru tema poemului o constituie încercarea lui Crypto de a o atrage pe Enigel în
lumea lui prin cele 3 chemări, ce amintesc de „Luceafărul” eminescian. Inițial, Crypto o îmbie cu fragi, roadele
pământului său, dar aceasta are alt ideal, vrea să-şi împlinească altfel destinul: „Eu mă duc să culeg / Fragi fragezi, mai
la vale”. A doua oară, Crypto e gata de sacrificiu: „Dacă pleci să culegi / Începi, rogu-te, cu mine”, ceea ce trimite din
nou la puterea de sacrificiu în numele iubirii a lui Hyperion, iar la a treia încercare, riga Crypto îi oferă „somnul fraged
şi răcoarea”, caracteristicile lumii lui, opuse soarelui spre care tinde lapona; pentru el, soarele are o valoare distructivă,
de el despărţindu-l „visuri sute, de măcel”. Enigel refuză iar, recunoscându-şi teama de umbră („Eu de umbră mult mă
tem”) şi atracţia irezistibilă faţă de soare („Mă-nchin la soarele-nţelept”), de aici desprinzându-se cea de-a doua idee
semnificativă pentru tema iubirii ca modalitate de cunoaștere. Ea îşi depăşeşte limitele, fiind capabilă de înţelegere, ca
urmare a reflectării, a conştiinţei de sine: „Mă-nchin la soarele-nţelept / Că soarele-i fântână-n piept, / Şi roata albă
mi-e stăpână / Ce zace-n inima-fântână”. „Greu taler scump”, „roata albă” „soarele-nțelept” sunt simboluri pentru
cunoaştere, vizând cea de-a treia treaptă, cunoașterea parasenzorială. Încercând să-şi depăşească condiţia prin iubire,
riga Crypto intră în spaţiul ucigător al soarelui, în cel de-al patrulea tablou, devenind o ciupercă otrăvitoare şi se însoţeşte
cu o fiinţă din lumea lui, „măsălariţa mireasă”.
Relația de opoziție de la nivelul personajelor este vizibilă prin aspirațiile diferite. Dacă regele Crypto iubește
umbra și răcoarea, simboluri ale existenței vegetative, instinctuale, lapona luptă pentru a-și îndeplini aspirația spre
absolut, simbolizată de soare și lumină. Așa cum observă Ov. S. Crohmălniceanu „Soarele înțelept patronează viața
conștientă, stăpânită de idealul apolinic al cunoașterii; umbra însă este tărâmul existenței inconștiente.” Riga Crypto
este un ales, ceea ce stârneşte invidia celor din jurul lui, îşi refuză statutul feciorelnic şi vrea să-l depăşească, tentaţie
pe care o va plăti cu viaţa. Dorinţa lui de împlinire prin iubire este arzătoare; la fiecare rugăminte se adresează calm,
tandru, folosind vocativul „Enigel”. Enigel îl caracterizează: „Te-aş culege, rigă blând... / Zorile încep să joace / Şi eşti
umed şi plăpând: / Teamă mi-e, te frângi curând”. Enigel conduce turmele de reni, ceea ce semnifică forţă, demnitate,
frumuseţe, iar transhumanţa devine simbolul pendulării între cotidian (nord) şi ideal (sud).
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului, ceea ce conferă modernitate
acesteia: al soarelui (absolutul), al nunții și al oglinzii. Drumul spre sud al Laponei are semnificația unui drum inițiatic,
iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunții pe o treaptă inferioară. În „Ritmuri pentru nunțile
necesare”, este înfățișată înaintarea sufletului prin trei etape cosmice, trepte ale inițierii: Eros – dominat de astral de
Venus, rațiune – de Mercur și contemplație poetică – de Soare. Aspirația solară a laponei sugerează faptul că aceasta se
află pe treapta lui Mercur, iar chemările personajului alegoric, Crypto, sunt ale cercului Venerii (iubirii). Frigul ținutului
polar, perfecțiunea geometrică a apei cristalizate, configurează treapta rațiunii pure, în timp ce impuritatea din cercul
Venerii e sugerată de spațiul în care se amestecă elementele primordiale: „Huma unsă”, „Aer ud”. În drumul inițiatic al
laponei, renii au rol important, ei fiind „animale călăuze prin excelență cărora li se atribuie un rol important în scenariile
inițiatice” (Mircea Eliade.) Impactul dintre rațiune (Enigel) și instinct (Crypto), configurat prin cele 2 simboluri – „fiara
batrână” și „făptura mai firavă”, se soldează cu victoria rațiunii. Primul conotează sensurile rațiunii ale cărei atribute
sunt „soarele înțelept” și „sufletul fântână”, lapona Enigel întruchipează gândul eliberat prin aspirația spre lumină și
cunoaștere de ispitele instinctuale simbolizate de somn și umbră.
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este o baladă cultă în care epicul, liricul şi dramaticul se îmbină cu măiestrie,
ceea ce susține de asemenea includerea în modernism. Specia baladă este justificată tocmai prin această îmbinare a
genurilor literare: dramaticul reiese din pasajele dialogate (strofele 6, 7, 8), precum şi din neputinţa rigăi de a-şi atinge
visul. Epicul este aici o formă de geometrizare (iîncifrare) a unor înţelesuri, poemul actualizează un lirism al măştilor
în care obiectivarea eului liric este mai atenuată. Poetul este în spatele fiecărei măşti: el este menestrelul, dar şi Crypto,
şi Enigel, pe rând, fiecare personaj, în înlănţuire epică.
La nivel stilistic, modernismul barbian este ilustrat de abundența metaforelor, mai ales în finalul poemului
(„sufletul-fântână”, „fiară bătrână”), dar și a inversiunilor, a comparațiilor și epitetelor.
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este, așadar, o poezie modernă prin simbolurile folosite (simbolistica dezvoltată
a soarelui), prin împletirea limbajului arhaic şi popular cu cel neologic, prin construcţia textului (strofe inegale, rimă
variată), prin infuzia folclorului împletit cu romantismul german, care dau naştere unui lirism impur. Afirmaţia
„Luceafăr întors” poate fi înţeleasă ca „romantism întors”, prin ambiguizarea înţelesurilor, pentru că alegoria creată de
Ion Barbu nu este decât stratul de suprafaţă al textului modern. Cheia de înţelegere este ermetizarea şi lirismul orfic.
Prin această poezie modernistă, Barbu neagă o întreagă tradiţie literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea
este un miracol al artei, poetul prezintă drama incompatibilităţii şi legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic,
iar cel slab este sacrificat) .