„Riga Crypto și lapona Enigel”

Ion Barbu

Deși perioada interbelică este o perioadă istorică greu încercată, la nivel cultural și literar
aceasta este considerată de critici ca fiind o etapă importantă din istoria literaturii române. În
acest interval se observă aceeași dorință de originalitate însoțită de două tendințe literare,
modernismul și tradiționalismul. Prima este conturată de Eugen Lovinescu prin cenaclul și
revista „Sburătorul”, iar a doua este susținută de Nichifor Crainic și Garabet Ibrăileanu cu
ajutorul revistelor „Viața românească” și „Gândirea”. Modernismul reprezintă o orientare
estetică ce influențează și literatura română a perioadei interbelice prin de tematica lui, crizele
existenţiale, condiţia tragică a fiinţei umane, sentimentul religios demitizat, ambiguitatea, funcția
simbolică a limbajului sau tehnica ingambamentului. Modernismul se îmbogățește prin apariția
lui Ion Barbu, cel convins că există undeva un loc înalt și luminos al geometriei unde se
întâlnește cu literatura. Prima etapă a creației sale este cea parnasiană, a unor poezii reci,
obiective precum „Munții” sau „Copacul”. A doua este cea baladic-orientală, a poeziilor epico-
lirice, prezentând viața naturii cu simplitate și unor – „Domnișoara Hus” sau „Riga Crypto și
lapona Enigel”. Ultima etapă este cea ermetică, ce presupune un limbaj alchimic, incluzând
uneori termeni matematici, ce reflectă condiția umană și cea a poeziei.
Poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” este publicat în 1930 și pornește de la specia
numită „baladă”, consemnată de autor după titlu, dar care se dezvoltă într-un poem modern prin
formă și conținut. Ingambamentul, prima trăsătură a modernismului barbian, va fi o figură de stil
dominantă – „Mult îndărătnic menestrel,/
Un cântec larg tot mai încearcă”, prin care se accentuează semnificațiile mesajului artistic față de
nivelul exterior al construcției prozodice. Funcția simbolică a limbajului este o altă trăsătură
esențială a modernismului, fiind un poem despre un ideal spre care aspiră lapona, ca orice
reprezentare a omului de geniu sau al ființelor superioare, și care este integrat unor metafore ca
„soarele-nțelept”, „greu taler scump” sau „roată… stăpână”.
Criticii literari recunosc faptul că acest poem are ca element de hipotext „Luceafărul”
eminescian prin tematică, motive literare precum cel nocturn sau cel al visului, căutarea unui
ideal, dar este „un Luceafăr întors” întrucât simbolul feminin este, de data aceasta, căutătorul
absolutului, față de astrul eminescian. Poemul reprezintă o alegorie, adică un mesaj artistic cu
dublă tematică. La fel ca în textul lui Mihai Eminescu un prim nivel de interpretare poate fi o
delicată poveste de iubire neîmplinită. Pe un alt palier de analiză, poemul se transformă într-o
antiteză dintre lumea eternă a aspirațiilor înalte, ale omului de geniu, opusă lumii efemere și
superficiale ale oamenilor obișnuiți.
Titlul, primul element important de compoziție, este creat prin asocierea a numelor a două
personaje, ce se întâlnesc prin eros, ca în „Tristan și Isolda” sau „Romeo și Julieta”, iar
sentimentul de iubire este anticipat ca ipostază esențială a umanității. Substantivul arhaic „rigă”
accentuează superioritatea ierarhică în spațiul terestru, al ființelor comune, iar substantivul
„Crypto” provine din etimonul grecesc „cryptos”, care înseamnă „tăinuit”. În cazul personajului
feminin e utilizat lexemul „lapona”, care trădează originile sale nordice, a căror semnificație este
spațiul abstract, meditativ și rece tipic oamenilor de geniu.
Imaginarul poetic revine la o formulă anterioară, a „povestirii din ramă”, iar primele patru
strofe reprezintă „rama” sau primul fir narativ. Un menestrel și „un nuntaș fruntaș” se întâlnesc
la finalul unei nunți, iar primul este rugat să i se povestească întâlnirea dintre riga Crypto și
lapona Enigel. Ca în orice „ramă” se ține cont de câteva elemente de atmosferă care să stimuleze
„spunerea”. În acest caz decorul este creat de enumerația „pungi, panglici, beteli cu funtă”, cât și
de spațiul protector al cămării. Secvența a doua deschide „povestirea din ramă”și poate fi o primă
secvență care accentuează semnificația temei textului, realizând portretul personajului masculin.
Acesta este regele ciupercilor în lumea terestră: „În pat de râu și-n humă unsă”, adică într-un
spațiu întunecat și umbros. Imaginea acestuia este întregită de bănuiala că ar fi fost blestemat să
rămână veșnic tânăr și de epitetele surprinzătoare „sterp și nărăvaș”, întrucât nu își dorește să
aibă urmași, aspect negativ, care ar pune în pericol perpetuarea speciei sale. Al doilea portret este
al personajului feminin și susține aceeași temă valoroasă a poemului. La fel ca orice „erou”
lapona, călătoare venind din nord, are nevoie de însoțitori, aceștia fiind renii, similari calului din
basm și se oprește în spațiul umbros și umed al regatului lui Crypto, deși drumul său este spre
Soare: „De la iernat la pășunat/În noul an să-și ducă renii”. În această manieră, se poate simți
existența a două planuri antagonice, unul căutător al cosmicului pe lângă cel al terestrului, la fel
ca în temă. A zecea strofă realizează întâlnirea celor doi. La fel ca în „Luceafărul” aceasta se
petrece într-un univers nocturn și misterios, pentru că este asociat visării. Cifra „trei” poate
însemna cele trei etape în atingerea fericirii absolute: prin eros, asociată planetei Venus, prin
rațiune, asociată lui Mercur și cea paraștiințifică, asociată Soarelui: „Pe trei covoare de
răcoare/Lin adormi torcând verdeață/Când lângă sân, un rigă spân/Cu eunucul lui bătrân/Veni s-
o-mbie cu dulceață”. Faptul că eunucul îl însoțește pe Crypto reprezintă caracterul steril al
acestei întâlniri nefericite și imposibile în iubire. Următoarele strofe continuă structura
eminesciană, căci reprezintă trei chemări, de data aceasta ale personajului masculin, care o invită
pe Enigel să renunțe la călătoria sa spre Soare pentru fragi și pentru că el i se oferă. Răspunsurile
sunt negative, aceasta atrăgându-i atenția că e „umed” și „plăpând”, fiind invitat să aștepte să se
maturizeze: „Așteaptă de te coace”. Pentru rigă Soarele este un element de care trebuie să se
ferească, pe când pentru ea Soarele este „înțelept”, „greu taler scump”, la care aceasta se închină
deoarece reprezintă desăvârșirea. Prin acest răspuns personajul feminin demonstrează că a
depășit etapa iubirii și a atins-o pe cea rațională. Ea se va despărți de rigă, călătoria sa continuând
spre Soarele „ca un inel”, logodnă metaforică cu dorita eternitate în etapa paraștiințifică a vieții
sale. Personajul masculin se desparte cu greu de ea, iar întâlnirea lui cu Soarele provoacă
transformarea sa într-o ciupercă otrăvitoare. Condiția efemeră a oamenilor obișnuiți este
continuată prin crearea unui cuplu format din acesta și o măsălariță, adică tot o plantă
otrăvitoare, la fel ca acel cuplu eminescian, format din Cătălina, fata de împărat, și Cătălin, pajul
de la curte. La nunta din textul lui Barbu atmosfera are elemente de basm, ca prezența
personajului Laurul Balaurul prin care se încheie lumea imaginată.
 Stilistic, un al doilea nivel esențial al analizei poemului, demonstrează calitățile expresive
ale limbii române, readuse la o valoare excepțională prin modernismul și viziunea singulară a
scriitorului. La nivelul morfo-sintactic, se observă metataxele: interogația retorică „Lumina iute
cum să-i placă?”, repetiția „Enigel, Enigel” sau inversiunea „greu taler” pe lângă mărci ale
adresării directe sau oralității precum substantivele în cazul vocativ „Enigel”, „nuntaș fruntaș”
sau verbele la modul imperativ „zi (-mi-l)”, „ia (-l)”. La nivel lexicosemantic se observă valoarea
alegoriei, ca figură de stil dominantă, favorizând dubla reprezentare tematică, al fel ca în poemul
eminescian. La același nivel antiteza e semnificativă, întrucât constituie întâlnirea dintre două
lumi contrastante: cea terestră, efemeră, superficială a oamenilor comuni și cea cosmică, eternă și
ideală a omului de geniu. Pe lângă acestea, valoroase sunt și metasememele sau tropii: epitetul
„(inimă) ascunsă”, metafora „fântâna tinereții”, personificarea „bârfeau bureții”. Fiind un poem
alegoric, în mod evident discursul liric va fi asociat unui lexic dominant conotativ. La același
nivel lexical poemul e o reprezentare a unui amalgam de arhaisme – „rigă”, „lumine” sau
„menestrel”, pe lângă neologisme ca „firavă” sau „sterp”. Amestecul de genuri literare creează o
structură simbolică și valoroasă, ce nu își propune să impresioneze printr-o prozodie clasică
respectată integral, ca în poemul eminescian.
Creația „Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu se transformă într-o mărturie a
trecerii scriitorului pe pământ și a unui mesaj artistic simbolic atât prin apropierea de lirica lui
Eminescu, dar și prin originalitatea viziunii sale moderniste de perioadă interbelică, alături de
celelalte forme de modernitate generate de George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau
Tristan Tzara.