Riga Crypto și lapona Enigel- de Ion Barbu

-comentariu amplu
Poetul Ion Barbu, alături de Tudor Arghezi şi de Lucian Blaga, dă conceptului de poezie modernă
noi valenţe, fiind creatorul unei poezii cu totul originale din perioada interbelică. „E uşor să mergi pe
căi bătute, după cum, în unele privinţe, e facil să fii precursor. Ion Barbu a reuşit lucrul cel mai
important: să fie contemporan cu cei mai iluştri dintre contemporanii lui.”- consideră Mircea
Scarlat.

Termenul „modern”, provine din latinescul „modernus” şi are o semnificaţie temporală, prin
sensul de „recent”, „de curând”, adică ceea ce se opune ideii de „vechi”, „învechit”, „depăşit”. În eseul
Modern. Modernism. Modernitate, Adrian Marino afirmă că pot fi considerate moderne toate acele
mişcări culturale care au tendinţa de a rupe legăturile cu tradiţia printr-o atitudine
anticonservatoare. Aşadar, modernismul presupune, în principal, distanţarea de valorile
tradiţionale.

În sens larg, general, modernitatea înseamnă tendinţa de înnoire şi de inovare care are loc în
diferite etape de evoluţie a unei civilizaţii. În literatură, modernismul apare ca o consecinţă a
emancipării societăţii şi cuprinde o serie de curente cu tendinţe novatoare precum simbolismul,
avangarda şi expresionismul. În sens restrâns, modernismul este o orientare literar-artistică manifestată,
în literatura română, ca reacţie împotriva sămănătorismului şi a poporanismului. Direcţia tradiţionalistă
punea accentul pe valorificarea principiilor etice şi etnice în operă, în timp ce modernismul are în
vedere în primul rând valorile estetice. Astfel, dintre caracteristicile modernismului românesc, amintim:
esenţializarea lirismului în poezie, apariţia unor tehnici poetice noi, cum ar fi adoptarea versului
liber şi încălcarea astfel a canoanelor prozodiei clasice, o sferă tematică mai largă, cu accent pe
marile probleme care vizează condiţia umană, precum cunoaşterea şi creaţia, în raport cu timpul sau
iubirea.

Mentorul mişcării literare moderniste româneşti este Eugen Lovinescu, istoric şi critic literar,
estetician, şi prozator care, începând din anul 1919, prin coordonarea cenaclului Sburătorul, impune o
direcţie nouă şi criterii estetice în judecarea operelor literare, având astfel „meritul de a fi creat canonul
literar modern”(Nicolae Manolescu).

În creația lui Barbu (matematician, de altfel, numele adevărat Dan Barbilian), se identifică 3
etape de creație: etapa parnasiană (poezii de factură simbolistă), etapa baladic-orientală (poezii lungi, în
care există o „povestire”) și etapa ermetică, intelectualizată. Poemul „Riga Crypto şi lapona Enigel”
de Ion Barbu face parte din a doua etapă de creație și este o poveste tristă de dragoste, ca „Tristan şi
Isolda” ori „Romeo şi Julieta”. Cele două personaje ale poeziei aparţin unor universuri diferite.
Poezia Riga Crypto şi lapona Enigel este inclusă în ciclul Uvedenrode din volumul Joc
secund, publicat în anul 1930, şi face parte din etapa baladică şi orientală a creaţiei autorului. Textul
este o baladă modernă, caracterizată prin inovaţie prozodică şi limbaj poetic marcat de
ambiguitate. La nivel formal, aspectul inovator specific modernist identificat în textul baladei este
legat de versificaţia textului. Poetul depăşeşte modelul prozodic al cântecului popular şi îşi
structurează textul în douăzeci şi şapte de strofe inegale, cu rimă amestecată, cu ritmul şi măsura
versurilor variabile.

O altă caracteristică modernistă identificată, de această dată la nivelul limbajului poetic

este ambiguitatea, prin care, aşa cum afirmă Hugo Friedrich, în Structura liricii moderne, se
realizează o receptare tensionată(dificilă) a textului. Principalele surse de ambiguitate sunt, aici,
metaforele şi simbolurile, care încifrează sensurile. Metaforele „Crai Crypto, inimă ascunsă” şi
„mirele poienii” descriu condiţia lui Crypto, iar condiţia umană este exprimată metaforic prin
structurile „sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână” şi „om, fiară bătrână”. Simbolistica se
contruieşte în jurul imaginii soarelui, asociat cu o formă superioară a cunoaşterii, simbolul roţii care
exprimă în mod metaforic destinul uman, simbolul nuntirii, inelul, imposibil de atins. Încifrarea
lirismului vine dintr-o permanentă oscilare între ştiinţă şi literatură, după cum poetul însuşi mărturisea:
„Oricât ar părea de contradictorii aceşti doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al
geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia... Pentru mine, poezia este o prelungire a
geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.”

Compoziţional, poezia este o povestire în ramă, o poveste în poveste, nuntă în nuntă, ceea ce atestă
înscrierea în modernism, la fel ca şi îmbinarea genurilor literare, epicul reprezintă scheletul narativ,
dramaticul reiese din pasajele dialogate, lirismul măştilor se validează în chemările incantatorii ale lui
Crypto, în monologul lui Enigel, în versurile sentenţioase. Propria afirmaţie a poetului, că poemul este
„un luceafăr întors”, poate trimite către modernitatea textului, fiind înţeleasă ca un „romantism întors”.
Dacă la Eminescu alegoria urmărea antiteza romantică dintre omul de geniu şi omul comun, aici
specifică viziunii moderniste a lui Ion Barbu este ideea superiorităţii omului ca fiinţă capabilă să
aspire la cea mai înaltă treaptă de cunoaştere „Roata Soarelui”, în timp ce instanţa masculină,
asociată regnului vegetal, ilustrează făptura inferioară, incapabilă de a se desprinde de lumea
umbrei, preferând să rămână „În somn fraged şi răcoare”.
 Ideea poetică centrală(tema) a textului este dorinţa de cunoaştere prin iubire, iubirea
devenind, din cauza incompatibilătţii celor două instanţe care alcătuiesc cuplul, o formă de cunoaştere
ratată, adică tema este dragostea imposibilă. Unirea este nerealizabilă din cauza aspiraţiilor diferite ale
celor doi, simbolizate prin regnurile diferite cărora le aparţin. Crypto este stăpânul unei lumi vegetale,
inferioare, dominate de „umbră”, lume în care o invită, în trei chemări simbolice, pe Enigel, făptura
umană care se îndreaptă, în drumul ei, spre sud, aspiră spre soare. În poezia „Ritmuri pentru nunţile
necesare”, Ion Barbu ilustrează simbolic trei trepte ale cunoaşterii umane: „Roata Venerii/ Inimii/
Roata capului/ Mercur/ În topire, în azur,/ Roata Soarelui/ Marelui.” “Roata Venerii” simbolizează
cunoaşterea prin simţuri, prin perceţie bazată pe instinct, “Roata capului” reprezintă cunoaşterea
raţională, iar “Roata Soarelui” este idealul cunoaşterii umane şi al cunoaşterii poetice. Crypto cel
“stârp” şi “nărăvaş” aspiră la “Roata Venerii”, ademenind-o pe Enigel în lumea lui, dar lapona, făptura
umană raţională, aspiră la o altă treaptă de cunoaştere, la “Roata Soarelui” şi de aceea nunta este
imposibilă, iar cunoaşterea prin iubire irealizabilă.

Titlul baladei, alcătuit din numele celor doi protagonişti, este o marcă de identificare a temei
iubirii şi deschide perspectiva de lectură prin motivul cuplului (pár). Termenul „rigă” este denumirea
arhaică pentru rege, numele Crypto provine din grecescul kryptos, care înseamnă ascuns, ceea ce
sugerează condiţia personajului în text, o plantă inferioară care trăieşte într-un mediu ascuns, întunecat,
unde nu pătrunde soarele. În schimb, termenul Enigel aminteşte de latinescul angelus, care înseamnă
înger, marcă a condiţiei sale superioare.

Din punct de vedere structural, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare dintre ele prezentând câte o
nuntă: una posibilă, care s-a realizat deja, și care constituie cadrul celeilalte nunţi, povestite, nunta fantastică,
care are un final nedorit: Riga Crypto este nevoit să accepte căsătoria cu „măsălărița mireasă”. Compoziţional,
poezia este o povestire în ramă, o poveste în poveste, nuntă în nuntă.
Prima parte cuprinde primele patru strofe, care au un rol de prolog și reprezintă dialogul menestrelului
(trubadúr) cu „nuntașul fruntaș”. Menestrelul e îmbiat (csábítva) să cânte despre nunta ratată (sikertelen) dintre
doi parteneri inegali, reprezentanți a două regnuri (királyságok) distincte.
A doua parte conține povestea propriu-zisă dintre Riga Crypto și lapona Enigel și este realizată din mai
multe secvențe poetice:
-portretul și descrierea împărăției regelui ciupercilor,
-portretul și descrierea mediului, în care trăiește lapona Enigel,
-întâlnirea celor doi, -cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri (elutasítás) ale laponei,
-refuzul categoric al laponei, -încheierea întâlnirii celor doi,-pedepsirea lui Crypto în finalul baladei.
 O imagine reprezentativă pentru tema şi viziunea despre lume a textului este prima secvență a părții a
doua, în care sunt prezentate personajele din lumea lui Crypto. El este admirat în această lume, dar are și
adversari (ellenség) . Unele plante ale pădurii nu înțeleg de ce Crypto nu acceptă condiția de ciupercă, și încearcă
să o depășească. În antiteză cu el, lapona, locuitoare de la pol, este prezentată ca o fiinţă gingaşă şi fragilă.
Tânăra Enigel plecase din ţinuturile geroase (fagyos) spre sud, să caute soare şi lumină şi s-a oprit în drumul ei,
la „Crypto, mirele poienii”. În prima chemare riga Crypto o atrage (csalogatja) pe laponă cu „dulceaţă” şi cu
„fragi”, elemente definitorii pentru mediul vegetal din care provine. Darul lui este refuzat categoric de Enigel şi
exprimă aspiraţia ei spre Soare: „- Rigă spân, de la sân, / Mulţumesc Dumitale. / Eu mă duc să culeg / Fragii
fragezi, mai la vale.”
O altă secvență esenţială pentru tema şi viziunea despre lume a operei surprinde iubirea lui Crypto, fiinţă
a umbrei şi a răcorii, pentru Enigel, care-i devine fatală (végzetes): soarele îl găseşte lângă laponă şi îl
înnebuneşte. Soarele semnifică astrul cunoașterii, al vieții, dar numai pentru laponă, căci pentru riga înseamnă
moarte. Aspiraţia (vágy) lui Crypto a fost prea înaltă pentru condiţia lui fragilă (törékeny). Fiinţa superioară îşi
dă seama că iubirea lor nu este posibilă, fiind bazată pe opoziţia dintre soare şi întuneric, dintre raţiune (Enigel)
şi instinct (riga). Dorind să-şi urmeze aspiraţia spre fiinţa superioară, „regele-ciupearcă” este pedepsit pentru
îndrăzneala lui şi transformat în ciupercă otrăvitoare.
Sub raport stilistic, prezenţa inversiunilor „mult îndărătnic”, „zice-l-aş” şi a vocativelor în prima parte a
baladei evidenţiază oralitatea textului. În portretizarea celor două personaje simbolice sunt utilizate epitetul şi
antiteza: Crypto este „sterp şi nărăvaş”, „rigă spân”; lapona e „mică, liniştită” şi „prea-cuminte”. Dialogul dintre
riga Crypto şi lapona Enigel este constituit pe baza unor asonanţe interioare şi repetiţii: „Eu mă duc să culeg /
Fragii fragezi mai la vale.”