Riga Crypto si Lapona Enigel

Particulatitatile unui text poetic scris de Ion Barbu

În perioada interbelică, în literatura română, coexistă drept curente simbolismul,

tradiţionalismul şi modernismul, cel mai bine reprezentat fiind cel din urmă. Se
doreşte intrarea în rezonanţă cu "spiritul veacului", motiv pentru care Eugen
Lovinescu, mentor al cenaclului şi revistei literare "Sburătorul", centru de iradiere al
direcţiei moderniste, promovează "Teoria sincronismului". Pentru a realiza acest
obiectiv, sunt necesare mutaţii în sfera problematicii(este dezvoltată, de exemplu,
problematica intelectualului), a tematicii(este adusă în prim plan existenţa citadină
sau psihică) şi a formulelor estetice(sunt abandonate formulele tradiţionale).Ca poeți
moderniști de excepție se remarcă Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu.

Ion Barbu un poet modernist, interbelic, matematician de renume ,iar opera sa

poetică se sincronizează cu noul model de științificitate. Opera poetică face trecerea
de la teoriile mimetice spre o artă non-figurativă în care arta devine sursă de inspirație
pentru realitate. Se observă astfel preferința pentru lirismul pur și pentru infrarealism
(obiectul de studiu este increatul cosmic). Se conturează o nouă imagine a lumii, o
nouă realitate poetică a lui Barbu, fiind potrivită încadrarea în post-modernism, însă
nu ca o reacție la modernism, ci ca o prelungire a acestuia.

Publicată în 1924, integrată apoi în volumul "Joc secund"(1930), balada "Riga

Crypto şi lapona Enigel" face parte din a doua etapă de creaţie barbiană, numită
baladic-orientală, dar anunţă dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu. Poemul se
încadrează în modernismul interbelic prin îmbinarea genurilor literare(specia epică,
dialogul dramatic, sensibilitatea lirică), intelectualizarea emoţiei, imaginar poetic
inedit, ambiguitate, metafore surprinzătoare şi cuvinte cu sonorităţi neobişnuite sau
inovații prozodice.

Modernismul se definește ca un curent literar apărut în secolul al XX-lea, care

implică ideea de negare a tradiției. Astfel, modernismul poate fi pe deplin înțeles doar
dacă e privit în opoziție cu tradiționalismul,promovând nonconformismul,
dinamismul si inovația .

O trasatura care face posibila incadrarea in modernism este imaginarul poetic

inedit, care porneste de la premisa ca „poezia este un semn al mintii”. Majoritatea
simbolurilor vehiculate sunt ermetice, cu semnificaţii inedite: ciuperca (increatul),
nunta (incompatibilitatea spirit-materie), melcul (timpul, lumea, galaxia). Prin
ermetism, lon Barbu îşi afirmă originalitatea, inspirată de domeniul matematicii,
poezia fiind înteleasă ca „act clar de narcisism”, „ştiinţă comunicată , „muzică fără
pasiune” care porneşte din inteligenţă şi se reflectă pe ea însăşi (autoreferenţialitate.
 Aparţinând etapei baladice şi orientale doar din punct de vedere cronologic, textul
este ermetic și sub aspectul temei și al mesajului, a fost frecvent raportat la
capodopera eminesciana „Luceafarul”.

O alta trasatura care face posibila incadrarea in modernism este viziunea inedita
asupra temei-iubirea. Apreciind că opera sa este „un Luceafiir întors”, lon Barbu dă
prima interpretare modernă a acesteia, considerând-o o formă de intertextualitate, de
dialog fertil cu viziunea eminesciană, faţă de care înregistrează asemănări și deosebiri.
Astfel, deși se aseamănă prin forma narativă (punctată de elementele unor specii
literare precum basmul sau balada, cu inserții alegorice, în care se îmbină liricul și
dramaticul), cele două texte diferă nu numai prin relaţia stabilită între cei doi
protagoniști, dar mai ales prin mesaj.În spirit romantic, Hyperion, ipostază a geniului,
îşi priveşte condiţia cu resemnare, acceptând că „n-are moarte, dar n-are nici noroc”
(M. Eminescu), in timp ce Enigel, ipostază a omului rațional, își înțelege incă o dată
statutul superior de ființă condamnată să urmeze cu stoicism drumul drept și rece al
raţiunii, singurul care o conduce spre adevăr. Remarca autorului că textul este o
replică a capodoperei eminesciene a determinat o serie de interpretări-pereche:
Luceafărul este „un basm al fiinţei” (C. Noica), „poem metafizic” (N. Manolescu)
ilustrând „lirica mâştilor” (T. Vianu), iar Riga Crypto și lapona Enigel este un „text
modern despre ființa umană reintegrată unui context cosmic și mitic” (loana Em.
Petrescu) sau chiar „povestea poetului” (N. Manolescu).

Tema,iubirea ca modalitate de cunoastere a lumiii,ilustrează complexitatea

poemului, imposibilitatea nuntii între două ființe aflate pe trepte diferite ale evoluției
spirituale(regnuri).
O primă secvență care să ilustreze tema este subliniată în prima parte a poeziei.
Din versurile „ Des cercetaţi de pădureți / în pat de râu și-n humă unsă / Împărăţea
peste bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă,” se redă locul natal și statutul personajului.
Riga Crypto este împăratul bureţilor, locuind într-un loc întunecat și umed departe de
ochii oamenilor(ghiocei si toporasi) care il judeca din cauza incapacitatii lui de „a
inflori”,adica de a indeplini idealul cunoasterii prin iubire. Urmeaza, in opozitie,
versurile „ În ţări de gheaţă urgisită / Pe-același timp trăia cu el / Laponă mică,
liniștită, / Cu piei, pe nume Enigel” care descriu personajul feminin al poveștii de
dragoste. Lapona Enigel,fragila si fermecatoare, trăiește într-un tărâm de gheață,
diferit de cel a lui Crypto si doreste sa isi implineasca idelul: spiritualitatea,mergand
catre sud,. Aceste strofe pun în evidență ideea că cele două personaje fac parte din
două lumi diferite care nu au mai nimic în comun.
A doua secvenţă ilustrativă este prezentata in cea de a doua parte a poeziei, parte
care descrie idila dintre cei doi. Versurile „ — Să mă coc, Enigel, / Mult aş vrea, dar
vezi, de soare, / Visuri sute, de măcel, / Mă despart. E roșu mare...” sublinează frica
intensă de lumină, adică de cunoaștere, de schimbare a mediului în care a trăi.
Totodată versurile , — Rigă Crypto, rigă Crypo / Ca o lamă de blestem / Vorba-n inimă
ai înfipt-ol! / Eu de umbră mult mă tem” redau frica laponei Enigel pentru întuneric,
adică frica de stagnare a cunoașterii. Aceste strofe evidenţiază conceptele diferite ale
personajelor despre dezvoltare. Dacă Riga Crypto preferă să rămână așa cum este o
simplă ciupercă, lapona Enigel își continuă procesul de dezvoltare pentru a putea
atinge apogeul cunoașterii sale. În urma acestora, cei doi realizează că iubirea dintre ei
este imposibilă.

Semnificative pentru particularitatile de contructie a textului poetic sunt

elementele de limbaj si structura precum titlu,structura compozitionala si imaginar
poetic.

Titlul baladei este construit printr-un raport de coordonare între numele celor
doi protagonisti, trimițând cu gândul la marile povești de dragoste din literatura
universală precum ”Romeo și Julieta” sau ”Tristan și Isolda” încercând să creeze și aici
impresia unei povești clasice cu tema iubirii tragice. Însă la Ion Barbu, membrii
cuplului sunt antagonici, personaje romantice cu trăsături excepționale. Numele
Crypto are dublă semnificație, făcând trimitere în primul rând la adjectivul ”criptic”
sugerând o entitate ascunsă, tăinută, dar făcând referire și la numele ștințific al
familiei ciupercilor, ”criptogame”. Personajul este rege al făpturilor inferioare din
regnul vegetal. Nume cu sonoritate nordică, Enigel sugerează originea laponei și
trimite la semnificația cuvântului în limba suedeză, anume ”înger”, pentru a o situa pe
o poziție superioară, dar și pentru a-i defini gingășia.

Discursul poetic este structurat după modelul povestirii în ramă în 27 de strofe

ce alternează ca număr de versuri. La nivel structural, poezia este alcătuită din două
părţi, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una împlinită, cadru al celeilalte
nunţi, povestită, ratată, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălariţa.

Prologul conturează atmosfera de la finalul unei nunţi trăite. Primele patru

strofe constituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu
"nuntaşul fruntaş". Menestrelul e îmbiat să zică "un cântec larg" despre nunta ratată
dintre doi parteneri inegali, reprezentanţi a două regnuri diferite, Enigel şi riga Crypto.
Corespondent al poetului, menestrelului este descris prin trei epitete "trist","mai
aburit ca vinul vechi", "mult îndăratnic”, conturând viziunea autorului despre poet și
menirea lui, caracteristici aleunei ”ars poetica”.

Partea a doua prezintă povestea de iubire neîmplinită între Enigel şi riga

Crypto. Nunta povestită cuprinde mai multe tablouri poetice: portretul şi împărăţia
rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale şi oprirea din drum a laponei
Enigel (strofele 8,9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemări ale rigăi şi
primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15), răspunsul final laponei şi refuzul
categoric cu relevarea relaţiei dintre simbolul solar şi propria condiţie (strofele 16-20),
încheierea întâlnirii (strofele 21,22), pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27).
 Membrii cuplului fac parte din lumi diferite şi, de aceea, nu pot comunica în
plan real. Întâlnirealor serealizează în visul fetei, la fel ca în "Luceafărul". Riga este cel
care rosteşte de trei ori descântecul de dragoste şi, de tot atâtea ori, lapona îl respinge.
Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică, precum în poemul eminescian, doar
că rolurile sunt inversate. În dialogul lor, formulele de adresare sugerează familiaritate,
afecţiune blândă, prin repetiţia "Enigel, Enigel" sau epitetul "rigă blând", dar și respect
prin adresarea formală ”Mulţumesc Dumitale” a fetei.

În prima chemare, cu rezonanţe de incantaţie magică, Crypto îşi îmbie aleasa

cu "dulceaţă" şi cu "fragi", elemente ale existenţei sale vegetative, dar care aici capătă
conotaţii erotice. Darul lui este refuzat, ceea ce îl pune într-o situaţie dilematică, dar
opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare- "Daca
pleci să culegi,/Începi, rogu-te, cu mine". Al doilea refuz este susţinut de inversiunea
”Teamă mi-e” și enumerarea atributelor lui Crypto prin epitete precum "blând",
"plăpând" pentru a reda afecțiunea și gingășia lui Enigel în raport cu ființa inferioară.
Cea de-a treia chemare prezintă regretul lui Crypto în fața condiției sale ”Să mă coc,
Enigel,/ Mult aş vrea”și încercarea de a opri fascinația soarelui asupra fetei prin
îndemnul ”Lasă-l, uită-l, Enigel”. Această ultimă chemare o rănește pe fată”Ca o lamă
de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!”, drept care răspunsul ei este centrat pe
opoziţia copt-necopt prin antiteza soare-umbră, ce pune în evidenţă
incomparabilitatea lor. Imaginii de fragilitate a lui Crypto lapona îi opune aspiraţia ei
spre absolut "Mă-nchin la soarele-nţelept", cu toate că tentaţia iubirii este
copleşitoare. Soarele este simbolul existenţei spirituale, al împlinirii umane, în antiteză
cu "umbra", simbol al existenţei insinctuale, sterile.

Finalul este unul tragic și îl înfățișează pe riga Crypto, ce se transformăîntr-o

ciupercă otrăvitoare, obligat să rămână alături de alţi asemenea, din propriul regn.
Încercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi limitele este pedepsită cu metamorfozarea în
”nebunul rigă Crypto”.

Această baladă surprinde printr-o modalitate monumentală, originală,

antagonismul dintre cele două caractere, slab şi puternic. Eliminând tradiţionalul,
concepţia înrădăcinată conform căreia dragostea nu poate fi descrisă decât ca un
miracol, poetul prezintă drama incompatibilităţii şi legea nemiloasă a iubirii, ce-l cruţă
pe cel puternic, în timp ce-l sacrifică pe cel slab.

În concluzie, poemul Riga Crypto şi lapona Enigel impune o viziune modernă,

Ion Barbu inspirându-se din capodopera lui Mihai Eminescu, creând un "Luceafăr
întors", dar răsturnând clişeele mentalităţii tradiţionale, principiul feminin fiind cel
superior