Baltagul

Particularitatile unui roman realist mitic

Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanţi scriitori din perioada
interbelică. Operele sale s-ar putea grupa în: romane istorice („Fraţii Jderi”), scrieri de
factură mitică („Nopţi de Sânziene”), opere despre locuri şi întâmplări banale („Locul
unde nu s-a întâmplat nimic”), scrieri despre natură, din perspectiva pescarului sau a
vânătorului („Ţara de dincolo de negură” , „Nada florilor”).

Cea mai cunoscută creaţie sadoveniană, Baltagul, apărut în anul 1930 , ilustrează
formula tradiţională a romanului realist de observaţie socială şi problematică morală.
Reconstituind monografic viaţa muntenească din Moldova începutului de veac XX,
acest roman reprezintă o sinteză a prozei sadoveniene.

Romanul este realizat pe doua coordonate fundamentale : aspectul realist prin

caracterul monografic, prin tipologia personajelor, prin tehnica detaliului semnificativ
si aspectul mitic prin pastrarea traditiilor pastorale si prin motivul comuniunii om-
natura.

Un prim aspect care evidentiaza caracterul de roman realist traditionalist este legatura
acestuia cu folclorul romanesc, sursa de inspiratie fiind balada „Miorita” , asa cum o
sugereaza direct versurile-motto : „Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un caine”.
Structura baladei se pastreaza, romanul continuanad actiunea acesteia,presupunand
ca a avut loc o crima. Motto-ul accentueaza rolul constructiv al cainelui Lupu, ce ia
locul oitei credincioase din balada.

Un alt aspect care evidentiaza caracterul de roman traditionalist este legat de

conservarea traditiilor, prin prisma personajului Vitoria Lipan. Protagonista reprezinta
prototipul femeii de la munte, un „exponent al spetei”, al lumii arhaice si patriarhale
care respecta cu sfintenie datinile si obiceiurile vechi: nu accepta ca fiica ei, Minodora,
sa se indeparteze de traditii : „Iti arat eu coc, valt si bluza! (...) Nici eu, nici bunica-ta,
nici bunica-mea n-am stiut de acestea si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu!” ,
respecta obiceiurile de cumetrie si nunta ( „ a facut frumoasa urare miresei”),
veghind,de asemenea, la indeplinirea ritualurilor de inmormantare si praznic.

Roman al perioadei de maturitate, cuprinde mari teme sadoviene: viata pastorala,

natura, calatoria, iubirea, familia. Tema rurala a romanului traditionalist este dublata
de rema calatoriei initiatice si justitiare. Romanul prezinta monografia satului
moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, si are in prim-plan cautarea si
pedepsirea celor care l-au ucis de Nechifor Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria
Lipan, protagonista reconstituie drumul parcurs de sotul ei, pentru descoperirea
adevarului si realizarea dreptatii.
O secventa ilustrativa pentru tema este evidenţiată într-o scenă plină de dramatism,
când aceasta descoperă osemintele soţului mort, într-o prăpastie. In Sabasa, Vitoria
afla de la hangiul Iorgu Vasiliu, ca in preajma sarbatorii Mihail si Gavril, acolo a
poposit o turma cu doar doi ciobani – Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Acesta isi da seama
ca acela este perimetrul in care trupul sotului ei se poate afla. Cand, ajutati de cainele
Lupu, mama si fiul gasesc locul unde fusese pravalit Nechifor de ucigasi, , intre Suha si
Sabasa, in dreptul crucii Talienilor , la ordinul repetat al mamei: „Coboară-te în râpă îţi
spun!“ Gheorghiţă găsește rămășițele tatălu. Cu o luciditate şi o stăpânire de sine
extraordinare, ea le acoperă cu poclada dinainte pregătită, aprinde o lumânare şi îl lasă
pe Gheorghiţă să privegheze. Aduce preotul, sosesc apoi şi autorităţile. Mortul este
ridicat cu tot ritualul: cu sicriu, cu bocitoare, cu trei oameni la bucium, cu preoţi,
urmând ca înmormântarea să fie făcută la Sabasa. Este primul pas al îndeplinirii
datoriei faţă de sufletul celui ucis, care îşi va găsi astfel liniştea.

O alta secventa ilustrativa pentru tema este, cea a parastasului, din capitolul al XVI-lea
al romanului, realizată cu o artă regizorală desăvârşită. Femeia se asigură de prezenţa
celor doi ucigaşi, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, dar şi de prezenţa autorităţilor. Se
postează alături de Bogza pe care-l îmbie mieros cu vin de Odobeşti, „care-i plăcea şi
lui Nechifor”. După ce-l dezarmează, trecând baltagul fiului ei, Vitoria povesteşte cu
lux de amănunte cum s-a petrecut crima şi-i deconspiră pe ucigaşi: „- Nu i-a văzut şi
nu i-a ştiut nimeni până acum”. Bogza nu rezistă torturii şi se precipită să-şi
recupereze baltagul aflat la Gheorghiţă. Scena parastasului se transformă într-una de
tribunal, în care Vitoria este pe rând, martor, acuzator, judecător. Ea îl îndeamnă pe
fiul ei să împlinească dreptatea: „Gheorghiţă, mi se pare că pe baltag e scris sânge şi
acesta-i omul care l-a lovit pe tatăl tău.”

Semnificative pentru tema si viziune sunt elementele de limbaj si structura precum

titlu si modalitati de caracterizare.

Cuvântul din titlu, „Baltagul“, înseamnă topor cu două tăișuri, un obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei și instrument al dreptății. De remarcat că în roman același
baltag îndeplinește ambele funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins
de sângele ucigașilor. Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu labrys-ul, securea
dublă cu care a fost doborât minotaurul, monstrul mitic, iar acțiunea (căutarea și
diferitele popasuri) - cu motivul labirintului.

Personajele infatiseaza tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la

munte, de la inceputul secolului al XX-lea.

Personajele infatiseaza tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la

munte, de la inceputul secolului al XX-lea. Personajul principal Vitoria Lipan, femeia
voluntară, este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare
directă şi indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte personaje,
nume).

Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „Nu
mai era tânără, dar avea o frumuseță neobişnuită în privire“. Portretul moral este
complex. Prin caracterizare directă, fiul își arată uimirea în faţa inteligenței mamei:
„Mama asta trebuie să fie fermecătoare: cunoaște gândul omului...“.

Domină celelalte personaje prin voinţa puternică exprimată prin vorbe: „N-am să mai
am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân'ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan“, dar şi prin
fapte, gesturi, atitudini față de ceilalți. Dragostea pentru Lipan şi durerea absenței lui
sunt redate în laitmotivul rostit de femeie pe drum ca un bocet, când întreabă de
bărbatul ei: „Mie să-mi spuneți numai cine a văzut un om de la noi călare pe-un cal
negru țintat în frunte şi-n cap cu căciulă brumărie”.

Prin caracterizarea indirectă sunt prezentate stările sufleteşti şi trăsăturile morale ale
eroinei, ce reies din faptele, gesturile şi vorbele ei. Protagonista este credincioasă şi
respectă obiceiurile strămoşeşti. Înainte de plecarea în căutarea lui Lipan, ea simte
nevoia să-şi purifice sufletul şi ţine post negru 12 zile de vineri, „fără hrană, fără apă,
fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură”. La popasurile pe care le face, la Borca şi
la Cruci, ea onorează ceremoniile la care asistă: „o cumătrie” şi o nuntă. Deşi
credincioasă, ea este în acelaşi timp superstiţioasă, crezând în vise şi semne
prevestitoare (îl visează pe Nechifor cu spatele întors spre ea, „trecând spre asfinţit o
revărsare de ape”). Vitoria este capabilă să descifreze semnele naturii în ale cărei
ritmuri este integrată. Ea nu măsoară timpul cu calendarul, ci cu semnele naturii:
vântul, pădurea de brazi, norii, păsările.

Eroina este o păstrătoare a tradiţiilor, respingând elementele de civilizaţie şi de

noutate, trăsătură în care poate fi recunoscut sămănătorismul. Vitoria dispreţuieşte
realizările tehnice: „în tren eşti olog, mut şi chior”. Îi impune Minodorei să păstreze
modul de viaţă tradiţional, în care nu au loc elementele venite din exteriorul
satului: ,,Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici
bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea - şi-n legea noastră trebuie să trăieşti
şi tu!”. Ca mamă, ea veghează cu străşnicie ca Minodora şi Gheorghiţă să crească în
respect faţă de valorile morale şi de legile nescrise ale pământului. Ca femeie care se
confruntă cu o lume necunoscută, este lucidă, echilibrată, stăpână pe sine, având o
mare putere de adaptare şi de disimulare.

Reprezentativ pentru literatura română interbelică, romanul „Baltagul” de Mihail

Sadoveanu este o parabolă despre datorie și iubire în egală măsură.