1.

Ocuparea forţei de muncă în Uniunea Europenă

În Europa, ca şi în alte zone ale lumii, după mai bine de câteva decenii de presiuni asupra bugetelor
de securitate socială, se conturează, în plan ştiinţific, dar mai ales în cel pragmatic, un proces
susţinut de mai puternică conştientizare şi o mare responsabilizare a tuturor factorilor implicaţi în
managementul ocupării şi gestionării resurselor umane. Ocuparea forţei de muncă – ca garant al
securităţii venitului, al autoprotecţiei economice şi sociale– devine, în prezent, veriga fundamentală
a construcţiei europene a unei “Europe mai democratice şi sociale” (Jacques Santer). Necesitatea
nasterii unor politici sau strategii pentru combaterea acestei probleme a fost observata inca de la
jumatatea secolului al XX-lea, motiv pentru care este trebuie observata evolutia istorica a acestui
proces.

1. Momente-cheie în domeniul politicii de ocupare a forţei de muncă. Acte de reglementare

În anii 1950, cand sunt puse bazele Uniunii Europene, lucrătorii beneficiau de „ajutorul pentru
readaptare” în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, a carui scop major a fost
„contribui la expansiunea economiei, dezvoltarea ocupării forței de muncă și îmbunătățirea
nivelului de trai" a cetățenilor . Ajutorul era acordat lucrătorilor din sectoarele cărbunelui și
oțelului, unde locurile de muncă erau amenințate de restructurarea industrială. Apoi, Fondul social
european (FSE), creat la începutul anilor 1960, a fost înființat în temeiul Tratatului de la Roma în
vederea îmbunătățirii mobilității lucrătorilor și a oportunităților de angajare,reprezentand astfel
principala armă de combatere a șomajului. În anii 1980 și la începutul anilor 1990, au fost elaborate
programe de acțiune privind ocuparea forței de muncă ce vizau grupuri țintă specifice, precum și o
serie de sisteme de observare și de documentare.

Dacă între anii 1950-1970, instrumentul utilizat a fost Fondul Social European (FSE), ulterior apar
şi alte acte normative, strategii, programe şi instrumente care îşi pun amprenta asupra direcţiei
dezvoltării acestei politici. Construcţia modelului social european a fost marcată astfel de
evenimente care au contribuit la definirea şi apoi dezvoltarea unei politici sociale şi de ocupare
europene, a strategiilor adecvate, a unor noi instrumente şi parteneriate pentru atingerea obiectivelor
acestora.

Carta Socială Europeană

Toate Statele Membre, cu excepţia Marii Britanii, au adoptat în 1989, printr-o declaraţie, „Carta
Drepturilor Sociale Fundamentale ale Angajaţilor” , cunoscută sub numele de „Carta Socială”.
Carta constituie un instrument politic care conţine „obligaţii morale” al căror obiect este acela de a
garanta că într-o anumită ţară sunt respectate anumite drepturi sociale. Acestea se referă în primul
rând la piaţa muncii, formarea profesională, egalitatea şanselor, mediul de lucru. Carta conţine, de
asemenea, o cerere explicită adresată Comisiei de a înainta propuneri pentru a transpune conţinutul
Cartei Sociale în legislaţie. Carta Socială a fost urmată de programe de acţiune socială.

1
Acordul de Politică Socială

Acordul de Politică Socială este anexat la Protocolul de Politică Socială, anexat la rândul său la
Tratatul asupra Uniunii Europene ( in TUE, articolele 45,46,47,48 fac referire directe la drepturile
fortei de munca). Semnat de 14 State Membre (mai puţin Marea Britanie), stabileşte obiectivele de
politică socială trasate şi în Carta Socială din 1989: promovarea ocupării forţei de muncă,
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă, combaterea excluderii sociale, dezvoltarea resurselor
umane. Acordul de Politică Socială stabileşte procedura pentru adoptarea măsurilor de politică
socială şi recunoaşte rolul vital jucat de dialogul dintre conducere şi angajaţii în politică socială. In
continuare, Carta Verde din 1993 stabileşte direcţiile de acţiune, in timp ce „Carta Albă” din 1994
insistă pe rolul pregătirii şi formării profesionale, aceste ultime aspecte fiind valorificate in actele
normative de mai tarziu.

Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam, din anul 1997, a încorporat Acordul de Politică Socială – cu prevederi
sporite – în Capitolul Social din Tratatul asupra Comunităţii Europene. A fost creat un mecanism de
coordonare a politicilor de ocupare a forței de muncă din statele membre, precum și posibilitatea de
a lua anumite măsuri comunitare în acest domeniu. S-a creat o bază legală pentru egalitatea şanselor
între femei şi bărbaţi la locul de muncă şi se fac precizări legate de măsuri împotriva excluderii
sociale. Tratatul de la Amsterdam include politica socială şi de ocupare realizând pactul necesar
pentru stabilitate şi creştere economică. Acesta cuprinde dispoziţii ce vizează adâncirea integrării
atât prin trecerea în competenţa Comunităţii a unor domenii ce erau cuprinse în aria cooperării
interguvernamentale, cât şi prin dezvoltarea politicilor şi obiectivelor Uniunii Europene. Sunt
cuprinse astfel prevederi referitoare la politica de asigurare a locurilor de muncă şi de protecţie
socială. Se urmăreşte, de asemenea, eliminarea discriminărilor şi asigurarea unui tratament optim în
ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi ocupare a posturilor, dezvoltarea politicilor comune în
domeniul protecţiei mediului, al sănătăţii publice şi protecţiei consumatorilor.

2. Strategii europene de ocupare a fortei de munca.

Noul titlu privind ocuparea forței de muncă din „Tratatul de la Amsterdam”, care a intrat în
vigoare în mai 1999, a constituit baza pentru „Strategia europeană privind ocuparea forței de
muncă” (EES) și a condus la crearea, în baza tratatului, a Comitetului permanent pentru ocuparea
forței de muncă, cu caracter consultativ, având ca rol promovarea coordonării politicilor statelor
membre în domeniul ocupării forței de muncă și al pieței forței de muncă. Trebuie insa facuta
mentionarea ca statele membre continuă să fie principalele responsabile de politica lor în materie
de ocupare a forței de muncă. În funcţie de priorităţile identificate, strategia este structurată pe patru
piloni, inscrisi in principiile stipulate in Pilonul european al drepturilor sociale (EPSR), fiecare
reprezentând câte un domeniu de acţiune a cărui dezvoltare contribuie la o mai bună ocupare a
forţei de muncă la nivel comunitar:

-angajabilitatea – reprezintă o nouă cultură în sfera ocupării forţei de muncă şi se referă la

adaptabilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea şomajului în rândul tinerilor şi la
combaterea şomajului pe termen lung;

-antreprenoriatul – promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea dezvoltării locale;

2
-adaptabilitatea – are în vedere modernizarea organizării muncii şi promovarea contractelor de
muncă fl exibile;

- asigurarea de şanse egale – se referă la adoptarea de măsuri speciale pentru ca femeile să aibe
parte de aceleaşi oportunităţi ca şi bărbaţii.

I. De asemenea, anul 2000 constituie un moment major în evoluţia politicii sociale prin elaborarea
„Strategiei de la Lisabona” („Lisbon Strategy”), prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al
Uniunii Europene, şi anume “ de a deveni cea mai competitivă şi dinamică economie din lume
bazată pe cunoaştere, capabilă de o creştere economică sustenabilă, cu mai multe şi mai bune
locuri de muncă şi o mai bună coeziune socială” . Strategia de la Lisabona a fost creată pentru a
ajuta Uniunea Europeană să-şi recapete condiţia de ocupare totală a forţei de muncă şi de a întări
coeziunea socială până în anul 2010. Obiectivele Strategiei de la Lisabona în ceea ce priveşte
politica de ocupare a forţei de muncă, au fost creşterea calitativă şi cantitativă a locurilor de muncă,
anticiparea şi capitalizarea schimbărilor pieţei muncii prin crearea unui nou echilibru între fl
exibilitate şi securitate,precum si lupta împotriva sărăciei şi a tuturor formelor de excludere socială.
In anul 2003, Comisia a cerut înfiinţarea unui grup care să rezolve anumite probleme particulare ale
Strategiei de ocupare (European Employment Taskforce).

II. În urma crizei financiare, în 2010 a fost adoptată Strategia Europa 2020, obiectivul avand de
asemenea o durata de zece ani și a fost introdus semestrul european ca mecanism de coordonare a
politicilor financiare și economice. Comisia Europa 2020 propune ca, în centrul Strategiei, să se
situeze trei priorităţi interconectate, care să definească viziunea comunitară asupra economiei
sociale de piaţă pentru secolul XXI: creştere inteligentă (dezvoltarea unei economii bazate pe
cunoaştere şi inovare), creştere durabilă (promovarea unei economii mai ecologice şi mai
competitive, care să utilizeze mai eficient resursele), creştere incluzivă (promovarea unei economii
cu grad înalt de ocupare, care să genereze coeziune socială şi teritorială). Comisia Europeană
propune ca obiectivele cheie să fie transpuse de către statele membre în obiective naţionale
specifice şi linii de acţiune, cu luarea în considerare, desigur, a situaţiei economice proprii fiecărui
stat membru.

Europa 2020 vs. Strategia de la Lisabona

Strategia Europa 2020 prezintă un model de economie socială de piață. În comparație cu Strategia
de la Lisabona, semnificația modelului european a fost mai bine precizată, preocupările sociale și de
durabilitate deja existente fiind acum puse în mod explicit în slujba creșterii ca factori de stimulare
a creșterii (creștere incluzivă și durabilă). Prin urmare, este și mai clar faptul că modelul european
se referă la modernizarea practicilor sociale și de mediu în vederea stimulării creșterii, adaptându-se
și valorificând la maximum noile realități economice.

Noua strategie se bazează pe instrumentele Strategiei de la Lisabona revizuite din 2005. În 2009,
Comisia a justificat această continuitate prin evaluarea sa conform căreia Strategia de la Lisabona,
ca strategie de reformă a UE pentru ultimul deceniu, a ajutat UE să facă față crizei economice și
financiare. Principalele inovații ale Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește Strategia de la
Lisabona pot fi reluate astfel ca o recunoaștere mai puternică a interdependențelor dintre politicile
bugetare naționale și programele naționale de reformă (competitivitate și potențial de creștere) și
încercarea de a crește presiunea asupra persoanelor cu performanțe slabe.

3
In esență, strategia Europa 2020 nu implică inovații substanțiale în ceea ce privește instrumentele
sau alte preocupari-cheie, ci se limitează la încercarea de a consolida supravegherea în cadrul
preexistent.

3. Organe si institutii. Acte juridice obligatorii.

Pe baza dispozițiilor din TFUE referitoare la domeniile ocupării forței de muncă și afacerilor
sociale, au fost adoptate o serie de directive, regulamente și decizii pentru a se asigura standarde
minime în toate statele membre ale UE în următoarele domenii: sănătatea și securitatea în muncă
(drepturile și obligațiile generale și specifice, echipamentul de lucru, riscurile specifice, de exemplu
substanțele periculoase, cancerigene -2.3.5 Sănătatea și securitatea în muncă), egalitatea de șanse
pentru femei și bărbați( tratamentul egal la locul de muncă, sarcina, concediul de maternitate,
concediul parental -2.3.9 Combaterea sărăciei, a excluziunii sociale și a discriminării), protecția
împotriva discriminării pe criterii de sex, rasă, religie, vârstă, dizabilități și orientare sexuală
(2.3.9 Combaterea sărăciei, a excluziunii sociale și a discriminării), condițiile de muncă (munca cu
fracțiune de normă, contractele de angajare pe perioadă determinată, programul de lucru, ocuparea
forței de muncă în rândul tinerilor, informarea și consultarea lucrătorilor - 2.3.6 Dreptul lucrătorilor
la informare, consultare și participare si 2.3.7 Dialogul social), serviciile de sprijin ( Decizia nr.
573/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind cooperarea
consolidată între serviciile publice de ocupare a forței de muncă a fost prelungită cu încă șapte ani,
cuprinzand perioada 2021-2027, în noiembrie 2020.)

Legislația UE sprijină, de asemenea, libertățile fundamentale care reglementează circulația

persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor în UE (piața unică): libera circulație a lucrătorilor:
(egalitatea de tratament, accesul la prestații sociale -2.1.5 Libera circulație a lucrătorilor) precum si
detașarea lucrătorilor ( durata, remunerarea, sectoarele avute în vedere -2.1.13 Detașarea
lucrătorilor).

În plus față de așa-numitele „instrumente juridice obligatorii” menționate mai sus, există măsuri
suplimentare care contribuie la o mai bună coordonare între statele membre ale UE prin intermediul
„instrumentelor juridice neobligatorii”. Acestea din urmă cuprind recomandările Consiliului, care
sunt acte juridice fără caracter obligatoriu, precum și alte inițiative politice emise de Comisie. Ele
pot avea un impact considerabil dacă sunt bine pregătite, sprijinite și monitorizate la nivelul UE. De
asemenea, o alta institutie europeana cu o valoare insemnata privind aceasta politica este
Parlamentul, a carui rol în acest domeniu s-a dezvoltat treptat. De la intrarea în vigoare a Tratatului
de la Amsterdam, Parlamentul trebuie consultat cu privire la liniile directoare privind ocuparea
forței de muncă înainte ca acestea să fie adoptate de către Consiliu. În plus, metoda deschisă de
coordonare a consolidat rolul parlamentelor - nu doar al Parlamentului European, ci și al
parlamentelor naționale, care ar trebui să fie implicate în stabilirea și realizarea obiectivelor
naționale.

4. Directive relevante privind forta de munca.

DIRECTIVA 2000/78/CE A CONSILIULUI din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general
în favoarea egalității de tratament în ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă

4
Obiectivul directivei este de a asigura că persoanele cu o anumită apartenență religioasă sau cu
anumite convingeri, cu un anumit handicap sau cu o anumită vârstă sau orientare sexuală nu suferă
din cauza discriminării, ci se bucură de egalitate de tratament la locul de muncă.

Directiva se referă atât la discriminarea directă (tratamentul diferențiat pe baza unei caracteristici
specifice), cât și la discriminarea indirectă (orice dispoziție, criteriu sau practică aparent neutră, dar
care pune persoanele din categoriile de mai sus în dezavantaj în raport cu alte persoane). Hărțuirea,
care creează un mediu ostil, este considerată o formă de discriminare.

Directiva se aplică în cazul tuturor persoanelor, indiferent dacă lucrează în sectorul public sau în cel
privat, în ceea ce privește: condițiile de acces la activități salariate sau nesalariate, inclusiv criteriile
de selecție și condițiile de recrutare și inclusiv în materie de promovare, formarea profesională,
condițiile de încadrare și de muncă (inclusiv condițiile de concediere și de remunerare), afilierea la
și angajarea într-o organizație a lucrătorilor sau a patronatului, sau orice altă organizație ai cărei
membri exercită o anumită profesie.

Țările UE au obligația de a se asigura că procedurile judiciare și/sau administrative sunt accesibile

tuturor persoanelor care se consideră lezate prin nerespectarea față de ele a principiului egalității de
tratament. Acest lucru este valabil chiar și după ce au încetat relațiile în care discriminarea se
presupune a se fi produs.

Conform unui raport privind prezenta directivă și directiva privind egalitatea rasială, principala
provocare constă în a sensibiliza și mai mult publicul față de măsurile de protecție existente și a
asigura o mai bună aplicare a directivelor.

2. Politici privind piaţa muncii şi ocuparea forţei de muncă în Româ nia

2.1. Armonizare legislativă. Acte de reglementare.

Politica de ocupare a forţei de muncă acoperă domenii vaste, dar strâns legate cu cele conexe.
Dintre aceste domenii se pot menţiona: legislaţia muncii şi condiţiile de lucru, egalitatea de şanse
între bărbaţi şi femei, protecţia socială, protecţia muncii, eliminarea excluderii sociale şi lupta
împotriva discriminării, crearea unui sistem de dialog social funcţional atât la nivel de întreprindere,
de ramură, naţional.Ocuparea forţei de muncă a fost considerată ca obiectiv prioritar, facându-se
eforturi pentru adaptarea sistemului românesc pentru punerea în aplicare a „Strategiei Europene de
Ocupare a Forţei de Muncă”. În acest sens, în anul 2001, a fost întocmit primul Plan de Acţiune în
domeniul ocupării forţei de muncă (PNAO) însoţit de Programul pentru stimularea ocupării forţei
de muncă şi reducerea şomajului, care transpune Rezoluţia nr. 99/312/CE privind liniile directoare
în domeniul ocupării.

2.2. Implicare europeana. Strategii nationale.

Consiliul European a stabilit ocuparea deplină a forţei de muncă drept obiectiv major al politicii
sociale şi a politicii de ocupare în UE. Pentru atingerea obiectivului, statele membre ( precum şi
cele în fază de aderare şi preaderare) trebuie sa-şi adapteze reacţia de răspuns la liniile directoare
5
guvernate de cei 4 piloni într-o strategie generală coerentă care să încorporeze următoarele 5
obiective orizontale:

Obiectivul orizontal A - Creşterea ratei de ocupare. Măsurile propuse vizează stimularea creării de
noi locuri de muncă în condiţiile continuării în ritm accelerat a procesului de privatizare şi
restructurare. Se urmăreşte mutarea accentului politicilor de protecţie a şomerilor de la măsuri
pasive la măsuri active.

Obiectivul orizontal B - Strategii naţionale pentru „învăţarea pe parcursul întregii vieţi”. Reformele
legislative şi instituţionale, coroborate cu alocarea unor fonduri mai mari pentru educaţie şi formare
profesională arată interesul acordat dezvoltării de strategii naţionale, ample şi coerente în domeniul
formării iniţiale şi continue.

Obiectivul orizontal C - Dezvoltarea parteneriatului social. Deoarece, în această etapă, economia

României trebuie să se adapteze în toate sectoarele de activitate pentru a deveni şi a se menţine
competitivă, parteneriatul social devine o modalitate eficientă de a asigura modernizarea şi
diversificarea activităţilor.

Obiectivul orizontal D - Dimensiunea regională. Regiunile de dezvoltare reprezintă cadrul de

concepere, implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională şi a programelor de coeziune
economică şi socială. Politica ocupării forţei de muncă şi cea în domeniul formării profesionale
reprezintă direcţii de acţiune în ceea ce priveşte iniţiativele regionale.

Obiectivul orizontal E - Dezvoltarea sistemului de indicatori ai pieţei muncii. Pentru a elabora

politici sociale coerente şi pentru a realiza o monitorizare şi o evaluare adecvată a progreselor
realizate în cadrul procesului de implementare PNAO, este necesară existenţa unor informaţii
statistice corespunzătoare.

A. In conformitate cu cele mai sus mentionate, Romania a construit strategii care produca un impact
covarsitor atat asupra economiei, cat si asupra diverselor relatii sociale. Un exemplu relevant este
Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020 și Planul de acțiuni pe perioada
2014 – 2020, elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul instituțiilor și
autorităților publice relevante pe piața muncii, și au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
1071/2013. Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020 și-a propus să
impulsioneze eforturile naționale în scopul atingerii țintei de ocupare de 70% stabilită de România
pentru anul 2020 pentru populația în vârstă 20-64 de ani. Strategia a avut la bază o viziune integrată
asupra politicilor relevante pentru piața muncii, atât din perspectiva dezvoltării cererii, cât și din
perspectiva gestionării ofertei de forță de muncă. Obiectivele specifice și direcțiile de acțiune ale
acestui document strategic au fost creșterea ocupării în rândul tinerilor și prelungirea vieții active a
persoanelor în vârstă, imbunătățirea structurii ocupaționale și participării pe piața muncii în rândul
femeilor și persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, dezvoltarea unei resurse umane cu un
nivel înalt de calificare și competențe adaptate la cerințele pieței muncii.

B. Este de remarcat ,de asemenea, ca in România, recomandarea Consiliului din 22 aprilie 2013
privind înființarea unei Garanții pentru tineret a fost pusă în aplicare prin Planul de Implementare a
Garanției pentru Tineret 2017-2020 (PIGT 2017-2020), documentul strategic în domeniul ocupării
tinerilor care a continuat măsurile și programele din cadrul Planului de Implementare a Garanției
pentru Tineret 2014-2015, elaborat ca urmare a recomandării menționate anterior. Garanția pentru

6
Tineret a urmărit să asigure ca toți tinerii sub vârsta de 25 de ani să primească o ofertă de bună
calitate de obținere a unui loc de muncă, de continuare a educației, de intrare în ucenicie sau de
efectuare a unui stagiu, într-un interval de patru luni de la intrarea în șomaj sau de la momentul în
care nu mai urmează o formă de învățământ formal. PIGT 2017-2020 a inclus măsuri și programe
implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul Agenției Naționale pentru
Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), precum și de alte instituții cu atribuții în domeniu. ANOFM
a implementat măsuri de stimulare a ocupării tinerilor, atât prin bugetul asigurărilor pentru șomaj,
cât și prin Fondul Social European (ucenicie, stagii, prime de mobilitate, prime de activare și
subvenționarea locurilor de muncă).

Pandemia provocată de coronavirusul SARS CoV-2 a evidențiat dificultățile întâmpinate frecvent

de mulți tineri în tranziția spre ocupare și la accesul pe piața muncii. În acest context, Comisia
Europeană consolidează eforturile de susținere a tinerilor prin oferirea de posibilități de a-și
dezvolta întregul potențial de a modela viitorul UE și de a prospera pe parcursul tranziției verzi și a
celei digitale. Cu inițiativa Next Generation EU și cu viitorul buget al UE, Comisia Europeană
propune variante de finanțare europeană pentru generația următoare și pentru angajarea tinerilor.
Având în vedere că din 2013, de la momentul punerii în practică a Garanției pentru tineret, circa 24
milioane de tineri au reușit să intre pe piața muncii, Consiliul a adoptat în unanimitate propunerea
Comisiei privind „O punte către locuri de muncă – consolidarea Garanției pentru tineret” și de
înlocuire a Recomandării Consiliului din 22 aprilie 2013 privind înființarea unei garanții pentru
tineret, prin care se urmărește consolidarea Garanției pentru tineret. Garanția pentru tineret
consolidată are rolul de a se asigura că toți tinerii cu vârsta sub 30 de ani beneficiază de o ofertă de
calitate de ocupare, de formare continuă, de ucenicie sau de stagiu întro perioadă de patru luni de la
momentul în care au devenit șomeri sau au părăsit educația formală, în conformitate cu Principiul 4
al Pilonului European al Drepturilor Sociale.

2.3. Instituţiile de pe piaţa muncii din Romania.

Responsabilităţile de administrare, coordonare şi monitorizare a implementării programelor

finanţate din Fondul Social European revin Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ca
Autoritate de Management, şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca Autoritate
de Plată, dar si altor institutii.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei are responsabilitatea generală de a elabora

politicile de ocupare şi de piaţa muncii, programe şi planuri naţionale. El are de asemenea
responsabilitatea de a pregăti rapoartele bugetare la Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe baza
propunerilor făcute de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de a controla
executarea lor şi implementarea politicilor de ocupare, a strategiilor, planurilor şi programelor
realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de Consiliul Naţional de
Formare Profesională.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, apărută în anul 1998 este cel mai important
organism de implementare a politicilor şi programelor legate de piaţa muncii. Agenţia este de
asemenea responsabilă de coordonarea programelor active pe piaţa muncii şi de organizarea
programelor de formare profesională pentru persoanele neocupate; are de asemenea
responsabilitatea de a colecta contribuţiile la Bugetul asigurărilor pentru şomaj, buget din care se
finanţează măsurile active.

7
Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, organism autonom şi tripartit (constituit în
anul 1999 ), are un rol consultativ în promovarea de strategii şi politici de pregătire profesională a
adulţilor, operaţional din februarie 2000. Instituţionalizarea dialogului social la toate nivelurile, prin
Legea nr. 109/1997 a fost, de asemenea, înfiinţat.

Comisia Naţională pentru Promovarea Ocupării este un nou organism tripartit, consultativ
constituit prin noua lege privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a cărui misiune este urmărirea aplicării şi
respectării principiului egalităţii între cetăţeni Hotărârea Guvernului nr. 1194/2001. La nivelul
Guvernului funcţionează Departamentul pentru Relaţii Interetnice, înfiinţat prin Hotarârea
Guvernului nr. 17/1997 şi reorganizat prin Hotarârea Guvernului nr. 13/2001, având ca
responsabilitate dezvoltarea de proiecte de acte normative referitoare la protecţia minorităţilor
naţionale.

Consiliul Naţional pentru Standarde Ocupaţionale (COSA), organism administrat tripartit, are ca
obiectiv realizarea unui cadru organizatoric care să permită evaluarea şi certifi carea forţei de
muncă pregătite pe baza standardelor ocupaţionale, inclusiv evaluarea competenţelor dobândite pe
cale nonformala şi informală, altele decât cele echivalente cu califi cări profesionale organizate prin
sistemul educaţional, care permit continuarea studiilor pentru obţinerea unei diplome educaţionale.

2.4. Hotarari pronuntate de CJUE care vizeaza Romania.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 16 iunie 2022 - (Cauza C-328/20)

La 1 ianuarie 2019, Austria a instituit un mecanism de ajustare pentru calcularea cuantumului

forfetar al alocațiilor familiale și al celui al diferitelor avantaje fiscale pe care le acordă lucrătorilor
ai căror copii au reședința permanentă în alt stat membru. Aceste avantaje fiscale cuprind creditul
fiscal pentru copilul aflat în întreținere, bonusul familial „plus”, creditul fiscal pentru gospodărie cu
venit unic, creditul fiscal pentru familie monoparentală și creditul fiscal pentru pensie alimentară.

Considerând că acest mecanism de ajustare și diferența de tratament care rezultă ,din acesta în
principal, pentru lucrătorii migranți în raport cu resortisanții naționali sunt contrare dreptului
Uniunii, Comisia a formulat în fața Curții de Justiție o acțiune în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor împotriva Austriei. În prezenta cauză, Comisia este susținută de Republica Cehă, de
Croația, de Polonia, de România, de Slovenia, de Slovacia , în timp ce Danemarca și Norvegia au
intervenit în susținerea Austriei.

Prin hotărârea pronunțată , Curtea constată, mai întâi, că alocațiile familiale și creditul fiscal pentru
copilul aflat în întreținere în cauză constituie prestații familiale sub incidența Regulamentului
privind coordonarea sistemelor de securitate socială care nu pot face obiectul niciunei reduceri sau
modificări în temeiul faptului că beneficiarul sau membrii familiei acestuia sunt rezidenți într-un alt
stat membru decât cel care le acordă. În această privință, Curtea subliniază că, neluându-se în
considerare diferențele dintre nivelurile prețurilor în interiorul statului membru prestator, diferențele
de putere de cumpărare între statele membre nu justifică posibilitatea unui stat membru de a acorda
acestei a doua categorii de persoane prestații într-un cuantum diferit de cel acordat persoanelor care
intră în prima categorie.

8
În ceea ce privește apoi alocațiile familiale și ansamblul avantajelor fiscale vizate de acțiunea
Comisiei, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice orice discriminare, în materie de securitate
socială, întemeiată pe cetățenia lucrătorilor migranți. Or, mecanismul de ajustare în litigiu, prin
aceea că se aplică numai în cazul în care reședința copilului este în afara teritoriului austriac,
afectează în esență lucrătorii migranți, întrucât copiii lor sunt în special susceptibili să locuiască în
alt stat membru.

Prin urmare, acest mecanism de ajustare constituie o discriminare indirectă întemeiată pe cetățenie
care nu este, în orice caz, justificată. În această privință, Curtea subliniază că lucrătorii migranți
participă în același mod ca un lucrător național la stabilirea și la finanțarea contribuțiilor care stau la
baza alocațiilor familiale și a avantajelor fiscale în cauză, fără a se lua în considerare în acest sens
locul de reședință al copiilor lor. Rezultă, în opinia Curții, că legislația austriacă în litigiu constituie
deopotrivă o încălcare a Regulamentului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii.

3. BIBLIOGRAFIE

„Manual de drept al Uniuniii Europene”, ed. C. H. Beck, 2020

“Formare iniţială în afaceri europene pentru funcţionarii publici din administraţia publică centrală”,
Institutul European din România în colaborare cu EUROMED,2005

„Ocuparea forţei de muncă din perspectiva racordării la coordonatele strategiei europene pentru
ocupare” (SEO) - Dr. Steliana PERŢ,2015

„Strategia Nationalã pentru DEZVOLTAREA DURABILÃ a României 2030”, redactata in 2018

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/

https://www.schooleducationgateway.eu/ro/pub/latest/news/european-pillar-social-rights.htm

https://www.mae.ro/node/19272

https://eur-lex.europa.eu/

https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/54/politica-de-ocupare-a-fortei-de-munca

https://www.ces.ro/strategia-europa-2020/ro/54

https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/
DOC_2&format=PDF

https://www.mae.ro/node/57677

https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?
text=&docid=252462&pageIndex=0&doclang=ro&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=4633083

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:62020CA0328&from=RO