Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În Europa, ca şi în alte zone ale lumii, după mai bine de câteva decenii de presiuni asupra bugetelor
de securitate socială, se conturează, în plan ştiinţific, dar mai ales în cel pragmatic, un proces
susţinut de mai puternică conştientizare şi o mare responsabilizare a tuturor factorilor implicaţi în
managementul ocupării şi gestionării resurselor umane. Ocuparea forţei de muncă – ca garant al
securităţii venitului, al autoprotecţiei economice şi sociale– devine, în prezent, veriga fundamentală
a construcţiei europene a unei “Europe mai democratice şi sociale” (Jacques Santer). Ultimul
deceniu al secolului XX a fost, la nivel european, deceniul unor solide acumulări şi acţiuni în
direcţia elaborării şi operaţionalizării, prin mecanisme adecvate, a coordonatelor Modelului social
european. Acest nou model, pe cale de concretizare prin punerea în operă, în mod coordonat, a unui
pachet de politici şi măsuri, devine, la începutul secolului XXI, vector principal al Tratatului de la
Amsterdam (1996).
Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă, care datează din 1997, a stabilit un set de
obiective comune pentru politica de ocupare a forței de muncă și a contribuit la o „coordonare
necoercitivă” între statele membre prin procesul său de monitorizare și prin instrumentele de
finanțare conexe. Pe măsură ce Europa intră într-un nou deceniu, Comisia a propus obiective noi și
mai ambițioase în domeniul ocupării forței de muncă, al competențelor și al protecției sociale,
pentru a construi o Europă socială puternică până în 2030. Legislația UE este relevantă în anumite
domenii, chiar dacă responsabilitatea pentru politica socială și de ocupare a forței de muncă revine
în primul rând guvernelor naționale.
Obiective.