Neacșu Rareș-Georgian

Moara cu noroc
de Ioan Slavici

Caracterizarea lui Ghita

Opera literara “Moara cu noroc” este scrisa de Ioan Slavici si publicata in volumul “Novele
din popor” in anul 1881 si are ca personaj principal pe “Ghita”, un personaj complex ale carui
trasaturi sunt bine evidentiate pe parcursul intregului subiect, atat prin intermediul
caracterizarii in mod direct cat si prin portretul moral al personajului. (citește Eseu literar
Moara cu noroc)
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor realiste, nuvela
lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj realist el ilustreaza un erou tipic
intr-o situatie tipica, reprezentand tipul carciumarului dominat de lacomia pentru bani,
trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj
rotund, complex, reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine, aspiratie
ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se astfel consecintele
distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul nuvelei, se
abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvele “omul sa fie multumit cu saracia sa,
caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te face fericit”, la inceputul operei aparand
in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare devine hangiu, la
inceput el este apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in
continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat
spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele. Ultima
ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii, dominat de frica, de obsesia
pentru bani, fiind exploatat moral de Lica.
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea si opiniile
celorlalte personaje subliniaza atat trasatura dominanta a personajului – dorinta de castig,
cat si alte trasaturi. In mod indirect, portretul moral al personajului se evidentiaza tot mai
bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele si vorbele acestuia evidentiind din nou trasatura
lui principala. Portretul lui fizic nu este evidentiat, accentul cazand pe cel moral.
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand, evidentiate
de narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua ipostaze ale personajului: cea
a taranului muncitor si iubitor al familiei sale (“un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si
pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa vesela”) si cea a omului dominat de bani
si de avere, evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul in care acesta
gusta averea ce il va transofmra in alt om (“acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea
pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot incat iti venea sa te
sperii de el”, “cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa
urma vinete pe brate”). De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate
si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei care, ca sotie, observa cel
mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput,
Ana era loiala lui Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (“Ghita este un om
drept si bland la fir, dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie
nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai”), insa odata cu transformarea sotului ei, ea
isi schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata de Ghita (“Esti
un om netrebnic si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea ce nu
crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela care pleaca inaintea lui
ca o sluga, iar nu eu Ghita!”). Vorbele Anei demonstreaza in final dezamagirea acestea fata
de sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il considera las si
nedemn (“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba
chiar mai rau de atat.”).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in permanenta
sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta
cateva trasaturi ale cizmarului (“Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om
cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar
eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine”). lica alimenteaza in permanenta
mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a afacerilor necurate.
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi timp
slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-mi fac?…Asa m-a
lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici
cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in spinare.”)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui Ghita la
zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii placerii de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor despre Ghita,
interventiile naratorului asupra caracterului lui Ghita si autocaracterizarea acestuia ce apare
in pozitia de victima a propriei minti si constinte.
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva
la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul interior si exterior cu celelalte
personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa conduca
la un final tragic, nefericit. Personajul considera ca saracia echivaleaza cu lipsa demnitatii
asa ca alege sa se mute la Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti mai
bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare, rob al patimilor
banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in permanenta influentat de
Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un bun cunoscator al psihologiei umane,
exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un om diferit fata de cel care era cand
a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia castigului,
moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a acestora reprezentand un schimb de
replici aspre, Ghita incercand sa se impuna personajului ce-i era superior. Apare dorinta de
egalitate a lui Ghita fata de Lica (“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni
nepretuiti”) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat, insa
nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului invins de
autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se impune, fiind amenintat de Samadau,
stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (“Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om
la moara cu noroc”).
 Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta care-l
domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi
asigure cateva masuri de protectie in momentul in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil
doar din dorinta subconstienta de siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza existenta, suferind
o drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior al personajului intre omul bun care
era, omul ec a devenit, dorinta de impunere si dragostea pentru bani. Faptele lui Lica
reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta, desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe
Lica datorita amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa fie arestati
pentru afacerile lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa dea amanunte despre
afacerile lui Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui Lica si a afacerilor lui. Ghita
isi face reprosuri si are remuscari sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari.
Acesta isi cere iertare in fata Anei, probabil pentru nevoie disperata de sprijin, insa in
interiorul sau totul se destrama (“Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert
cat oi trai pe fata pamantului”). Drama emotionala prin care trece Ghita este alimentat in
acelasi timp si de frica de Samadau, Ghita fiind constient de ce ar putea pati in cazul in care
nu i s-ar supune acestuia, dar care este distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei,
este umbrita usor de omul cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept
momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra constinta pentru ceea ce
devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea de
razbunare a lui GHita izvorata din demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand fiind
acela de a-l prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima pentr
bani il dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau destin caruia nu i se poate
opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la omul cinstit si harnic la statutul de complice in
afaceri necurate si crima pana a deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria sotie, ajungand
in felul acesta pe deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima treapta a dezumanizarii
lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani este omorat
de Raut pentru faptele sale, in timp ce Lica se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifica
locul de nelegiuri, minciuni si alte crime, nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza morala in care
se afla acesta si evidentiaza trasaturile caracteriale ale acestuia. In prima parte a nuvelei,
Ghita se dovedeste a fi un sot credincios, intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua
parte devine un om ursuz, inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate si
in cele dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se raceste pe parcursul
subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita de propriul sot. Ea incepe
sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai multa atentie decat sotul ei, fiind
mai sigur pe sine, inspirandu-i protectie si siguranta, iar in final ea i se daruieste
Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict constient sau
inconstient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar cedeaza in postura de supus
in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu noroc si celui care i-ar fi putut curma viata.
Lica il implica asadar pe Ghita in afacerile lui necurate, personajul principal ne mai avand
posibilitatea sa renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala,
conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului personajului condus de setea banilor.
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice “Moara cu noroc” de Ioan
Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei psihologice, al carui statut social si moral
se schimba pe parcursul operei.