„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, de factură realistă, care oglindește viziunea lui Ioan Slavici

asupra lumii satului românesc. Nuvela se remarcă nu doar prin autenticitatea universului prezentat, ci
și prin complexitatea personajelor, rupte din realitatea cotidiană. Astfel, Slavici pune în lumină pe lângă
latura socială, și aspecte psihologice și morale, toate acestea contribuind la crearea unei imagini
complete și credibile a lumii conturate. Ghiță este personajul principal al nuvelei, întreaga acțiune
urmărind transformarea treptată a personajului însetat de înavuțire, dar și efectele distrugătoare ale
acestei transformări.

Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o ideea  generală a autorului
care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul.
Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au loc.

    Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate
capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul  în comunitate, iar planul său inițial nu-i
depășește realist posibilitățile. Ca și cârciumar, își face un bun renume și prin el locul devine
binecuvântat.

La început, el are tăria  morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovedește  un om harnic, iubitor și
cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-
și asigura prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează
cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să
accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și autoiluzionându-se
cu privire la responsabilitatea faptelor sale.

Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El reprezintă conștiința sub influența
corupătoare a banului care nu sesizează gravitatea compromisului deoarece percepția sa e alterată de
înclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al personajului dă realism tezei morale exprimate.

Una din trăsăturile principale ale personajului este nehotărârea.

Un episod din care reiese această trăsătură este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc în
capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă
între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în
zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era om al lui Lică, pentru
că acesta stăpânea în fapt drumurile. ”Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc,
pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit, Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță
domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii
din casă, își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față,
hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta
necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea
tovărășiei cu Lică , primul gest dintr-o serie de abateri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui
Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod care ilustrează nehotărârea personajului este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a
pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce
este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității
( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență interioară a
individului”.- Magdalena Popescu).  Lică este cel care  domină incontestabil întreaga situație prin
promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și
ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub
bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura  între Ghiță și Ana.
Ghiță devine o  unealtă într-un sistem de intrigi și fărădelegi.

Conflictul este relevant pentru personaj deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele încălcării
limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior  și interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om
cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. La fel de dramatic
este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea
orgolioasă și indiferentă în fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața
propriei conștiințe: ” Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința
mea!? ”. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni
reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa net de rău.

Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand, evidentiate de narator,
prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si
iubitor al familiei sale (“un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura cand o
vedea pe dansa vesela”) si cea a omului dominat de bani si de avere, evidentiindu-se schimbarile prin
care acesta trece din momentul in care acesta gusta averea ce il va transofmra in alt om (“acum el se
facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot
incat iti venea sa te sperii de el”, “cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si
lasa urma vinete pe brate”). De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate si prin
afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei care, ca sotie, observa cel mai bine
schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput, Ana era loiala lui
Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (“Ghita este un om drept si bland la fir, dar e un om
cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor
rai”), insa odata cu transformarea sotului ei, ea isi schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si
linistea familiei amenintata de Ghita (“Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine,
pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela care
pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!”). Vorbele Anei demonstreaza in
final dezamagirea acestea fata de sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra,
il considera las si nedemn (“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine
barbatesti, ba chiar mai rau de atat.”).

Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in permanenta sa atraga pe
Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului
(“Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine
as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca
tine”). lica alimenteaza in permanenta mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a
afacerilor necurate.

Caracterizarea indirectă pune în lumină alte trăsături ale personajului, acestea putând fi deduse

pornind de la fapte, comportament, dar și de la relațiile cu celelalte personaje. Astfel, putem observa
faptul că, la început, Ghiță era un bărbat muncitor, onest și iubitor în relația cu familia sa. Inițial,
dorința de îmbogățire este firească, ea nedepășind limitele normalului. Apariția Sămădăului determină
dezumanizarea gradată a protagonistului, acesta devenind slab, laș, lipsit de demnitate. Putem spune
că viziunea despre lume a scriitorului este vizibilă în modul de construcție a personajului său întrucât
Slavici, fidel crezului său realist, consideră că personajele autentice se află în continuă transformare, ele
având atât calități, cât și defecte, asemenea oamenilor din realitatea zilnică.

Principala trăsătură a protagonistului, așa cum reiese indirect din faptele și comportamentul acestuia,
dar și din relațiile cu cei din jur, este slăbiciunea, acesta neputându-se sustrage influenței Sămădăului și
nici rezista tentației de a își îmbunătăți considerabil situația materială. Relevante pentru ilustrarea firii
personajului sunt momentele în care acesta, atras de afacerile necurate ale lui Lică, ajunge să fie
implicat într-un jaf și o crimă, dând apoi socoteală autorităților. De asemenea, fiind lipsit de tărie
morală, Ghiță acceptă să își arunce soția în brațele lui Lică, înstrăinându-se definitiv de aceasta: „Joacă
muiere, parcă are să-ți ia ceva din frumusețe.”. Astfel, Ghiță devine tot mai supus ordinelor Sămădăului
și se îndepărtează de familia sa. În consecință, se schimbă și reputația acestuia în comunitate, fiind
considerat nedemn și imoral.

Autocaracterizarea este conturată prin intermediul monologului interior, Ghiță fiind frământat de un

puternic conflict interior care se dă între iubirea pentru familie, dorința de a fi un om onest și setea de
îmbogățire alături de Lică. Alege cea de-a doua variantă, dar are momente în care realizează
consecințele actelor sale, confesându-se copiilor: „Tatăl vostru e un ticălos.”. Zbuciumul sufletesc este
analizat cu atenție de narator, evidențiindu-se complexitatea psihologică a personajului: „Ei! Ce să-mi
fac?... Așa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici
cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare.”. Ghiță dă vina pe firea sa prea slabă, fiind
conștient de imposibilitatea de a rezista tentației banilor. 

Personajul lui Slavici impresionează nu doar prin complexitatea sa, ci și prin autenticitate, realismul
scriitorului influențând într-o mare măsură construcția protagonistului. Prin urmare, Ghiță este un
personaj în permanentă devenire, dezumanizarea sa fiind atent subliniată de către narator.