Relația dintre două personaje

Ghiță – Lică Sămădăul

În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism, și anume cel
obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori.

Nuvela ,,Moara cu noroc” apare în volumul ,,Novele din popor’’, în anul 1881 și se înscrie în acest
curent prin obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema realistă, specificul descrierilor,
capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.

La rândul lor, personajele nuvelei îl cuceresc pe cititor nu numai prin diversitatea însușirilor, prin
intensitatea trăirilor, prin autenticitatea și evoluția lor de-a lungul acțiunii, ci și prin relațiile pe care le
stabilesc între ele. Personajele din nuvelă sunt prezentate în mediul lor de viață, în relație cu celelalte
personaje cu roluri diferite în acțiune, iar personajul principal se caracterizează prin complexitate și,
de aceea, accentual cade asupra lui și nu asupra acțiunii. Fiind vorba despre o nuvelă realist-
psihologică, personajele reprezintă tipuri umane, purtătoare ale unei trăsături dominante, fără a
exclude însă complexitatea lor. În ceea ce privește relațiile dintre personajele nuvelei, acestea sunt
numeroase (dintre Ghiță și Lică, dintre Ghiță și Ana, dintre Lică și Ana etc. ), dar cea mai interesantă
este cea dintre cei doi Ghiță și Lică, întrucât sinuoasă, puternic tensionată și strâns legată de conflictul
interior al protagonistului.

Evoluția celor două personaje și a relației dintre ele este evidențiată de scriitor printr-o serie de
elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și prin evidențierea
legăturilor cu celelalte personaje ale nuvelei, acesta folosind diferite procedee de caracterizare.

Statutul social, psihologic și moral

Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o idee generală a autorului
care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul. Ghiță
este un personaj rotund, psihologic, el suferă transformări radicale pe parcursul evenimentelor.

Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate
capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-
i depășește realist posibilitățile. La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se
dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și cu ai lui copii este atent, tandru și
protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin
întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni, iar Ghiță își
pierde treptat respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima. Lică este
porcar- dar ,,dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și
bici de carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat, egal cu sine însuși, figură mefistofelică, care
manipulează cu cinism și exercită o anume fascinație asupra celorlalți.

Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos cu
aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud. Este un personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl
include în categoria păstorilor de porci: „sămădăul” , „porcar și el, dar om cu stare, care poate să
plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea, sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales
aspru și neîndurat [---]”

Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația

dintre cele două personaje.
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o constituie apariția lui Lică la Moara cu
noroc când își impune regulile și își enunță pretențiile, în autocaracterizare: „Eu sunt Lică Sămădăul...
Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe minciuni. [---]”, „Eu voiesc să
știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni
afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!?”Din momentul venirii lui Lică la cârciumă, începe
procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față de familie. Deși înțelege că Lică reprezintă un
pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că
nu poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului. Alt episod care ilustrează relația dintre
cei doi este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și
manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat
și suferă din cauza suspiciunii comunității. Lică este cel care domină acum întreaga situație prin
promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției
și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece
sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura dintre Ghiță
și Ana.

Un prim element relevant pentru relatia celor doi îl constituie acțiunea, care urmărește efectul
alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația materială și se
mută la Moara cu noroc. O vreme lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de
familie. Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a
avea protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o
participare directă sau premeditată, Lică îl face părtaș pe Ghiță la tâlhăriile și crimele sale. Ghiță
devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în proprii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și
distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță nu
este cea scontată de Sămădău- departe de a se vindeca de slăbiciunea pentru o femeie, el echivalează
trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe
Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de
a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins, la rândul lui, (,,Acu m-a ajuns mânia lui
Dumnezeu!”) se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje
nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al
vieții.

Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația dintre personaje, deoarece surprinde cu

mijloacele realiste pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În
încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict care îi depășește
posibilitățile psihologice cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul
psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și
indiferentă în fața lui Lică la izbucniri violente în fața copiilor și autojustificări în fața propriei
conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit mai mult decât pentru
acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa cu hotărâre de rău.

Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.

Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i evidențiază trăsăturile morale și bunăstarea
materială: „Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu
ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care
poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin.” Ghiță nu
are un portret fizic amănunțit, ci este redus la câteva detalii: „înalt și spătos”, însă este caracterizat
direct de către narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca
mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu Ana „își
pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” De către celelalte personaje, Lică este „om rău
și primejdios”( Ana), și bătrâna îl vede ca „un om prea cumsecade”, ca mai târziu să mărturisească
ginerelui că „Lică e...om rău din fire.”

Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este cunoscător bun de oameni și știe
cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l
atrage pe acesta în afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula personalitatea. Profită de fascinația
pe care o exercită asupra Anei și de lipsa de comunicare dintre soți, determinând-o să i se dăruiască.

Caracterizarea în mod indirect este realizată prin faptele personajului Ghiță, aspirația obsesivă pentru
avere și pentru bani îl transformă într-un împătimit.

Ghita se abate de la norma morală enunțată la începutul operei, fapt ce are să conducă la un final
tragic, nefericit. Personajul consideră că sărăcia echivalează cu lipsa demnității așa că alege să se
mute la ,,Moara cu noroc’’ împreună cu familia sa, în căutarea unei vieți mai bune, mai bogate.
Cizmarul ajunge, din păcate, după scurt timp, după mutare, rob al patimilor banilor, sacrificându-și
familia și liniștea în favoarea averii, fiind în permanență influențat de Lică Sămădaul, stăpânul
locurilor care, fiind un bun cunoscător al psihologiei umane, exploatează slăbiciunile lui Ghiță,
transformându-l într-un om diferit față de cel care era când a ajuns la moară. Odată ce afacerea la han
începe să dea roade, Ghiță gustă din satisfacția câștigului, moment în care apare și Sămădăul, prima
întâlnire a acestora reprezentând un schimb de replici aspre, Ghiță încercând să se impună
personajului ce-i era superior. Apare dorința de egalitate a lui Ghiță față de Lică (,,Oamenii ca mine
sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiți”) , fapt prin care, probabil, Lică devine un model al lui
Ghiță, demn de urmat, însă nu dorește să i se supună acestuia, dar nu are de ales.

Lică și Ghiță sunt prezentați în opoziție, în ipostazele stăpânului și supusului învins de autoritatea
stăpânului, neavând posibilitatea de a se impune, fiind amenințat de Sămădău, stăpân al locurilor din
zona Morii cu noroc (,,Ori îmi vei face pe plac, ori îmi fac rând de alt om la moara cu noroc”).

Acțiunile, gesturile și atitudinea lui Ghiță scot la iveală incertitudinea și nesiguranța care-l domină,
teama și suspiciunea instalate definitiv în sufletul lui, sunt vizibile și pentru membrii familiei lui. Deși
Ghiță încearcă să își asigure câteva măsuri de protecție în momentul în care devine oficial aliatul lui
Lică, probabil, doar din dorința subconștientă de siguranță și de frică, forțat de Sămădău, nu dispare.

Ghiță devine conștient în legătură cu faptul că Sămădăul îi controlează existența, suferind o dramă
psihologică, unde se dezvoltă conflictul interior al personajului între omul bun care era și omul care a
devenit schimbat din dorința de impunere și din dragostea pentru bani. Faptele lui Lică reflectă
slăbiciunile lui Ghiță, și acesta, deși era cu sufletul încărcat refuză să îl trădeze pe Lică din cauza
amenințărilor lui. Astfel nu-l denunță și îi lasă pe oamenii lui să fie arestați pentru afacerile lui Lică.
Totodată, personajul principal refuză să dea amănunte despre nelegiuirile lui Lică și se îndepărtează
de familia sa în favoarea porcarului și a afacerilor lui. Ghiță își face reproșuri și are remușcări sincere și
dureroase, manifestate prin autocaracterizări. Acesta își cere iertare în fața Anei, probabil, pentru
nevoie disperată de sprijin, însă în interiorul sau totul se destramă (..Iartă-mă Ano, iarta-mă cel puțin
tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe fața pământului”). Drama emoțională prin care trece Ghiță
este alimentată, în același timp, și de frica de Sămădău. Ghiță este conștient de ce ar putea păți, în
cazul în care nu i s-ar supune acestuia, dar este distrusă această teamă de obsesia pentru bani care, la
rândul ei, este umbrită ușor de omul cinstit și bun. O folosește pe Ana drept momeală pentru a-l
demasca pe Lică, nu numai pentru că îl mustră conștiința pentru ceea ce devenise el, dar și pentru
gelozia ajunse la paroxism.
Finalul nuvelei accentuează setea de răzbunare a lui Ghiță izvorâtă din demnitatea lui călcată în
picioare, singurul lui gând fiind acela de a-l prinde pe Lică pentru care ajunge să-și nesocotească
nevasta. Patima pentru bani îl dezumanizează și Ghiță ajunge să fie pradă propriului său destin căruia
nu i se poate opune, prăbușindu-se încet, dar sigur, de la omul cinstit și harnic la statutul de complice
în afaceri necurate și crimă până a deveni chiar el ucigaș, omorându-și propria soție, ajungând în felul
acesta pe deplin copia lui Lică, crima fiind considerată ultima treaptă a dezumanizării lui Ghiță.

Ghiță ajunge ucigașul distrus psihic și emoțional și încă fiind însetat de bani este omorât de Răuț
pentru faptele sale, în timp ce Lică se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifică locul de nelegiuri,
minciuni și alte crime, nelăsând vreo urmă a celor întâmplate.

Relațiile lui Ghiță cu personajele din operă variază în funcție de ipostaza morală în care se află acesta
și evidențiază trăsăturile caracteriale ale lui. În prima parte a nuvelei, Ghiță se dovedește a fi un soț
credincios, înțelegător și grijuliu, în timp ce în cea de-a doua parte, el devine un om ursuz, închis în
sine, apăsat sufletește din pricina conștiinței încărcate și, în cele din urmă, ucigaș. Relația cu soția sa
se destramă și se răcește pe parcursul subiectului nuvelei, el devenind violent, în timp ce ea rămâne
dezamăgită de propriul soț. Ea începe să îl aprecieze pe Lică tot mai mult pentru că îi acordă mai
multă atenție decât soțul ei, fiind mai sigur pe sine, inspirându-i protecție și siguranță, iar, în final, ea i
se dăruiește Sămădăului.

Lică se dovedește bun cunoscător de oameni, mizează pe patima lui Ghiță pentru bani, exercită
asupra celorlalți și mai ales asupra Anei, o fascinație diabolică, deși aceasta îl simte ,,un om rău și
primejdios”. Îndemanatic și experimentat în ceea ce privește banul, reușește să îl fure pe Ghiță la
acest capitol, ducându-l în eroare cu proverbe precum ,,ce-i în mână nu-i minciună”. Astfel, se
folosește de slăbiciunile lui Ghiță pentru a-l manipula și a-l atrage în afacerile lui necurate și simultan
cu distrugerea acestuia, Lică încearcă și seducerea Anei pas cu pas, ajungând să îl înstrăineze tot mai
mult de iubita lui soție, el fiind nevoit să îi ascundă conflictele lui cu Lică. Începând de la câteva
dansuri, aparent nevinovate, dar bine gândite și cu un plan înfăptuit, în noaptea de Paști, când Ghiță
plecase să-l aducă pe Pintea pentru a-l prinde, Lică rămâne singur cu Ana și o ispitește. Față de gestul
disperat al Anei, în fața dăruirii ei, puterea lui Lică pare a suferi prima fisură. Deși refuză să o ia cu el,
Lică rămâne în gând cu imaginea femeii ,,De femeie m-am ferit întotdeauna, și acuma, la bătrânețe
tot n-am scăpat de ea”.

Influența lui puternică se observă asupra a tot ce deține Ghiță, chiar și asupra animalelor, reușind să
îmblânzească până și câinii lui Ghiță ,,Câinii se opriră zăpăciți în cale și, mai ales după ce descălecară și
ceilalți doi oameni, începură să-i mai slăbească”.

Prins în mijlocul unei furtuni cumplite, Lică Sămădăul caută un adăpost. Se refugiază, spărgând ușa, în
biserică. E momentul când simte că se apropie pedeapsa lui Dumnezeu. Înspăimântat, Lică încearcă
parcă să se convingă de sprijinul divinității, dovedindu-se credincios ,,Dumnezeu era acela care-l
scăpase de atâtea primejdii, Dumnezeu îi lumina mintea și întuneca pe a celorlalți cu Dumnezeu n-ar
fi voit să se strice”. Brusc, parcă miraculos deposedat de puterea cu care înfăptuise atâta rău, Lică se
simte tot mai înfricoșat. Disperarea care-l cuprinde e pe măsura rălui pe care-l făcuse atâtor oameni.
Puterea omului se năruie în fața puterii lui Dumnezeu ,,Afară tuna, și el se cutremura la fiecare
trăznet; afară fulgera și fiecare fulger îi trecea ca un fior prin inimă, icoanele sfinților îl priveau, și el
stătea împietrit sub ele căci oriunde s-ar fi dus el tot acolo rămânea: el puse mâinile în cap, își rupse
în urmă baierele cămășii; îi venea să scoată inima din piept; îi venea să se repeadă cu capul în zid,
casa rămâie la treptele altarului”. El i se adresează lui Dumnezeu, punând în cuvintele sale parcă
ultimele rămășite ale forței malefice. ,,Unul câte unul, striga el ridicându-și mâna dreaptă în sus, unul
după altul, om cu om, toți trebuie să moară, toți care mă pot vinde, viața cu viața, trebuie să se
stângă, căci dacă nu-i omor eu pe ei, mă duc ei pe mine la moarte!”. Fuga din biserică este o
întâmpinare a morții. Când calul lui Lică se prăbușește, acesta spune ,,Acu m-a ajuns mânia lui
Dumnezeu!”.

Puterea lui Lică stă în nepăsarea cu care acționează în a-și atinge scopurile, el fiind obișnuit să domine
oamenii, iar aceștia să i se supună. Umilințele pe care le provoacă i se par firești, ceea ce este dovada
demonismului din sufletul acestuia, care se remarcă în propria lui mărturisire: ,,Știu numai că mă
aflam la strâmtoare când am ucis cel dintâi om. […] Apoi am ucis pe cel de-al doilea, ca să mă mângâi
de mustrările ce mi le făceam pentru cel dintâi. Acum sângele cald e un fel de boală ce mă apucă din
când în când.” Reprezentând răul, Lică e imun la suferințe, și, de aceea, crimele sale nu-i trezesc
remușcări.

Lică marchează nefast destinul tututor care intră în contact cu el. Astfel, Lică îl va aduce pe Ghiță în
situația de a-și ucide soția, Ghiță murind ucis de Răuț tot din ordinul lui Lică, care va incendia ,,Moara
cu Noroc’’. Sinuciderea lui Lică este semnificativă pentru forța interioară și nemăsuratul lui orgoliu,
care îi dau tăria extraordinară de a-și zdrobi capul de tulpina stejarului, ca să nu cadă viu în mâinile lui
Pintea. În acest mod, moartea lui îi marchează caracterul răutăcios și firea lui încăpățânată, având un
sfârșit pe măsura faptelor sale.

Relația dintre Lică și Ghiță este reprezentantă de un permanent conflict conștient sau inconștient,
Ghiță dorește inițial să i se impună Sămădăului, dar cedează în postura de supus în fața stăpânului
pământurilor din zona Morii cu noroc și celui care i-ar fi putut curma viața. Lică îl implică, așadar pe
Ghiță în afacerile lui necurate, personajul principal nemaiavând posibilitatea să renunțe la nelegiuiri
odată implicat, fapt ce duce la decăderea lui morală, conflictul interior și schimbarea totală a
caracterului personajului condus de setea banilor.

Concluzia

Relația dintre Ghiță și Lică este una tensionată progresiv, pe parcursul acțiunii, având la început
momente de acceptare din partea cârciumarului și de determinare de a intra în jocurile sămădăului
pentru a-și schimba mult mai ușor statutul social, însă bucuria lui Ghiță nu va ține prea mult, fiindcă
fiecare faptă necinstită la care participă va fi pedepsită cu moartea și cu distrugerea căminului.

„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, psihologică, pentru că urmărește efectele dorinței de
îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul interior, iar observarea este
minuțioasă și servește realizării unor psihologii complexe.