“Baltagul”

De Mihail Sadoveanu

~Apariția~

Romanul “Baltagul” a apărut în anul 1930, fiind scris în 17 zile și aparținând

perioadei interbelice.

~Titlul~
Termenul “baltag” este definit ca fiind o secure cu două tăișuri, făcând referire,
atât la arma crimei lui Nechifor Lipan, cât și la actul răzbunării acestei crime.

Există o legendă românească legată de semnificația dublă a baltagului: dacă este

folosit ca unealtă a dreptății, nu se pătează de sânge, iar dacă este folosit în
realizarea unei nedreptăți, sângele este cel care sămâne să îl probeze.

~Tema~

Romanul este inspirat din realitatea rurală, tema fiind reprezentată de călătoria
pentru descoperirea adevărului și, în același timp, de drumul inițiatic parcurs de
personajul masculin, Gheorghiță.

Sursa de inspirație a romanului o repezintă balada populară “Miorița”, ale cărei

versuri “Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne” constituie motto-ul acestuia.

~Perspectiva narativă~

Este una obiectivă, naratorul fiind omniscient și omniprezent, neimplicat în

evenimentele narate.
 Fiind un roman de tip tradițional, perspectiva naratorului prezintă, de obicei,
părerile autorului însuși.

~Reperele spațio- temporale~

Acțiunea începe în satul de oieri, Măgura Tarcăului, dar spațiul se lărgește odată
cu demararea călătoriei celor două personaje, Vitoria și Gheorghiță, aceștia
străbătând multe localități în căutarea lui Nechifor Lipan: Vatra Dornei, Bicaz,
Călugăreni, Cruci, Suha și Sabasa.

Acțiunea începe toamna și continuă până primăvara, deoarece Vitoria aștepta

vești de la Nechifor în preajma Sfântului Andrei, și pornește în călătorie alături de
Gheorghiță pe 10 martie.

Timpul, deși în cea mai mare parte urmărește cronologia, nu este linear
deoarece există întoarceri în timp, în special, anumite rememorări legate de Nechifor
al cărui portret este reconstruit din amintirile celor acre l-au cunoscut.

~Structură și compoziție~

Romanul este structurat în 16 capitole.

Este considerat:
 Roman monografic prin evidențierea vieții țăranilor de la munte,
mai exact, a oierilor de la începutul secolului al XX-lea;
 Roman al transhumanței deoarece viața acestor oieri este strict
legată de venirea și plecarea oilor, desfășurându-se după niște
repere religioase bine evidențiate;
 Romna inițiatic deoarece prezintă drumul maturizării personajului
Gheorghiță;
 Roman mitic deoarece are ca sursă de inspirație balada populară
“Miorița”.
Conflictele din roman sunt, în principlal, exterioare:
 Nechifor - cei doi oieri: conflict economic;
 Vitoria - ucigașii soțului ei: conflict personal.

Pe lângă acestea, se poate desprinde cu ușurință și un conflict interior, al Vitoriei

Lipan, care, la început, nu știa cum să procedeze pentru a afla adevărul.

~Relația incipit-final~

Incipitul se înscrie în definiția romanului de tip obiectiv, dar și mitic prin

introducerea legendei de rostuire a neamurilor.

Legat de rânduială și semn, cele două cuvinte cheie ale interpretării romanului,
se conturează încă de la început, o viziune clară asupra lumii: “existența este ordine
și semnificație”.

Finalul este închis și circular.

Mortului găsit în râpa de la Crucea Talienilor i se face rânduiala trecerii la cele

veșnice, făptașii sunt pedepsiți, iar Vitoria și Gheorghiță se întorc în spațiul inițial al
acțiunii, de unde își reiau cursul firesc al evenimentelor.

Se poate observa cu ușurință simetria incipit-final prin destinul exponentului

exemplar al oamenilor de la munte, în persoana Vitoriei Lipan.

~Subiectul operei~

Expozitiunea

In Magura Tarcaului,Vitoria Lipan traieste,zavorata in sine,spaima ca ceva rau s-a

intamplat cu barbatul ei,Nechifor Lipan,om harnic si gospodar al satului.
 Intriga

De la starea de neliniste,Vitoria devine ingrijorata pentru ca Nechifor plecase la

Dorna sa cumpere o turma de oi,nu se intoarse cum ar fi trebuit si nici nu daduse
vreo stire.Niciodata pana acuma el nu intarziase atat de mult (73 de zile), desi
zabovise uneori la vreo petrecere,caci ii placea cantecul si vinul bun.

Desfasurarea actiunii

Ingrijorata,nevasta cere sfatul preotului,dar merge si la

baba Maranda,vrajitoarea satului.Vitoria se hotaraste sa plece in cautarea lui
Nechifor,intrucat o multime de semne rau-prevestitoare o indemna la drum:il
viseaza pe Nechifor intors cu spatele,trecand o apa neagra, cocosul canta cu ciocul
spre poarta,dand semn de plecare,iar norul de deasupra Ceahlaului e mai negru ca
de obicei.

Mai intai,Vitoria pune ordine in gospodarie cu un spirit practic si o luciditate

impresionanta:pe Minodora,fiica ei,o duce la manastire,vinde agoniseala pentru a
face rost de bani pentru drum,lasa argatului cele de trebuinta si porunci pentru
timpul cat va lipsi.Ii comanda fiului ei,Gheorghita,un baltag nou si pleaca impreuna in
cautarea lui Nechifor,urmand intocmai drumul parcurs de acesta.

Intreaba peste tot,pe la hanuri si pe la oameni,de “barbatul cu caciula brumarie si

cal negru tintat”.Din aproape in aproape,ea afla ca,la Vatra Dornei,Lipan a cumparat
300 de oi si ca,impreuna cu el,mai erau inca doi munteni,care il rugasera sa le vanda
100 de capete.Vitoria Lipan urmeaza drumul spre Paltinis,Brosteni,apoi Borca,loc in
care turma a parasit apa Bistritei,ajungand la Sabasa.Trece puntile de piatra ale
Stanisoarei,poposind la Suha,unde constata cu mirare ca aici nu mai ajunsesera trei
ciobani,ci numai doi si i se pare limpede ca intre aceste doua localitati s-a petrecut
omorul.

Punctul culminant

La Sabasa,il gaseste,in ograda unui gospodar,pe Lupu,cainele barbatului ei,care o

ajuta sa dea de ramasitele lui Nechifor,omorat cu o lovitura de baltag si aruncat in
prapastie.Cu o luciditate si stapanire de sine extraordinare,Vitoria implineste datinile
necesare pentru mort,cheama autoritatile ca sa constate crima,dar gandul ei se
indrepta spre infaptuirea dreptatii,demascarea si pedepsirea ucigasilor.Afla ca cei
doi ciobani care il insotisera pe Nechifor sunt din partea locului,ca pe cel cu buza
crapata il cheama Calistrat Bogza,iar pe celalalt,mai marunt,Ilie Cutui.

Deznodamant
La pomana,pe fondul unei puternice stari de tensiune pe care o creaza,Vitoria pune
intrebari viclene si iscusite.Afirma apoi ca stie cum s-au petrecut lucrurile,relatand cu
o uimitoare precizie crima celor doi.Bogza se pierde cu firea cand femeia ii spune lui
Gheorgita sa vada ca pe baltag e sange si se repede la flacau,care-l paleste in frunte
cu baltagul acestuia.In cele din urma,faptasii marturisesc crima si isi primesc
pedeaspa.

Vitoria se poate intoarce la ale sale,se gandeste ca are o fata de maritat si isi
planifica implinirea,in timp,a datimilor crestinesti pentru memoria lui Nechifor
Lipan,dupa care viata isi va relua cursul normal.

Caracterizare personaj: Vitoria Lipan

Personajul principal este Vitoria Lipan, personaj reprezentativ pentru

colectivitatea din care face parte.

Portretul său fizic este realizat încă de la început în mod direct de către narator,
fiind o femeie nici tânără, nici bătrână, dar cu trăsături înc frumoase: “Ochii ei căprii,
în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duși departe. Acei ochi
aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute.”

Se poate observa cu ușurință accentul pus pe ochii femeii, care semnifică

numeroasele frământări sufletești ale acesteia.

Tot într-o manieră directă, Vitoria este caracterizată de către fiul ei, Gheorghiță,
așa cum reiese din replica: “Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare, cunoaște gândul
omului.”.

Portretul moral al Vitoriei este evidențiat prin comportamentul acesteia, prin

relațiile pe care le are cu celelalte personaje sau prin evidențierea mediului în care
trăiește.

La început, realizează un portret static, deoarece femeia este interiorizată în

așteptarea bărbatului pe care îl iubește și care întârzie să apară acasă.
 Pe măsură ce începe să acționeze pentru aflarea adevărului despre soțul ei,
portretul ecesteia începe să se dinamizeze.

Vitoria este reprezentată drept o femeie conservatoare, păstrătoare de tradiții

strămoșești, se ceartă cu fiica ei, Minodora, reprezentanta noii generații “îți arăt eu
ție, coc, valț și bluză, arde-le para focului să le ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici
bunică-mea n-am știut de acestea, și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu.”.

Relația Vitoriei cu fiul ei este una specială, în primul rând, pentru că acesta
poartă numele de botez al tatălui său.

Și cu el are momente de duritate, dar toate acestea ajută la inițierea băiatului,

care va deveni capul familiei: “-Gheorghiță, vorbi ea, asta-i poruncă să facem popas
aici.”.

Este o femeie harnică “știe să-și organizeze foarte bine gospodăria atunci când
pleacă în călătorie. Îl lasă acasă pe argatul Mitrea, o duce pe Minodora la mânăstire,
face rost de bani și este pricepută la negoț”.

Personajul se conduce după legile nescrise ale comunității din care face parte,
ascultă sfatul preotului, fiind o femeie credincioasă, dar se duce și la vrăjitoarea
satului, baba Maranda.
Se purifică înainte de plecarea în călătorie prin zile de post, prin rugăciune și
împărtășanie, elemente ce îi dovedesc credința în Dumnezeu.

Ca soție, Vitoria este iubitoare și încrezătoare în soțul ei.

Nechifor este mereu prezent în gândurile ei, de aceea crede că i s-a întâmplat
ceva rău.

Este foarte decisă să afle adevărul pentru a putea îndeplini datina străbună.

Are o inteligență nativă, pe baza căreia își organizează căutarea.

 Este o persoană tenace și abilă.

Limbajul personajului reprezintă o altă modalitate de caracterizare indirectă,

tonul său fiind în multe situații aluziv sau simulat naiv, astfel reușind să afle mai
multe informații despre Nechifor.

Numele o caracterizează, are o sonoritate arhaică, referindu-se la un personaj

care învinge toate obstacolele și este victorios.

Relația dintre două personaje:

Vitoria și Gheorghiță

Operă de maturitate, “Baltagul” reunește în structura sa marile teme

sadoveniene: viața păstorilor, natura, iubirea, inițierea, miturile.

Îngrijorată de absența nejustificată a soțului ei, Nechifor, Vitoria Lipan se

hotărăște să-l caute, fiind apăsată de o presimțire sumbră. Plecarea este pregătită cu
multă grijă, femeia îngrijindu-se să lase totul în ordine în urma ei.
Pe tot parcursul drumului, ea va fi însoțită de fiul ei, Gheorghiță.

Vitoria intuiește importanța drumului în maturizarea lui Gheorghiță: “Înțelege că

jucăriile au stat. De acu trebuie să te arăți bărbat”.

Maturizarea acestuia este evidentă atunci când este pus de către mama sa să
privegheze rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor, iar inițierea sa se
desăvârșește atunci când acesta răzbună moartea tatălui său.

Priveghiul are un dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise
care-l vor ajuta pe Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este
legat de inițierea lui Gheorghiță care se va familiariza cu un aspect fundamental
al existenței umane, moartea.

Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l să-și stăpânească

foamea, oboseala, nesiguranța, frica, învățându-l să descifreze adevărul din
spusele oamenilor și semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale.

Contrastul dintre ei nu este între două caractere, Gheorghiță are toate

datele pentru a ajunge, cu vremea, un muntean autentic, ci între două vârste: “Îl
văzu sfios și nesigur, pe când ea era plină de gânduri, de patimă și durere.”.

Drumul Vitoriei și al lui Gheorghiță începe într-o zi sacră, vineri 10 martie,

odată cu răsăritul, și se va încheia simbolic la apus, după înmormântarea
osemintelor celui ce fusese Nechifor Lipan.

În drumul lor, cei doi asistă la câteva evenimente cu valoare simbolică:

naștere, nuntă, înmormântare, trecând prin toate momentele principale ale
vieții.

Portretul lui Gheorghiță este realizat în mod direct de către narator, la fel ca
și al Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: “Gheorghiță
era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu prea vorbăreț, dar știa să spuie
destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse [...] Întorcea un zâmbet frumos
ca de fată și abia începuse să-i înfiereze mustața.”.

Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar la aspectul fizic.

Gheorghiță își dă seama de starea interioară a mamei sale și observă schimbarea
ei: “Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică”.

În finalul romanului, Gheorghiță este destul de matur pentru a prelua rolul

tatălui său și a deveni un sprijin pentru mama sa.

Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea

firească tulburtă de crimă, surprinde prin coeziunea sa.
 Cei doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se
completeze unul pe celălalt.