CONDITIA UMANA

In viziunea lui Blaise Pascal

Si a lui Rene Descartes
 Proiect la filosofie
Realizat de: Zaruha Andra-Giorgiana
Mihalcea Andreea
Profesor coordonator: Buliga Daniela

Clasa a XII-a D
L.T.T. 2016
Blaise Pascal
Blaise Pascal(n.19 iunie 1623,Clermond,Franta d.19
august 1662,Paris) a fost unmatematician,fizicianifilosof
francezavnd contribuii n numeroase domenii ale tiinei,
precum construcia unor calculatoare mecanice, consideraii
asupra teoriei probabilitilor, studiul fluidelor prin
clarificarea conceptelor depresiuneivid. n urma unei
revelaii religioase n1654, Pascal abandoneaz matematica
i tiinele exacte i i dedic viaafilozofieiiteologiei.
n onoarea contribuiilor sale n tiin numelePascala fost
dat unitii de msur apresiunii, precum i unuilimbaj de
progamare.
Moare la 39 de ani pe19 august1662, n urma extinderii
tumorii maligne dinstomaci este nmormntat St. tienne-
du-Mont n Paris.
 Pascal s-a ocupat i defilozofie, considernd c
progresul tiinific este scopul existenei omenirii.
Oscilnd ntreraionalismiscepticism, el a ales spre
finalul vieii credina, fiind influenat nc de mic de
credina nDumnezeu. De la vrsta de 14 ani, Blaise
Pascal participa alturi de tatl su la ntlnirile abatelui
de Mersenne, care aparinea ordinului religios de la
Minims, iar dup ce tatl su se rnete la picior i este
ngrijit de doi frai ai unui ordin religios de lng Rouen,
Pascal devine profund religios. n urma unui accident
suferit n 1654 pe podul de laNeuillypeSena, cnd caii,
care trgeau trsura, au srit i trsura a rmas agat
de pod, dar mai ales n urma unei revelaii religioase de
pe23 noiembrie 1654 Pascal a hotrt s ia calea
credinei, vizitnd mnstirea jansenit de lng Paris.
Pariul lui Pascal
Cea mai cunoscut lucrare filosofic a lui Pascal
esteLes penses, o colecie de gnduri asupra
suferinei umane i a ncrederii n Dumnezeu, o lucrare
apologetic cretin adresat noii lumi desacralizate.
Aceast lucrare cuprinde i celebrulpariu al lui Pascal,
care ncearc s demonstreze c Dumnzeu exist,
folosidu-se de o teorie a probabilitilor. nceput n
corespondena cu Fermat pentru a demonstra o
problem a jocului cu zarurile, Pascal presupune c
toate cazurile apar la fel de uor, pentru c Cineva,
Supremul, avea grij s le distribuie astfel. Pariul su
era: dac Dumnezeu exist i sunt catolic, ctig
viaa venic, supunndu-m bisericii; dac nu, nu am
nimic de pierdut. Concepia lui Pascal era, n cuvinte
puine:Dumnezeu exist pentru c este cel mai
bun pariu, iar Pascal avea nevoie de existena lui
Dumnezeu pentru a ndrepta din cnd n cnd
Conceptul de maretie al omului

Omul este pentru Blaise Pascal o fiin a intervalului,

suspendat ntre tot i nimic:nimicn raport
cuinfinituldartotuln raport cuneantul avem de-a face cu o
ambiguitate ontologic (infinit de ndeprtat de ambele
extreme).Dramatismul condiiei umane rezult din aceea c
se gsete la egal distan de cele dou extreme ale
existenei, din faptul c n om se gsete un cmp de lupt pe
care se nfrunt agonic mreia i josnicia, gloria i mizeria,
fr ca btlia s se termine ntr-o victorie total a uneia
dintre pri. Tragismul mai rezult din incapacitatea omului de
a-i putea determina cu exactitate locul pe care-l ocup n
univers, de a trana ntre cele dou tendine contradictorii.
Putem spune c, n acord cu gndirea lui Pascal, omul poate fi
gndit ca o fiin atopic, dac putem spune astfel (de
laafritoposloc): nu tie pe ce treapt s se aeze.
 Este periculos s insiti asupra egalitilor omului
cu vitele fr a-i arta i mreia sa, dup cum este
periculos s-i ari cu prea mare insisten mreia
pe care o are fr a-l face s-i vad josnicia. Este
ns i mai periculos s-l lai netiutor i de una, i
de alta. ns este foarte avantajos s i le nfim
pe amndou. El nu trebuie s cread nici c este
doar asemenea animalelor, nici c este asemenea
ngerilor, i nici nu trebuie s fie n necunotin de
cauz privind ambele, ci trebuie s le cunoasc.
Omul nu este nici nger, nici animal; nenorocirea
este c cine vrea s devin nger, devine animal.
(Blaise Pascal, Cugetri nScrieri alese, trad. n lb.
rom. la Editura tiinific, Bucureti, 1967)
 Spectacolul grandios al universului i provoac o
permanent stare de nelinite, izvort din dorina i
totodat din incapacitatea funciar de a-l nelege.
Fptur firav, vulnerabil, dar de o complexitate
extraordinar, amestec de lumini (raiune) i umbre
(instinct), omul deine un statut prin excelen
contradictoriu: nici nger, nici bestie sau demon: Nimic nu
este mai straniu n firea uman dect contradiciile pe
care le descoperim n ea cu privire la mai toate lucrurile.
El este depozitarul unor caliti i afecte contrare, al unor
seducii contrare deopotriv de puternice: simire-raiune,
spirit-corporalitate. Omul nu nseamn doar raiune, ci i
afectivitate, voin, deprinderi, cutume, obiceiuri. Dac
spiritul are ordinea lui, guvernat de principii i legi, n
schimb, inima are logica ei pe care raiunea adesea nu
este capabil s o neleag.
 Ce-i rmne omului? S caute s-i
neleag condiia, s descifreze ceea ce
ine de intervalul n care este situat, s
renune la voluptile care-l condamn la
uitarea de sine, s tind spre nlarea
spiritual, s dea creditul cuvenit
verbuluia fimai curnd dect celui dea
 La urma urmei, ce este omul n natur? Nimic n raport cu
infinitul, tot n comparaie cu neantul, un lucru de mijloc ntre
nimic i tot. El este infinit de ndeprtat de ambele extreme;
iar fiina lui nu st mai aproape de nimicnicia din care este
scoas dect din infinitul n care-i nghiit. Puterea sa de
nelegere pstreaz, n ordinea lucrurilor inteligibile, acelai
rang ca i corpul n imensitatea naturii. Tot ceea ce poate face
ea este de a descifra ceva din ceea ce aparine lucrurilor de
mijloc, venic disperat c nu le poate cunoate nici principiul
de baz, nici finalitatea. () Iat adevrata noastr stare. Este
ceva ce limiteaz cunotinele noastre ntr-un fel de margini
peste care nu trecem, incapabili de a ti totul i de a ignora
totul n mod absolut. (Blaise Pascal,Cugetri nScrieri
alese, trad. n lb. rom. la Editura tiinific, Bucureti, 1967)
 Ce himer mai este i acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos,
ce ngrmdire de contradicii?! Judector al tuturor lucrurilor;
imbecil vierme de pmnt; depozitar al adevrului; ngrmdire de
incertitudine i de eroare; mrire i lepdtur a universului. Dac se
laud, eu l cobor; de se coboar, l laud i-l contrazic mereu pn ce
reuete s neleag c este un monstru de neneles Omul este
aa de mare, nct mreia lui reiese i din aceea c el se tie
nenorocit. Un copac nu se tie nenorocit. Este adevrat c s te vezi
nenorocit nseamn s fii cu adevrat; dar nseamn i c eti mare
dac tii c eti nenorocit. Astfel, toate nenorocirile omului dovedesc
mreia sa. Sunt nite nenorociri de mare senior, de rege
deposedat Omul nu este dect o trestie, cea mai slab din natur;
dar este o trestie cugettoare. Nu trebuie ca ntregul univers s se
narmeze spre a-l strivi. Un abur, o pictur de ap e destul ca s-l
ucid. ns n cazul n care universul l-ar strivi, omul ar fi nc mai
nobil dect ceea ce-l ucide; pentru c el tie c moare; iar avantajul
pe care universul l are asupra lui, acest univers nu-l cunoate.
(Blaise Pascal Cugetri nScrieri alese, trad. n lb. rom. la Editura
tiinific, Bucureti, 1967)
Ren Descartes
Ren Descartes (31 martie
1596 11 februarie 1650),
cunoscut de asemenea cu
numele latin Cartesius,
a fost un filozof i matematician
francez.
Conceptia lui Descartes despre
natura umana
Ren Descartes este considerat intemeietorul filosofiei
moderne si al curentului filosofic numit rationalism,
chiar daca elemente specifice rationalismului au aparut
si in gandirea unor filosofi anteriori lui Descartes, de
exemplu Platon. Principala noutate a filosofiei lui
Descartes consta in modul in care el intemeiaza atat
existenta in general, cat si cunoasterea subiectivitatii
individului. Pe fondul unei istorii a filosofiei dominata de
teologie, de principiul atotputerniciei si autoritatii divine,
Descartes accentueaza autonomia si capacitatile
specifice omului, filosofia lui fiind o etapa importanta pe
calea emanciparii umane.
 Descartes caracterizeaza omul ca fiinta duala:
corporala si cogitativa, dar il defineste ca lucru
care cugeta. El considera ca eul cugetator include
gandirea, vointa, precum si actul de a simti si cel
de a imagina. Descartes defineste eul cugetator
prin gandire, considerand ca acesta conditioneaza
ideile sensibile si actele voluntare. Eul cugetator
este independent in masura in care a simti si a
imagina apartin eului ca virtualitati sau posibilitati
care se raporteaza la corp si la cea ce este
corporal atunci cand se exercita efectiv si trec de
la potenta in act.
 Potrivit conceptiei carteziene, trupul
necugetator si sufletul cugetator se
pot conditiona sau se pot cauza unul
pe celalalt, dar nici unul dintre ele nu
poate determina natura celuilalt.
Esenta omului este gandirea ce
caracterizeaza sufletul, si nu trupul
omului, astfel incat se poate spune ca
omul este totuna cu sufletul sau si ca,
intr-un anumit fel, el nu este trupul
sau, desi este foarte legat de acesta.
 Postularea gandirii ca esenta a omului are doua
dimensiuni principale, una ontologica si alta
gnoseologica. Pe de alta parte, gandirea (sau
sufletul caracterizat de gandire) incalitatea ei de
substanta autonoma, independenta devine
temeiul intregii existente, chiar daca celebrul
dicton: Gandesc, deci exist este formulat la
persoana I. Desi Descartes se exprima adesea
in termeni teologici si preia idei si argumente
teologice, gandirea lui reprezinta o ruptura
majora fata de modul in care fiinta umana este
prezentata in teologia crestina, ca o existenta
subsumata existentei divine, supusa in
totalitate normelor de origine divina.
 n oceanul de ndoial un lucru rmnea totui sigur: el,
cel care se ndoia, exista. Din acest punct al certitudinii,
Descartes ncearc s rspund la ntrebarea n ce fel
era, de vreme ce exista: Dar ce sunt, prin urmare?
Dup ce s-a ndoit de toate cunotinele, att cu privire
la lumea exterioar, ct i cu privire la propriul suflet,
Descartes atinge o certitudine, pe care o consider de
nezdruncinat, i rspunde: Un lucru ce cuget.
De aici rezult c a exista nu nsemna a fi n mod sigur
un corp, ci a fi n primul rnd ca gndire (trebuie
amintit faptul c identificarea gndirii cu fiina a fcut
obiectul dezbaterii multor filosofi). Abia pornind de la
adevrul acestei idei, Descartes transform sufletul ca
lucru (cruia i aparine doar existena) n obiect al
gndirii.
 Raspunsul pe care Descartes l-a formulat la intrebarea:
Ce este omul?, a marcat in mod decisiv gandirea
filosofica a secolelor urmatoare. Filosofia moderna este in
mare masura o filosofie asubiectivitatii si in acest sens
filosofia critica a lui Kant, de exemplu, se inscrie pe linia
inaugurata de Descartes. Rationalismul cartezian
constituie o sursa ilustra pentru filosofia moderna
europeana, chiar daca el a fost contestat de catre John
Locke, care nega existenta unor idei innascute sau
posibilitatea ca gandirea umana sa produca adevaruri
certe in afara oricareiexperiente. Nu in ultimul rand,
trebuie mentionat rolul major al rationalismului cartezian
in domeniul politic si social, in constituirea valorilor
individualismului si umanismului modern. Desi incepand
cu secolul al XIX-lea s-a dezvoltat o intreaga filosofie ce
pune accentul pe afectivitate,vointa sau instinct, valoarea
clasica a ratiunii umane nu poate fi niciodata abandonata
fara consecinte grave pentru societate si individ.