Traducere: Comunitatea www.versuri-si-creatii.

ro
Editare: Catalina Dziurcovschi
Întâi râvneşti plăceri

Întâi râvneşti plăceri,

Apoi trai lin; şi-apoi
Acele leacuri mici
Care răpun durerea;

Şi-apoi, să poţi dormi;

Ş-apoi (de va dori
Aşa Inchizitorul)
Să poţi muri cum vrei

2
Într-un ţinut pe care nu-l cunosc

Într-un ţinut pe care nu-l cunosc - se spune

Că Alpii veşnici depărtări cuprind -
Cu Fruntea, Ei salută înalt Azurul -
Cu Tălpile oraşul în ating -

La poale mii de Margarete

Sfielnice se leagănă în vînt -
Din ele - în zi de August - care Eşti
Eu însămi, care sunt?

3
Într-o inimă zdrobită

Într-o inimă zdrobită

Nimeni nu-i primit
Fără înaltul privilegiu
De a fi suferit.

4
Îngeri, dimineaţa în zori
Îngeri, dimineţa în zori
Poţi vedea prin Rouă - o mie
Cum - zîmbind - oftînd - se apleacă,
Mugurii ai lor să fie?

Îngeri vezi în plină amiază

Prin nisipul încins de soare,
Cum - zîmbind - oftînd - adună
Flori - şi pier cu ele zare.

5
Înainta călătoria noastră

Înainta călătoria noastră -

Paşii se apropiau fără să ştie
De ciudata Răscruce a Fiinţei -
Eternitate numită - Vecie

Tăcerea deveni deodată solemnă -

Pasul în neştire drumul îşi urma -
Oraşe îndărăt - şi până la Răscruce
Pădure de Morţi se-ntindea -

Nădejde de întoarcere nu mai aveam -

În urmă - zăvorât Drumul - greu -
Flutura înainte Albul Veciei
Şi-n fiecare Poartă sta Dumnezeu.

6
În voia valurilor! O corabie mică!
În voia valurilor! O corabie mică!
Şi noaptea coboară treptat!
Nu cârmuieşte nimeni corabia mică
Spre-oraşul cel mai apropiat?

Marinarii spun astfel – ieri s-a-ntâmplat –

Când amurgul tocmai pălea –
O corabie mică – scoasă din luptă –
În vârtej tot mai jos se-afunda.

Dar altminteri spun îngerii – ieri s-a-ntâmplat –

Şi-anume amurgul arzând
O corabie mică-n furtunile grele –
Catargu-şi-nălţă – cu vântul în vele –
Spre larguri ţâşni – exultând!

7
Vîntul îmi bătu sfios la geam
Asemeni Călătorului trudit
Vîntul îmi bătu sfios la geam -
Cu îndrăzneală l-am poftit
Ca un stăpîn ce mă aflam

Fără de paşi se strecură -

Să-i dau un Scaun - cui?
Era precum i-aş fi întins
Un pat - Văzduhului

Nici Trup n-avea Oaspele meu -

Iar Vorba-i - o năvală toată -
Ca mii de păsări Colibri
Zburînd dintr-un Tufiş deodată

O Mare-i era Chipul şi, trecînd

Îi picura din Degete o muzică divină
Precum e cea arareori cîntată
La Fereastra noastră - de Lumină

Atîta i-a fost vizita - apoi

Sfielnic a bătut din nou - să-l las -
Atît de tulburat s-a dus -
Iar eu mai singură am rămas.

8
Viaţa mi s-a-închis de două ori
Viaţa mi s-a-închis de două ori înainte de sfârşit;
Şi totuşi rămâne de văzut
Dacă Viaţa Veşnică îmi va dezvălui
Al treilea eveniment, nepetrecut,
Dar atât de mare, de deosebit faţă de celelate două,
Încât mi-e cu neputinţă să-l imaginez, să-l discern.
Despărţirea este tot ce ştim despre paradis
Şi tot ce ne trebuie pentru infern.

9
Trenul
Îmi place să-l văd mâncând pământul
Și dând peste cap văile,
Oprindu-se să se hrănească din tancuri
Și prodigios iar să pășească

În jurul unei grămezi de munți

Și trufaș să privească
La șandramalele de pe marginea drumurilor,
Apoi să-și roadă-n stâncă

Drum pe măsura lui și să se strecoare

Gemând tot timpul
În ritmuri șuierătoare și stridente,
Apoi singur gonindu-se de pe deal,

Să necheze ca Boanerges
Apoi, punctual ca o stea,
Să se oprească – docil și atotputernic –
La poarta propriului său grajd.

10
Sălbatice nopţi - Sălbatice nopţi!
Sălbatice nopţi - Sălbatice nopţi!
Cu tine de-aş fi
Sălbaticele Nopţi
Luxuria noastră ar fi!

Zadarnice - Vînturile -
Unei inimi în port ancorată
Nu-i pasă de Busolă -
Nu-i pasă de Hartă!

Vîslind în Eden -
Ah, Mare! - de-aş putea
La Noapte - să ancorez
În unda Ta.

11
Să-mi fie teamă! Dar de cine?
Să-mi fie teamă! Dar ce cine?
De Moarte? - cum, dar cine-i Ea?
A tatii slugă de acasă
La fel de mult m-ar tulbura.

De viaţă să mă tem? De Aceea

Care trăirile-mi îndeamnă?
De o Cerească hotărîre
N-ar fi ciudat să-mi fie teamă?

De Înviere atunci? - Se teme Răsăritul

Să se încreadă în Zori, vreodată?
Decît de teamă stăpînită,
Coroana fie-mi contestată.

12
Să priveşti Cerul de Vară
Să priveşti Cerul de Vară
Iată Poezia - oricît de ciudat ar părea
Ea nu se află-n Carte -
Se mîntuie-n Azur Poemele adevărate.

13
Speranţa e ceva cu pene
Speranţa e ceva cu pene
Care-îşi face cuib în inima-încercată
Şi care cântă-o melodie nerostind cuvinte,
Fără-a conteni vreodată.

Glasu-i e dulce-n vreme de furtună –

Şi cumplite-ar trebui să fie-acele uragane
În stare s-alunge micuţa pasăre,
Care alină atâtea fiinţe umane.

Am auzit-o-n cele mai înfrigurate locuri,

Pe cele mai învolburate mări –
Dar niciodată când m-am aflat la ananghie
Nu mi-a pretins nici mulţumiri, nici dări.

14
Soseşte noaptea primei zile
E ceva ciudat în lăuntrul
Acelei persoane care-am fost –
Şi în al Acesteia de-acuma – nu par a fi aceeaşi –
Ar putea fi nebunie – asta?

15
Sorb un rachiu nemaigustat
Sorb un rachiu nemaigustat
Din soiuri de mărgăritar;
Nici butiile de pe Rin
Nu dau aşa spirt rar.

Cu rouă mă destrăbălez,
Mă-mbăt cu aer pur
Şi zile lungi de vară pierd
Prin crăşme de azur.

Când şi bondarul cherchelit

E scos pe-al nalbei prag,
Când nici un flutur nu mai bea
Eu mai vârtos îi trag,

Până ce sfinţi şi heruvimi

La geamuri vin în goană
S-o vadă-n soare şovăind
Pe mica beţivană.

16
Simţit-am moartea în creier
Simţit-am Moartea în Creier
Şi Bocitori în juru-mi, pretutindeni
Umblam, călcând-călcând, şi-atunci
Ţâşni simţirea peste Tot.
Şi când toţi s-au aşezat,
Ca toba ce bate-bate,
Slujba-ncepu, şi-am simţit
Că Mintea-mi amorţeşte.
Aud cum saltă Cutia
Şi-n suflet anume
Treci iarăşi cu Cisme de Plumb,
Spaţiul Începe să sune.
Tot Cerul e un Clopot,
Tot ce e viu, ascultă.
Iar eu şi Tăcerea sântem
O naufragiată Pereche.
Un Reazăm în Minte se rupe
Şi eu cad adânc, adânc
Lumi după Lumi treceam
Şi pătrunzând, am înţeles.

17
S-auzi un graur cântând
S-auzi un graur cântând
E sau ceva nespus de sfânt,
Sau – doar banal.

Şi nu-i de vină pasărea;

La fel ea cântă pentru ea
Sau pentru mulţi.

Urechea înveşmântă
Tot ceea ce ascultă
În sur sau alb.

De-i cântecul plin de mister

Sau fără de fior în el,
Decidem noi.

"Melodia e-n copac"-

Zicea un sceptic. Cum să fac?
"Ba nu! E-n noi!"

18
Răspunde-mi, Iulie
Răspunde-mi, Iulie –
Unde-i Albina –
Unde e Roşul –
Unde e Fânul –

Ah, zise Iulie –

Unde-i Sămânţa –
Unde-i Bobocul –
Unde e Maiul –
Răspunde-mi Tu – Mie –

Nu – zise maiul –
Arată-mi Zăpada –
Clopoţeii arată-mi –
Arată-mi Gaiţa!

O-ntoarse Gaiţa –
Unde-i Porumbul –
Unde, Aburu-n Câmpuri –
Unde e Spinul? –
Aici – spuse Anul –

19
Păianjenul ţine în Mîini nevăzute
Păianjentul ţine în Mîini nevăzute
Un Ghem de Argint - lucitor -
Dansează liniştit de Unul Singur
Grăuntele de Perlă desfăcîndu-şi uşor -

El zămisleşte din Nimic Nimic -

O Îndeletnicire ireală -
Ne înlocuieşte în jumătate de timp
Tapiseriile cu ale Sale -

O Oră să-şi întindă neasemuite

Continentele lui de Lumină -
Să atîrne apoi de Mătura Gospodinei
Uitîndu-şi miraculoasele Hotare,

20
Puţine are Iarba de făcut
Puţine are Iarba de făcut -
O Sferă Verde să-măplinească
În care Fluturii să-şi scoată
Şi Albinele să le hrănească -

Să învie Taine cîntătoare

Să cheme Adierile aproape
Să ţină Razele în poală
Să aplece urechea la toate -

Să înşire ca Perlele, Roua, în noapte

Să apară în zori strălucind
Alături de ea - o Ducesă
Să pară o femeie de rînd -

Atunci cînd moare - să treacă

În cereşti Miresme îmbătătoare -
În somn zac Mirodenii modeste
Ori Narduri pieritoare -

Să intre apoi, în Şuri Suverane -

Să viseze la Zile ce n-or mai veni,
Puţine are Iarba de făcut -
Un fir de Fîn - dacă aş fi!

21
Presimţirea – umbra aceea lungă pe
răstoacă
Presimţirea – Umbra-aceea lungă pe răstoacă
Rămasă-n urma Soarelui la toacă.

Aviz dat firului de iarba – să-i arate

Că ora Beznei nu-i departe.

22
Posibilul e Casa mea
Posibilul e Casa mea -
Decît Proza e mult mai frumoasă -
Ferestrele-i sînt numeroase
Şi uşi mai bune are această Casă -

De nepătruns ca nişte Cedri

Sînt Încăperile-i o mie -
Acoperişul Nesfîrşit
E Bolta Azurie -

Am Oaspeţii cei mai aleşi

Iar Slujba mi-e de vis -
Întind Căuşul Mîinii şi cuprind
Întrebul Paradis

23
Poeţii martiri
Poeţii martiri – n-au spus-o – şi totuşi
Şi-au schimbat Suferinţa-n Silabe –
Ca să dea – când numele lor amuţeşte –
Curaj şi Făpturilor slabe.

Martirii Pictori – nu au vorbit nicicând –

Testamentul e-n Opera lor – mai curând –
Când luciditatea mâinii e moartă –
Arta Păcii o caută – Unii – în Artă.

24
Picioare noi îmi bat grădina
Picioare noi îmi bat grădina,
Verdeaţa şi cărarea.
Un trubadur în vârf de ulm
Trădează-nsingurarea.

Alţi copilaşi se joacă-n iarbă,

Alţi morţi dorm în mormânt,
Şi primăvara vine iar
Şi fulgi cad iarăşi pe pământ.

25
Pentru frumos m-am stins
Pentru Frumos m-am stins, şi-abia
M-au dus la groapă, când,
Vecin, un mort pentru-adevăr
Mi-au pus lângă mormânt;

El mie, blând: „De ce-ai murit?"

„Pentru Frumos", i-am spus;
„Şi eu, la fel, pentru-Adevăr;
Fraţi suntem", mi-a răspuns.

Aşa, ca două rude, noi

La vorbă ne-am întins
Până ce muşchiul ne-a cuprins
Şi numele ne-a şters.

26
Pe cînd eu n-am să mai fiu
Cînd Prihorii s-or întoarce
Pe cînd eu n-am să mai fiu,
Firimituri dăi de pomană
Celui cu Piept Stacojiu.

Dacă n-am să-ţi mulţumesc,

Dormindu-mi somnul greu,
Cu buze de Granit
Să ştii că-ncerc mereu!

27
Pe Mine din Mine - să mă alung
Pe Mine din Mine - să mă alung -
Dacă aş şti -
Pentru Orice Inimă
Cetate de necucerit aş fi -

Cum pot cunoaşte pacea

Cînd sînt - de Mine asaltată -
Fără să-mi fie Conştiinţa
Cu totul subjugată?

Cînd Una Alteia ne sîntem Suverane

Cum să fac mai bine
Decît să Abdic
Eu - de la Mine?

28
O sepală, o petală şi un spin
Ca o părere, un freamăt de ramuri
Peste zorii de vară - blînd alizeu -
O sepală, o petală şi un spin -
Un licăr de Rouă - O Albină ori două
Şi floarea asta - sunt Eu!

29
O Oră e o Mare
Între mine şi alţii
O Oră e o Mare - socot -
Cu ei laolaltă o Oră e un Port

30
Nu-mi spune curcubeul

Nu-mi spune curcubeul:

Sfârşită-i Vijelia.
Mai mult convinge însă
Decât Filosofia.

Din For se-ntoarce Floare mea –

Îmi spune tot ce nici
Un Cato n-ar fi dovedit:
Sunt păsările-aici!

31
Nu ştim ce-nalţi suntem

Nu ştim ce-nalţi suntem, cât timp

Nu ni se cere-a fi,
Dar ştim că-n zbor plutit ajungem
Cu fruntea în tării-

Firesc ar fi şi Eroismul
Uşor să-l înţelegem-
De nu ne-am micşora chiar noi
Temându-ne-a fi Regi.

32
Nimeni peste un veac

Nimeni peste un veac

N-are să ştie unde palpită
Agonia jucată în Locul acesta
Ca o Pace încremenită.

Glorioasele dolii s-au dus,

Străinii-n colind descifrară
Solitara Ortografie
A morţilor de Odinioară.

Vântu-n Poiene Văratice

Îmi mai aminteşte cum
Instinctul culese Cheia memoriei
Scăpată pe drum.

33
Nicicînd nu aud cuvîntul "evadare"

Fără zvîcnirea sîngelui în vine,

Nicicînd nu aud cuvîntul "evadare"
Şi fără să tresar pusă pe fugă,
Ca pasărea cu aripa-n aşteptare!

Nicicînd nu aud de temniţi grele

Cum că ocnaşii le zdrobesc,
Fără să zgîlţîi propriile-mi gratii
Şi iarăşi să mă prăbuşesc!

34
Nebune nopţi

Nebune nopţi!
De te-aş simţi,
Nebune nopţi
Somptuase-ar fi!

Zadarnic vânt
Inimii-n port,
Harta s-a dus,
Compasu-i mort.

În rai – vâslire,
Pe mări, pe val!
În noaptea asta
Fii-mi tu mal!

35
Natura – uneori usucă un lăstar

Natura – uneori usucă-un lăstar –

Alteori – scalpează un Arbor –
Norodul său Verde – atunci când moare –
El poate fi martor –

Despre alte-Anotimpuri – Foile Moarte

Vorbesc – fără zarvă orală –
Noi – fiinţe cu suflet – mai des răposăm
De-o moarte – nu la fel de vitală –

36
N-am avut vreme pentru Ură

N-am avut vreme pentru Ură -

Mormîntul
Piedică mi-ar fi -
Şi Viaţa
Este mult prea scurtă
Ura - s-o pot desăvîrşi

Nici de Iubire n-am avut -

Dar cît
Un Crez să ai e bine -
Socot
Că al Iubirii Chin
Destul de mare-i pentru Mine

37
Măsor cu Ochi pătrunzător

Măsor cu Ochi pătrunzător

Orice Durere-mi iese în cale -
Mă-ntreb de cîntăreşte cît a Mea
Ori mai uşoară pare.

Mă-ntreb de e răbdată mai de mult

Ori tocmai a început -
De Cînd o am pe a Mea - nu ştiu -
A-mbătrînit de mult

Mă-ntreb - Acei loviţi în viaţă

De-ar fi să îndure a doua oară
Şi de-ar putea alege - ar mai încerca -
Ori poate ar vrea să moară -

Pe Unii-i văd - cum suferă îndelung -

Şi-ntr-un tîrziu, un zîmbet au pe chip -
O imitaţie a Luminii
O pîlpîire de Opaiţ sleit -

Mă-ntreb - cînd Anii se adună

Milenii - peste Răni amare -
Mai pot avea cumva puterea
Să le aducă Alinare -

Ori ei străbat Veacuri de Nervi

Răscolind tainiţele firii -
Să dea peste Dureri mai mari -
Ce-ntrec Durerile Iubirii

Cei care Suferă - sînt mulţi -

Şi pricini sînt - o mie -

38
Moarte e una - şi o dată vine -
Şi ochii-i bate în cuie

Există Durerea din Dor - şi cea a Nepăsării -

Durerea ce se cheamă "Disperare"
Există Despărţirea de cei dragi -
Despărţirea de Locuri Natale

Eu nu-mi pot defini Durerea -

Dar mă ajută Darul
Sfredelitoarea Mîngîiere -
Să-mi pot răbda Calvarul

Să văd - ce fel de Cruci există -

Şi-n ce fel se pot duce -
Şi dacă seamănă - Vreuna -
Cu Propria mea Cruce.

39
Mă zăvorîseră în proză

Mă zăvorîseră în Proză -
Copil fiind mă încuiau mereu
Zicînd să stau acolo în Cămară -
Că fac prea multă zarvă-n jurul meu -

De-ar fi putut măcar să bănuiască -

Să-mi vadă mintea - visătoare
La fel de înţelept puteau să încuie
O Pasăre - pentru Trădare -

Asemeni unei Stele - Mintea mea

De vrea - alunecă uşor
Rîzînd - ea poate să păşească
Oricînd - dincolo de Zăvor

40
Moartea

Cum nu mă puteam opri să răsuflu,

Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

41
Mi-eşti drag atît de mult

Mi-eşti drag atît de mult

Că pot şi fără tine să trăiesc -
Ce Dragoste-i aceasta? Precum a lui Isus?
Să-mi dovedeşti
Că i-a iubit pe Oameni
Cum însămi te iubesc

42
Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin -

Mi-e teamă de Omul Tăcut -
Pe Vorbăreţ - pot chiar să-l întrec -
Mă întreţin oricînd c-un Limbut -

De cel ce dră*şte Vorba

Cînd Alţii - vorbe risipesc -
Mi-e teamă - şi-s prevăzătoare
Este un Om Ales

43
Mi-e frică. De cine mi-e frică?

Mi-e frică. De cine mi-e frică?

Nu de moarte - cine e ea?
Portăreasa din casa tatălui meu
Tot atât m-ar intimida!

De viaţă? Ciudat ar fi să mă tem

De un lucru ce mă cuprinde concret -
Dintr-o existenţă - ori două -
Ca dumnezeiescul decret.

De-nviere? Oare răsăritul se teme

De ziua ce mâine-o să vină
Cu fruntea ei pretenţioasă?
Coroana-mi mai iute-i de vină!

44
M-au cedat - nu mai sunt a lor

M-au cedat - nu mai sânt a lor.

Acest nume lăsat să-mi cadă uşor
pe frunte-n biserică - odată cu apa -
Eu n-am să-l mai port de acum;
Să mi-l lase cu vârsta mea fragedă printre
Păpuşi şi Mosoare, de azi înainte
Nimănuia n-am să-l mai spun.

Botezată, fără să ştiu măcar -

De-astădată, conştientă de har -
Mi l-am ales, podoabă supremă,
Prin el - Semiluna s-a Rotunjit -
Arcul Vieţii întreg e-mplinit
Cu o singură, mică Diademă.

E-al doilea meu Rang - eu încoronată

La primul - prea mic - ornam pieptul Tatei -
O pe jumătate inconştientă Regină;
Dar azi - în Picioare - c-un cuvânt Omenesc
Aş putea să-l refuz, aş putea să-l primesc
Şi-am ales - o Coroană.

45
Lăsatu-mi-ai tu, Doamne, două Moşteniri

Lăsatu-mi-ai - tu, Doamne, - două Moşteniri -

Iubirea e cea dintîi - dar - vai -
Mi-era de-ajuns, Tată Ceresc
Doar asta de-mi lăsai -

Lăsatu-mi-ai hotarele Durerii

Încăpătoare ca Mările line -
Între Nemurire şi Timpul Vremelnic
Între Conştiinţa ta - şi Mine

46
La tine râul mi-l trimit

***

La tine râul mi-l trimit:

Ai să-mi spui, mare, bun venit?
Aşteaptă râul să spui –da.
O, mare, nu te încrunta!
Eu am să-ţi aduc răcoare
Pe unde de izvoare.
Spune – da şi mă ia!

47
Inimă, noi o să-l uităm

Inimă, noi o să-l uităm,

Şi tu, şi eu, în noaptea ce-o să vină!
Tu trebuie să-i uiţi căldura,
Iar eu, că mi-a dăruit lumină.

Te rog, să-mi spui când o vei face –

Şi-n gândurile mele, -n mine s-o face lampa mică.
Grăbeşte-te! Până când te vei răci de tot
Eu mai pot să-mi amintesc de el, la o adică!

48
Inima râvneşte-întâi plăcerea

Inima râvneşte-întâi plăcerea –

Şi-apoi, viaţă scutită de griji şi de nevoi –
Şi-apoi, fel de fel de leacuri şi de creme moi
Care uşurează şi vindecă durerea.

Şi-apoi, somn liniştit şi dulce –

Şi-apoi, de va fi-ascultată ruga sa
De Cel care-o judecă de pe cruce,
Libertatea de-a muri cum vrea.

49
In ochii mei - atât de jos a căzut

În ochii mei - atât de jos a căzut,

Că-am auzit cum a dat de Pământ
Şi s-a spart în ţăndări de pietre
În fundul propriului Gând.

Soarta haină, o mustram mai puţin

Pe mine mă dojeneam mai tare,
Că-am ţinut pe poliţi de-Argint
Un Blid Poleit - Oarecare

50
Iată-mi scrisoarea către Lume

Iată-mi scrisoarea către Lume

Ea n-a ajuns să-mi scrie -
Sunt simple Veşti de la Natură
Spuse cu tandră Măreţie

Mesajul Ei îl trec în Mîini

Pe care nu le văd nicicînd -
Semeni ai mei - de dragul Ei
Judecaţi-mă blînd

51
Există oare "Dimineaţa" cu adevărat?

Există oare "Dimineaţa" cu adevărat?

Să fie un loc anume ce se cheamă "Zori"?
Şi aş putea să îl zăresc din munţi
Înaltă dac-aş fi asemeni lor?

Să aibă tălpi ca nuferii - se poate?

Ori Pene precum Pasărea or fi avînd?
Să fi apărut din ţări îndepărtate
De care n-am mai auzit nicicînd?

O, Înţelepţi, voi Învăţaţi, voi care

Şi lumea stăpîniţi, şi cer şi nori
Spuneţi-i bietei Călătoare
Unde-i ţinutul ce se cheamă "Zori"!

52
Exaltarea este drumul

Exaltarea este drumul

Sufletului ce ar pluti
Dincolo de Case, ţărmuri,
Spre afunde veşnicii -

Pot pricepe marinarii

Pe munteni cum îi atrag
Ameţirile divine
După întîia leghe în larg?

53
Eu nu pot trăi cu tine

Eu nu pot trăi cu tine -

Să trăiesc - aşa mi-ar fi drag -
Şi Viaţa-i în cealaltă parte -
Dincolo de Prag -

Groparul păstrează Cheia spre ea -

Ridicând într-o Palmă
Viaţa noastră - de Porţelan -
Întocmai ca pe o Cană -

Stăpâna o dispreţuieşte -
Demodată e - ori cu crăpături -
Vrea una din Sevres, mai nouă -
Cele vechi au fisuri -

N-aş putea cu tine să mor -

Căci unul din are a aştepta
Să-nchidă celuilalt Ochii -
Tu mie - nu ai putea -

Şi eu - aş putea să privesc
Cum te-a-nţepenit Gerul nopţii -
Fără-a cere - la Ger - Dreptul meu -
Acelaşi Privilegiu al Morţii?

Nici nu aş putea să-nviez - cu Tine-

Căci Tu - cu propria Faţă -
Ai face-o mai pală pe-a Mântuitorului -
Acea Nouă Graţie -

Arde - străină şi rece -

În ochiul meu bolnav de Dor -

54
Doar că Tu îmi erai - decât El -
Mai apropiat uneori -

Ar vrea să Ne judece - Cum?

Căci Tu - Ceru-l slujeai -
Sau credeai că o faci -
În timp ce eu nu puteam -

Pentru că tu-mi săturai privirea - şi Ochiul

Nu mai avea cum să vadă
Acea sordidă perfecţie
Paradisiacă -

Iar de te-ai pierde - m-aş pierde şi eu -

Chiar dacă mai tare - mai pur -
Numele meu ar suna
Lăudat de Azur -

De-ai fi tu izbăvit
Şi damnată-aş fi eu -
Unde nu te-aş afla -
Ar fi Iadul meu -

Să ne-ntâlnim despărţiţi ne e dat -

Tu - deoparte - Eu - de alta -
Între noi - o Uşă crăpată -
Ruga - şi Marea -
Şi-acea Hrană Albă -
Care e disperarea -

Prea puţin era să mor pentru tine,

Şi cei din urmă Greci o făceau.
Să trăieşti, Iubite, costă mai mult -
Eu şi asta ţi-o dau -

55
Să mori, e un fleac: ai fost şi te-ai dus,
Să trăieşti, presupune şi
Să mori repetat - şi fără măcar
Răgazul să-l ai de-a muri.

56
Eu nimeni nu sunt ! Tu cine eşti?

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti? Se ştie?

Ori poate Nimeni eşti asemeni Mie?
Suntem deci o pereche? Taci, nu spune!
Pe dată ar afla o întreagă lume -

Ce jalnic este - Cineva - să fii!

Ce public - ca un Brotac - în zarvă multă
Orăcăindu-şi numele - pe cînd
În admirare - o Mlaştină îl ascultă!

57
Eu neştiind când or să vină zorii

Eu, neştiind când or să vină zorii,

Deschid toate uşile, prevăzătoare!
Ei vor avea - ori pene, ca o pasăre,
Ori valuri, ca un ţărm de mare...

58
Eu n-am văzut o landă

***

Eu n-am văzut o landă,

Nici marea şi-al ei mal;
Dar ştiu cum sunt ciulinii
Şi cum se naşte-un val.

Eu n-am vorbit cu Dumnezeu

Şi-n cer nu am intrat.
Dar ştiu unde-i e locul
De parc-ar fi-nsemnat.

59
Eu n-am pierdut decît de două ori

Eu n-am pierdut decît de două ori,

Şi ce-am pierdut e în pămînt.
De două ori eu am cerşit
La uşa Domnului preasfînt!

Îngerii - au descins de două ori

Şi m-au despăgubit -
Tîlhar! Bancher - Tată Ceresc!
Săracă încă o dată sunt!

60
Eu am murit pentru frumuseţe

Eu am murit pentru frumuseţe.

Dar abia am fost în lut aşezată,
Că un altul – mort pentru Adevăr – fu întins
Într-o groapă alăturată.
Încet m-a întrebat: “Pentru ce ai murit?”
“Pentru Frumuseţe”, I-am zis eu.
“Iar eu – pentru Adevăr. E tot una.
Suntem fraţi”, mi-a răspuns vecinul meu.
Şi-aşa, ca mirii care se-ntâlnesc noaptea,
Am vorbit de la o groapă la alta,
Până ce muşchiul ne-atinse buzele
Şi-a năpădit numele noastre.

61
Era prea tîrziu pentru Om

Era prea tîrziu pentru Om

Dar prea devreme pentru Cel ce a Creat -
Creaţia - neputincioasă să ajute -
Doar Ruga de Partea Noastră s-a dat

Fermecător este Cerul

Cînd Pămîntul - îţi scapă mereu -
Şi cît de primitor este Chipul
Bătrînului nostru Vecin - Dumneze

62
E uşor să munceşti cînd sufletul se joacă

E uşor să munceşti cînd sufletul se joacă -

Dar atunci cînd sufletul doare -
E trudă cumplită să auzi cum şi-aruncă
Pe rînd jucăriile sale -

E simplu cînd durerea îvăluie Trupul -

Dar cînd de un Sfredel simţi nervii străpunşi -
Cumplită-i durerea - mai mare decît
Te-ai trezi cu Pantere în Mănuşi

63
După-o mare durere, urmează o senzaţie
solemnă

După-o mare durere, urmează o senzaţie solemnă.

Nervii - ceremonioşi ca nişte Morminte -
Inima ţeapănă-ntreabă: oare Ea îndurase atâta?
Şi Ieri - sau cu Veacuri în Urmă?

Picioarele se mişcă mecanic, în cerc,

Pe un drum de Lemn,
De Pământ, de Văzduh, de Ceva -
Crescut fără rost.
O mulţumire de Cvarţ, ca o piatră.

Aceasta e Ora de Plumb

Ce ţi-o aminteşti, de-ai scăpat cu viaţă,
Precum Degeraţii şi-amintesc de Ninsoare -
Întâi - Frig - apoi amorţeală - apoi Renunţare.

64
Doriţi Vară? Gustaţi-o pe a noastră

Doriţi Vară? Gustaţi-o pe a noastră.

Mirodenii? De aici cumpăraţi!
Suferiţi? De fierbinţeli avem boabe!
De oboseală! Permisii de puf să luaţi!
Ameţeli! Cîmpii de violete şi răul v-a lăsat!
Captiv! Graţieri de la flori, aduc eu!
Anemie! Carafe cu aer!
Chiar şi pentru Moarte, un leac minunat.
O care este leacul, domnul meu?

65
Din Cupe adîncite în Perlă

Din Cupe adîncite în Perlă

Beau o licoare destinată mie -
Nici Pivniţele de pe Rhin
N-au dat asemenea Tărie!

De Aer îmbătată sunt -

De Rouă umblu ameţită -
Prin hanurile de Azur
Mă clatin vara nesfîrşită -

Cînd beată-i izgonită Albina

De pe Corolele din lunci -
Cînt fluturii - se odihnesc o clipă -
Eu beau din plin atunci!

Pînă cînd Îngerii şi Sfinţii

Pe la ferestre dau tîrcoale
Să vadă cum - de-atîta băutură
Rezemată stau de Soare

66
Dimineaţa e pentru Rouă

Dimineaţa e pentru Rouă -

Grîul - pentru Amiezi fierbinţi -
Pentru flori - lumina seerii -
Iar Apusul - pentru Prinţi!

67
Deunăzi - îmi rătăcisem Lumea !

Deunăzi - îmi rătăcisem Lumea!

Oare-a găsit-o Cineva?
Şirag de Stele-i încunună
În licăr - mîndră fruntea sa.

Un bogătan - n-o bagă-n seamă -

Nu poate fi pe placul lui -
Dar pentru un Suflet de copil
Imperiu mai de seamă - nu-i!

68
De număr, socotesc întâi poeţii

De număr, socotesc întâi poeţii,

Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul -
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeţii par să le cuprindă toate -
Pe ceilalţi spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeţii – şi `nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Şi pot creia atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeţii,
Celor ce cred într`înşii
Le va fi `ndreptăţit si visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.

69
De mi-a fost gazdă ori oaspete mi-a fost

De mi-a fost gazdă ori oaspete mi-a fost,

Nici pînă astăzi n-am aflat
Şi nu pot spune dacă el pe mine
Ori eu pe el l-am invitat.

A fost nemărginită întîlnirea noastră

Şi-atît de profundă, încît,
Părea legătura intimă
Dintre sămînţă şi fruct.

70
Călătoria noastră a avansat

***

Călătoria noastră a avansat;

Am ajuns trecând peste obstacolele toate
La răspântia din drumul Fiinţei,
Numită Eternitate.

71
Cîte Flori neştiute în Pădure rămîn

Cîte Flori neştiute în Pădure rămîn

Pierind pe Dealuri, prin Fîneţe
Fără Puterea de a-şi cunoaşte
Nebănuita Frumuseţe -

Şi cîte-şi risipesc în Vînt

Nepieritor şi tainic Nimbul sfînt -
Fără să ştie ce Fior
În Suflet strecura-ne-vor

72
Când piezişă cade raza

Când piezişă cade Raza

Iarna în Amurg
Apăsător ca gerul Imn
De Catedrală,
Urma divinei Dureri
Preface-n ascuns
Sensuri aflate
Adânc, nepătruns –
Nimeni n-o ştie
E pecetea Regească
A Disperării
Din Văzduh trimeasă.
Când vine, Totul ascultă,
Umbrele îşi pierd suflarea;
Când pleacă – pe-al Morţii chip
E Depărtarea

73
Cuvîntul e mort

Cuvîntul e mort
Îndată ce-i rostit
Se spune.

Eu cred că abia atunci

Începe viaţa lui
În lume.

74
Cunosc vieţi, de care m-aş lipsi

Cunosc vieţi, de care m-aş lipsi

Cu Bucurie -
Şi altele - în care absenţa unei clipe
E cît o veşnicie

Din ultimele - sînt puţine -

Una ori Două - poate -
Cele dintîi - în schimb
Nu pot fi numărate

75
Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,

Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,

Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,

Competiţii se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;

Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subţire,
Acoperământ, doar şalul de mătase.

Ne-am oprit lângă o casă care părea

Mai mult un fel de bordei ;
Acoperişul cu greu se distingea,
Iar cornişa, iarbă-amestecată-n vălătuci de hlei.

Şi, de-atunci, aceste secole – şi, totuşi, fiecare

Părând mai scurt decât ziua-aceea, lungă foarte,
Când am dedus că, de fapt, telegarii
Se îndreptau spre Eternitate.

76
Ce fericită-i Piatra mică

Ce fericită-i Piatra mică

Umblând pe Drumuri singurică,
Nu-i pasă nici de Cariere,
De ce se Cade şi se Cere.
Veşmântu-i - Univers fugar
De-un cafeniu elementar;
Ca soarele - ea nu depinde
De nimeni - singură se-aprinde
Şi Absolutul împlineşte
Şi simplu - cum o fi - trăieşte.

77
Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă

Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă

Şi să se ivească-o altă Mare,
Iar din aceea – încă una – care
Ar face din toate trei doar o părere, -o fluturare –

O succesiune de mări –
De ţărm nevizitate –
Ele însele hotar de mări –
Eternitate – toate –

78
Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit

Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit

Se reazimă Seara de Zi
Până ce din toată Casa naturii
Doar Balconul se mai poate zări.

79
C-un brâu încinse viaţa mea

C-un brâu încinse viaţa mea.

Din copci sună a plâns.
Apoi măreţ el s-a-nturnat
Şi veacul meu l-a strâns,
Grav, ca un domn ce-ar fi primit
Hrisov de împărat.
De-atunci sunt nour printre nori,
Un lucru închinat.
Nu prea departe totuşi ca
Să vin să robotesc,
În jurul horei celorlalţi;
Ici-colo să zâmbesc,
Acelor vieţi ce-o clipă stau,
Şi-o văd pe-a mea, şi-o cheamă –
Chemări – ştii pentru cine-n veci,
N-aud, nici iau în seamă?

80
Bătuse vântul ca un om trudit

Bătuse vântul ca un om trudit

La geam; şi, ca o gazdă, eu
Să-i spun "Poftim - am îndrăznit -
Aici, în cuibul meu".

Acestui oaspăt ager

Un scaun să-i fi dat
Nu se putea, cum nici
Văzduhului un pat;

Nici trup n-avea, să-l ţii,

Iar vocea lui părea
Un roi de colibri
Pulsând deasupra ta.

Era ca un talaz;
Din degete, fugar,
Isca un cânt vibrând
Cum sună un cleştar.

A dat târcoale-n zbor,

Bătu în uşă iar,
Sfios - zorit acum -
Şi singură-am rămas

81
Biblia este un antic volum

Biblia este un antic Volum

Scris cu apusele vremi
La sugestia Sfintelor Umbre.
Subiectele ei - Bethleem -
Edenul - Vatra cea veche -
Satan - Comandantul căzutei Brigăzi -
Iuda - Tâlharul cel mare -
David - Trubadurul -
Păcatul - Prăpastie-aleasă -
De ea - ferească-se alţii,
Băieţii care "cred" sânt singuri
Şi cei care nu cred - "pierduţi".
Să fie cântată Povestea,
Ar veni Băieţii cu toţi -
Orfeu captiva cu Predica sa -
El nu condamna.

82
Așteptare

Elysium e tot atât de departe

Ca și odaia cea mai apropiată
Dacă în ea așteaptă un prieten
Fericirea sau osânda.

Ce putere stă la suflet

Că poate astfel îndura
Zgomotul unui pas ce vine,
O ușă ce se deschide!

83
Aur arzând în purpur scăldat

Aur arzând în purpur-scăldat

Înspre ceruri ca Leopardul sare
Apoi îşi pleacă Obrazul pătat
În poalele Zării bătrâne - şi moare.
Se pleacă până-n Sălaş de Castor
Prelinge-Acoperişuri
Şi-n roşu vopseşte Hambarul
Apoi cu Tichia-i salută Câmpia
Şi Scamatorul Zilei dispare.

84
Apa se învaţă prin sete

Apa se învaţă prin sete.

Ţărmul - prin Mările în urmă lăsate.
Suferinţa - prin dureri încercate -
Pacea - prin bătălii şi dovezi -
Prin neîmplinire - Iubirea -
Păsările - prin albe Zăpezi

85
Am văzut o privire în agonie

Am văzut o privire în agonie

Cum s-a pornit prin odaie s-alunece
În căutarea unui lucru-se pare,
Apoi-a început să se-ntunece,
Apoi-s-a-nfăşurat ca-ntr-o ceaţă,
Apoi-s-a lăsat, pecetluită, să cadă:
Fără a dezvălui ce anume
Ar fi fost fericită să vadă

86
Am simţit o Înmormîntare în Creier

Am simţit o Înmormîntare în Creier,

Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblînd - de colo colo - pînă cînd
Şi Judecata mi-au întunecat

Iar cînd s-au potolit cu toate,

O Slujbă ca o Tobă s-a pornit -
Bătînd într-una pînă ce
Şi Cugetul mi-a amorţit -

Am auzit apoi săltînd o Lacră

Pe suflet parcă-mi scîrţîiau anume
Cu-aceleaşi Încălţări de Plumb
Spaţiul întreg - a început să sune,

Şi parcă Cerul tot era un Clopot,

O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu şi Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare

Am căzut apoi adînc, adînc -

O Scîndură s-a rupt în Mintea mea -
În cădere mă loveam de Lumi -
Epuizînd – Cunoaşterea

87
Am prădat Codrii
Am prădat Codrii –
Încrezătorii Codri,
Copacilor nebănuielnici
Eu Ace şi muşchi le-am răpit
Când cheful s-o fac mi-a venit.
Le-am cercetat podoabele stranii –
Le-am cules – şi le-am dus.
Oare Bradul solemn şi Stejarul
Ce-or să aibă de spus?

88
Am lăsat Lăuta!

Am lăsat Lăuta!
Ce-i pasă de Muzica mea!
De când unica ureche pe care voiam s-o vrăjesc –
Pasivă – ca Piatra – se lipseşte de Muzica mea –
Un suspin mi-ar prii mai *ând – ca şi-un Psalm!

De-ar vrea numai „Memnonul” din Deşert

Să mă-nveţe ce sunete
L-ar birui
Când se dăruie Soarelui –
Poate – aşa – le-aş trezi!

89
Am auzit un Bâz – când am murit

Am auzit un Bâz – când am murit;

Nemişcarea din jurul propriei mele forme
Era asemeni încremenirii din aer
În mijlocul trecerii a două vijelii enorme.

Ochii strânşi au devenit uscaţi

Şi-întregu-mi suflu s-a prăbuşit în sine,
Ca pentru un nou început – când Regele
Se va înfăţişa cu toată gloria, în fine.

Mi-am încordat voinţa pentru a salva

Acea partea din mine care ar fi putut fi
Transferată în altceva –
Şi-atunci a intervenit un zbor

Sub Albastru, nesigura Pendulare

Între lumina din mine şi prăpăd.
Şi atunci Fereastra s-a clătinat –
Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.

90
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,

Socoate cănile din zori - şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cît se-ntinde -
Cînd doarme ţesătoarea - cine
Mai ţese pînzele senine!

Şi scrie-mi cîte note ai simţit

În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de umire nouă -
Ţestoasa cîte plimbări a făcut -
Albina cîte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!

Bolta curucubeului de cine e dusă

Şi cine mînă zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sînt stalactite -
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?

Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine

A zăvorît ferestrele atît de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?

91
Această Ţărână tăcută a fost Domni şi
Doamne

Această Ţărână tăcută a fost Domni şi Doamne

Şi Flăcăi şi Fete - şi Abilitate,
Şi Hohot de Râs şi Suspin,
Şi Rochii şi Bucle-ondulate.

Acest Loc fără Fapte - un Vesel Castel de Vară

Cu Albine şi Flori de Viaţă-
Există un Circuit Oriental, ce va fi
Îndreptat - ca şi cele de faţă.

92