Perioada interbelică a fantasticului din cultura română

Gala Galaction este, cronologic vorbind, primul scriitor al triadei interbelice care a
cultivat magia, miraculosul și fantasticul. În nuvelistica lui Galaction facem cunoștință cu o
lume suspendată între mit și existența dramatică cuprinsă între sfârșitul de ev mediu turcit și
perioada imediat următoare (La Vulturi! și Zile și necazuri din zaveră ne prezintă, de
exemplu, evenimente din timpul revoltei lui Tudor Vladimirescu, respectiv de după
înfrângerea ei).
Gala Galaction ni se înfățișează drept un poet al nostalgiei, majoritatea nuvelelor și
povestirilor sale bazându-se pe un conflict erotic, care fie că este depășit cu mari sacrificii în
numele unor principii morale inflexibile (De la noi la Cladova), fie că provoacă adevărate
drame atunci când eroii se lasă purtați de valul dragostei mistuitoare (Gheorghe Cătălina,
Gloria Constantini, Copca Rădvanului).
În majoritatea nuvelelor, hotarul dintre vis și realitate este extrem de ambiguu. De
asemenea, tentația scufundării în vis se confundă cu dorința de-a plasa existența în zonele
incerte ale începutului. Iată de ce vraja și supranaturalul apar de regulă în apropierea pădurilor
seculare – aici se generează misterul și tot aici se adăpostesc hoții, vrăjitorii, schimnicii
(Moara lui Călifar, În pădurea Cotoșmanei).
O notă originală a fantasticului în creația lui Gala Galaction este concepția modernă a
elaborării subiective a miraculosului, de către conștiința tulburată a personajului.O astfel de
caracteristică prezintă povestirea În pădurea Cotoșmanei.

În pădurea Cotoșmanei
Cotoșmanu =deal, pădure
Acesta provine din toponimul ”cotoci”+suf.”man”

IN PADUREA COTOSMANEI — Povestire de Gala Galaction. A fost publicata initial in

„Viata sociala", anul I, nr. 4, mai 1910, iar apoi inclusa in volumul Bisericuta din razoare
(cartea de debut si de reala afirmare a prozatorului), Editura „Vietii romanesti", Iasi, 1914.
In acord cu epica din pragul secolului, cultivata de un Mihail Sadoveanu si Ion
Agarbiceanu, În padurea Cotosmanei reaminteste gustul pentru povestirile spuse parca „la
gura sobei", de tinuta legendar-baladesca. Gustul trecutului legendar reprezenta după cum
însuși prozatorul mărturisea ”o zestre familială”, o moștenire spirituală. Astfel, în comparatie
cu contemporanii săi, Gala Galaction vădea, o mai distinctă inclinatie spre a prelungi
senzationalul in directia unui miraculos de coloratura folclorica. Constatarea se invedereaza
deslusit in raport cu această povestire a sa, în care problema vrăjii, a magiei populare și a
deochiului apar în prim plan.
Evocarea ne fixeaza intr-o ambianta nu numai verosimila, dar si pitoresc vitalista,
descinsa, s-ar zice, din plastica maestrilor olandezi sau flamanzi. E vorba de targul anual de la
Raureni, (langa Ramnicu-Valcea). La fel ca în rama cu care se deschide seria povestirilor de
la Hanu Ancuței de Mihail Sadoveanu, ni se oferă doar detalii voit ambigue: ”Târgul
Râurenilor fusese mănos, anul acesta, cum nu mai fusese multă vreme, fiindcă toate roadele

1 Dicţionarul explicativ al limbii române, coordonatori Ion Coteanu şi Lucreţia Mareş, ediţia a II-a, Bucureşti, Univers
Enciclopedic 1998, p. 366
2 Marino Adrian, „Fantasticul” în Dicţionar de idei literare, vol I, Bucureşti, Eminescu, 1973, p. 664.
3 „Literatura fantastică este fiica necredinţei.” (Vax Louis, L' art et la littérature fantastique, Paris, Presses Universitaires de
France, 1960, p. 72).
29 Sergiu Pavel Dan, Feţele fantasticului. Delimitări, clasificări şi analize, Piteşti, Editura „Paralela 45”, 2005, p. 18.
16 Caillois Roger, „De
la basm la povestirea ştiinţifico-fantastică” în Antologia nuvelei fantastice, Bucureşti, Univers,
1970, pp. 24-26.
20 Todorov Tzvetan, Introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Univers, 1973, p. 42.
21Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, Bucureşti, Minerva, 1975, p. 108.
țării se făcuseră și aveau căutare. De aceea, negustorii de dincoace și de dincolo de Olt
încărcaseră și porniseră spre Râureni sute de căruțe mari, trase de câte șapte până la zece cai.”
Din această imagine se desprind zece negustori de pe Oltet si Cerna care, multumiti
foarte, „voiau sa se mai cinsteasca inca o data [] sub bolta lui Covrig, unde incheiasera targuri
bune si bausera adalmasuri napraznice". Pe fundalul acestei picturi de grup, se desprinde,
contrastant, figura flacaului Mantu Miu, abagiu de pe Cerna, cel mai tânăr dintre negustori,
lovit - crede el - de semnele de deochi ale unei neadormite dureri de cap. Drept urmare, se
grăbește acasă la mama la mama lui, ”meșteră în descântece de deochi”. Flăcăul speră să
ajungă acasă în puterea nopții, însă tovarășii lui nu se îndeamnă la drum, fiind în extazul
euforiei câștigului, petrecând și cinstind încă o dată înainte de plecare.
Indeterminarea temporală la care recurge scriitorul este specifică narațiunilor
fantastice, precizându-ne doar că suntem în plină epocă fanariotă, într-o zi de frumoasă de
toamnă cu străluciri de primăvară :”Malurile Oltului amestecau verdele cu galbenul și roșul
(cireșilor) în fel și fel de potriviri măiestre.”1
Anuntul viitoarelor desfasurari conflictuale este potentat, de altminteri, de insesi
cantecele de petrecere, care vorbesc nu numai de Toma Alimos, ci mai ales de Iancu Jianu, ai
carui „copii fara de minte s-au pierit prin paduri si nici naravul nu si l-au schimbat". Primejdia
este cu atat mai plauzibila cu cat cheful negustorilor cu chimirele doldora de banet se încheie
târziu ”când mai erau două ceasuri până la toacă”, urmând sa-si petreacă noaptea in temuta
padure a Cotosmanei care are ceva din teribila pădure, bântuită de hoți, de la Strungă, descrisă
de către Vasile Alecsandri2: ”În pădurea de la Strungă/ Sunt de cei cu pușca lungă/ Care dau
chiorâș la pungă” (Strungă) Povestirea reia, asadar, tema codrului -familiara la Gala Galaction
-, si cititorul se pregateste sa fie martorul unor intamplari spectaculoase, de felul celor din La
Vulturi sau Langa apa Vodislavei. De asemenea, pădurea este axis mundi, face legătura între
real și oniric, terestru și cosmic. Prin urmare, natura ca la Eminescu, nu e numai spațiul fizic,
ci și metafizic, natura fiind locul în care se revelează mișcările esențiale ale existenței, loc
care transcede limitele planului fizic. Motivul ”fugit ireparabile tempus” e pus în evidență
prin surprinderea anotimpului toamna, evidențiind ideea de ciclicitate, de trecere, de
transformare, iar pădurea e toposul care se sustrage caducității, e intrarea pe un alt tărâm. În
viața satului tradițional, luna septembrie semnifică hotarul dintre moarte și renaștere,
închizând un ciclu și deschizând drumul pregătit pentru o nouă viață.
Asfel codrul capătă conotații mitice, de basm, nu știi de unde se termină sacrul și
începe fantasticul. Din punct de vedere folcloric, pădurea este un simbol cu aspect dual,
asociat atât bucuriei vieții, cât și spaimelor, rătăcirilor sau chiar morții. În modelul tripartit al
lumii, specific mentalităților arhaice, pădurea ocupă poziția de mijloc, reprezentând liantul
dintre celelalte elemente: apă-pădure-cer. În basm, pădurea e locul intermediar între lumea de
aici și lumea de dincolo.Aici își au sălașul toate ființele misterioase în care se concentrează
puteri miraculoase, e un spațiu sălbatic, haotic.Dacă ne raportăm la vârsta tânărului Mantu
Miu și la lipsa lui de experiență, pădurea reprezintă un labirint, simbol ambivalent, loc al
morții și al regenerării deopotrivă, pădurea fiind doar un obstacol în traseul inițiatic al
tânărului, iar finalizarea acestei etape reprezentând începutul unei noi etape în procesul de
formare, de inițiere a eroului nostru. Zona întunecată a pădurii simbolizează o fază a

1
În pădurea Cotoșmanei, Ed. Facla, Buc, 1916,p.54
2
Gheorghe Glodeanu, Orientări în proza fantastică românească, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2014, p.168
1 Dicţionarul explicativ al limbii române, coordonatori Ion Coteanu şi Lucreţia Mareş, ediţia a II-a, Bucureşti, Univers
Enciclopedic 1998, p. 366
2 Marino Adrian, „Fantasticul” în Dicţionar de idei literare, vol I, Bucureşti, Eminescu, 1973, p. 664.
3 „Literatura fantastică este fiica necredinţei.” (Vax Louis, L' art et la littérature fantastique, Paris, Presses Universitaires de
France, 1960, p. 72).
29 Sergiu Pavel Dan, Feţele fantasticului. Delimitări, clasificări şi analize, Piteşti, Editura „Paralela 45”, 2005, p. 18.
16 Caillois Roger, „De
la basm la povestirea ştiinţifico-fantastică” în Antologia nuvelei fantastice, Bucureşti, Univers,
1970, pp. 24-26.
20 Todorov Tzvetan, Introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Univers, 1973, p. 42.
21Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, Bucureşti, Minerva, 1975, p. 108.
dezorientării, zona inconștientului, în care orice om poate pătrunde doar șovăind.Deci pădurea
e, cu alte cuvinte, locul unde duhurile posedă ființa omului, locul descântecelor,3iar mersul în
pădure, conform credințelor populare, e interzis noaptea când spiritele pădurii sunt active.
Tulburarea tânărului Mantu sporește când asupra pădurii coboară noaptea și ceilalți
drumeți aprind un foc cu pălălaie, ale cărui reflexe pe trunchiurile copacilor și ale tufelor par
adevărate jocuri de fantasme. Starea fizică și psihică în care se află Mantu îi provoacă
halucinații: ”Durerea lui de cap îi scotea din adâncul creierilor amintirea unei nopți, spre o
sâmbătă a morților, când, mic copil, fusese cu maică-sa la cimitir. Focul, pe care femeile din
sat îl aprinseseră sub troiță, ca să facă tăciuni și să ia fiecare să-și tămâie morții, pare că era
focul din astă noapte și de sub ăst copac. Iar crucile care sângerau în cimitir, la para focului de
sub troiță, erau leit aceste trunchiuri de gorun, care năluceau și se stingeau, până departe, în
adâncul tremurător și plin de spaime. ”Câte iele, ce șoimane, câși tâlhari nu și-ar da coate și
nu ne-ar pândi, dincolo de unde ajunge geana focului!”. În mitologia universala, gorunul este
arborele cosmic, ce simbolizeaza un spatiu de comunicare intre Cer, Pamant si Infern, pe care
Mircea Eliade il considera "axis mundi" in studiul "Sacru si Profan", iar Marin Mincu
subliniaza ideea ca gorunul este un copac sacru, un "simbol al mortii si totodata al perenitatii",
facand referiri la gorunul Iui Horia, "aflat nu departe de mormantul altui erou, Iancu". N.
Balota spune ca acest arbore totemic al vegetatiei carpatine -gorunul - semnifica in mitologie
"trecerea din realitatea timpului in eternitatea Universului prin sentimentul mortii". Focul
reprezintă un element sacru, având ca principale atribute purificarea şi regenerarea, dar poate
constitui şi instrumentul pedepsei şi al judecăţii lui Dumnezeu. Viaţa focului este compusă şi
întreţinută de scântei, în timp ce flacăra reprezintă simbolul purificării prin foc şi al iluminării
spirituale.
Gala Galaction conduce cu abilitate firul acțiunii, făcând-o să plutească între real și
ireal, potrivit stării în care se află Mantu Miu, protagonistul nostru. Așa se face că, la apariția
lighioanei cu păr de vulpe și cu mâna de mort, cititorul nu poate sesiza dintr-o dată dacă este
vorba de o nouă halucinație a lui Mantu Miu sau de o fantasmă adevărată. Atmosfera de
spaimă, de imprecizie e sugerată și prin descrierea pisajului: Luna vărsa în poiană și pe
marginea codrului o lumină schimbătoare și zbuciumată, căci nori peste nori o ajungeau și o
învăluiau în barișuri din ce în ce mai negre”.În acest cadru nocturn, întruchipare a haosului
primordial, apare monstrul, o ființă hibridă având păr de vulpe și trup de om: ”O lighioană cu
păr de vulpe și cu trup de om ieșea de după trunchi, ori chiar din trunchi”…Era un om! Deși
capul nu se vedea bine, printre ramuri, totuși paturile câtorva pistoale care-i ieșeau din piele și
pușca din mâna stângă- trădate de jăratecul din vatră- erau destulă probă. Și cu mâna dreaptă
tot tămâia și tămâia, ținând în ea un retevei negru și clenciuros…Tămâia peste cei tovarăși
adormiți, de acolo de sus de unde sta!” Arătarea acționează magic prin vrajă, folosind o mână
de mort cu ajutorul căreia reușește să-i adoarmă adânc pe negustori.Acest somn”necurat și
cusut la ochi cu ață descântată” nu se va putea destrăma decât acționând tot magic, potrivit
unui ritual ce desface vraja, efectuat de către una dintre slugi, Cotelici: ”Toți se uitau la
Cotelici – tainic și diavolesc, ca un vrăjitor adevărat.Ridica mâna dreaptă, ținând deasupra
celor fermecați rămășița fioroasă.Și începu să tămâieze rar de la dreapta la stânga, adică să
deșire înapoi, de pe mosorul vrăjilor, firul somnuli drăcesc! Când făcu douăzeci de cercuri,
3
G.Dem.Teodorescu, Poezii populare, 431
1 Dicţionarul explicativ al limbii române, coordonatori Ion Coteanu şi Lucreţia Mareş, ediţia a II-a, Bucureşti, Univers
Enciclopedic 1998, p. 366
2 Marino Adrian, „Fantasticul” în Dicţionar de idei literare, vol I, Bucureşti, Eminescu, 1973, p. 664.
3 „Literatura fantastică este fiica necredinţei.” (Vax Louis, L' art et la littérature fantastique, Paris, Presses Universitaires de
France, 1960, p. 72).
29 Sergiu Pavel Dan, Feţele fantasticului. Delimitări, clasificări şi analize, Piteşti, Editura „Paralela 45”, 2005, p. 18.
16 Caillois Roger, „De
la basm la povestirea ştiinţifico-fantastică” în Antologia nuvelei fantastice, Bucureşti, Univers,
1970, pp. 24-26.
20 Todorov Tzvetan, Introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Univers, 1973, p. 42.
21Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, Bucureşti, Minerva, 1975, p. 108.
vraja începu să se deznoade; cei nouă adormiți începură să azvârle din mâini și din picioare,
sub ochii lui Mantu Miu și ai celorlalți, care priveau cu niște ochi cât cepele. Când ajunse la
treizeci, Florea Frâncu Tocălie se ridică de la brâu în sus și se uită buimac în juru-i. Când
încheie patruzeci de cercuri, înviară toți jupânii”.
De remarcat e faptul că singurul negustor asupra căruia nu acționează vraja este Mantu
Miu, care se găsește deja sub puterea deochiului. Drep urmare, acesta reușește să își salveze
tovarășii, împușcându-l pe vrăjitor. Lumina zilei dezvăluie noi detalii despre persoana hoțului:
”Tocălie avea dreptate; Cotoșmana nu avea să cum să fete așa cățel. Jigania era de pripas prin
codrii noștri și cine știe de unde o pornise. Părea un fel de ungur sau de sârb.Avea, pe sub
cojoacele de vulpe cu care era îmbrăcat, niște albituri cum nu se făceau pe atunci la noi în
țară. Iar într-o tolbă găsită de alții mai târziu în pădure, avea o sticlă cu rachiu nemțesc, niște
șuncă și un catastif cu niște slove pe care n-a putut să le citească nici un popă de pe
Cerna.Scurt, acest nenorocit de vrăjitor de codru nimerise la noi din întâmplare, sau, cel mult,
momit de renumele bâlciului Rărureni”.
Așadar, departe de a fi capetenia unei cete de haiduci, acesta e un vrajitor strain, cu o
ciudata infatisare, inarmat, in loc de flinta, cu o mana de mort aducatoare de somn, „cusut la
ochi cu ata descantata", impuscarea lui de catre suferindul si nelinistitul Mantu Miu nu-i
trezeste insa pe camarazii cazuti intr-o atipire necurata. (V. Voiculescu va reveni, de o
maniera polemica, asupra ineficientei pustii in asemenea cazuri.).
Prin prezentarea hoțului, povestirea lui Gala Galaction se apropie de coordonatele
fantasticului terifiant, de unde și posibilele trimiteri la Moara lui Călifar. Finalul narațiunii
rămâne deschis. Vrăjitorul este îngropat în pădure cu unealta magică pe care a întrebuințat-
o.Aceasta însă fuge din momânt, sugerând ideea continuării magiei: ”Au îngropat cu el și
mâna de mort cu care își închega vrăjile; dar peste câtva timp a răbufnit din mormânt afară o
gaură ca de șarpe. Și cei care au trecut pe acolo și au văzut-o, au înțeles, făcându-și cruce, că
mâna de mort scobise pământul și fugise - ca un păianjen al iadului.”
Așadar, epilogul naratiunii proiecteaza intamplarea pe spirala fabulosului legendar.
„Paianjenul iadului" care fuge parasind mormantul insului „de pripas in codrii nostri" fixeaza,
- ca in Moara lui Califar si Copca Radvanului, ori in Lostrita lui V. Voiculescu -in tonuri de
balada, precum si in matca unei prezumate traditii, intamplarea mai presus de fire.
În contrast cu fantasticul forțelor oculte, se conturează frumusețea sufletească a
personajului popular, sensibil, iubitor de natură, visător, viteaz, pe care îl întruchipează flăcăul
Mantu Miu. Acesta simbolizează specificul fantasticului în creația lui Gala Galaction, un
fantastic tradițional folcloric, absorbit de o conștiință hipersensibilă, care îl reproiectează
oarecum modificat, trecându-l printr-o prismă proprie; efectul e asemănător cu al unui
fenomen de refracție, intensificat și, în același timp, caricaturizat.4

4
Adriana Niculiu, Gala Galaction, omul și scriitorul prin el însuși, Ed. Cartea Românească, Buc. 1971
1 Dicţionarul explicativ al limbii române, coordonatori Ion Coteanu şi Lucreţia Mareş, ediţia a II-a, Bucureşti, Univers
Enciclopedic 1998, p. 366
2 Marino Adrian, „Fantasticul” în Dicţionar de idei literare, vol I, Bucureşti, Eminescu, 1973, p. 664.
3 „Literatura fantastică este fiica necredinţei.” (Vax Louis, L' art et la littérature fantastique, Paris, Presses Universitaires de
France, 1960, p. 72).
29 Sergiu Pavel Dan, Feţele fantasticului. Delimitări, clasificări şi analize, Piteşti, Editura „Paralela 45”, 2005, p. 18.
16 Caillois Roger, „De
la basm la povestirea ştiinţifico-fantastică” în Antologia nuvelei fantastice, Bucureşti, Univers,
1970, pp. 24-26.
20 Todorov Tzvetan, Introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Univers, 1973, p. 42.
21Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, Bucureşti, Minerva, 1975, p. 108.