Mitul lui Pygmalion

Pygmalion si Galateea
 Mitul-povestire

• Mitul lui Pygmalion şi Galateei, unul dintre cele mai

cunoscute, mai influente şi mai inspiratoare din
antichitatea grecească, a fost preluat în numeroase opere
literare si muzicale, picturi şi sculpturi moderne.
• Un sculptor talentat din Cipru, Pygmalion a ajuns să fie
dezgustat cu timpul de femeile de moravuri uşoare şi şi-a
pierdut cu totul interesul faţă de sexul frumos, evitând să
mai caute compania reprezentantelor acestuia.
• Pygmalion vedea femeile drept creaturi imperfecte, pline
de năravuri, şi şi-a jurat că nu o să îşi mai petreacă nici o
clipă alături de ele. S-a dedicat muncii sale şi, nu peste
mult timp, a creat-o pe Galateea, o frumoasă statuie din
fildeş a unei femei.
• În mod ironic, deşi dispreţuia femeile, capodopera vieţii
sale a fost statuia uneia din ele! Poate că, în lucrarea sa,
a căutat să corecteze defectele care îl iritau la femeile în
carne şi oase...
• Oricum, Pygmalion, a
muncit îndelung, cuprins
de o inspiraţie de zile mari,
la statuia Galateei, astfel
încât aceasta a ajuns să
fie mai frumoasă decât
orice altă femeie care
trăise sau fusese sculptată
vreodată!
 Simbol
• Fildes-datorită culorii sale albe, fildeşul este un simbol al
purităţii. Faptul că a fost folosit la construirea tronului lui
Solomon ar putea, în plus, să-l asocieze cu simbolismul
puterii, în sensul că duritatea sa îl face cu neputință de
spart sau de alterat. Homer, care poate nici nu l-a văzut in
realitate, opune fildeșul substantei cornoase, ca expresie
a minciunii în raport cu adevărul: o astel de duali- tate
pare însă greu de legitimat (Odiseea, 19, 562-569),
întesat de calambururi, a căror calitate este din toate
punctele de vedere îndoielnică. Cu toate acestea, a fost
adesea citat și comentat din abundență...
• Zadarnic am vrea să-l explicăm afirmînd că, întocmai
adevărului, cornul este transparent, iar fildeşul este opac
precum min ciuna. E vorba despre faimosul pasaj despre
poarta viselor:
 “Pe două porti trec visele deșerte:
 Una-i de corn, cealaltă e de fildes.
 Şi care vin pe poarta cea de fildes
 Te-nşală, c-aduc vorbe ne- mplinite.
 lar care vin pe poarta cea durată
 Din cornul şlefuit, se-n-tîmpl- aieve
 Acelui care-n somnu-i le visează.”
• Plinius relatează că piatra numită chernites este
asemănătoare cu fildeşul; ca și acesta, ea păzește corpul
de orice influentă dău- nătoare. Din acest motiv, Darius se
împodobea cu chemites (PORS, 58). Această credință
persană ar contir- ma faptul că incoruptibilitatea este
asociată cu simbolistica fildeşului.
 Efectul Pygmalion

• Efectul Pygmalion, numit şi

efectul Rosenthal (după
numele psihologului
american, care l-a definit)
este o profeţie
autorealizabilă, altfel spus,
un fenomen de natură
psihologică, presupunând
modificarea
• comportamentului unui
individ de aşa manieră încât
ceea ce, la un moment dat,
nu ar fi fost decât o
posibilitate, printre altele, să
devină realitate, prin
focalizarea pe respectiva
situaţie. Mai simplu, cu cât
aşteptările, faţă de o
persoană, sunt mai mari, cu
atât aceasta va ajunge la o
performanţă mai mare.
• Este celebru experimentul profesorului Rosenthal care a
format o clasa de copii obisnuiti si a comunicat
profesorilor ca vor trebui sa predea la o clasa de copii
exceptionali. Rezultatul uimitor a fost ca profesorii s-au
comportat cu acei copii ca si cu niste copii geniali iar
rezultatele copiilor au fost ale unor copii geniali .
Profesorii punandu-le eticheta de copii geniali au
determinat in copiii un comportament de invatare peste
medie.
 Istoria efectului Pygmalion
• Mai mult de 60 de ani de discuții ample au însoțit acest
construct care a fost caracterizat ca fiind extrem de
controversat în fiecare dintre domeniile pe care le-a atins.
• Trouilloud & Sarrazin (2003) afirmă că istoria lor datează
din 1952, când Howard Becker, un moștenitor al școlii de
la Chicago în starea de spirit pentru a face un studiu
socio-politic în Educație, descrie tehnicile de predare
diferite și niveluri a așteptărilor profesorilor din mai multe
cartiere defavorizate și favorizate din punct de vedere
economic și găsește expresii de discriminare bazate pe
stereotipurile sociale.
• În 1968, o anchetă cu titlul "Pygmalion în clasă" de către
Rosenthal și Jacobson în Statele Unite a apărut pentru
prima dată. În același mod fals cercetători profesori
informate de anumite clase de o școală care rezultatele
testului IQ [1] a unor elevi (alese la întâmplare) au fost
superioare celor ale altora și, după o perioadă de
remarcat faptul că prin din așteptările cadrelor didactice,
au afirmat că elevii au răspuns la efectul Pygmalion.
• Sunt identificate trei
tendințe, două dintre ele
opus:
• Primul consideră necritic că
constatarea efectului
Pygmalion este destul de
extraordinar și, de fapt, poate fi
un artefact politic care
influențează setările
educaționale pentru a reduce
inegalitățile sociale care
promovează așteptări legate de
stereotipuri.
• Al doilea, în opoziție,
neagă existența efectului
Pygmalion. O astfel de
critică se bazează pe
logica de a discuta planul
propus de Rosenthal si
Jacobson prin care se
spune ca fiecare fiinta are
“imperfectiunile si
perfectiunile sale”
• O a treia poziție prezentată în calea considerat recent că
există elemente importante în ceea ce privește
epistemologice în jurul efectul Pygmalion, cu toate
acestea, planul său metodologic ar trebui revizuit.

• O astfel de revizuire se referă la testele de măsurare așa

cum sugerează Böser, Wilhem & Hanna (2014), precum
și argumentele care susțin împreună cu impactul acestora
precum cele propuse Lerbet-Sereni (2014).
• Reconsiderarea acesta din urmă este importantă pentru o
legătură între subiect autonom de așteptare, subiectul
apare ca un obiect al Pygmalion și relațiile ei înșiși

• În această a treia poziție apar câteva elemente importante

care au întărit construirea cunoașterii înainte de
fenomenul de Pygmalion. Acestea formează două noduri
de abordare, care au redesenat modelele de investigație.
 Opere inspirate de mitul lui Pygmalion

Nichita Stanescu “Catre Galateea”:

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.
 Nichita Stanescu “Catre Galateea”:
Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.
 Nichita Stanescu “Catre Galateea”:
Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.