► TEMA:

 Eul poetic surprins în ipostaza eului adolescent;

 Opera este o sinteza lirica a câtorva teme specifice poeziei eminesciene: admirația si
dragostea poetului fata de naatura, evocarea copilariei și regretul pentru trecerea ei, imaginea
fabuloasa a naturii si cea angelica a idealului feminin.

► MOTIVE ROMANTICE:
Luna- astru selenar; (declanseaza impresia de mister, da peisajului un aspect ireal si il transporta
pe copil într-o lume fantastica, de basm. Sub razele lunii, câmpul pare cuprins de un val de ceata
argintie, cerul devine stralucitor, iar apele par incendiate). !+Discursul superb a lui marciucanes!

Noapte;
Motivul Visului;
Tanara Craiasa;
Lacrimile;

► STRUCTURA SI TITLU:
 Poezia Fiind băiet păduri cutreieram are 4strofe, 8 versuri, cu măsura de 10-11 silabe, şi
ritmul iambic. Rima este surprinzătoare prin complexitate: în fiecare strofă, primele şase
versuri au rimă încrucişată, iar ultimele două, rimă împerecheată;

Titlul este compus dintr-o prop. la timpul trecut ceea ce denota tenul nostalgic utilizat de
autor ptr a transmite cititorului o stare de MELANCOLIE.

Titlul poeziei este exprimat printr-o propoziţie afirmativă şi sintetizează vârsta de aur a
copilăriei, petrecută de poet în peregrinări prin ţinuturile natale, sugerând şi regretul că acei ani
au rămas pentru totdeauna în urmă.

► COMPOTIZIE:

Coordonatele principale pe care se sprijină compoziţia artistică a poeziei sunt planul

exterior, al naturii şi planul interior, afectiv, al sentimentelor. Aceste două dimensiuni converg
spre acelaşi suspin nostalgic pentru copilăria minunată, spre vârsta miraculoasă şi fascinantă de
care poetul se simte ataşat pentru veci.

► IDEI SI SENTIMENTE:
STROFA I
TOPOSUL: pădurea = locul reveriei;
 un refugiu pentru vârsta copilăriei;
 nevoia de eternizare a unei vârste; o modalitate de conservare a „tinereţii fără
bătrâneţe...”;
1
  timpul se eternizează;

MOTIVUL izvorului:
 prezent des în opera lui Eminescu;
 Izvorul = adolescentul care se vrea într-o perpetuă stare de rodnicie; caută în apă puritatea
şi sacralitatea (setea de sacru) şi armonia;
 izvorul nu este prezentat vizual, ci prin efectul auditiv pe care-l produce: “sună-
ncetişor”→ nu se disturbă armonia, ea pornind din sunetul suav al izvorului;
 Aristotel susţine ideea că planetele dezvoltă un sunet magic numit “muzica sferelor”:
izvorul este o ipostază a cestei imagini arhetipale a armoniei cosmice;
Distanţa dintre planete = proporţiile coardelor de liră ◄╝
 sunetul are o magie → e o transpunere a acestei muzici a sferelor;
 planetele se mişcă în cercuri concentrice în jurul Pământului → model preluat şi
de Eminescu pentru a configura modelul spaţial: pădurea, câmpii, izvorul;
 muzica = expresie a armoniei celeste;
 susurul izvoarelor = expresie a armoniei terestre; o răsfrângere a armoniei celeste
în plan terestru.

FIGURA LIRICĂ: ADOLESCENTUL = IPOSTAZĂ A POETULUI (alter ego poetic)

Poziţia: e tipică pentru somn
 Trupul ia forma izvorului; astfel analogia eu poetic – natură merge până la o
identificare cu formele naturii;
═►e un “mimetism” trăit de adolescent şi practicat ca o încercare de
identificare cu natura pe care o îndrăgeşte;
Tabloul:
 se completează cu o imagine olfactivă;
 toate simbolurile duc spre semnificaţia somnului şi a visului, care sunt metodele
de contopire cu natura, căi de iniţiere în marile taine ale Patriei Cosmos;
 ele repetă moartea văzută ca disoluţie în Cosmos, ca unificare, prin gesturi
ritualice care facilitează transcenderea: „Blând îngânat de-al valurilor glas”.

STROFA A II-A
 imaginea creată dezvăluie un ritual de unificare cu natura;
 timpul acestei magice întâmplări este echinocţiul de seară;

2
  răsăritul lunii e semnul că se petrece un miracol în lumea Cosmosului: reluarea
unui ciclu cosmic echivalează cu o nouă geneză, de aceea totul este pătruns de
mirajul basmului: „Un rai din basma văd printre pleoape”;
 aici, în planul terestru, evenimentul corespondent este reveria, visul.

Stare de pendulare între vis şi realitate a FIGURII LIRICE: ADOLESCENTUIL

 luna are rolul de a produce reveria
↓
e o muză inspiratoare; agentul magic al visului;
(grecii invocă muza printr-o incantaţie, pentru a pătrunde într-o lume inaccesibilă
altfel, pentru a produce un salt pe un nivel superior);
 lumea plăsmuită şi lumea pădurii se confundă; ele primesc aura magică sacrală.

PĂDUREA → toposul paradisului primordial recuperat de reverie;

 argintie (epitet cromatic) = sacru; culoarea unei sărbători autentice, trăite efectiv;
 reveria are calitatea de a fi o sărbătoare;
 spaţializare a vârstei de aur, moment sacral al comuniunii individului cu
divinitatea;

“văpăi”
 imagine a răsfrângerii luminilor celeste în plan terestru
 imagine în oglindă, sugerează unitatea şi dualitatea universală, acel coincidentia
oppositorum (Nicolaus da Coussa) specific gândirii eminesciene tentată de
paradoxuri;
 aici focul şi apa se armonizează în acelaşi spirit definit prin “coincidentia
oppositorum”;

APA → oglinda Universului ceresc

UNIVERSUL TERESTRU :
 armonia pământească reia ideea de muzică a sferelor: „Un bucium cântă tainic cu
dulceaţă”;
“tainic” → expresia conservării imaginii revelatoare;
”dulceaţă” → armonie universală
“aproape” → urechea interioară poate să-şi apropie muzica sferelor pe care o
aude acum mai bine;
cerbul putere
nobleţe
simbolul transpunerii în plan terestru a ceea ce reprezintă soarele
 tropotul înfundat → simbolul altei armonii = a pământului, un sunet armonios din
interiorul pământului (ecoul teluric al armoniei cereşti);
 simbolul înţelepciunii (cu pielea bătută în nestemate, cu stea în frunte) în fruntea
lui stă piatra filosofală – imagine consacrată în basme;
 apariţia cerbului → deschiderea spre sensuri

3
 → se actualizează în urechea interioară o mulţime de semnificaţii
pe care nu le poate unifica încă într-un adevăr universal:
„Părea...”
STROFELE A III-A ŞI A PATRA

“crăiasa” = garant al armoniei

 spiritul naturii, duhul naturii, cu chipul angelic, duhul unui topos metamorfozat
într-o crăiasă ═► nevoia adolescentului de a iubi, în ea se identifică proiectul
primei iubiri;
 metamorfoza pădurii într-o crăiasă = motiv preluat tot din basme;
 portretul angelic al crăiesei (părul blond, „moale ca mătasea”, „faţa radioasă”,
„grumazul alb”, trupul „alb deplin”) evidenţiază încrederea adolescentului în
faptul că iubirea este un vis posibil; este inspirat de costumul popular; frecvenţa
crescută a adjectivului „alb” marchează puritatea visului, a aspiraţiilor eului poetic
– adolescent, fiorul sacral;
 e vârsta adolescenţei, când are loc despărţirea de copilărie; vârsta adolescenţei
debutează cu visul de iubire crescut din puternicul sentiment de dragoste faţă de
natură ═►proiectul iubirii se identifică cu natura;
 crăiasa exercită magia unei NIMFE:
→ o fiinţă diafană, a aerului, plină de candoare;
→ mersul ei = plutire
 peisajul în care apare crăiasa are o strălucire sărbătorească, o lumină izbitoare,
revelatorie:
═► sunt luminile împlinirilor, ale unei desăvârşiri prin revelaţie;
florile de tei → facilitează REVERIA
 crăiasa vine din esenţa florilor cu miros adormitor/ narcotizant
teiul → axis mundi; face legătura între cer şi pământ
→ centrum mundi; locul unde “sacrul izbucneşte în profan” (M. Eliade);
═► în locul metamorfozei se petrece o “hierofanie”;
“ah” → regretul pentru astfel de vremuri care trec şi lasă doar amintirea: trecerea de la timpul
trecut la prezent (str.I - II) şi invers (str.II – III şi IV) evidenţiază faptul că întregul text este
rezultatul unui efort de anamneză, de recuperare a emoţiei indicibile a revelaţiei avute în
mijlocul naturii;
═► adolescenţa este o vârstă între ARMONIE şi CRIZĂ

4
 ► IMAGINI ARTISTICE:

Vizuale: ,,Pe frunza uscata sau prin naltul cerului”

Auditive: ,,S-aud cum apa rasuna-ncetisor” , ,,Un bucium canta tainic cu dulceata”.
Dinamice: ,,Un freamat lin trecea din ram in ram” , ,,Rasare luna-mi bate drep in fata”
Olfactive: ,,Un miros venea adormitor”.

Singura imagine olfactiva a tabloului este sugerata prin epitetul ,, venea adormitor” si da senzatia de
abandon în mijlocul naturii sub narcoza miresmelor îmbatatoare ale codrului, ale florilor.

► FIGURI DE STIL:

► NIVEL MORFOLOGIC:
 Verbe la pers I ,, cutreieram”, ,,culcam” , ,,mi l puneam” , ,,aud”
 Verbe la pers a IIIa: ,,Rasare” , ,,bate” , ,,canta”, ,,sunand”.

+Timpul imperfect apropie planul trecutului de cel al prezentului, sugerandu-se asadar

intensitatea trairilor launtrice eului poetic laa reamintirea clipelor din tinerete.

 Peisajul sugereaza si sentimentul de nostalgie al maturului pentru paradisul copilariei

pierdute. Aceasta idee este sustinuta de folosirea verbelor la timpul imperfect
"cutreieram"", "ma culcam", "puneam", "trecea", "venea"' etc, care creeaza si impresia
de melancolica scurgere a timpului.

+Prin folosirea verbelor la indicativ prezent ("rasare", "bate", "vad", "aud" etc.) se creeaza
sporirea starii emotionale aducand in prezent imagini trecute, indepartate.