SENSUL CUVINTELOR ÎN CONTEXT:

SENSUL CONOTATIV

Sens conotativ: REPREZINTĂ SENSURILE SECUNDARE ŞI FIGURATE ALE

SEMNIFICATULUI UNUI CUVÂNT. Toate TIPURILE DE CONOTAŢII AU ÎN COMUN
FAPTUL CĂ SE DELIMITEAZĂ DE DENOTAŢIE ŞI DEPIND de CONTEXT.

Definiția din DEX:

CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația
cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este
dominat de conotații.

Câteva tipuri de conotaţii:

1) sensuri reprezentând diferite atribute, cărora li se acordă o importanță mai mare; faţă de
denotaţia cuvântului LEU: „animal de un anumit tip, cu anumite caracteristici”, se detaşează
atributul „caracteristici excepţionale” („curaj, nobleţe, putere”): „Ion se luptă ca un LEU”.
2) sensuri asociate emotiv sau afectiv denotaţiei: „doliu” pentru culoarea NEAGRĂ; „tinereţe,
putere” pentru culoarea VERDE.
3) sensuri secundare fixate în contexte lingvistice: „ora MESEI” sau „am luat MASA în oraş”,
(pentru că pe masă se mănâncă, se ajunge la sensul „mâncare”).
4) valori afective, condiţionate social: BOU „prost”; NEVĂZĂTOR „orb”.
5) valori evaluative asociate unor cuvinte, indicate de dicţionar: livresc -> pentru A SUCOMBA;
peiorativ -> pentru A CRĂPA.
6) unele dintre cele mai frecvente conotaţii sunt sensurile figurate, la care se ajunge prin metaforă
(MURMURĂ apa) sau prin metonimie (bea un PAHAR).

Exemplu:

Sens Conotativ = sens figurat (Lumina ochilor ei m-a urmărit mult timp).
Sens Denotativ = sens de bază, sens propriu (Seara aprindem lumina).