RAȚIONAMENTE (INFERENȚE)

Raționamentul este operația logică prin intermediul căreia din propoziții date numite
premise este derivată o altă propoziție numită concluzie.

Nicio mulțime de două sau mai multe propoziții în care nu există această relație de consecință
logică nu reprezintă un raționament.

Schema generală a unui raționament este:

Pn
c
Pn = premisele, iar C=concluzia

Uneori se pune accentul chiar pe ideea de relație sau de consecință, raționamentele fiind
descrise ca implicații logice: una sau mai multe premise adevărate implică în mod necesar o
concluzie adevărată: Pn -> C

Pentru ca o sumă de propoziții să constituie un raționament, trebuie îndeplinite, simultan,

următoarele condiții:

1. Unele propoziții sunt date (premisele, care pot fi adevărate sau false)
2. Din premise rezultă o propoziție nouă numită concluzie
3. Premisele trebuie să constituie un temei suficient sau necesar pentru derivarea concluziei
4. Concluzia trebuie să fie consecința suficientă sau necesară a premiselor (concluzia
trebuie să rezulte cu necesitate din premisele date).

În general, în raționamente întâlnim construcții, expresii care indică rolul unei propoziții,
numiți indicatori:

 Indicatori de premise: fiindcă, deoarece, pentru că, și, iar, dar, întrucât, datorită,
presupunând că s.a
 Indicatori de concluzie: rezultă, urmează, conchidem, prin urmare, așadar, de aici rezultă
că, în consecință ș.a
 În unele cazuri, indicatorii pot lipsi sau nu sunt prezenți în mod explicit

Rolul raționamentelor. Validitate și adevăr

Raționamentele au un rol important în argumentare și în demonstrație. Astfel, un

raționament ne ajută să susținem o anumită teză sau o idee. În plus, orice argumentare rațională
se sprijină pe unul sau mai multe raționamente.
 Argumentarea poate fi considerată un proces, o practică a raționamentului, iar argumentul
sau textul argumentativ este desfășurarea, prezentarea acestuia. Nu orice raționament are un
caracter argumentativ. Astfel, sfera argumentării nu coincide cu sfera raționamentului. În
argumentare sunt implicate anumite condiții, contexte, un auditoriu pentru care se argumentează,
o finalitate, grade de eficiență sau de acceptabilitate.

Pentru ca un raționament să fie valid, trebuie să respecte două condiții:

- Premisele trebuie să fie adevărate

- Operația respectivă trebuie să fie corectă

Validitatea unui raționament depinde de respectarea legilor logice.

Validitatea este diferită de adevăr. Adevărul se referă la informația cu care operăm, iar
validitatea se referă la corectitudinea în care raționăm, la faptul că raționamentul nostru respectă
sau nu legile logicii.

 În general, orice operație logică este corectă sau validă dacă nu încalcă nicio lege
logică. Orice raționament care încalcă fie și o singură lege logică este nevalid.
 Validitatea unui raționament nu depinde de valoarea de adevăr a propozițiilor sale;
putem avea un raționament corect în care toate propozițiile sunt false. În mod contrar,
faptul că toate propozițiile unui raționament sunt adevărate nu înseamnă că el este valid.
 Valoarea de adevăr a propozițiilor unui raționament ne poate spune ceva despre
validitatea acestuia numai în cazul în care concluzia lui este falsă, deși premisele sunt
adevărate: în mod logic corect nu putem trece niciodată de la adevăr la fals (adevărul
implică logic corect numai adevărul). Dacă premisele sunt adevărate, iar concluzia falsă,
acest fapt nu reprezintă cauza nevalidității raționamentului respectiv, ci doar un indiciu,
un semn că el este nevalid. Invers, în cazul oricărui raționament valid dacă concluzia lui
este falsă, atunci premisa sau cel puțin o premisă este în mod sigur falsă (falsul este
implicat logic corect numai de fals)
 Într-un raționament corect, dacă premisele sunt adevărate, concluzia este în mod
sigur adevărată

Tipuri de raționamente

1. După direcția procesului de inferență între general și particular:

a. Inferențe deductive – dintr-un număr de premise este derivată o concluzie la fel de

generală sau mai puțin generală decât premisele din care a fost obținută (concluzia nu
spune mai mult decât premisele). Într-un raționament deductiv corect, dacă premisele
sunt adevărate și concluzia este sigur adevărată.
b. Inferențe inductive (nedeductive) – concluzia este mai generală decât premisele din
care a fost obținută și are caracter probabil. Într-un raționament inductiv, chiar dacă
premisele sunt adevărate, concluzia nu este sigur adevărată.

2. După numărul premiselor din care se obține concluzia, inferențele deductive pot fi:

a. Inferențe mediate – concluzia este derivată din mai mult de o premisă

b. Inferențe imediate – concluzia este derivată direct dintr-o premisă

3. După corectitudinea logică, inferențele deductive pot fi:

a. Inferențe valide – din premise adevărate se obține o concluzie adevărată

b. Inferențe nevalide – când premisele pot fi adevărate, dar concluzia este falsă

4. După felul premiselor, inferențele mediate pot fi:

a. Ipotetico-categorice – sunt acelea în care prima premisă este o implicație, iar cea de-a
doua constă fie din antecedentul sau din negația antecedentului, fie din consecventul sau
negația consecventului implicației
b. Disjunctivo-categorice – sunt acelea în care prima premisă este o disjuncție

5. După numărul cazurilor examinate, inferențele inductive se pot clasifica în:

a. Inducție completă – însumează toate cazurile particulare, trecând astfel de la informații

despre toate cazurile, luate individual, la informația despre toate cazurile, considerate
global. Concluzia unei inducții complete este certă.
Are următoarea schemă:

S1 este P
S2 este P
............
Sn este P
S1, S2, .....Sn sunt toți S
Toți S sunt P

b. Inducție incompletă – nu epuizează toate cazurile particulare, astfel concluzia nu

explicitează ceea ce spun împreună premisele, ci amplifică, extinde informația. Inducția
 incompletă are concluzia probabilă, deoarece adevărul premiselor nu este un temei
suficient pentru adevărul concluziei
Are următoarea schemă:
S1 este P
S2 este P
............
Sn este P
S1, S2, .....Sn sunt doar unii dintre S
Toți S sunt P

6. În funcție de gradul de probabilitate al concluziei, inferențele inductive pot fi:

a. Tari – dacă premisele sunt adevărate și concluzia este foarte probabil tot adevărată. Un
argument nedeductiv tare cu premise adevărate este un argument confirmator. Dacă cel
puțin una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, argumentul este neconfirmator.
b. Slabe – dacă premisele sunt adevărate și concluzia are un grad mic de probabilitate
Aplicații:

1. Dați exemple de raționamente nevalide astfel:

a. Atât premisele, cât și concluzia să fie adevărate

b. Din premise adevărate să rezulte o concluzie falsă
c. Din premise false să rezulte o concluzie adevărată

2. Pornind de la schemele celor două tipuri de inducții, construiți câte un raționament

corespunzător fiecăreia

3. Precizați trei deosebiri dintre un raționament și o argumentare

4. Identificați concluzia și premisele următorului raționament. Precizați tipul de propoziție
categorică pentru fiecare premisă și pentru concluzie:

Unii actori nu au aptitudini de comunicare și persuasiune, deci unii actori nu sunt

politicieni, știut fiind faptul că printre politicieni niciunul nu este lipsit de aptitudini de
comunicare și persuasiune.