Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Apartenența la modernism
Modernismul presupune apariția formelor inovatoare în artă și
literatură. Acestea se opun tradiționalismului și normelor sale rigide,
regăsindu-se în toate curentele literare predominante la începutul și în
decursul primei jumătăți a secolului al XX-lea: simbolismul,
expresionismul, suprarealismul, futurismul, dadaismul și altele.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este prima dintr-un șir

de poezii ce compun împreună volumul de debut al poetului și
filosofului Lucian Blaga, volum intitulat „Poemele luminii” și publicat în
anul 1919. Opera se definește drept artă poetică modernă, în cadrul
său remarcându-se începuturile concepției metafizice pe care scriitorul a
dezvoltat-o mai apoi în lucrările sale.

În primul rând, poezia aparține curentului literar

modernist prin tematica sa. Astfel, „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” are drept temă predominantă atitudinea eului liric în fața
marilor mistere universale. Contrar a ceea ce am fi tentați să
credem, acesta nu pledează pentru dezlegarea acestor taine, ci
dimpotrivă; pentru potențarea lor, în vederea sporirii cunoașterii de tip
intuitiv, manifestată apoi la nivel spiritual.

În al doilea rând, modernismul textului este susținut de

viziunea autorului asupra lumii și a sensului creației artistice. Blaga
numește cele două tipuri de cunoaștere astfel: „cunoașterea
paradisiacă” (cea științifică, bazată pe metode concrete, tangibile)
și „cunoașterea luciferică” (cea resimțită la nivel intuitiv). Primul tip
de cunoaștere se regăsește în cercurile cercetătorilor, în cele ale
oamenilor de știință, având drept scop descifrarea misterelor universale.
Pe de altă parte, cunoașterea luciferică își propune tocmai păstrarea,
menținerea acestor taine ale Universului, fără de care procesul de creație
artistică ar fi inexistent. Pledoaria eului liric pentru acest ultim tip de
cunoaștere se remarcă în poezie în forma unei alegeri, exprimată, la
rândul ei, prin negații repetate („nu strivesc”, „nu ucid”, „nu
micșorează”). Negațiile sunt prezentate într-un raport antitetic cu verbe
afirmative („sporesc”, „îmbogățesc”, „iubesc”). Astfel, înțelegem faptul că
alegerea eului liric este aceea de a înțelege și a interpreta lumea
înconjurătoare prin sporirea tainelor universale, realizată prin preferința
pentru cunoașterea de tip luciferic, în defavoarea celei paradisiace.
 În al treilea rând, modul de construcție a discursului
liric în text reprezintă un alt argument în favoarea apartenenței operei
de față la modernism. Astfel, discursul este construit pe baza unor relații
de opoziție existente între aceste două tipuri de cunoaștere. Aceste relații
se manifestă prin antiteză („eu/alții”, „lumina mea/lumina altora”,
alternarea întunericului cu lumina). Textul beneficiază și de simetrie,
realizată prin reluarea în deschiderea poeziei a sintagmei din titlu („Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii”), precum și prin repetarea
metaforelor din prima și ultima secvență poetică.

Textul se compune din trei secvențe poetice, ușor de

identificat datorită prezenței majusculei la începutul fiecăreia dintre ele,
precum și datorită concluziei din final. Aceste secvențe poetice sunt
construite în jurul unor sintagme ce conțin mărci ale subiectivității
(pronume și/sau verbe la persoana întâi, singular): „calea mea” , „lumina
mea”, „căci eu iubesc”. Se remarcă expresivitatea și puterea de sugestie,
ambele caracteristice poeziei moderniste, regăsite la toate nivelurile
limbajului artistic. La nivel morfo-sintactic observăm repetiția
pronumelui „eu”, care sugerează conștiința de sine a eului liric, aflat în
plin proces de stabilire a sinelui în raport cu lumea înconjurătoare. La
nivel lexico-semantic se observă atât prezența unor termeni abstracți, cât
și a unora ce aparțin câmpului semantic al misterului, construit cu
ajutorul metaforelor („corola de minuni”, „nepătrunsului ascuns”,
„întunecata zare”).

În concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a

lumii” este o artă poetică modernă. Încadrarea operei în curentul
literar modernist este susținută de întrunirea unor condiții specifice,
precum: viziunea scriitorului cu privire la condiția umană și modul de
raportare a individului la lumea înconjurătoare, tema (atitudinea omului
în fața marilor mistere universale), precum și modalitățile de construcție
ale discursului liric.