Din perspectiva mea, severitatea este o conditie sine qua non in educatia unui copil, dar cu o

limita, deoarece copilul poate avea traume mai tarziu in viata. Indiferent de situatie, parintele trebuie sa
ii explice parintelui ce a gresit cu tact, diplomatie pentru ca el sa inteleaga ce repercusiuni ar putea sa
aiba greseala lui, pentru ca pe viitor acesta sa nu o mai repete.

In primul rand, cu o educatie severa se pot obtine rezultate, dar tanarul la maturitate este plin de
frici si lipsit de incredere, de aceea trebuie o moderatie intre severitate si diplomatie. Toate sfaturile
primite de copil de la parinti, la un moment dat le pot fi utile in viata.

In al doilea rand, nu intotdeauna trebuie sa fim severi cu copiii nostri. C. Radulescu-Motru afirma
faptul ca in timpul vacantelor, tatal sau se ocupa de pregatirea lui, dar nu intr-o maniera foarte rigida.
De data aceasta il pregatea pentru viata de zi cu zi, explicandu-i ce este bine si ce nu este bine din
intamplarile care se petreceau si pe care el le considera “de interes” major.

In concluzie, severitatea ascunde de foarte multe ori neputinta, superficialitatea si uneori lipsa
umanitatii. Daca dorim sa avem o relatie sanatoasa cu copii nostri, atunci trebuie sa avem in vedere cele
trei valori importante: rabdarea, respectul si intelegerea.\