Caracterizarea lui Ilie Moromete

Scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelică a literaturii române, opera sa literară
îmbinând viziunea realistă a lumii cu cea modernă. Opera literară ,,Moromeții” este publicată în două
volume, volumul 1 în 1955 și volumul al 2-lea în 1967. Diferența de 12 ani dintre cele două volume nu
schimbă cu nimic stilul elaborării narative, iar evenimentele curg fluent unele din celelalte.
Ilie Moromete este personajul principal al romanului ,,Moromeții” de Marin Preda. Acesta este
un țăran mijlocaș din satul Siliștea Gumești din Câmpia Dunării. Moromete este soțul Catrinei și tatăl
a șase copii Paraschiv, Achim, Nilă, Tita, Ilinca și Niculae proveniți din două căsătorii. Acesta este
fratele Guicăi cu care nu se înțelege deloc pentru că mutat-o din casă. Personajul ocupă poziția
centrală de pater-familiae în cadrul familiei, dar și în cazul comunității satului, acest lucru fiind bine
relatat de întâlnirile lui Moromete din poiana lui Iocan, unde au loc discuții pe teme politice, el fiind
cel care citea ziarele și își spune punctul de vedere legat de ceea ce apărea nou în țară. În sat avea
mulți prieteni fiind foate bine văzut de țărani. În vederea creării personajului, autorul l-a avut în vedere
pe tatăl său, Tudor Călărașu. Acesta se află între tinerețe și bătrânețe. Ilie Moromete este ironic luând
în râdere spusele Catrinei, dar și pe copii și pe vecini. Este tipul de om care are harul de a disimula și
de a ascunde anumite lucruri, pentru că, deși este pus în situația de a plăti impozitul, încearcă să amâne
. Este inteligent, având capacitatea de a cunoaște oamenii. Este mândru şi dispreţuitor faţă de Bălosu,
pe care îl înjură întotdeauna, în gând, pentru dorinţa de îmbogăţire, iar acesta, simţind superioritatea
vecinului său, nu-şi doreşte decât să-l vadă umilit. Este autoritar și ironic cu baieții, însă în spatele
atitudinii dure se poate ghici și dragostea pe care le-o poartă, simțindu-se responsabil pentru soarta lor.
Are o personalitate puternică și bine conturată. La început este vorbăreț, iar la finalul romanului va fi
tăcut și închis în sine. Ține la valorile satului, fiind refractar la tot ce înseamnă civilizație. Este tipul
țăranului filozof și demonstreaza acest lucru în Poiana lui Iocan, unde citește ziarul, dar este în stare să
și comenteze anumite evenimente, are păreri,este un om calculat. Este o fire reflexiva, deoarece este în
stare să mediteze atât asupra unor probleme personale, cât și asupra unor probleme generale.
O trăsătură a personajului Ilie Moromete este autoritatea față de cei din familie .
Scena cinei este considerata ,,prima schiță a psihologiei Moromeților”, un nucleu epic fundamental în circuitul
existențial al familiei. Descrierea acesteia se realizeaza lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a
surprinde un moment din existența familiei tradiționale condusă de un tată autoritar, dar ,,semnele” din text
dezvăluie conflictele mocnite dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formată din copii
proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei prefigurează iminenta destrămare a
familiei: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafara tindei, ca și când ar fi fost gata în
orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară”. Catrina este întoarsă spre oalele cu mâncare, semn că ea se ocupă
de gospodărie. Ilinca, Tita și Niculae, copiii ei, stau lângă mamă, de cealaltă parte a mesei față de frații lor vitregi, de
ura cărora parcă încearcă să se protejeze. Moromete încearcă să păstreze echilibrul în familie cu
autoritate: ,,Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe
care el stăpânea cu privirea pe fiecare”. Această secvență trebuie citită ca o scenă de perspectivă finalistă, ce
prefigurează atăt conflictele centrale ale romanului, cât și motivele care vor duce la destrămarea familiei. De
asemenea, așezarea la masă subliniază conflictul dintre pater-familiae și cei trei fii din prima căsătorie, generat de
neînțelegerile dintre aceștia și mama lor vitregă. Autoritatea lui Moromete este supusă unui proces lent, dar sigur de
ruinare. Această scenă memorabilă ilustrează conflictul latent, încă în subterană, criza care se va declanșa nu după
mult timp, deoarece Ilie Moromete nu a luat în calcul dimensiunea interioară a familiei, considerând că dacă există
pământ și brațe de muncă suficiente va menține și coeziunea familiei.
O altă secvență epică cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete alege în mod
autoritar să taie salcâmul, fără a ține cont de părerea celorlalți, semn că doar decizia lui contează. Acesta nu
ascultă nicio părere, superioritatea sa fiind și aici bine conturată prin imaginea unui tată ce impune propriile
reguli fără a auzi vocile celor din jur. Ilie Moromete taie salcâmul pentru a achita datoriile familiei, fără a vinde
pământ sau oi. De aceea, răspunsul lui la întrebarea lui Nilă, care vrea să știe de ce taie salcâmul, pare îndreptățit: ,,Ca
să se mire proștii!”. Astfel, modul autoritar în care va alege să tăie salcâmul, duminica în zori, în timp ce în cimitir
femeile își plâng morții, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, dar și risipirea iluziilor lui
Moromete: ,,Grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici”. Apar ciorile, ca niște semne rău prevestitoare, iar mama,
care știe să citească e frământată de gânduri întunecate. Odată distrus arborele, ce stă de veghe la ordinea lumii, lumea
Moromeților își pierde sacralitatea, iar haosul se instaleaza treptat. În universul rural din Siliștea-Gumești, salcâmul își
relevă valoarea de axis mundi: ,,toată lumea cunoștea acest salcâm”, fiind un martor mut al tuturor experiențelor de
viață rurală. Datorită autorității sale în ceea ce privește luarea deciziei de a tăia salcâmul, scena va prevesti pierderea
simpatiei cu care este privit protagonistul în sat, efectul dispariției copacului fiind unul dramatic. În plan simbolic,
tăierea salcâmului marchează începutul declinului familiei Moromeților și, totodată, al universului rural.
Un element de structură îl reprezintă conflictul. Unitatea familiei Moromete este măcinată de un triplu conflict.
Unul constă în dezacordul dintre tată şi fiii din prima căsătorie. Aceştia au impresia că tatăl lor economiseşte banii
obţinuţi din cultivarea loturilor pentru a face zestre Ilincăi şi Titei şi pentru a-l da la şcoală pe Niculae. Părerea celor
trei fraţi este întreţinută cu rea voinţă de Guica, sora lui Moromete, care speră de fapt să fie îngrijită de cei trei băieţi.
În cele din urmă, ei fug la Bucureşti cu oile şi caii familiei. Familia intră într-un grav declin financiar. În volumul al
doilea, naratorul arată că Moromete reuşeşte să restabilească echilibrul financiar al familiei vânzând cereale la munte.
El pleacă la Bucureşti după feciori, dar visul lui de a-şi vedea familia reunită eşuează pentru că băieţii refuză să se
intoarcă. După un timp, Nilă moare pe front, iar Paraschiv sfârşeşte tragic, îmbolnăvindu-se de tuberculoză. Achim
reuşeşte să-şi deschidă un magazin alimentar, care mai târziu trece in proprietatea statului. Nici Niculae Moromete nu
rămâne alături de familie. După cum se arată tot în volumul al doilea, el nu reuşeşte să ajungă învăţător după cum
dorea, ci intră într-o şcoală de partid, devenind activist.
Al doilea conflict, prezentat mai amplu în al doilea volum, este cel dintre Ilie şi Catrina. Moromete nu reuşeşte nici
măcar să-şi petreacă bătrâneţea alături de soţia sa. Supărată că Ilie a vrut să-şi aducă băieţii de la Bucureşti şi pentru că
nu a trecut casa şi o parte din pământ pe numele ei, Catrina se mută la fiica ei din prima căsătorie.
Al treilea conflict de familie este desfăşurat în volumul întâi. Cei implicaţi sunt Moromete şi sora sa, Maria,
poreclită Guica. Ea ar fi vrut ca fratele ei să nu se recăsătorească şi să o ţină în casă. Moromete însă i-a construit un
bordei departe de casa lui, fapt care a atras ura mistuitoare a Mariei. Ea este autoarea morală a plecării băieţilor celor
mari. Guica moare uitată de nepoţi şi de fratele ei, care nici nu participă la înmormântare.
Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al cărui sistem de valori este
infirmat de alegerea fiilor. Discrepanţa dintre concepţia de viaţă a protagonistului, auoiluzionarea lui referitoare la
rezolvarea problemelor şi importanţa valorilor legate de viaţa spirituală, şi dificultatea de a accepta că acest sistem nu
poate fi perpetuat de copii face din Moromete, aşa cum susţine Nicolae Manolescu, “cel din urmă ţăran în romanul
deruralizării satului”.
Acțiunea romanului reprezintă un alt element de structură reprezentativ pentru caracterizarea personajului..
În prin plan se afla Moromeții, o familie numeroasă, măcinata de nemulțumiri mocnite. Țăran mijlocaș, Ilie
Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământurile familiei sale, pentru a-l transmite apoi
baieților. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim își doresc independența economică. Ei se simt
nedreptățiți pentru că, după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a recăsătorit cu altă femeie, Catrina, și că are încă trei
copii: Tita, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieți pun la cale un
plan distructiv.Ei intenționează să plece la București fără știrea familiei pentru a-și face un rost. În acest scop, ei vor să
ia oile cumparate printr-un împrumut la bancă și al căror lapte constituie principala hrană a familiei și caii,
indispensabili pentru munca la câmp. Prin vanzarea oilor și a cailor ar obține un capital pentru a începe viața la oraș.
Datoria la bancă nefiind achitată, planul celor trei băieți dă o grea lovitura familiei. Achim îi propune tatălui să-l lase
să plece cu oile la București, să le pască în marginea orașului și să vândă laptele și brânza la un preț mai bun în
capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din
lotul familiei pentru a-și putea plăti impozitul pe pământ (“foncierea”). Însă, Achim vinde oile la București și asteaptă
venirea fraților. Dupa amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului, cei doi fug
cu caii și o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-și reface
gospodăria, pentru a plati foncierea, rata la bancă și taxele de școlarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
Personajul principal al romanului „Moromeții” de Marin Preda, Ilie Moromete, va rămâne în
literatură spiritul unui om contemplativ, inteligent, temperat, un țaran filozof, ce iubește liniștea și mai
ales libertatea, independența de gândire și exprimare a opiniilor.