Cel mai iubit dintre pământeni – 1980 – particularitățile textului literar

Roman scris între 1960-1980

„Cel mai iubit dintre pământeni” este ultima creație literară a lui Marin Preda. Apărut în anul
1980, romanul este caracterizat drept o frescă a societății române comuniste din perioada 1940-1960.
Conceput sub forma unui jurnal, el a fost scris asemenea unei confesiuni înainte de condamnarea lui
Victor Petrini, protagonistul.

„Cel mai iubit dintre pământeni” se încadrează în modernism , fiind un roman psihologic.
Perspectiva narativă este subiectivă, iar narațiunea se realizează la persoana I de către un narator
subiectiv intradiegetic. Prin memoria voluntară, personajul-narator, aflat în închisoare, retrăiește
scenele din viața sa alături de femeile pe care le-a iubit. Acesta va recurge la introspecție și autoanaliză
pentru a retrăi propria existență. Astfel, se poate observa că Victor Petrini trăiește mai multe iubiri,
două marcându-l în mod aparte. Viziunea autorului, transferată astfel asupra personajului-narator
vizează faptul că iubirea nu are valoare în sine, ci capătă sens numai în masura în care se răsfrânge
asupra celorlalți și e în stare să îi facă să se simtă fericiți și împliniți. De aceea, profilul personajului
principal al romanului, Victor Petrini, este construit pe baza a două mari evenimente sufletești, două
experiențe definitive care îi vor marca destinul sentimental, iubirea pentru Matilda și pentru Suzi.
Eroul și-a dorit cu disperare ca fiecare dintre cele două femei ale vieții lui să facă din el cel mai iubit
dintre pământeni, însă de fiecare dată a eșuat. El își va regăsi aceasta calitate pierdută în brațele fiicei
sale, Silvia, care va deveni pentru tatăl său unica rațiune de a fi. Prin fluxul conștiinței naratorul va
face o sensibilă descriere a relației tandre și delicate dintre părinte și copilul său, Silvia ocupând pe
parcursul diegezei un loc privilegiat în gândurile eroului.

În acest roman, Marin Preda tratează numeroase teme precum înstrăinarea de părinți, pierderea
religiei, familia, bucuria scrisului, ura ca drog, violența relațiilor sociale, sublimul și oroarea în iubire,
însă tema de profunzime a romanului, aflată în strânsă legătură cu drama personajului principal,
este iluzia fericirii atinsă prin iubire, precum și imposibilitatea evadării individului din contextul
istoric în care se află. Astfel, Victor Petrini caută mereu să-și împlinească aspirațiile spre fericire prin
plasarea pe un piedestal sentimental a tuturor femeilor pe care le-a iubit.

O scenă aparte pentru tema romanului este cea în care apare prima ceartă între Victor și
Matilda. La propunerea ei, Victor participă la o manifestare organizată pentru sărbătoarea zilei de 7
noiembrie. La întoarcerea lui acasă este surprins de răceala Matildei. Iese să se plimbe şi la întoarcere
găseşte casa goală, aflând apoi la telefon de la Matilda că este aşteptat în vizită la o rudă a ei, Tasia,
unde Matilda îl tratează ca pe un necunoscut, rănindu-i mândria în faţa numeroasei ei familii. Această
scenă este reprezentativă pentru relația celor doi, căci, pe drumul către casă, aceștia îşi fac reproşuri
violente, Petrini simţind că anotimpul cel mai frumos al iubirii lor se închisese într-o lume absurdă şi
lipsită de comunicare, din care răbufneau la suprafaţă gesturi scurte de afecţiune, umbrite de altele,
încărcate de resentimente. Se conturează astfel un conflict exterior, mereu amplificat, între cei doi, în
ciuda iubirii care i-a adus alături. Iubirea stihială a femeii oscilează între patimă şi ură, cunoscând
chiar momente de violenţă, când dragostea coboară „în subterană". Intelectuală şi ea (arhitectă), dar
având o cultură diferită de cea filosofică, Matilda nu poate crea o comunicare spirituală cu soţul ei.
Matilda nu tolerează nicio preocupare, nicio formă de afecţiune al cărei obiect principal să nu fie
exclusiv ea.
Căsătoria lor durează doi ani, timp în care li se naşte o fetiţă, Silvia. Scena botezului nu este
însă un prilej de fericire, dezvăluind degradarea iubirii. Este un moment de cumpănă, generat înadins
de ieşirile necontrolate ale Matildei, ce-i aruncă soțului reproșuri lamentabile în fața musafirilor
acuzându-l că „a mai omorât el pe cineva... o fată cu care a trăit”, aruncând spre el o vază grea ce l-ar
fi putut omorî, stârnind instincte violente irepresibile în Victor: „o plesnii peste față”. La finalul
botezului, după ce musafirii pleacă, neînțelegând aceste manifestări, cei doi soți se împacă printr-un
acces de râs eliberator al tensiunii, dar Victor este arestat, iar următorii trei ani şi-i va petrece în
închisoare, în ciuda lipsei de temeinicie a acuzaţiilor. La reîntoarcerea acasă, cei doi sunt aproape
străini, iar lipsa de dorinţă a lui Petrini de a se afirma într-o societate a falselor valori dominată de
factorul politic, precum şi faptul că el acceptă slujba de la deratizare îi îndepărtează definitiv, mai ales
că, aşa cum va înţelege Victor, ea avea deja o relaţie cu un demnitar al regimului comunist, Mircea, cu
care se va căsători ulterior, luând-o pe Silvia cu ea şi provocându-i lui Victor suferinţă.
Titlul romanului, un element semnificativ pentru particularitățile textului, care se regăseşte
într-o declaraţie de dragoste adresată lui Victor Petrini, la telefon, de Suzy Culala, una dintre femeile
iubite de personajul-narator, poate fi înţeles abia la sfârşit şi constituie o ironie amară: cel mai iubit
dintre pământeni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decât atât, însăşi soarta nu-1 iubeşte,
hărăzindu-i înfrângeri şi umilinţe şi făcând din el un ucigaş fără voie. Sensurile titlului pot fi extinse și
asupra evoluției relației cu Matilda, ce cunoaște apogeul înainte de căsnicie, urmată apoi de o
degradare ineluctabilă. Iubirea dintre Victor Petrini și Matilda este una pasională, bazată pe niște
sentimente profunde. Acesta pare că este unul dintre cei mai iubiți bărbați, însă ironia în relația cu
Matilda este dată de faptul că aceasta îl va părăsi la un moment dat. Iubirea stihială a femeii va
pendula între ură și pasiune, cu accese de violență, când dragostea dispare. Totuși aceasta îi dăruiește o
fiică, Silvia, care îl va face să se considere un om iubit și care iubește în același timp.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit să-i aducă un statut de învingător, dar acesta se lasă
aşteptat până la sfârşitul cărţii. La fel ca titlul romanului, prenumele este o ironie, Victor Petrini fiind
mereu un mare învins.
Un alt element de structură semnificativ este acțiunea. Romanul este o lungă confesiune, în care
Victor Petrini, personajul principal, aflat în închisoare își rememorează viața. Spirit lucid și sincer, Petrini
încearcă să găsească un sens existenței sale și să-i afle greșelile.
Dupa ce își amintește de părinți, Petrini povestește despre Nineta, prima sa dragoste de adolescent.
Urmează relația cu Căprioara, care eșuează, lăsând însă urme adânci în sufletul eroului. Având studii
de filozofie, Petrini ajunge asistent universitar. Se căsătorește cu Matilda, fosta soție a prietenului său,
Petrică Nicolau. Aceasta va avea o fată cu Victor care va consolida pentru scurt timp relația. După o
perioadă de timp relația între cei doi va pendula între ură și pasiune, Matilda având adeseori crize de
identitate. Acuzat pe nedrept (e bănuit de o colaborare cu ,,Sumanele negre”), Petrini ajunge
la închisoare, apoi într-o mină de plumb și la canal. Căsătoria celor doi evoluează spre dezastru. Este
pus în libertate, dar Matilda îl părăsește. Se angajează la serviciul de deratizare publică, unde cunoaște
mediul social periferic, și apoi ajunge contabil la Oraca. O întâlnește pe Suzy, căsătorită cu un inginer.
Se îndrăgostește de ea, dar neprevăzutul îl împiedică să fie fericit. În timpul unei excursii la munte, în
urma unei altercații cu inginerul, îl ucide involuntar, aruncându-l din cabina telefericului. Este acuzat
de crimă și ajunge din nou la închisoare.
Avocatul său, Ștefan Pop, îl sfătuiește să povestească în scris ce i s-a întâmplat. Confesiunea îl
eliberează, așa cum recunoaște eroul însuși în final, de ,,barbaria concretului”, fiind încredințat că
altfel despărțirea de tot ceea ce trăise nu era posibilă.
Așadar, urmărind maniera în care se desfășoară problematica iubirii și a familiei în relație cu
celelalte teme, romanul este confesiunea unei dramatice captivităţi şi dezvăluie frământările interioare
ale conştiinţei umane care luptă pentru apărarea principiilor în care crede cu onestitate, iar relaţia
dintre individ şi istorie determină grave consecinţe, care se reflectă şi în povestea de dragoste dintre
Victor Petrini şi Matilda, din perspectiva căreia romanul devine analiza unui eşec.