Gradinile suspendate.

Poezia lui Alexandru Macedonski- Daniel

Dimitriu

Structurata in patru parti, fiecare avand cate un titlu reprezentativ, cartea lui
Daniel Dimitriu, intitulata Gradinile suspendate. Poezia lui Alexandru
Macedonski, prezinta evolutia in trepte a poetului simbolist pornind de la
atitudinea sa de revolutionar doritor de glorie, care sfideaza romantismul si
terminand cu acceptarea conditiei de poet modern.
Inca de la inceput, autorul isi propune sa surprinda atitudinea lui Macedonski
asupra artei si viziunea sa cu privire la conditia artistului in lume, in acest sens
facand o impartire a operei acestuia cu focalizare pe patru capitole importante,
intitulate Eroicul,Eroticul,Celestul si Himericul.
Potrivit lui Daniel Dimitriu, Macedonski isi construieste creatia poetica
raportandu-se la un model eroic, revolutionar conform caruia artistul are rolul
de a-si face auzit strigatul inimii, strigat care nu trebuie sa inspire
sentimentalism, ci dimpotriva, el se cere a fi un semnal de alarma pentru
societatea romaneasca, un ordin de lupta. In acest sens, poezia de inceput a lui
Macedonski poarta, asa cum insusi autorul evidentiaza, blazon eroic.
In cele ce urmeaza, autorul vorbeste despre rivalitatea care exista intre
Eminescu si Macedonki, la acea vreme, acesta dorind sa evidentieze
deosebirile dintre cei doi, dar si asemanarile care, de multe ori, ii fac sa para ca
apartinand aceleiasi tabare. In acest sens, Dimitriu aduce in prim-plan mai
multe texte ale acestor autori si prin comparatie, incearca sa-si demonstreze
teza sustinuta: Vocea ii seamana, surprinzator, cu aceea a marelui sau rival,
Eminescu, a gazetarului, mai ales. Spune Macedonski, parca versificand unul
sau altul din articolele din <<Timpul>>: <<M-am nascut in niste zile cand
tampita burghezime,/Din tejghea facand tribuna,legiune de cotcari,/Pune-o
talpa noroioasa/pe popor si boierime; /Zile cand se-mparte tara in calai si in
victime/Si cand steagul libertatii e purtat de carciumari>>.
In conceptia lui Daniel Dimitriu, tema principala care guverneaza intreaga
creatie macedonskiana si la care poetul simbolist se raporteaza mai ales in
etapa de inceput, este puterea. Acest simbol este asociat de autor pasiunii,
spiritului revolutionar precum si nonconformismului lui Macedonski, lucruri care
devin, in mare parte, subiectul central al operei acestuia:Spiritul patimas,
revolta, erosul dominator(...),ca sa nu mai vorbim de toate exagerarile produse
de megalomanie(...)atesta existenta unei neslabite vointe de putere....

Spiritul eroic care domina creatia de inceput a lui Macedonski este inlocuit in
cea de-a doua parte a studiului lui Dimitriu cu un alt principiu important care
caracterizeaza creatia poetului, si anume erotismul. Conform autorului, eroticul
macedonskian este exprimat prin dragostea agresiva, puternica, care nu
trimite la romantism sau idealism, ci mai degraba la posesivitate si exercitare a
fortei: Ritualul erotic capata astfel o dimensiune noua, ce situeaza in primplan actul posesiunii, al exercitarii fortei. In acest sens, Daniel Dimitriu face o
scurta prezentare a romanului Thalassa,mentionand ca la baza acestuia ar
sta, de fapt doua imprumuturi, ceea ce-l caracterizeaza ca fiind nu neaparat
un text-hibrid, ci mai bine zis, un text-colaj. In conceptia autorului, acest
roman ilustreaza o poetica a dorintei care, alaturata elementelor primordiale
(apa, focul si aerul), precum si florilor, realizeaza erotismul macedonskian. Pe
langa asta, Dimitriu afirma ca acest erotism trebuie cautat mai ales la nivelul
limbajului(cuvantul dobandind la Macedonski o senzualitate aparte),in acest
sens el oferind o mare atentie specificului floral: Erotismul subtil se verifica
inainte de toate la nivelul limbajului.(...)Cuvantul se incarca de fragezimi
ademenitoare, dobandeste senzualitate(...)Descriptia florilor este cu precadere
senzuala(...)Roza, floarea-obsesie a lui Macedonski, are legaturi vagi cu o
binecunoscuta si banalizata heraldica a iubirii, a iubirii pure, mistice.
Spre sfarsitul capitolului, Dimitriu vorbeste despre dimensiunile spatiale
predominante in simbolistica macedonskiana, un loc important avandu-l
gradina, care reprezinta toposul ideal al iubirii, dar, totodata, si spatiul ideal al
poeziei. Prin urmare, autorul afirma, in final, ca erotica macedonskiana este
profund antiromantica, cele mai evidente semnalmente fiind sanatatea si
vitalitatea ei iesite din comun.
Motivul zborului este prezentat in detaliu in cel de-al treilea capitol al lucrarii lui
Dimitriu, acesta fiind pus in legatura cu tema puterii, atat de disctutata in
prima parte. In viziuna sa, ascensionalul are o valoare combativa, puterea
vrea sa se afirme spectaculos, cu orice pret; ca atare, incearca sa coboare
lucrurile imprejur atunci cand inaltimea pare insuficienta. Deducem din
aceasta idee ca la Macedonski contrariile se afla pe primul loc, ascensionalul
fiind in stransa legatura cu caderea, verticalul neputand exista fara orizontal:
Schema ascensiunii, bazata pe simetria contrariilor, raportul dintre repere,
dintre orizontal si vertical le gasim concentrate in doua versuri dintr-un text
postum:<<Si fie ca priveam abisul, si fie ca priveam pamantul,/Rapit deaceeasi adancime sporit simteam ca mi-e avantul>>. Asadar, adancimea naste
avantul.
In legatura cu motivul zborului este pus si simbolul luminii despre care Dimitriu
afirma ca reprezinta puterea care creeza, avand, de asemenea, si o
semnificatie erotica. Stralucirea luminii aduce in prim-plan si simbolistica
culorilor careia autorul studiului ii acorda o importanta aparte. Astfel, Daniel
Dimitriu face o trecere in revista a principalelor culori care domina creatia

poetului atribuindu-le fiecareia cate o simbolistica specifica: La Macedonski

albul apare drept culoare complementara rosului.(...)Albul inseamna imaculare,
castitate...rosul exprima forta in actiune continuua, se sincronizeaza cu ritmul
vietii, il exprima de fapt in ceea ce are el neobosit, paroxistic.(...)O raspandire
apreciabila are auriul, varianta stralucitoare a altor doua culori fundamentale
ale spectrului:portocaliul si galbenul, imediat urmatoare rosului.Trimitand la
lumina soarelui, auriul apare, in regim diurn, ca semn al puterii suverane. El
insoteste bucuria deplina(...)Rozul are de asemenea o frecventa semnificativa.
Ca tonalitate intre rosu si alb, el exprima pasiunea care-si pierde din
brutalitate.
In ultimul capitol al studiului lui Dimitriu, autorul propune o interpretare a
himerei lui Macedonski, conturand cu ajutorul unor texte-suport, cateva valente
pe care le capata visul in creatia poetului simbolist. Astfel, autorul afirma ca
visul nu este decat un semn, o realitate care tine locul altei realitati,
exprimand, in cele din urma, o aventura a senzatiei, cum insasi arta este o
aventura a senzatiei. L a sfarsitul studiului sau, Dimitriu aduce argumente in
favoarea antiromantismului lui Macedonski afirmand ca creatia acestuia
reprezinta, pana la urma, un summus de caracteristici, atat simboliste sau
romantice, cat si parnasiene, deci moderne, ceea ce face din opera lui
Macedonski, asa cum afirma Tudor Vianu, una dintre cele mai complexe
formule ale literaturii romanesti.
In concluzie, pot sa afirm ca aceasta carte mi-a fost destul de utila prin volumul
mare de informatii pe care il ofera, dar si prin interpretarea particulara a
autorului asupra creatiei macedonskiene care mi-a propus o viziune diferita a
acesteia si m-a facut sa percep altfel orizontul macedonskian. As recomanda
aceasta carte tuturor celor interesati de poezia lui Alexandru Macedonski, mai
ales pentru limbajul folosit (deoarece este foarte simplu si obiectiv), dar si
pentru inovatiile pe care le prezinta.