Creanga de aur

de M.Sadoveanu
-argumentare roman corintic-

Creanga de aur, roman publicat in 1933, cuprinde o fictiune plasata in epoca de
formare a poporului roman. Sadoveanu, care e cel mai mare creator de roman istoric din
literatura noastra, nu recompune insa tabloul mediului social, politic si economic al Daciei
romanizate, ca intr-o veritabila evocare istorica. El imagineaza o parabola, o naratiune plina de
simboluri. Potrivit clasificarii realizate de Nicolae Manolescu in Arca lui Noe, romanul in
discutie apartine corinticului, fiind, asadar, non-psihologic si non-realist. Scriitorul e preocupat
de comunicarea unui sens existential major prin simboluri, mituri.
Creanga de aur se deschide printr-un prolog in care se pregateste alunecarea in epoca
ultimilor preoti ai lui Zalmoxis (deceneii). Subiectul propriu-zis urmareste initierea sacerdotala a
ultimului conducator spiritual al dacilor, Kesarion Breb. Acesta a fost trimis de pontiful si
totodata predecesorul sau sa petreaca 7 ani in Egipt, iar apoi sa mearga in Bizant pentru a-si
defini initierea. Egiptul ii ofera modelul abstract al lumii pe care il va verifica mai tarziu in
Bizant, dupa care se va retrage definitiv in Muntele ascuns : invatatura, experienta si
renuntarea. Despre initiere nu stim foarte multe ; mai degraba suntem pusi in fata experimentarii;
in Bizant, Kesarion exerseaza invatatura prin contactul cu lumea politica, sociala si religioasa
.Bizantul este Infernul in care salasluiesc oameni pe al caror obraz Breb stie sa citeasca semnele:
vasilisa este o lupoaica, Constantin este dragonul (Isauritul), Stavrikie este vulpea, Platon
Starcul semn al sfinteniei. Breb are intuitie ; el banuieste gandurile episcopului de la
Sakkoudion sau pe ale capitanului de corabie ; Manolescu considera ca : modelul lui
Kesarion este unul abstract si metafizic, imaginea unei masini a lumii ale carei legi ajunge a le
stapani destul de bine. Iar mandatul lui este unul transcedental. .
Personajele nu sunt decat niste marionete ale destinului. Kesarion stie aceasta si se ridica
deasupra tuturor celorlalte personaje, incercand sa inteleaga lucrurile. El are constiinta fatalitatii:
lumea este o carte cu hieroglife care poate fi citita; de scris, o scrie Dumnezeu. Citind-o, omul
devine intelept, supunandu-se necesitatii; revolta presupune tulburarea , de aceea este exclusa.
Lucrurile par sa se petreaca intr-un basm; printul cel frumos soseste pe neasteptate la casa
lui Filaret si a Teosvei; alegerea fetei este o rasplata meritata pentru frumusetea si virtutea ei, dar
si pentru credinta Teosvei si sfintenia lui Filaret; este un basm ceremonios si despre putina
magie. Fisura basmului este reprezentata de momentul in care Kesarion, din postura de mesager,
este nevoit sa o jertfeasca pe Maria Isaurianului, aceasta urmand sa suporte umilinte infioratoare.
Constiinta incarcata de vinovatie caci eu am fost solul care am adus o floare curata si am
aruncat-o intr-o volbura prihanita il va pedepsi cu post negru si cu rugaciune pentru 8 zile, iar
intrebarea fara raspuns de ce sufera nevinovatul va accentua suferinta si remuscarea lui
Kesarion. Manolescu si Sadoveanu il acuza si il sanctioneaza pentru vanitatea de a crede ca stie
toate raspunsurile. Kesarion, ultimul deceneu este vulnerabil prin remuscare. Breb va suporta si
va infrunta nu numai remuscarea, ci si impasul si tragedia caci binele face rau: Maria este
victima inocenta , ea nu stie ca i se decide soarta, pentru ea, pentru inocenti, viata este un joc
lipsit de gravitate. In momentul in care Kesarion ii promite si perechea condurului, el se
transforma intr-un erou problematic , astfel ca basmul se transforma in structura romanesca. Ar fi
ramas basm daca Kesarion nu s-ar fi indragostit de Maria si el stie si recunoaste ca dragostea
aceasta sta la baza tuturor nefericirilor : marita stapana, nefericirea nu ti-a adus-o purtarea
Imparatului, ci iubirea mea ; degradarea eroului din solul binelui in mesagerul raului
transforma basmul in roman.