Enigma Otiliei,George Călinescu - Particularitățile textului literar

Publicat în 1938, romanul ,,Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice și este al doilea dintre cele
patru romane scrise de George Călinescu.
Enigma Otiliei este un roman realist de tip balzacian, deoarece apare tema familiei și motivul
moștenirii. Narațiunea se face la persoana a III-a, de către un narator omniprezent și obiectiv. De asemenea
este prezentată o întâmplare veridică din București de la începutul secolului XX (,,într-o seară de la începutul lui
iulie 1909, … un tânăr de vreo optsprezece ani…intra în strada Antim”). Este utilizată tehnica detaliului
semnificativ (descrierea amănunțită a străzii Antim, a caselor aflate pe stradă și a locuinței lui Costache
Giurgiuveanu, respectiv a camerei Otiliei). O altă trăsătură a realismului o reprezintă personajele tipice pentru
o anumită categorie socială: (Moș Costache-avarul, Pascalopol-tipul moșierului nobil, Felix-intelectualul
ambițios, Otilia-fata enigmatică, Stănică Rațiu-arivistul și avocatul demagog).
Tema romanului este viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Ca teme
secundare apar paternitatea, iubirea dar și tema banului.
O secvență reprezentativă pentru tema balzaciană a moștenirii este aceea în care moș Costache face un
atac de apoplexie și întreaga familie Tulea, în frunte cu Aglae, îi ocupă militărește casa, temându-se că Felix sau
Otilia și-ar putea însuși banii. Ocuparea casei îi vizează direct pe cei doi tineri, care sunt percepuți de Aglae ca
principalii rivali la moștenirea fratelui ei, dușmanii care trebuie monitorizați cu multă atenție pentru a nu încerca să
fure vreun bun al bătrânului care i se cuvine doar familiei sale, considerând că cei doi sunt pe nedrept în casa lui
Costache. Este momentul în care ,,familia”, acea adunătură de hiene flămânde și însetate de avere, intră în alertă,
păzind cu strășnicie casa și documentele bătrânului, așteptând ca acesta să moară, ceea ce nu se întâmplă atunci, ci
mai târziu.
O altă secvență narativă este aceea în care este prezentat caracterul neînțeles al personajului feminin în
finalul romanului. Fata se furișează în camera lui Felix, cerându-i permisiunea de a înnopta alături de el. Cei doi
poartă o discuție lungă despre iubire, căsnicie, viitor, Otilia declarându-și dragostea. A doua zi, dimineața, tânărul
descoperă că patul în care a dormit Otilia este gol. Este momentul în care Felix realizează că Otilia este femeia greu
de înțeles, enigmatica care îi va lasa pentru eternitate o pată în suflet. Această ultimă întâlnire este esențială pentru
înțelegerea personalității tinerilor și a atitudinii asupra iubirii. Dacă Felix este intelectualul ambițios, care nu
suportă ideea de a nu realiza nimic în viață și pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta,
care crede că ,,rostul femeii este să placă, în afară de asta neputând exista fericire”. Otilia concepe iubirea în felul
aventuros al artistului, în timp ce Felix este dispus să aștepte oricât, dacă i se va promite că, la un moment dat, se va
putea căsători cu Otilia.
Un element de structură reprezentativ este titlul. Titlul inițial, ,,Părinții Otiliei”, reflectă ideea balzaciană a
paternității, deoarece fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ,,ca niște părinți”. Titlul este
schimbat de către autor, din motive editoriale. Astfel, ,,Enigma Otiliei” evidențiază povestea de dragoste în care
Otilia rămâne pentru Felix o enigmă, în timp ce pentru Pascalopol este femeia copilăroasă și naivă, dar în același
timp misterioasă. Astfel, pentru a înțelege mai bine personalitatea Otiliei, dar și motivul pentru care a schimbat
numele romanului, scriitorul face aceste considerații: ,,Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că are. Pentru
orice tânăr de 20 de ani, enigmatică va fi în veci, fata care îl respinge” Așadar, titlul subliniază faptul că lectorii vor
fi cei care vor căuta să descopere modul în care femeia a constituit dintotdeauna un mister, care odată revelat își va
pierde esența. Finalul deschis al romanului nu limitează interpretările, arătând încă o dată că misterul feminin va
dăinui încă mult în sufletele tuturor.
Un alt element este conflictul. Conflictul se bazează pe relațiile a două familii înrudite. O familie este cea
a lui Costache Giurgiuveanu. Aici o întâlnim pe Otilia Mărculescu și tânărul Felix Sima, fiul surorii bătrânului, dar
și pe Leonida Pascalopol, un prieten al bătrânului. Cealaltă familie, a Aglaei Tulea (sora lui Costache) este în
conflict cu bătrânul, deoarece cred că Felix și Otilia vor moșteni toată averea lui Costache. Astfel, există un conflict
între Aglae Tulea - Otilia și Felix, legat de moștenirea averii bătrânului, deși cei din urmă nu își doreau banii lui
moș Costache. Pe de altă parte există un conflict între bătrân și Stănică Rațiu care îi fură banii ( Moș Costache
moare ). Există și un conflict exterior de ordin erotic între tânărul Felix și maturul Pascalopol, pentru mâna
Otiliei.. Conflictul erotic dintre cei doi o are în centru pe Otilia, care va alege bărbatul matur. În final, deoarece i-a
părăsit pe amândoi, misterul emanat va declanșa un conflict interior în sufletul fiecăruia.
Așadar, ,,Enigma Otiliei” se dovedește a fi una dintre operele de o valoare inestimabilă în literatura română.