Biblia vulgata 

sau Vulgata este o versiune a Bibliei (Vechiul Testament și Noul Testament), tradusă

în limba latină. Primele traduceri ale Bibliei în latină datează din secolele III-IV d.Hr., dar erau
imprecise. În secolul al IV-lea, papa Damasus I a hotărât ca Sfântul Ieronim să traducă Biblia în latină.

Dorind să lucreze cu textul ebraic, Sf. Ieronim a călătorit la Bethleem, unde a fondat o mănăstire și în
anul 390 a început traducerea. Comparând versiunile redactate în limbile ebraică, aramaică și limba
greacă și traducând Evangheliile din greacă în latină, Sf. Ieronim a dat creștinătății cea de-a doua
versiune a Bibliei în limba latină, după Vetus Latina.

Vulgata nu a fost imediat acceptată în toate bisericile latine, dar în sec. al V-lea a devenit o carte
universală. S-a transmis prin numeroase variante scrise de mână, copiate de călugări. Cu timpul,
aceste interpolări au necesitat corecturi permanente. În anul 1456, Johannes Gutenberg a tipărit
prima ediție a Vulgatei, iar noua tehnologie a confirmat faptul că opera avea nevoie de o nouă ediție
corectată. Conciliul Tridentinum al Sf. Scaun a examinat-o și a decretat la 8 aprilie 1546
versiunea Vulgatei ca singura autentică.

Ediția revizuită a fost finalizată în timpul Papei Clement al VIII-lea și a apărut la Roma în 1592.
Denumită Sixtina-Clementina, aceasta a fost revăzută și corectată în edițiile din 1593 și 1598,
devenind textus receptus al Bisericii Catolice.

Papa Pius al X-lea a inițiat o nouă ediție a Vulgatei.

În limba română[modificare | modificare sursă]

În 1760-1761 episcopul unit Petru Pavel Aron a realizat la Blaj, cu ajutorul colaboratorilor, o nouă

traducere a Sfintei Scripturi, din latină în limba română bazată pe Vulgata. Această versiune a rămas
netipărită (Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, ms. rom. 18, 21, 22, 23, 25, 30, 68, reprezentând
protograful traducerii, și ms. rom. 19, 20, 28, 29, reprezentând versiunea definitivă). A fost tipărită,
în 2005 (în 5 volume care totalizează peste 4.000 de pagini[1]), prin efortul, în special, al unor
cercetători ai Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei
Române din Cluj și ai Institutului de Istorie al Academiei Române „G. Bariț” din Cluj, condus de
academicianul Camil Mureșanu[2].