Enigma Otiliei,George Călinescu - Particularitățile textului literar

Publicat în 1938, romanul ,,Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice și este al doilea dintre cele
patru romane scrise de George Călinescu.
Enigma Otiliei este un roman, deoarece are o acțiune amplă, desfășurată pe mai multe planuri, cu un
conflict complex, la care participă numeroase personaje. Este un roman realist de tip balzacian, deoarece
apare tema familiei și motivul moștenirii și al paternității. Relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-a,
cu un narator omniprezent și obiectiv. Este realist prin structura riguroasă, sferică. Este utilizată tehnica
detaliului semnificativ (descrierea amănunțită a străzii Antim, a caselor aflate pe stradă și a locuinței lui Costache
Giurgiuveanu, respectiv a camerei Otiliei). O altă trăsătură a realismului este prezentarea personajelor în
relație cu mediul din care provin, fiind tipice pentru o anumită categorie socială (Moș Costache-avarul,
Pascalopol-tipul moșierului nobil, Felix-intelectualul ambițios, Otilia-fata enigmatică, Stănică Rațiu-arivistul și
avocatul demagog). Este un roman modern prin folosirea tehnicii oglinzilor paralele (un personaj este văzut
diferit de fiecare personaj în parte). Otilia pentru Aglae este o dezmățată, o zăpăcită, pentru Felix este tandră,
enigmatică pentru Pascalopol este copilăroasă și naivă, iar pentru mos Costache este fe-fetița, cuminte și iubitoare.
De asemenea, ,,Enigma Otiliei” este numit roman de tip balzacian datorită tematicii folosite (paternitatea și
banul) și tehnicii detaliului.
Tema romanului este viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Ca teme
secundare, balzaciene, sunt prezentate paternitatea, dar și tema banului care susțin principalele fire narative,
majoritatea personajelor, raportându-se la statutul social care le-ar fi fost asigurat de moștenirea unei averi. Apare și
tema iubirii care este conturată prin cuplul Felix-Otilia, accentul punându-se pe formarea tânărului Felix Sima.
O secvență reprezentativă pentru tema balzaciană a moștenirii este aceea în care moș Costache face un
atac de apoplexie (AVC) și întreaga familie Tulea, în frunte cu Aglae, îi ocupă militărește casa, temându-se că Felix
sau Otilia și-ar putea însuși banii pe care bătrînul refuză să îi depună la bancă. Ocuparea casei îi vizează direct pe
cei doi tineri care sunt percepuți de Aglae ca principalii rivali la moștenirea fratelui ei, dușmanii care trebuie
monitorizați cu multă atenție pentru a nu încerca să o priveze de vreun bun al bătrânului care i se cuvine doar
familiei sale, considerând că cei doi sunt pe nedrept în casa bătrânului, care a făcut din ,,casă” ,prin primirea
lor, ,,un azil de orfani” . Este momentul în care ,,familia”, acea adunătură de hiene flămânde și însetate de avere,
intră în alertă, păzind cu strășnicie casa și documentele bătrânului, așteptând ca acesta să moară, ceea ce nu se
întâmplă atunci, ci mai târziu. Apare aici obiectivitatea descrierii casei lui Costache, apelând la detalii, căreia i se
adaugă și meticulozitatea cu care sunt creionate chipurile tuturor personajelor. Scena impresionează prin
autenticitate, fiind de un realist dur, iar agitația personajelor devine aproape comică, acest caracter comic al
întregului roman, fiind remarcat de criticul Nicolae Balotă.
O altă secvență narativă, reprezentativă pentru temele romanului, este aceea în care este prezentat
caracterul neînțeles al personajului feminin în finalul romanului, în noaptea de dinaintea plecării Otiliei cu
Pascalopol la Paris. Fata se furișează în camera lui Felix, cerându-i permisiunea de a înnopta alături de el. Cei doi
poartă o discuție lungă despre iubire, căsnicie, viitor, Otilia declarându-și dragostea. A doua zi, dimineața, tânărul
descoperă că patul în care a dormit Otilia este gol. Este momentul în care Felix realizează că Otilia este femeia greu
de înțeles, enigmatica care îi va lasa pentru eternitate o pată în suflet. Această ultimă întâlnire este esențială pentru
înțelegerea personalității tinerilor și a atitudinii asupra iubirii. Dacă Felix este intelectualul ambițios, care nu
suportă ideea de a nu realiza nimic în viață și pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta,
care crede că ,,rostul femeii este să placă, în afară de asta neputând exista fericire”. Otilia concepe iubirea în felul
aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolută, în timp ce Felix este dispus să aștepte oricât, dacă i se va
promite că, la un moment dat, se va putea căsători cu Otilia.
Un element de structură reprezentativ este titlul. Titlul inițial, ,,Părinții Otiliei”, reflectă ideea
balzaciană a paternității, deoarece fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ,,ca niște părinți”.
Titlul este schimbat de către autor, din motive editoriale și deplasează accentul de la motivul realist al paternității la
misterul protagonistei. Astfel, ,,Enigma Otiliei” evidențiază povestea de dragoste în care Otilia rămâne pentru Felix
o enigmă, în timp ce pentru Pascalopol este femeia copilăroasă și naivă, dar în același timp misterioasă. Astfel,
pentru a înțelege mai bine personalitatea Otiliei, dar și motivul pentru care a schimbat numele romanului, scriitorul
face aceste considerații: ,,Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că are. Pentru orice tânăr de 20 de ani,
enigmatică va fi în veci, fata care îl respinge, dându-i totuși dovezi de afecțiune.” Așadar, titlul subliniează faptul că
lectorii vor fi cei care vor căuta să descopere modul în care femeia a constituit dintotdeauna un mister, care odată
revelat își va pierde esența. Finalul deschis al romanului nu limitează interpretările, arătând încă o dată că misterul
feminin va dăinui încă mult în sufletele tuturor.
Un alt element reprezentativ pentru particularitățile textului este conflictul. Varietatea si
complexitatea conflictelor este una dintre trasăturile specifice ale romanului. Conflictul se bazează aici pe relațiile
celor doua familii înrudite, care sugerează universul social prin tipurile umane ilustrate. O familie este cea a lui
Costache Giurgiuveanu, posesorul averii și Otilia Marculescu, fiica acestuia din a doua căsătorie. Aici pătrunde
tânărul Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la Bucuresti să studieze medicina. Un alt intrus al familiei este
Leonida Pascalopol, un vechi prieten al bătrânului, pe care îl aducea în familie afecțiunea sa pentru Otilia și dorința
de a avea o familie care să îi umple clipele de singurătate. O altă familie, vecină și înrudită, care aspiră la
moștenirea averii bătrânului, este familia Aglaei Tulea. Istoria unei moșteniri implică doua conflicte succesorale:
primul iscat în jurul averii lui moș Costache, aversiunea Aglaei împotriva Otiliei, iar cel de-al doilea fiind cel care
destramă clanul Tulea: interesul lui Stănică pentru averea bătrânului. Există și un conflict exterior de ordin erotic
între tânărul Felix și maturul Pascalopol, pentru mâna Otiliei. Astfel, se poate observa că Otilia dă naștere, aproape
fără vina sa, la principalele conflicte ale romanului. Mai întâi, deși prin zestrea mamei ei sporește averea lui
Costache, ea tensionează relațiile dintre Aglae și frate, familia Tulea considerând-o un pericol pentru moștenirea ce,
altfel, i s-ar fi cuvenit în totalitate (pentru Aglae, Otilia este ,,stricata” care aspiră spre averea care crede că i se
cuvine doar familiei ei). Mai apoi, familiaritatea și simpatia, de care Otilia dă dovadă în relația cu Pascalopol,
stârnesc gelozia tânărului Felix Sima. Conflictul erotic dintre Pascalopol și Felix o are în centru pe Otilia, care va
alege bărbatul matur. Ea a declanșat între cei doi o dispută, lăsând fiecăruia impresia că îl va alege. Deoarece i-a
parasit pe amândoi, misterul emanat va declanșa un conflict interior în sufletul fiecăruia marcat profund de
enigma femeii.
Așadar, ,,Enigma Otiliei” se dovedește prin complexitatea formală, dar mai ales cea ideatica, a fi una dintre
operele de o valoare inestimabilă în literatura română. Dupa cum afirma chiar criticul Gheorghe Glodeanu: ,,atenta
observație a societații, zugrăvirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, narațiunea la persoana a
treia, fresca Bucureștiului în timpul Primului Război Mondial” sunt trăsăturile specifice ale romanului modern de
tip balzacian. Otilia este și va rămâne imaginea eternului feminin, prin amestecul de spontaneitate, eleganță,
cochetărie și mai ales mister.