Enigma Otiliei, de George Călinescu

Particularități de construcție a personajului

Publicat în anul 1938, romanul ,,Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice și este al doilea dintre cele patru romane
scrise de George Călinescu.
Particularitățile de construcție a personajului Otilia Mărculescu devin reprezentative pentru viziunea despre lume a autorului.
Personaj ce face parte dintr-un roman realist-obiectiv, Otilia simbolizează misterul feminității adolescentine, având o personalitate
contradictorie și un caracter complex ale cărui însușiri sunt greu de înțeles și de explicat.
Ca în orice creație realist-obiectivă, cititorul este informat asupra statutului personajelor. Încă de la începutul acțiunii aflăm
statutul social al Otiliei. Aceasta este fiica vitregă a bătrânului Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soții a acestuia. După
moartea mamei, el îi moștenește toată averea și își asumă obligația de a o crește pe Otilia și de a-i administra bunurile. Studentă la
Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia reprezintă tipul cochetei, dar întruchipează în egală măsură tipul
femeii neînțelese. Din punct de vedere psihologic, Otilia este o personalitate contradictorie, în formare și, deși face parte dintr-
un roman realist, este un personaj atipic, pentru că este înconjurată de o aura de mister, comportându-se diferit într-o împrejurare
sau alta, fiind o enigma pentru toți cei din jurul ei. Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne. Până în capitolul al XVI-lea,
Otilia este prezentată mai ales prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), cititorul cunoscându-i gândurile, doar din propriile
mărturisiri.
Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multe oglinzi paralele alcătuiește un portret complex și contradictoriu:,,fe-fetița” ,
cuminte pentru moș Costache, fata ,,cu un temperament de artistă” pentru Pascalopol, ,,fata exuberantă” , ,,admirabilă” , ,,superioară”
pentru Felix, ,,o fată deșteaptă” pentru Stănică Rațiu, ,,o rivală în căsătorie” pentru Aurica și ,,o dezmățată și stricată” pentru Aglae.
De asemenea, statutul psihologic al Otiliei este marcat și de faptul că, încă de la o vârstă fragedă rămâne orfană. Obișnuită cu luxul
și răsfățată când mama ei trăia, odată ajunsă sub tutele tatălui vitreg, Costache Giurgiuveanu, copila începe să învețe ce înseamnă
singurătatea și răutatea celor din jur. În plus, caracterul său enigmatic provine tocmai din trecerea foarte rapidă de la gesturi ce îi
reflectă maturitatea la o atitudine copilăroasă. Ceea ce rămâne tipic și constant este statutul ei de orfană. Viziunea despre lume a
autorului se reflectă și în vederea statutului moral al personajului. Ideea transmisă de text este aceea că individul este influențat de
mediul în care trăiește și se formează. Sub aspectul moral al eroinei, aceasta nu are , propriu-zis, o trăsătură principală, elementul
definitoriu al ei fiind misterul feminin, cu alte cuvinte , feminitatea imprevizibilă.
Principala trăsătură de caracter a Otiliei este caracterul neînțeles care se regăsește în scena în care Felix și Otilia se află în
vacanță în Câmpia Bărăganului, la moșia lui Pascalopol. Este momentul în care tânărul îi declară fetei dragostea lui sinceră.
Răspunsul Otiliei se constituie într-o formă de autocaracterizare ce îi relevă tocmai această inconsecvență: ,,Ce tânăr de vârsta mea
crezi că m-ar putea iubi pe mine așa cum sunt? Sunt foarte capricioasă: vreau să fiu liberă! Eu am un temperament foarte nefericit: mă
plictisesc foarte repede și sufăr când sunt contrariată”. De aici reiese faptul că Otilia reprezintă întruchiparea misterului feminin,
iar comportamentul derutant al fetei îl descumpănește pe Felix, pentru că nu își poate explica schimbările de atitudine, trecerea ei
bruscă de la o stare la alta. Însăși Otilia a recunoscut cu sinceritate față de Felix că este o ființă dificilă care se plictisește repede și
care îndrăgește libertatea, fiind pentru cei din jur o tânără greu de înțeles.
O altă secvență narativă relevantă, în care este prezentat caracterul neînțeles al personajului feminin, apare în finalul
romanului, în noaptea de dinaintea plecării Otiliei cu Pascalopol la Paris. Fata se furișează în camera lui Felix, cerându-i permisiunea
de a înnopta alături de el. Cei doi poartă o discuție lungă despre iubire, căsnicie, viitor, Otilia declarându-și dragostea. A doua zi,
dimineața, tânărul descoperă că patul în care a dormit Otilia este gol. Este momentul în care Felix realizează că Otilia este femeia
greu de înțeles, enigmatica care îi va lasa pentru eternitate o pată în suflet. Această ultimă întâlnire este esențială pentru
înțelegerea personalității tinerilor și a atitudinii asupra iubirii. Dacă Felix este intelectualul ambițios, care nu suportă ideea de a nu
realiza nimic în viață și pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta, care crede că ,,rostul femeii este să
placă, în afară de asta neputând exista fericire”. Otilia concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolută,
în timp ce Felix este dispus să aștepte oricât, dacă i se va promite că, la un moment dat, se va putea căsători cu Otilia.
Un element de structură reprezentativ pentru conturarea personajului îl reprezintă modalitățile de caracterizare.
Caracterizarea directă făcută de narator o prezintă pe Otilia ca fiind pupila lui moș Costache Giurgiuveanu, fiica celei de-a doua
soții a acestuia, dintr-o căsătorie anterioară. Ea se diferențiază de celelalte personaje prin aflarea în mod permanent într-un proces
dinamic, în continuă devenire. Caracterizarea directa facută de alte personaje conturează portretul fizic, relatat indirect prin ochii lui
Felix, care sugerează trăsăturile sale morale de delicatețe, tinerețe, farmec, inocență și maturitate ,,un cap prelung și tânăr de fată,
încărcat de bucle, căzând până la umeri. Fata subțirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc.” Moș
Costache o iubește pe ,,fe-fetita”, el fiind ,,papa” care primește de la ea un strop de voiniciune, tinerețe și lumină. Pentru Felix, Otilia
este o fată deosebită, admirabilă, pe care o iubeste, dar a cărui comportament merge dincolo de puterea sa de întelegere. Pascalopol
vede în Otilia ,,un temperament de artistă, femeie în devenire”. În ochii răi ai Aglaei, Otilia este o amenințare la averea lui Costache și
o consideră o ,,ușuratică” care cucerește mințile băieților din familie. În ochii lui Stănica Rațiu, Otilia este ,,fata delicioasă, realistă”.
Caracterizarea indirectă realizată prin fapte, acțiuni și gesturi arată că Otilia este un personaj complex cu un comportament derutant.
Aceasta e capabilă de emoții puternice, trece cu ușurință de la o stare la alta, e împrăștiată și visătoare dar și lucidă, copilăroasă și
matură în același timp: ,,Eu am un temperament nefericit, mă plictisesc repede”. În relația cu celelalte personaje, ea dă dovadă de
înțelegere. Ea îl iubește pe Felix, dar pendulează între el și Pascalopol. Motivația alegerii poate fi considerată un act de sacrificu
pentru Felix, al cărui viitor l-ar fi ruinat alegându-l.
Un alt element reprezentativ pentru particularitățile personajului este conflictul. Varietatea si complexitatea conflictelor
este una dintre trasaturile specifice ale romanului. Conflictul se bazează aici pe relațiile celor doua familii înrudite, care
sugereaza universul social prin tipurile umane ilustrate. O familie este cea a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii și
Otilia Marculescu, fiica acestuia din a doua căsătorie. Aici pătrunde tânărul Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la
Bucuresti să studieze medicina. Un alt intrus al familiei este Leonida Pascalopol, un vechi prieten al bătrânului, pe care îl aducea în
familie afecțiunea sa pentru Otilia și dorința de a avea o familie care să îi umple clipele de singurătate. O altă familie, vecină și
înrudită, care aspiră la moștenirea averii bătrânului, este familia Aglaei Tulea. Istoria unei moșteniri implică doua conflicte
succesorale: primul iscat în jurul averii lui moș Costache, aversiunea Aglaei împotriva Otiliei, iar cel de-al doilea fiind cel care
destramă clanul Tulea: interesul lui Stănica pentru averea bătrânului. Există și un conflict exterior de ordin erotic între
tânărul Felix și maturul Pascalopol, pentru mâna Otiliei. Astfel, se poate observa că Otilia dă naștere, aproape fără vina sa, la
principalele conflicte ale romanului. Mai întâi, deși prin zestrea mamei ei sporește averea lui Costache, ea tensionează relațiile
dintre Aglae și frate, familia Tulea considerând-o un pericol pentru moștenirea ce, altfel, i s-ar fi cuvenit în totalitate (pentru
Aglae, Otilia este ,,stricata” care aspiră spre averea care crede că i se cuvine doar familiei ei). Mai apoi, familiaritatea și
simpatia, de care Otilia dă dovadă în relația cu Pascalopol, stârnesc gelozia tânărului Felix Sima. Conflictul erotic dintre
Pascalopol și Felix o are în centru pe Otilia, care va alege bărbatul matur. Ea a declanșat între cei doi o dispută, lăsând
fiecăruia impresia că îl va alege. Deoarece i-a parasit pe amândoi, misterul emanat va declanșa în sufletul fiecăruia un conflict
interior marcat profund de enigma femeii.
Așadar, ,,Enigma Otiliei” se dovedește prin complexitatea formală, dar mai ales cea ideatica, a fi una dintre operele de o valoare
inestimabilă în literatura română. Dupa cum afirma chiar criticul Gheorghe Glodeanu: ,,atenta observație a societații, zugrăvirea unor
caractere bine individualizate, gustul detaliului, narațiunea la persoana a treia, fresca Bucureștiului în timpul Primului Război
Mondial” sunt trăsăturile specifice ale romanului modern de tip balzacian. Otilia este și va rămâne imaginea eternului feminin, prin
amestecul de spontaneitate, eleganță, cochetărie și mai ales mister.