Baltagul, de Mihail Sadoveanu – relația dintre două personaje

Opera ,,Baltagul” a fost publicată în anul 1930, fiind un roman interbelic obiectiv, realist-mitic, tradițional.
Vitoria Lipan este un personaj deosebit, o femeie puternică, cu inteligență nativă și cu o tărie morală ieșită din comun.
Statutul social al Vitoriei este conturat în primele capitole. Femeia e o munteancă din Măgura Tarcăului, soția lui
Nechifor Lipan și mama a doi copii, Gheorghiță și Minodora. Din punct de vedere psihologic, Vitoria se dovedește a fi o fire
puternică și curajoasă. Este o soție iubitoare, pornind hotărâtă în căutarea lui Nechifor. Vitoria este înzestrată cu o
inteligență deosebită (Eu te cetesc pe tine, măcar că nu am carte), folosind adeseori umorul și ironia în discuțiile cu ceilalți.
Pe parcursul drumului Vitoria depășește greutățile datorită tenacității. Prin curaj și stăpânirea de sine, ea îi constrânge pe
ucigași să mărturisească adevărul. Este o femeie conservatoare, respingând noutățile aduse de copii.
Din punct de vedere moral, aceasta este o femeie fidelă soțului, dar și credincioasă. Ea postește și nu pleacă la drum
fără a se sfătui cu preotul. Este superstițioasă, deoarece crede în vise și se duce la vrăjitoarea Maranda.
Gheorghiță este fiul Vitoriei și al lui Nechifor Lipan și fratele Minodorei. El este îndrăgit mai mult de mama. La cei
șaptesprezece ani ai săi, era un flăcău sprâncenat și avea ochii căprui ai Vitoriei și un zâmbet frumos de fată. Băiatul nu este
prea vorbăreț. El este deja inițiat în viața de păstor fiind plecat cu oile. Este un băiat ager la minte dar și știutor de carte.
Acesta este inocent, pentru că inițial nu-și dă seama de intențiile mamei sale ascunse sub vorbe mesteșugite.Cu aceeași
uimire, dar si cu teamă, observă că mama lui s-a schimbat. Crescut în spiritul tradiției și al respectului pentru parinți,
Gheorghiță nu îndrăznește să-și contrazică mama. Un rol important în formarea personalității sale îl are Vitoria. Trecerea de la
copilărie la adolescență, respectiv la maturitate se realizează sub îndrumarea Vitoriei, alături de care parcurge un drum inițiatic,
deoarece eroina își dă seama că băiatul are nevoie de mintea ei, iar ea de brațul lui pentru a depăși obstacolele. Gheorghiță se
maturizează treptat pe măsură ce trece prin toate încercările de pe drum. Acesta este un tânăr supus, tăcut și ascultator, fără
a ieși din vorbele mamei. Descoperirea cadavrului tatălui său, priveghiul și pedepsirea ucigașilor sunt împrejurările care
marchează transformarea definitivă a eroului. La început este cuprins de frică, este zăpacit, plânge este cutremurat de
groază,ca, în final, să apara energic, dinamic, plin de curaj și bărbăție, îndeplinind actul justițiar.

O scenă reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje, este aceea în care Vitoria alături de Gheorghiță
descoperă osemintele lui Nechifor Lipan în râpa dintre Suha și Sabasa. Femeia respectă tradiția, jelindu-și bărbatul și
aprinzându-i o lumânare, dar în același timp colaborează și cu autoritățile. Procesul inițiatic al lui Gheorghiță presupune o
coborâre în prăpastie. Acesta se confruntă cu imaginea îngrozitoare a rămașițelor părintelui său, iar mama, fiind o femeie
curajoasă, reușește să depășească repede situația, oferindu-i lui Gheorghiță un exemplu de putere interioară (Cu grabă, dar
fără lacrimi, femeia făcu cea dintâi rânduială.). Vitoria știe cum să se comporte cu băiatul pentru ca să înțeleagă că moartea
face parte din ordinea firească a existenței, iar momentele grele trebuie depășite pentru că viața merge înainte. Explicațiile și
gesturile femeii îl ajută pe tânărul neinițiat să se transforme în omul matur, capabil să înfrunte greutățile vieții.
O altă scenă reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este surprinsă la praznic, unde femeia îi
invită și pe cei doi ciobani care l-au însoțit pe Nechifor, dar și pe preot și pe subprefect. Femeia, fără a-i fi frică de
ucigași, reface punct cu punct scena morții soțului său. Ea reușeste să-și atingă scopul datorită curajului și tenacității
de care dă dovadă pe tot parcursul acțiunii. Astfel, confruntarea dintre Vitoria și Calistrat Bogza surprinde bine
curajul protagonistei. Eroina aplică o adevărată strategie polițistă pentru a-i da în vileag pe cei doi vinovați și acționează în
virtutea conștiinței datoriei. Atunci când Bogza cere înapoi baltagul, Vitoria îl întreabă pe fiul ei dacă nu poate citi ceva pe
această armă. Scena devine dramatică: Calistrat își pierde cumpătul și se repede la Gheorghiță să-i smulgă baltagul. Îl lovește
cu pumnul în frunte pe Cuțui, iar Vitoria cere să dea drumul câinelui, care era legat, iar Lupu rupe lanțul. Pentru că Bogza s-a
năpustit să smulgă baltagul de la Gheorghiță  și să se apere de câine, acesta se înfurie și îl lovește cu baltagul. Calistrat Bogza
este culcat de oameni pe prispa casei și pentru că simțea că se stinge, mărturisește adevărul despre crima săvârșită așa cum a
prezentat-o Vitoria. Astfel, Gheorghiță ascultă de mama sa și când este provocat acționează asemenea unui bărbat matur,
reușind, datorită mamei, să-și depășească inocența și să îndeplinească actul justițiar când este atacat de ucigașul tatălui, fiind în
legitimă apărare.

Un element reprezentativ este conflictul. Un prim conflict, cel interior, apare la începutul romanului și este marcat
de neliniștea Vitoriei, care nu înțelege absența prelungită a lui Nechifor Lipan. Se gândește că poate a rămas la vreo petrecere,
sau că s-a oprit la o femeie cu ochi verzi, ori că i s-a întâmplat ceva rău. Un conflict interior descoperim și la Gheorghiță, care
nu înțelege de ce mama sa s-a transformat pe drum și nu o mai recunoaște. Al doilea tip de conflict este cel exterior și se
manifestă între Vitoria ,care este alături de Gheorgiță, și asasinii soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Ca un veritabil
detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan și îi identifică pe cei doi răufăcători. În absența oricărei dovezi
concrete, ea creează o stare de tensiune crescândă asupra celor banuiți. Pune întrebări incomode și dă replici pline de
subînțelesuri care îi surprind și îi enervează pe cei doi, fiul ei urmărind îndeaproape pe mama sa pentru a o apăra în caz de
nevoie. Punctul de maximă intensitate al acestui conflict îl constituie scena demascării lor, când asasinii cedează presiunii la
care fuseseră supuși, marturisind singuri crima comisă. Gheorghiță, îndemnat de mama sa, intră în conflict direct cu ucigașul
tatălui său și, în legitimă apărare, își răzbună tatăl.
Un alt element este acțiunea romanului. Aceasta este simplă, urmărind un singur fir epic: drumul Vitoriei Lipan în
căutarea soțului ei, Nechifor. Astfel acțiunea se desfășoară de toamna până primăvara, în Măgura Tarcăului, Vatra Dornei,
Borca, Suha, Sabasa. În expozițiune, este evocată imaginea Vitoriei Lipan, îngrijorată din pricina întârzierii soțului ei. Intriga
intervine când Vitoria înțelege că Nechifor nu se mai întoarce căci semnele rău-prevestitoare nu sunt puține. Desfășurarea
acțiunii ilustreaza drumul parcurs de munteancă alături de fiul ei Gheorghiță, în căutarea celui dispărut. Participând conform
tradiției la evenimentele care îi ies în cale, un botez și o nuntă, speră că în adunările acestea s-ar putea găsi cineva care să-i
ofere indicii despre Nechifor. La Suha, la cârciuma lui Iorgu Vasiliu îi pierde urma bărbatului căci pe acolo nu trecuse. Ajutată
de nevasta hangiului, Vitoria îi găsește pe ucigași: Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Cu ajutorul câinelui Lupu găsesc osemintele lui
Nechifor. Punctul culminant coincide cu scena demascării ucigașilor, la parastasul lui Nechifor. Deznodământul îl înfățișează
pe Calistrat Bogza mărturisind că, împreună cu Ilie Cuțui, l-a ucis pe Nechifor pentru a-și însuși oile acestuia. Gheorghiță este
atacat de ucigașul tatălui. Acesta se apără, susținut de mama sa, și realizează actul justițiar, răzbunându-și tatăl.
În concluzie, „Baltagul” este o scriere despre vechile norme de civilizație, despre confruntarea dintre modern și arhaic, cu
triumful acestuia din urmă.