Particularitati de constructie a unui personaj dintr-un roman realist scris de Mihail

Sadoveanu
 
Vitoria Lipan
 
Pentru criticul Tudor Vianu, "Chipurile lui Sadoveanu exprima forma suprema a
expansiunii vietii si reprezinta, in cadrul de legenda cu care ii inconjoara scriitorul, tipuri
de creatori, fiinte care isi croiesc soarta lor.”

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului Baltagul si este exponenta comunitatii
rurale de la munte, care se conduce dupa legile patriarhale. Prenumele protagonistei este
un indiciu asupra caracterului ei puternic si anticipa finalul victorios al intreprinderii ei.

Eroina este prezentata la inceputul romanului, aflata in asteptarea sotului ei, Nechifor
Lipan, care intarzie sa apara de la o tranzactie facuta la Dorna. Stiindu-i drumurile, Vitoria
banuieste ca sotului ei i s-a intamplat ceva rau. Asteptand vesti de la sotul ei, femeia se
gandeste la traiul ei alaturi de Nechifor, stiind ca dragostea pentru el s-a pastrat nealterata
pe parcursul anilor.

Caracterizarea directa a Vitoriei este sumara. Portretul fizic al Vitoriei ii subliniaza

farmecul. In ciuda varstei, ea isi mentine frumusetea: „cu ochii ei caprii, in care parca se
rasfrangea lumina castanie a parului”.

In perspectiva altor personaje, Vitoria este vazuta ca o femeie inca ispititoare (negustorul
David), in timp ce fiul ei, Gheorghita, considera ca mama lui are puteri de "farmacatoare".

Caracterizarea indirecta este mai generoasa in informatii si datele caracteriale ale

personajului se completeaza din actiunile, gandurile si atitudinile ei. Vitoria este mandra de
statutul social pe care il intruchipeaza, de nevasta de oier de la munte. In aceasta calitate
are o existenta dura, cu putine bucurii si cu multe responsabilitati, pe care trebuie sa le
preia, in absenta sotului, plecat pe drumurile muntelui.
Vitoria este o mama severa, care isi creste copiii in spiritul ferm al traditiei; are grija
gospodariei si preia, in absenta sotului, sarcinile si ocupatiile barbatului. in organizarea
calatoriei pentru a-l gasi pe cel disparut, femeia actioneaza practic si dovedeste siguranta
de sine a celui care a mai trecut prin incercarile vietii, desi femeia nu a iesit niciodata din
satul ei: vinde pieile de oaie si branza, lasa banii
obtinuti la preot, pentru a nu fi pradata peste noapte, trage cu arma, in intunericul noptii
pentru a-i speria pe hoti, face toate pregatirile necesare drumului.

Intarzierea lui Nechifor o face pe femeie sa presupuna ca lui i s-a intamplat ceva; desi
recurge pentru sfat si indrumare la autoritatea clericala a satului, la parintele Daniil si o
intreaba, pentru a-si linisti cugetul si pe baba Maranda, Vitoria ia in considerare semnele
funeste ale visului si intreprinde calatoria, numai dupa ce a indeplinit un ritual de curatenie
sufleteasca prin post, timp de 12 vineri, care demonstreaza religiozitatea personajului.
Vitoria decide ca baiatul ei, Gheorghita, nu este pregatit inca pentru sarcina dificila de a fi
capul familiei si ii cere sa o insoteasca in calatoria dificila, care se dovedeste un drum al
maturizarii pentru baiat.

Cei doi pastreaza randuiala sarbatorilor si se comporta conform ritualurilor milenare, la

evenimentele pe care le intalnesc in cale. La botez cinstesc pe prunc, la nunta beau un
pahar de vin si se bucura pentru miri; gesturile Vitoriei pun in lumina atasamentul ei fata
de valorile lumii in care traieste si devotamentul in indeplinirea rolului ei de femeie intr-o
comunitate de tip arhaic, condusa de legi prescrise.
Sentimentul ei dominant este iubirea fata de Nechifor, care nu s-a alterat, in ciuda
vicisitudinilor existentei: „Asa-i fusese drag in tinererete Lipan, asa-i era drag si acum, cand
aveau copii mari cat dansii”.

Durerea descoperirii ca barbatul ei este mort o face insensibila la dorintele si la nevoile

celorlalti, zgarcita la vorba si batjocoritoare. Fata de straini dovedeste precautie si o
atitudine modesta si fals umila, pentru a le insela banuielile. in discutia cu subprefectul
Anastase Balmez este insinuanta, cand ii vorbeste despre existenta unui posibil martor al
tranzactiei oilor, dintre Nechifor si ceilalti ciobani, in absenta caruia cei doi sunt suspecti de
crima. Vitoria demonstreaza talent detectivistic cand reconstituie detaliile mortii lui
Nechifor si, mai ales, cand il investigheaza pe Bogza, care, hartuit pana la limita de
intrebarile femeii, isi recunoaste vinovatia.

Vitoria da dovada de o stapanire de sine inumana la ospat, cand vorbele sale insinuante sau
aspre il fac pe Calistrat Bogza sa se tradeze. Autocaracterizarea Vitoriei demonstreaza
puterea ei de a-si ascunde calitatile: "Graiesc si eu ca o minte slaba ce ma aflu".

Comuniunea cu natura, specifica oamenilor care traiesc in apropierea ei, conduce la ideea
consubstantialitatii vietii si mortii, Vitoria avand puterea de a comunica cu sotul ei: "Din
intunericul lui, in care se departa, pentru intaia oara, Lipan se intorsese aratandu-si fata si
graind lamurit numai pentru urechile ei."

Vitoria este o femeie puternica, voluntara si hotarata sa indeplineasca ritualul specific

trecerii spre cele vesnice a lui Nechifor. in calatoria ei dovedeste determinare si
inflexibilitate, precum si forta de a-si ascunde sentimentele. O singura data isi exprima
direct suferinta si vulnerabilitatea, cand il descopera pe Lipan in rapa si-l striga pe numele
lui adevarat, Gheorghita.

In rest, isi camufleaza durerea si este hotarata ca la intoarcere, odata vinovatii pedepsiti si
ritualul indeplinit, sa mentina randuielile comunitatii rurale si sa nu o lase pe Minodora,
fata ei, sa se marite cu fiul invatatorului. Nicolae Manolescu sublinia unicitatea
personajului: "Vitoria este o Penelopa pe care imprejurarile o imping sa plece in cautarea
lui Ulise."
 

 
Relatia dintre doua personaje intr-un text narativ apartinand lui M. Sadoveanu
 
Vitoria si Gheorghita Lipan
 
 
Romanul Baltagul este un text literar memorabil si prin faptul ca propune personaje
remarcabile, unice, cum este Vitoria Lipan, eroina cartii, care polarizeaza in jurul ei celelalte
personaje.

Portretul Vitoriei este redat prin caracterizare directa, naratoriala. Aflata la varsta
maturitatii, la aproape patruzeci de ani, Vitoria isi pastreaza farmecul si frumusetea: "ochii
ei caprui aprigi si inca tineri rasfrangeau lumina castanie a parului."

Vitoria este nelinistita pentru ca nu mai are de mult vesti de la sotul ei, Nechifor, plecat la
iernat cu oile. Femeia se simte "plina de ganduri, de patima si de durere”. Semnele rau-
prevestitoare ii aduc banuiala "ca un vierme neadormit” ca sotului ei i s-a intamplat ceva
grav.

Ea recunoaste ca isi iubeste sotul, „dragostea ei se pastrase ca-n tinerete” si se decide sa

plece in cautarea lui, dar insotita de fiul ei,
Gheorghita, pe care vrea sa-l pregateasca pentru responsabilitatile vietii de adult. In relatia
cu Gheorghita, Vitoria se dovedeste toleranta, pentru ca vrea sa-l transforme intr-un barbat
curajos, educat in spiritul traditiei. In dialogul cu fiul sau, Vitoria isi reprima nelinistile si se
dovedeste stapana pe sine.

Desi initial, se gandise sa-l trimita pe baiat singur in aceasta calatorie dificila, se hotaraste
sa-l insoteasca pentru ca tanarul avea nevoie de sprijinul si de experienta ei de viata.
Reuseste sa-l convinga pe Gheorghita de necesitatea acestui drum, folosind argumentele
potrivite: "De-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau.”

Actiunile pe care le intreprinde de-a lungul romanului ii pun in lumina numeroasele calitati.
Astfel, Vitoria da dovada de spirit practic, pentru ca pune la punct, meticulos, detaliile
calatoriei. Vinde produsele pe care le mai avea, pentru a avea bani la drum, dar duce
castigul la preot, ca sa nu fie pradata, manifestand, astfel, spirit de prevedere. Constienta de
pericolele calatoriei, ii comanda un baltag lui
Gheorghita, pe care-l sfinteste la preot.

Fire credincioasa, Vitoria respecta un ritual religios inainte de plecare: se sfatuieste cu

preotul, merge la manastirea Bistrita, unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post
douasprezece vineri, se spovedeste si se impartaseste, face daruri bisericii. Spiritul religios
nu o impiedica sa fie si superstitioasa si sa creada in vise si in semne rele, simboluri care ii
transmit convingerea ca Nechifor nu se mai intoarce. Inteligenta nativa o ajuta in
imprejurarile dificile ale drumului ei, in timp ce logica ii serveste pentru dezlegarea
misterului crimei.

Este inzestrata cu o inteligenta iesita din comun, prezentata indirect, in diverse imprejurari.
Uneori, cuvintele ei au caracter sententios: "Eu te citesc pe tine, macar ca nu stiu carte.”,
"Cine nu cearca nu izbuteste.”, "Toate pe lumea asta arata ceva.”, "Cel care spune multe stie
putine.” Alteori, detasarea pe care o presupune inteligenta se manifesta prin umor si ironie,
cea din urma tintita spre copiii ei sau spre
argatul Mitrea.

Vitoria este abila in felul de a-i chestiona pe oameni, al caror suflet il intuieste. Foloseste
mijloace diferite pentru a afla informatia care o intereseaza. in demersul ei interogativ,
eroina "trece de la agresivitate la dulceata, e vaicareata din ipocrizie, intriganta din calcul,
stapana pe nervii ei si neobosita.” (N. Manolescu)
 
Pe parcursul drumului Vitoria se confrunta cu greutati, pe care le invinge dand dovada de
prezenta trasaturilor mai degraba masculine, precum tenacitatea si darzenia. Vitoria,
prenume care este o sugestie pentru victoria impotriva raului, pune in slujba scopului sau o
vointa puternica, inegalabila. Dupa ce-si atinge scopul, de a-i pedepsi pe ucigasi, Vitoria
revine la vechile indeletniciri, caci viata isi urmeaza
cursul normal. Vitalitatea si pofta de viata a eroinei sunt reverberate de imaginea naturii,
care revine la viata, dupa trecerea iernii. Ea simte ca "trupul ar fi vrut sa cante si sa
inmugureasca”. Minodora, care refuza gandul unui sot nepotrivit "batran si urat" manifesta
aceeasi pofta de viata si de iubire.
 
Vitoria are un simt special al naturii pentru ca este capabila sa descifreze semnele acesteia,
care o indruma pe calea cea buna. Insusirile ei ii uimesc pe cei din jur, care ii evidentiaza,
prin caracterizarea directa, calitatile. Gheorghita considera ca mama lui are insusiri
supranaturale: "mama asta trebuie sa fie fermecatoare, cunoaste gandul omului”, in timp ce
Calistrat Bogza este uluit de exactitatea cu care Vitoria "a reconstituit momentul crimei”.

Personajul are abilitatea de a-si pune calitatile in realizarea scopului pe care si-l asuma.
Exegeza literara subliniaza complexitatea caracteriala a acestui personaj feminin. George
Calinescu este de parere ca Vitoria este un "Hamlet feminin”, in timp ce Perpessicius ii
acorda o serie de atribute magulitoare, vorbind despre „un suflet tenace si aspru de
munteanca”, „un aspru caracter, de o vointa
aproape salbatica, aproape neomenoasa”.

Personajul secundar, Gheorghita, devine subiectul romanului de initiere. inzestrat cu arma

alba pura, nepatata de sange, "baltagul”, Gheorghita are misiunea de a razbuna moartea
tatalui sau prin folosirea armei crimei, aflata asupra ucigasului. Cel mai dur test initiatic la
care este supus flacaul este acela al coborarii in prapastie pentru a pazi ramasitele
parintelui sau. Baiatul intra in aceasta proba ca un neofit, un neinitiat, si o traverseaza cu
bine, devenind un om format, capabil sa preia responsabilitatile pe care
le presupune conducerea unei gospodarii si a unei familii.

Vitoria ii este aproape fiului ei, in acest proces dificil al maturizarii, prin indrumare si prin
sfaturi. Nu intamplator ultimele ei decizii sunt formulate la persoana I plural, pentru a-i
arata tanarului ca este participant la viata familiei si ca poate hotari in privinta problemelor
viitoare: "Facem cu domnul Toma toate socotelile si-i platim cinstit, multamindu-i frumos.
Platim preotilor, oamenilor care s-au ostenit si
tuturora. Pe urma, stam si ne hodinim trei zile, dupa care facem parastasul tatalui tau.”

Pe parcursul actiunii, Gheorghita parcurge mai multe etape ale initierii. El se desprinde de
varsta copilariei fericite si fara griji, parcurge un drum epuizant, participa la evenimente
existentiale importante, vegheaza mortul ca proba suprema de barbatie, implineste
razbunarea, preia responsabilitatile capului familiei. Personajele, desi sunt numeroase,
capata valori simbolice prin complexitatea si consistenta lor.

Cele doua personaje ale romanului sadovenian ilustreaza un mod de viata arhaic si o
spiritualitate nealterata de intruziunea modernitatii.