Ion este protagonistul romanului “ Ion “ de Liviu Rebreanu, e un personaj realist, plat, complex care

intruchipeaza istoria tragica a taranului ardelean de la inceputul secolului XX, dornic de a obtine pamant.
El reprezinta o individualitate prin modul in care il obtine.

Din punct de vedere social, Ion este fiul lui Alexandru Pop al Glanetașului, țăran sărac, și de aceea crește
în lipsuri, tatal lui a consumat banii la pariuri, ceea ce determină în el pasiunea pentru pământ, garanție
a prosperității și a statului social ridicat. El o iubește pe Florica, dar pentru ca ea este săracă, se
reorientează către Ana, fiica lui Vasile Baciu, cu care se căsătorește doar din dorința de a intra în posesia
pământurilor socrului său. Odată căsătorit cu Ana, el abandonează interesul față de ea și se întoarce
către Florica, căsătorită și ea cu George Bulbuc, căruia îi trezește gelozia care ii va aduce finalul lui Ion

Din punct de vedere moral si pshihologic Ion este un tanar lipsit de integritate, dar indeajuns de iscusit
ca sa-si organizeze un plan pentru obtinerea pamantului. Trasaturile lui morale ne sunt prezentate atat
direct de catre narrator si alte personaje, dar si indirect prin intermediul faptelor, atitudinilor si
comportamentului sau. Păstrează multe din trăsăturile caracteristice ale românilor transilvăneni:
dragostea pentru muncă și hărnicia, dar oarba sa sete de proprietate îl dezumanizează. Ion nu mai
distinge cinstea, corectitudinea, rușinea și rapacitatea, ceea ce îl face să se deosebească atât de ceilalți
locuitori ai satului, cât și de înaintașii săi. Comportamentul lui Ion devine astfel din ce în ce mai
întunecat, sacrificând iubirea curată a Floricăi, prefăcându-se, participând la un târg al hectarelor josnic,
șantajându-și socrul, brutalizând-o pe Ana și împingând-o la sinucidere. Acesta este un om egoist,
viclean si lacom, ajunge sa fie nepasator fata de Ana, ba chiar violent, barbar si impulsiv . Insa in ciuda
faptului ca are multe calitati negative acesta este .Ambițios și harnic, Ion câștigă rapid autoritate în fața
tatălui moale și lipsit de voință și manifestă o permanentă dorință de muncă, arătând o adevărată
religiozitate față de pământul după care tânjește și față de actul de a trudi. Gândul la muncă devine de
nesuportat mai ales în apropierea bucății de pământ care ar fi trebuit să fie a lui, dar pe care Glanetașu o
vânduse cu vreo zece ani în urmă lui Toma Bulbuc. Îndată ce se vede în posesia pământului lui Vasile
Baciu, convins că a intrat în rândul celor avuți, Ion „își lipește cu voluptate buzele de pământul ud”, iar
încrederea stârnește în el trufia și orgoliul: „Satul în vale, departe, părea un cuib de paseri ascuns în
văgăună de frica uliului.”

In cee ace priveste descrierea acestuia se poate vorbi despre tehnica pluriperspectivismului. Zenobia,
mama sa, știe bine că „băiatul, când e vorba de muncă, nu se codește și nu lenevește ca Glanetașu”.
Pentru familia Herdelea, Ion este „mai deștept decât toți băieții din Pripas”, iar învățătorul chiar vrea să
facă din el „domn”, însă Ion întrerupe studiile, deoarece cheltuielile pentru școală apasă greu pe umerii
familiei. Pentru George Bulbuc, principalul său rival, Ion e „arțăgos ca un lup nemâncat”, în timp ce
Vasile Baciu îl consideră o „fleandură”, „sărăntoc” „calic țanțoș” si “ talhar “

Trasatura dominant de caracter este lacomia acestuia pentru pamant.

Prima scena semnificativa este scena de la hora, este surprinsa patima lui Ion pentru pamantIon alege
sa danseze cu Ana in ciuda faptului ca o iubea pe Florica, fiindca aceasta era bogata iar Ion isi dorea
pamant. Ii îi privește cu atenție fața neatrăgătoare și își amintește subit de Florica. „Nu-i fusese dragă
Ana și nici acum nu-și dădea seama bine dacă i-e dragă, iubise pe Florica [...] Dar Florica era mai săracă
decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite multe...”. Vasila Baciu spune faptul ca Ion ca “are
pamant.. doar sub unghii” adica il face sarac, nu il doreste de ginere. Petrecerea de la horă este
întreruptă de apariția lui Vasile Baciu beat, tată Anei care când aude că fata lui s-a întâlnit cu Ion îl
numește pe acesta „sărăntoc, tâlhar și hoț”. Simțindu-se jignit, Ion ia hotărârea să o seducă pe Ana,
silindu-l pe tatăl fetei să-l accepte în momentul când se află de sarcina Anei. Dupa nunta acesta este
constient ca nu o iubeste pe Ana “ De abia acum intelesese Ion ca impreuna cu pamantul trebuie s-o
primeasca si pe Ana, fara ea n-ar fi dobandit niciodata averea”. Lui Ion ii se parea “urata” si “straina”
Ana.

O a doua scena semnificativa este scena unde Ion saruta pamantul. Ion e imbracat in straie de
sarbatoare, merge sa vada locurile obtinute de la Vasila Baciu. Se simte in fata lor ca un urias “ se vedea
acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele, o ceata de balauri
ingrozitori . Protagonistul cade în genunchi şi sărută pământul într-un gest simbolic care concentrează
soarta ţăranului, adevărat prizonier al patimii sale pentru pământ “sufletul ii era patruns de fericire […]
Lutul negru, lipicios ii tintuia picioarele, ingreuindu-le, atragandu-l, ca bratele unei iubite patimase”.
Pentru el, pământul este o “ibovnică” (iubită) cu trupul dezgolit, pe care vrea să o mangâie și să o
supună total.Scena îmbină Erosul cu Thanatosul, întrucât cuprinde imagini care anticipează moartea:
lutul este „negru, lipicios”, picioarele lui Ion sunt prinse în pâmântul care îl încătușează, mâinile i se
afundă ca în lut ca în niște „mănuși de doliu”. In momentul in care saruta pamantul acesta simte un fior
rece, ametitor. Prefigurarea morții se susține și prin fatul că Ion trădează glasul iubirii, pe care autorul îl
consideră sentimentul cel mai profund al ființei umane. Dragostea pentru pamant se concretizeaza
symbolic in scena sarutarii acestuia, devenind un substitute al iubitei pierdute.

Un element de structura si limbaj reprezentativ este conflictul. Principalul conflict exterior, ce domină
textul este cel dintre Ion și tatăl Anei, Vasile Baciu. Ion voia sa se casatoreasca cu Ana pentru ca aceasta
avea pamanturi, insa Vasile Baciu nu il doreste de ginere pentru ca era sarac. Planul lui Ion de a o seduce
pe Ana reuseste, o lasa insarcinata, Vasile Baciu fiind obligat sa-I dea pamant lui Ion. Apare si un conflict
intre Ion si Ana, Ion calca in picioare o viata de om, o impinge pe Ana sa se spanzure. Odata cu setea de
pamant domolita abitia si hotararea sunt inlocuite de multumire iar brutalitatea de indiferenta. Nici
moartea Anei si a copilului nu-I starnesc vreun licar de constiinta, “ Glasul pamantului” este inlocuit de “
Glasul iubirii”. Conflictul dintre Ion si George din cauza ca Ion o seduce pe Florica duce la moartea
personajului. George il omoara pe Ion cu o lopata, unealta pentru pamant, dupa ce il prinde cu Florica. .
Ion are si un conflict exterior cu Preotul Belciug, care dupa ce moare si ii lasa banii il numeste sfant.

Ion are un conflict interior, ce dă numele celor două părți ale romanului: Glasul pământului și Glasul
iubirii. Ion vrea să își depășească propria condiție de om umil și umilit, desconsiderat doar pentru că e
sărac, deși e harnic, chipeș și isteț și are multe calități. Gândul că ar putea fi și el respectat este o
aspirație care îl determină pe Ion să-și înfrâneze dragostea pentru frumoasa Florica și să o ia în căsătorie
pe Ana, femeie urâtă și care nu îl atrage, dar în care vede suportul înălțării sale. El trăiește astfel o dramă
continuă, oscilând permanent între dragostea pentru femeia iubită și cea pentru pământ. Prin Ion,
autorul pătrunde astfel adânc în firea omenească, făcând din Ion un simbol tragic al sorții omenești.
Un alt element de structura si limbaj reprezentativ este relatia incipit final. Romanul începe prin
prezentarea satului, atenția este îndreptată apoi către hora la care participă tot satul, apoi către un grup
sau altul. Pe măsură ce acțiunea se conturează, Ion se individualizează de ceilalți, trăind singur într-o
oscilare continuă de stări sufletești și evenimente.Totodată, ochiul fin al creatorului surprinde o serie de
alte elemente definitorii, care abundă în conotative și au menirea să dezvăluie trăsături de caracter ale
personajului. Astfel, în descrierea casei lui Ion Pop al Glanetașului, ușa închisă cu zăvorul este simbol al
unui suflet închis, imprevizibil, în timp ce acoperișul de paie asemănător unui cap de balaur sugerează
caracterul virulent, nefast, pe care Ion îl va avea asupra altor personaje, el reușind să schimbe în rău
destinul a cel puțin cinci personaje. Pentru ca pune pamantul mai presus de tot, in final ajunge sa moara
fara se se bucure prea mult de el. Relatia incipit final este una de tip cauza-efect, din cauza ca Ion si-a
dorit sa pamant in loc de iubire, efectele din final au fost dezastruoase. Dupa ce acesta obtine pamant
alege sa se intoarca la iubire, adica la Florica, cee ace a dus la decesul personajului. Faptele lui Ion nu au
ramas nepedepsite, mana destinului si-a facut prezenta

În concluzie, având în vedere aspectele prezentate ulterior, putem afirma că personajul Ion a lui Liviu
Rebreanu este un personaj complex, memorabil. Acesta fiind în ipostaza omului simplu dar supus
destinului tragic de a fi strivit de forţe mai presus de voinţa lui: pământul, stihie.