ION, de LIVIU REBREANU

RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE

INTRODUCERE.
Opera „Ion” apartine marilor capodopere romanesti prin care Liviu Rebreanu are o
contributie capitala la cunoasterea si intelegerea universului taranesc, a taranului prins in
angrenajul luptei pentru inavutire, suferind efectele dezumanizarii specifice societatii intrate sub
puterea banului. Publicata in anul 1920, capodopera lui Liviu Rebreanu se inscrie in specia literara
a romanului, iar ca tipologie este un roman realist obiectiv.
R1
Ion este personajul principal al romanului, dominand intreaga lume si fiind prezent la
aproape toate evenimentele din sat. Personajul are de la inceput un statut social si psihologic bine
definit. Este prezentat drept unul dintre feciorii de frunte ai satului, indragit de familia Herdelea
pentru ca de mic se aratase istet la invatatura. Cu toate acestea, pentru ca baiatul iubea mai mult
munca pamantului, a renuntat la scoala. Setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii
sale, canalizandu-si intreaga energie spre indeplinirea scopului de a avea pamant, pentru ca acesta
ii aduce nu numai bogatie si demnitate, ci si respect din partea celorlalti. In acest sens, el gandeste
cu meticulozitate planul seducerii Anei care avea avere, in ciuda faptului ca o iubea pe Florica,
fata cea frumoasa, dar saraca. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion fata de ea
devine rece, distanta, iar cu tatal acesteia este sfidator, constient ca il poate face sa ii dea
pamanturile. Dupa moartea sotiei si a fiului lor, Ion renaste pasiunea pentru Florica, insa relatia lor
este descoperita de George Bulbuc, care isi omoara rivalul.
Statutul social al Anei este acela de fiica a bogatului Vasile Baciu si inca de la inceput pare
nascuta sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice. Din punct de vedere moral,
personajul este surprins in 3 ipostaze diferite: cea de tanara femeie indragostita profund de Ion
caruia ii incredinteaza intreaga sa viata, cea de sotie, indurand cu umilinta vorbele grele si
loviturile barbatului si aceea de mama, ca o femeie nefericita care crede ca odata cu nasterea fiului
sau lucrurile se vor indrepta. Ana este o femeie harnica, supusa, rusionasa, iar din punct de vedere
fizic este slabuta si uratica. Firava si fara personalitate, se va lasa cucerita de cuvintele dragastoase
ale lui Ion, devenind o victima usoara a acestuia, interesat numai de averea sa. Ea are taria de a
rezista in fata celor din sat care radeau de ea pentru ca se lasase sedusa de Ion, dar ceea ce a
distrus-o a fost totala lipsa de afectiune a acestuia pentru care sacrificase totul si fara de care viata
ei nu mai avea niciun rost.
R2
O prima secventa relevanta pentru relatia dintre cele doua personaje o reprezinta momentul
horei duminicale, cand in sufletul lui Ion se da o lupta intre patima pentru pamant si cea a iubirii,
lupta in care este angrenata Ana lui Vasile Baciu, fata urata, dar bogata. La hora duminicala, Ion o
joaca pe Ana, declarandu-i ca ii este draga doar pentru ca vede in ea mijlocul de a-si indeplini
setea de pamant. Lipsita de dragostea materna si traind langa un tata violent care o uraste, Ana se
refugiaza in iluzia iubirii pentru Ion, crezand cu tarie ca sentimentul e reciproc si lasandu-se
sedusa de acesta.
O alta scena semnificativa o reprezinta sinuciderea Anei. Ea isi da seama ca iubirea lui Ion
pentru Florica este la fel de infocata si se instraineaza de familie. Rusinea pentru viata ei umilita o

1
 ION, de LIVIU REBREANU
RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE

hotaraste sa se sinucida ca ultima solutie de iesire din cercul unor suferinte inutile. Moartea Anei
prevede si provoaca destinul lui Ion, principalul vinovat moral, care nu va avea parte nici de
dragostea pentru fiul sau, nici de cea pentru Florica. Moartea Anei devine prin urmarile sale o
crunta pedeapsa aceluia care i-a distrus viata.
R3
Incipitul sugereaza o cadere in infern, spre taramul de jos al existentei umane, presarat cu
semne emblematice. Este vorba despre drumul care trece printre dealuri stramtorate, pe podul
batran de lemn, pe langa Cismeaua-Motrului si Rapele-Dracului. La marginea satului se afla o
cruce cu Hristosul rastignit simbolizand o lume care a pierdut valorile morale si ignora divinitatea.
Drumul e metafora anticipativa a traseului existential pe care il va parcurge Ion, semnificand
totodata faptul ca naratorul il introduce pe cititor in lumea imaginata de scriitor.
Perspectiva narativa este una obiectiva, cu viziune „dindărăt” si focalizare zero, nararea
fiind facuta la persoana a IIIa de catre un narator omniscient si omniprezent care surprinde
comportamentul taranului la munca, in relatie cu ceilalti sau cu prilejul unor evenimente deosebite
din viata omului, evidentiind totodata conflictele satului (dintre tarani, dintre intelectuali, politice).
Conflictul este, in principal, extern, de natura sociala, declansat intre taranii saraci si cei
bogati, prezentat de altfel inca din scena horei duminicale: de-o parte stau taranii instariti, iar de
cealalta stau cei saraci. In centrul acestuia se afla conflictul principal declansat de dorinta lui Ion
de a avea pamant, considerand ca odata cu acesta se va bucura nu numai de bunastare, ci si de
respect din partea celorlalti. Exista si un conflict interior manifestat la personajul principal in
sufletul caruia se da o lupta intre patima iubirii si patima pamantului, intre dragostea pentru
Florica cea frumoasa, dar saraca si dorinta de avere pe care i-o poate aduce Ana cea bogata, dar
urata.
Finalul cuprinde rezolvarea conflictului prin sfarsitul eroului care, prin moarte, intra in
pamantul ce i-a fost atat de drag. Sfintirea noii biserici inseamna reinstaurarea legilor morale acolo
unde fusesera incalcate. De data aceasta, Hristosul de pe cruce apare luminat de o raza, semn ca
raul facut nu a lasat urme de nesters. Nu in ultimul rand, metafora drumului capata alta
semnificatie, in sensul ca de data aceasta marcheaza iesirea din lumea imaginata de autor,
inchizand un cerc in care s-a consumat tragedia unui sat.
R4
In opinia mea, relatia dintre cele doua personaje e ilustrata prin raportul de subordonare
reciproca. Ion este subordonat Anei datorita pamantului pe care aceasta il detine, iar Ana se
subordoneaza lui Ion in numele iubirii. Atitudinea lor reflecta antiteza dintre ei, deoarece Ana e
mereu blanda, rugatoare, in timp ce Ion ii raspunde mereu iritat, cu dispret, iar in final, chiar cu
ura. Prin cele doua personaje, Rebreanu zugraveste conditia familiei taranesti, aceasta
constituindu-se ca un rezultat al luptei pentru interese materiale in care femeia e intotdeauna
victima.
INCHEIERE
In concluzie, Liviu Rebreanu a creat, prin Ion, un personaj care in lupta pentru pamant a
dat dovada de cruzime, iar prin Ana, fiinta care l-a iubit sincer, dar a reprezentat doar un mijloc

2
 ION, de LIVIU REBREANU
RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE

pentru atingerea scopului. Moartea Anei e cea mai cumplita pedeapsa pentru cel care i-a distrus
viata, in timp ce Ion, condus de glasul pamantului, moare din cauza glasului iubirii.
NOTĂ : Reperul 4 nu se cere.