Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Tema si viziunea

despre lume
(roman modern, subiectiv, de analiza psihologica)
Camil Petrescu

Incercand sa sublinieze evolutia fiintei umane in raport cu realitatea

exterioara, filosoful Michel Foucault stabileste doua moduri de raportare la realitate:
una clasiaca, tradititonala si una moderna. Daca pentru omul traditional realitatea
exterioara exista independesnt de vointa lui, destinul sau fiind prestabilit de
Dumnezeu, pentu omul modern realitatea exterioara exista atata vreme cat poate fi
filtrata de constiinta individului. Daca omul traditional percepe realitatea ca fiind
una coerenta, omogena, omul modern percepe o singura realitate, cea interioara.
Literatura reflecta aceasta trece de la traditional spre modern, iar dintre toate
speciile literare romanul pare sa reflecte cel mai bine aceasta motivatie de viziune.
Semnificativa pentru viziunea moderna asupra lumii este creatia lui Camil
Petrescu Ultima noapte..., un roman subiectiv de analiza psihologica, aparut in
anul 1930. In conferinta intitulata Noua structura si opera lui Marcel Proust, Camil
Petrescu teoretizeaza noul tip de roman, idei care se regasesc si-n opera Ultima
noapte...
In primul rand noul tip de roman respinge ideea mimesisului, iar
veridicitatea si verosimilitatea din proza traditionala sunt inlocuite de autenticitate.
Universul fictional imaginat de Camil Petrescu reda autentic trairile personajuluinarator, Stefan Gheorghidiu in raport cu cele doua experiente de viata traite. Prima
parte a discursului narativ surpinde povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu,
student la Filosofie si frumoasa Ela studenta la Litere. Modernitatea romanului
consta-n aceea ca lectorul are acces la aceasta poveste printr-o singura
perspectiva, cea a barbatului. De aceea citittorul nu se va pronunta niciodata
asupra fidelitatii sau infidelitatii femeii, cu atat mai mult cu cat aceasta poveste de
iubire este redata dintr-o perspectiva unica subiectiva. De asemenea, modernitatea
se evidentiaza si in mocul in care e prezentat razboiul. Realizata sub forma unui
jurnal de campanie partea a doua a romanului surprinde experientele participantului
direct pe frontul Primului Razboi Mondial. Foamea, frigul, frica, durerile de stomac
ale unui soldat ori un picior amputata sunt mult mai autentice penru un romancier
decat tabloul general al bataliei. La Camil Petrescu razboiul nu mai inseamna acte
de eroism si de vitejie, ci haos, absurd, spaima in fata mortii. De pe scena Istoriei,
razboiul se muta pe cea a constiintei individului.
In al doilea rand, caracterul modern al romanului se evidentiaza si la nivel
tematic. Asa cum se prefigureaza inca din titlu, discursul narativ dezvolta doua
teme majore: erosul si razboiul, perepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii.
Pesonajul-narator compara cele doua experiente pentru a le releva, in final,
adevarata valoare. Asadar, traind experienta individuala a erosului si apoi pe cea

colectiva, a razboiului, protagonistul ajunge la concluzia ca drama colectiva este

mai puternica decat cea individuala: absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii.
In aceeasi ordine de idei, la fel ca Marcel Proust, Camil Petrescu respinge
ideea de personaj tipologic, specific prozei traditionale. De aceea construieste in
romanul sau un personaj unic, complex din punct de vedere psihologic, un personaj
a carui constiinta sa sustina intreaga constructie epica a romanului. Astfel, Stefan
Gheorghidiu intruchipeaza intelectualul lucid, analitic, hipersensibil si introspectiv.
Nu in ultimul rand, perspectiva narativa obiectiva din romanul traditional
este inlocuita la Camil Petrescu de o perspeciva subiectiva, cu o viziunea impreuna
cu. Naratorul omniscient este considerat de Camil Petrescu o voce necredibila, care
creeaza o lume artificiala. Noul tip de roman aduce in prim plan naratorul-personaj,
subiectiv, homodiegetic Eu nu pot scrie onest decat la persoana I singular.
Limbajul tradeaza atitudinea anticalofila a unui scriitor a carui intentionalitate
artistica o reprezinta redarea autentica a propriilor trairi.
Asa cum am afirmat ceva mai sus discursul narativ al romanului dezvolta
doua teme, percepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii.
Prima parte a romanului se centreaza pe povestea de iubire dintre Stefan
Gheorghidiu si Ela. Experienta erosului este o forma de cunoastere, fapt dovedit de
ipostazele diferite in care apare protagonistul. La inceput, personajul traieste
iubirea-pasiune. Se casatoreste din dragoste cu Ela si traiesc in armonie, chiar daca
modest din punct de vedere material. Stefan o transforma pe Ela intr-un ideal de
feminitate si traieste senzatia sustragerii din realitate. Primirea mostenirii de la
unchiul Tache declanseaza declinul cuplului, deoarece lui Stefan i se parea ca sotia
lui pare din ce in ce mai atrasa de existenta materiala: As fi vrut-o mereu feminina
deasupra acestor discutii vulgare. Cei doi se despart, moment in care Gheorghidu
experimenteaza iubirea de tip Don Juan. Este vazut aproape in fiecare seara la
bratul unei alte femei, aduncandu-si chiar in patul conjugal o actrita frivola. Acest
gest al personajului trebuie interpretat insa tot din perspectiva cunoasterii. El vrea
sa se convinga ca toate femile sunt la fel si ca Ela nu este cu nimic mai presus. Ba
mai mult, gestul tradeaza si o forma de autopedepsire pentru naivitatea de care a
dat dovada atunci cand a vazut-o pe Ela o fiinta superioara. Personajul resimte insa,
nostalgia iubirii pasionale, fapt marturisit de el insusi: Am reluat legatura cu toate
prietenele Elei, dintr-una mi-am facut chiar amanta sa aflu vesti despre ea. In
finalul romanului cititorul descopera o alta ipostaza a protagonistului. Acesta
traieste cu regretul ca nu m-am istovit intr-o frenezie sexuala neintrerupta si ca
mor capabil sa iubesc cu aceeasi pasiune ca la 23 de ani. Se observa aici conditia
intelectualui lui Camil Petrescu, un individ insetata de absolut.
Partea a doua a romanului se constitue intr-un jurnal de camapnie care
transcrie fidel experientele participantului direct pe frontul Primului Razboi Mondial.
Stefan Gheorghidiu isi constientizeaza limitarea propriului eu si de aceea decide sa
cunoasca o noua experienta, cea a razboiului. Pe front insa, descopera ca adevarata
realitate este diferita de imaginea razboiului cel adevarat despre care a aflat din
carti. Frontul nu-i ofera imaginea unor acte de eroism, ci haos, dezordine, ordine
contradictorii ale superiorilor. Absurdul razboiului este evidentiat de secventele

narative in care Gheorghidiu la varful al avangardei romane urca imreuna cu

propriul batalion muntele Magura, iar cand ajunge in varf descopera ca armata
romana isi are intoarse tunurile spre propriile trupe. Spaima in fata mortii,
dimensiunea apocaliptica a razboiului ating punctul culminant in capitolul intitulat
ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu. Pe frontul de lupta, personajul-narator
reuseste sa se detaseze de drama sa individuala, de povestea de iubire dintre el si
Ela Nevasta-mea, amantul ei, minciunile si bucuriile lor sunt nesemnificative in fata
suferintei acestor oameni dintre care unii vor muri in 10-15 minute. Detasarea de
trecut ii favorizeaza aparitia sentimentului de camaraderie fata d cei alaturi de care
lupta. Combatantii romani devin pentru el soldatii mei, camarazii mei, singurii
ce conteaza pentru mine.
Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si prin relatia incipit-final.
Daca in proza tradiionala omogenitatea lumii era redata prin simetria incipit-final, in
proza moderna, care reflecta lumea interioara, faramitata a individului, incipitul si
finalul nu mai pot urma aceeasi logica a simetriei.
Incipitul este realizat in maniera prozei realiste, prin fixarea exacta a
cronotopului: In primavara anului 1916 luam parte ca proaspat sublocotenent la
amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei intre Bucuresti si Predeal.
Modernitatea romanului consta in faptul ca aceasta realitate exterioara este filtrata
in continuare de subiectivitatea naratorului personaj. Acesta consemneaza, in
roman, artificialitatea frontului Zece porci tiganesti, cu boturi puternice ar putea
darama in mai putin de o jumatate de zi toatea aceste fortificatii. Incipitul
surprinde si discutia de la popota ofiterilor pe marginea unui banal subiect despre
un sot care ucigandu-si nevasta acuzat de infidelitate a fost achitat la tribunal. In
timpul acestei discutii, Gheorghidiu se comporta ca un expert in psihologia
dragostei, considerand ca cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul
asupra celuilalt. Ba mai mult, ii trateaza cu superioritate pe partenerii de discutie
acuzandu-i ca utilizeaza notiuni primare, grosolane, cu sensuri nediferentiate.
Finalul deschide perspectiva unui text deschis, trasatura specifica
modernitatii. Ultimul capitol, intitulat sugestiv Comunicat apocrif nu seamana cu
titlul confesiv intalnit in celelalte capitole a romanului. Desi naratiunea la persoana I
se pastreaza, nu regasim tensiunile interioare a personajului din celelalte capitole.
Ranit pe front, Gheorghidiu se intoarce la Bucuresti, unde manifesta indiferenta fata
de mama sa, cat si fata de Ela pe care o privea acum cu indiferenta cu care privesti
un tablou. Ororile frontului l-au marcat intr-atat, incat nu este capabil de autoanaliza: ma simt extenuat si mi-e indiferent chiar daca este vinovata, afirma el
despre Ela. Ultimele randuri de roman, dobandesc aspectul unui proces verbal,
personajul narator, decizand sa se desparta de Ela si odata cu ea, de tot trecutul:
Am decis sa-i las totul: de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale, la
amintiri..

Pentru ca este un roman psihologic, discursul narativ al operei Ultima

noapte... nu se mai focalizeaza pe reprezentarea unor conflicte exterioare, ci pe
redarea conflictelor interioare ale naratorului personaj. Adept al filosofiei lui Kant,

Gheorghidiu considera ca singura realitate care conteaza este cea interioara, a

propriei constiinte, inafara de aceasta, totul e bestialitate. Conflictul major al
romanului este generat de diferenta intre modul in care Gheorghidiu se raporteaza
la realitate si adevarat fateta a acesteia. Partea a doua a romanului ii schimba insa
personajului viziunea asupra lumii. Experienta frontului, ororile razboiului l-au
marcat atat de mult incat, in final, acesta renunta la autoanaliza.