Enigma Otiliei George Calinescu Roman interbelic, realist balzacian

Eclectism, eterogenitate, diversitate tematica si de optiune estetica acestea sunt notele definitorii ale scriiturii romanesti din anii interbelici. In aceasta perioada coexista realismul, in diverse nuante (realismul dur, obiectiv al lui Rebreanu, realismul mitic sadovenian si realismul balzacian al lui Calinescu), cu modernismul din operele lui Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu si Mircea Eliade scriitori care investigheaza abisul constiintei folosind procedee ale prozei europene moderne (fluxul constiintei, memoria afectiva). George Calinescu ilustreaza magistral romanul realist de factura balzaciana (care radiografiaza societatea citadina si caracterele umane), imbogatindu-l insa considerabil cu elemente estetice clasiciste, romantice si moderniste. Opera literara Enigma Otiliei este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex la care participa numeroase personaje. Este un roman realist prin tema principala (existenta burgheziei bucurestene la inceput de secol al XX-lea) si motivele care particularizeaza aceasta tema (mostenirea, paternitatea, parvenirea), formula narativa, constructia subiectului, arta construirii personajelor si tipologiile balzaciene. Strapungand opacitatea banalului, naratorul omniscient dezvaluie liniile de forta ale caracterelor, sondeaza psihologii, deplasand adesea accentul de pe evenimentul exterior pe cel interior (modalitate moderna). Calinescu militeaza pentru un roman obiectiv cu o formula narativa realist-balzaciana (narator-demiurg, omniscient, heterodiegetic, naratiune la persoana a III-a, focalizare zero, viziune din spate). Epicul propriu-zis este relativ redus, substituit copios de dramatic (naratiune prin reprezentare). Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire, completata de insertie. Dialogul si monologurile sunt prezente in proportie impresionanta; deci, cele mai multe personaje vor fiinta mai ales la nivelul limbajului (incarcat de termeni citadini, abstracti, de neologisme si referinte culturale). Descrierile, ce confera veridicitate si concentrare epica prin impresia unui univers autentic, sunt si ele realizate in acelasi limbaj cult. Enigma Otiliei este un roman cu caracter social, insumand dosare de existenta ale unor tipuri umane determinate in primul rand de circumstantele sociale, apoi de datul psiho -afectiv si factorul ereditar. Tema fundamentala este cea a existentei unei societati precis ancorate intr-un spatiu geografic si intr-o perioada istorica. Aceasta tema fundamentala se ramifica in tema iubirii si motivele mostenirii, paternitatii si parvenirii. Daca titlul initial (Parintii Otiliei) sublinia tema paternitatii, titlul sub care a fost publicata cartea reliefeaza eternul mister feminin (enigma este tot acel amestec de luciditate si strengarie, de onestitate si usuratate G. Calinescu), dar si misterul unei varste si al vietii insesi (Nu numai Otilia era o enigma, ci si destinul insusi Felix). Compozitia romanului este clasica: cele douazeci de capitole se succed cronologic. Principiul simetriei si cel al circularitatii, care guverneaza intrarea si iesirea din universul cartii, sunt evidente in secventele cu care se deschide si se sfarseste romanul (descrierea strazii si a casei lui mos Costache din perspectiva lui Felix). Arta compozitiei valorifica o tehnica a contrastului, a contrapunctului, a colajului si a discursului discontinuu. Structura romanului insumeaza trei planuri: destinul clanului familial (Giurgiuveanu, Tulea, Ratiu), povestea de iubire intre Felix si Otilia si planul-cadru. Dupa modelul balzacian, incipitul este descriptiv, fixand coordonate spatiale si temporale. Actiunea este plasata intr-o geografie reala a capitalei romanesti si intr-un timp istoric precis (iulie 1909, cu putin inainte de orele zece). Portretul initial al eroului se alcatuieste din detalii vestimentare, din elemente semnificative de fizionomie si sugestia liniei de forta a caracterului (nota voluntara = adolescent animat de o mare vointa). Modelul comportamental asociat primei aparitii a eroului este cel al strainului. Dezvoltarea acestui model literar motiveaza artistic transferul rolului de instanta narativa lui Felix, care devine observator si personaj reflector in raport cu lumea necunoscuta pe care o ia treptat in stapanire. Descriptia creeaza atmosfera, are un rol in sugerarea caracterului si a modelului existential al personajului, dezvaluie dubla realitatea, cea a aparentei (pretentioase decoruri gotice si ornamente arhitecuturale clasice) si a esentei (totul e o banala copie, un fals care dezvaluie prostul gust). Intrarea in universul cartii se realizeaza printr-o tehnica a cercurilor concentrice, prin care ne apropiem, prin miscari succesive, de un orizont existential din ce in ce mai redus. Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, care ii raspunde balbait nu sta nimeni aici, pe verisoara Otilia, si asista la o scena de familie: jocul de table. Aceasta reuniune familiala reliefeaza portrete fizice, trasaturi de caracter, anticipeaza conflictul succesoral (prin replicile Aglaei) si motiveaza, prin atitudinea protectoare a Otiliei, atasamentul lui Felix. Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund: istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul lui Felix Sima. Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante, nutreste iluzia longevitatii si intarzie sa o infieze pe Otilia Marculescu, fiica lui vitrega, neasigurandu-i astfel dreptul la succesiune. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui, dar in final Stanica Ratiu smulge banii lui mos Costache. Pretutindeni prezent, divers informat, Stanica sustine in fond intriga romanului, pana la rezolvarea din deznodamant: Olimpia e parasita de Stanica, Aurica nu-si poate face o situatie, Felix o pierde pe Otilia.

Calinescu evidentiaza odiosul, grotescul si tragicul unei lumi in care oamenii sunt iremediabili claustrati in cercul stramt al unui univers launtric precar, dominat de o obsesie. Casatoria face parte dintre preocuparile unor personaje: Aurica, obsedata ca intotdeauna de casatorie, vorbeste despre norocul fetelor care se marita; chiar si Titi, dominat de un mecanism mimetic, se tulbura erotic si traieste o scurta experienta matrimoniala; Stanica se insoara cu Olimpia pentru avere. Planul formarii tanarului Felix, inclus in planul erotic al romanului, urmareste experientele acestuia nu atat din punctul de vedere al carierei, cat din cel al povestii de iubire cu Otilia. Acest fir ilustreaza monografic dilemele primei iubiri, de la fascinatia atractiei spontane la incertitudini, de la initierea erotica la optiunea lucida care pune capat idilei. Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. Pe de o parte familia lui Costache Giurgiuveanu, cu adolescenta orfana Otilia, si pe de alta parte familia surorii, Aglae. Cercul primei familii ii include si pe Felix, al carui tutore legal e mos Costache, si Leonida Pascalopol, prieten al batranului. Cea de-a doua familie, clanul Tulea, este alcatuita din sotul Simion Tulea, cei trei copii Olimpia, Aurica si Titi, si Stanica Ratiu. Avaritia familiei Tulea, care doreste intreaga avere a lui mos Costache, reliefeaza un conflict economic. Dorinta de parvenire a lui Stanica Ratiu, prin casatorie si furt, si diferitele nuante ale paternismului marcheaza un conflict de ordin moral. Tema iubirii, rivalitatea dintre Felix si Pascalopol pentru Otilia, genereaza un conflict psihologic. Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Portretul balzacian porneste de la caracterele clasice, carora realismul le confera dimensiune sociala si psihologica. Romanul realist traditional devine o adevarata comedie umana, plasand in context social personaje tipice. Pornind de la teza obiectul romanului este omul ca fiinta morala, Calinescu distinge adaptatii automatici, fara repere morale , (Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea, Stanica Ratiu, Aurica) caractere construite pe o dominanta si adaptatii morali (Pascalopol si Felix). Ipostazele si situatiile existentiale in care sunt surpinsi acesti eroi confirma apartenenta lor la o categorie tipologica. Romancierul depaseste insa estetica realista si pe cea clasica. O trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mos Costache nu este un avar dezumanizat. El nu si-a pierdut instinctul de supravietuire (cheltuieste pentru propria sanatate) si nutreste o iubire paterna sincer pentru Otilia. Pascolopol o iubeste pe Otilia in acelasi timp patern si viril. Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un orfan capabil de a iubi dezinteresat, dar hotarat sa-si faca o cariera, se bazeaza pe luciditate si profunzime intelectuala. Arivistul Stanica este si demagog al ideii de paternitate, escroc si principal, hot si sentimental. In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si obisnuintelor. Analiza psihologica este practicata cu minutiozitate de scriitorul realist. Sondarea constiintelor se realizeaza mai ales prin monolog interior (stil direct), dar si prin dezvaluirea mediata a fluxului gandirii (stil indirect liber). In mod direct, naratorul da lamuriri despre gradele de rudenie, starea civila, biografia personajelor reunite la inceputul romanului. Caracterele dezvaluite initial se ingroasa prin acumularea detaliilor in caracterizarea indirecta (prin fapte, gesturi, replici, vestimentatie, relatii intre persoanje). Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj. Aceasta tehnica este dublata de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu: pentru Giurgiuveanu, fe-fe-fetita care ii lumineaza batranetea si singuratatea; pentru Pascalopol, tanara stralucitoare, cu suflet capricios de artista dezinteresata de latura practica a vietii; pentru Felix, o fata superioara pe care n-o inteleg; pentru Stanica, femeia desteapta care stie sa se descurce in viata; pentru Aglae si Aurica, stricata. Consider ca in Enigma Otiliei, un roman de un balzacianism fara Balzac (N. Manolescu), sfarsitul povestii de dragoste (Otilia il paraseste pe Felix, plecand cu Pascalopol la Paris) vorbeste despre caracterul iluzoriu al libertatii de a alege si a asuma iubirea intr-o lume in care totul este determinat de mecanismul economic si social. Pentru Felix, comuniune de idealuri, pentru Otilia, un sentiment delicat, pentru Pascalopol, invaluita de ocrotirea resonsabila, paternala, pentru Aurica, mod de a depasi situatia precara de fata batrana iubirea este un concept si o realitate care determina diferentierea eroilor. In concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin: prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene, motivul paternitatii, mostenirii, parvenirii si casatoriei, structura, specificul secventelor descriptive, realizarea unor tipologii, veridicitatea. Dar depaseste modelul realismului clasic, prin spiritul critic si polemic, prin elemente ale modernitatii, romanul calinescian demonstrandu-si virtutile de sinteza estetica.