ENIGMA OTILIEI De George Calinescu Personalitate complexa a literaturii romane, George Calinescu este un spirit polivalent care acopera

o arie vasta de preocupari-critica si istorie literara, eseistica, literatura. Or, Calinescu intra in intimitatea actului creator si isi peceltuieste vocatia narativa prin romanele Cartea nuntii (1933), Enigma Otiliei (1983), Bietul Ioanide (1935) si Scrinul negru (1960). Am putea lesne afirma ca in urma lui Rebreanu care fundamenteaza stilul obiectiv, anticalofil prin romanele Ion si Rascoala, a lui Sadoveanu cu romanul de evocare istorica si mioritic (Fratii Jderi, Baltagul) si concomitent cu romanele moderne de analiza psihologica ale Hortensiei PapadatBengescu (Concert din muzica de Bach, Logodnicii, etc.) sau cele ale lui Camil Petrescu, romane ale experientei psihologice, de asemenea (Patul lui procust, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi), George Calinescu realizeaza romane moderne, realiste in care isi exprima vocatia de comentator critic al vietii, de creator polemic cu o capacitate unica de sinteza a mai multor principii estetice, ca replica literara la cultivarea asidua in epoca a formulei proustiene. Astfel, George Calinescu devine prin adaptare la saeculum un prozator modern insa fara a renunta la rehnicile consacrate de clasicism si romantism. De pilda, romanul Enigma Otiliei este incadrabil in categoria romanului doric daca tinem seama de clasificarea romanului pe care o realizeaza criticul Nicolae Manolescu in studiul Arca lui Noe (Nicolae Manolescu, clasifica romanul in temeiul formulei narative in doric-nartiune la persoana a III-a heterodiegeze, ionic-naratiune la persoana I-homodiegeza si corintic in care se cultiva parodicul, alegoria, simbolul, parabola). Unicitatea romanului Enigma Otiliei consta in aceea ca reprezinta un roman de sinteza de principii literare realiste, clasice, romantice si moderne. Principiile realiste rezida in metoda balzaciana, anume, genealogia personajelor (Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, Felix este nepotul sau), descrierea minutioasa (sunt descrise minutios cladirile, ambientul personajelor, vestimentatia acestora), tehnica naratiunii in contrapunct (un plan al actiunii urmareste lupta clanului Tulea pentru a dobandi averea lui Giurgiuveanu, altul povestea de iubire dintre Felix si Otilia), tehnica gradatiei de la exterior spre interior, in analiza problemelor care zdruncina echilibrul burgheziei romanesti, bucurestene la inceput de secol XX, mostenirea, paternitatea, parvenitismul, avaritia. Principiile clasice implica unitatea dintre actiune, spatiu si timp (actiunea se desfasoara in casa Giurgiuveanu cu o singura exceptie-deplasarea cuplului Felix-Otilia la mosia lui Pascalapol, in Baragan), crearea unei galerii de tipuri umane: Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Pascalopol acela al barbatului matur, protector, gentilom, Aglae Tulea intrupeaza baba absoluta fara cusur in rau, Simion Tulea-dementul senil, Titi Tulea-retardatul, Olimpia Tulea- femeia placida lipsita de personalitate, predispusa abandonului, Stanica Ratiu-parvenitul, Felix Sima-prototipul intelectualului angajat in

desavarsirea carierei medicale, Otilia Marculescu-prototipul feminitatii absolute, rafinate, enigmatice, Aurica Tulea-tipul fetei batrane, obsedate de ideea mariajului. Principiile romantice concretizeaza tema iubirii si descrierea fabuloasa a Campiei Baraganului (cu prilejul deplasarii cuplului Felix-Otilia la mosia lui Pascalapol). Principiile moderne denota preocuparea prozatorului de a analiza psihologia alienatului Simion Tulea si pe aceea a retardatului Titi Tulea. Geneza romanului trimite la imaginea unei tinere din familia prozatorului, o verisoara care l-a impresionat prin frumusetea si firea exuberanta despre care insusi prozatorul va afirma: Otilia cest moi. Initial, titlul romanului fusese Parintii Otiliei insa la sfatul editorilor prozatorul il modifica. In plus, problematica de esenta realista si intentia de a radiografia aspectele de viata ale burgheziei bucurestene, la inceputul secolului XX demonstreaza intentia prozatorului de a crea un roman de inspiratie citadina. Tematica transpune probleme de esenta realista, paternitatea, mostenirea, arivismul intr-o maniera balzaciana, lupta pentru mostenirea averii lui Costache Giurgiuveanu si iubirea conditionata de statul economic, de ban, viziunea asupra lumii conform careia burghezia bucuresteana interbelica esueaza in rezolvarea problemelor de avaritie, paternitate, familie, in faptul ca nu poate schimba o realitate in care circumstantele nasterii si educatiei determina traiectoria existentiala. In fond, banul este valoarea suprema in filiera realista a determinismului social care antreneaza lupte pentru mostenire si arivismul, parvenitismul. Romanul este construit pe antinomii in sensul ca, pe de o parte, se afla personajele in care autorul se obiectiveaza, Felix Sima ca personaj reflector, Otilia Marculescu ca alter ego, Pascalapol ca reflector, de asemenea, si , pe de alta parte, simbolurile unei societati de care se disociaza, anume, Costache Giurgiuveanu si clanul Tulea. Modurile de expunere sunt naratiunea la persoana a III-a heterodiegeza, perspectiva <<par derriere>>, focalizarea zero asupra evenimentelor narate, atitudinea scriitorului omniscient, omniprezent care-si lasa personajele sa evolueze liber in iuresul evenimentelor, descrierea exhaustiva, dialogul. Compozitia este aceea a unui <<roman tiroir> in care exista un roman cadru de influenta balzaciana care trateaza tema luptei pentru dobandirea averii lui Costache Giurgiuveanu in subsidiarul caruia este introdus un roman de tip flaubertian, povestea de iubire dintre Felix si Otilia. Episoadele narative sunt inchise intr-o tehnica a simetriei compozitionale, obtinuta prin incipit si final. In incipit este descrisa minutios strada Antim si casa lui Costache Giurgiuveanu in momentul in care Felix Sima se indreapta catre tutorele sau iar in final apare replica: Aici nu mai locuieste nimeni astfel incat prima intalnire dintre Felix si Costache in care batranul angoasat ii raspunde lui Felix Nu-nu mai sta nimeni aici, nu cunosc primeste o imagine de final in contrapondere. Prin urmare, legatura dintre incipit si final acorda romanului circularitate, indeplineste functia narativa de a introduce si de a scoate cititorul din universul fictional al cartii.

Actiunea se desfasoara cronologic si este intrerupta de reflectiile filosofice, eseistice ale lui Felix Sima care pare sa intocmeasca celorlalte personaje un <<dosar de existenta>> in care le inregistreaza destinele (Costache Giurgiuveanu moare, Otilia se casatoreste cu Pascalopol si apoi il paraseste , Stanica Ratiu o paraseste pe Olimpia si se casatoreste cu Georgeta). Romanul cadru urmareste eforturile clanului Tulea de a poseda averea lui Costache Giurgiuveanu si de a o inlatura pe Otilia de la mult ravnita mostenire. Romanul de tip flaubertian, povestea sentimentala dintre Felix Sima si Otilia Marculescu urmareste relatia acestora in iubire si raporturile lor cu tutorele-Giurgiuveanu. Pe de o parte se afla clanul Tulea si rapacele Ratiu, ginerele sau iar pe de alta parte, triada FelixOtilia-Pascalapol. In pozitie centrala este Costache Giurgiuveanu, avarul speriat, angoasat de actiunile surorii sale Aglae Tulea, si de statutul de tutore al celor doi orfani-Felix si Otilia. Pascalopol in ipostaza de prieten al lui Giurgiuveanu ii starneste gelozia lui Felix fiindca devine o prezenta nelipsita in preajma Otliei. Subiectul este structurat in momentele traditionale. Expozitiunea se suprapune peste incipit si consta in intalnirea dintre Felix care soseste in casa tutorelui sau Giurgiuveanu, Otilia Marculescu si familia reunita la un joc de carti, alaturi de Pascalopol (Aglae, SImion). Intriga este dubla si marcheaza interventia lui Stanica Ratiu in lupta pentru mostenirea averii lui Costache Giurgiuveanu, impotriva soacrei sale Aglae Tulea si, de asemenea, incertitudinea comportamentala a Otiliei fata de Felix. Desfasurarea actiunii acumuleaza gradat fortele in lupta de mostenire pe care o duce clanul Tulea si depicteaza povestea de iubire dintre Felix si Otilia. Interesanta si revelatorie ramane atitudinea lui Giurgiuveanu care in ipostaza sa de tutore al celor doi tineri fura din banii lor, le confisca diferite obiecte pentru neplata chiriei la timp desi este subjugat de prezenta Otliei si viseaza sa-i treaca o suma de bani in cont. Patima oarba pentru bani, avaritia il impiedica de la orice gest in aceasta directie. Conflictele romanului, cel economic si cel erotic se agraveaza. Costache Giurgiuveanu nu poate iesi din pielea avarului iar singurul personaj cu care se intelege este Leonida Pascalopol, protectorul Otiliei si, desigur, indragostit de ea. Felix se indragosteste de Otilia insa este gelos pe Pascalopol. Situata intre Pascalopol si Felix, Otilia accepta dintr-un instinct precoce gesturile generoase ale lui Pascalopol, plimbarile cu trasura la sosea, invitatia la mosia lui in Baragan si ii ofera lui Felix placerea unor reverii intelectuale pe tema iubirii. Am putea sustine ca in roman se insinueaza conflicte morale puternice, provocate de faptul ca, in primul rand, Costache Giurgiuveanu, desi o iubeste sincer pe Otilia, intarzie sa-i clarifice statutul succesoral, in al doilea rand, Pascalopol are constiinta scindata intre atractia fata de Otilia si varsta inaintata si, in al treilea rand, de trairile contradictorii ale lui Felix, incapabil de a o intelege pe Otilia. Punctul culminant al romanului consta in moartea lui Giurgiuveanu. Bolnav la pat, avarul isi tine banii sub saltea. Stanica Ratiu ii fura portofelul si ii provoaca astfel un atac de cord in urma caruia se stinge din viata. Deznodamantul inregistreaza casatoria Otiliei cu Pascalopol, gestul Aglaei de a sechestra casa lui Giurgiuveanu, faptul ca Stanica Ratiu o paraseste pe Olimpia si se casatoreste cu Georgeta, Felix, nestapan pe averea de la tatal sau se axeaza pe desavarsirea carierei sale de medic, devine profesor universitar si se casatoreste cu fiica unui profesor universitar. Epilogul romanului tradeaza destinele Otiliei si al lui Pascalopol. In timpul razboiului Felix, ajuns medic celebru, se intalneste cu Pascalopol in tren iar acesta ii arata o fotografie a Otiliei si ii comunica faptul ca se despartisera iar ea se recasatorise

cu un barbat de origine principara. Din fotografie se desprinde imaginea unei Otilii care nu mai avea frumusetea electrizanta de altcandva. As conchide prin a sustine ca Enigma Otiliei marcheaza un moment de varf al literaturii interbelice, in primul rand prin problematica de esenta realista, in al doilea rand prin compozitia moderna ( <<roman a tiroir>>, sinteza de principii realiste, clasice, romantice, moderniste) si in al treilea rand prin galeria de personaje create, masti mimetice ale unei lumi macinate de avaritie, parvenitism, lupta pentru mosteniri din care cauza iubirea devine irealizabila. Enigma Otiliei De George Calinescu Relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ apartinand lui G Calinescu (Felix-Otilia) Romanul calinescian Enigma Otiliei reflecta crezul artistic al prozatorului si in sensul acesta trebuie mentionat faptul ca prin adaptare la <<saeculum>>, prozatorul preia, ad integrum, metoda balzaciana (genealogia personajelor, descrierea exhaustiva, tehnica nararii in contrapunct, tehnica gradatiei de la exterior spre interior) si modelul literar promovat de Gustave Flaubert in romanul Educatie sentimentala. In consecinta, aceste influente se justifica in compoztita romanului Enigma Otiliei care este roman <<a tiroir>> in care romanul cadru-unul de tip balzacian, trateaza tema luptei pentru mostenire, lupta pe care o duce clanul Tulea in frunte cu Aglae Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu, pentru a dobandi averea fratelui sau-are in subsidiar romanul de tip flaubertian-povestea de iubire dintre Felix Sima si Otilia Marculescu-in fond un bildungsroman. Mai mult decat atat, George Calinescu realizeaza prin <<Enigma Otiliei>> o sinteza de principii estetice realiste, romantice, clasice si moderniste. Spre exemplu, coordonatele clasice ale romanului concretizeaza unitatea intre actiune, spatiu si timp (actiunea se desfasoara in casa lui Costache Giurgiuveanu cu o exceptie-deplasarea cuplului FelixOtilia la mosia lui Leonida Pascalopol in Baragan), crearea unei galerii de personaje-tip, avarul-Costache Giurgiuveanu, baba absoluta fara cusur in rau- Aglae Tulea, dementul senil-Simion Tulea, fata batrana si urata,obsedata de ideea mariajului-Aurica Tulea, retardatul- Titi Tulea, barbatul matur, protector, gentilom- Leonida Pascalopol, parvenitul- Stanica Ratiu, femeia placida, lipsita de personalitate, predispusa la abandon- Olimpia Tulea, prototipul feminitatii absolute, rafinate, cultivate, enigmaticeOtilia Marculescu, tanarul inteligent angajat in desavarsirea carierei de medic si indragostit pur de OtiliaFelix Sima. Elementele romantice obiectivizeaza iubirea dintre Felix si Otilia si descrierea fabuloasa a Campiei Baraganului cu prilejul vizitei acestora la mosia lui Pascalopol. Elementele moderniste ale romanului angajeaza tehnica reflectarii poliedrice in caracterizarea personajului, metoda comportamentista-behaviorista in caracterizarea Otiliei, analiza psihologiei

dementul senil- Simion Tulea si pe aceea a retardatului-Titi Tulea prin studiul minutios al comportamentelor lor. Neindoios ca romanul calinescian este modern si unic prin problematica tratata (mostenirea, avaritia, parvenitismul, radiografierea aspectelor fundamentale din societatea burgheza, bucuresteana la inceput de secol XX, moment al unui determinism social generat de posesia banului, problematica destinului si iubirii), prin tehnica de compozitie si prin personajele create. Atmosfera romanului este dominata de boala avaritiei si a suspiciunii care pune stapanire pe grupul avarilor Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea, Stanica Ratiu. Pata de lumina si culoare provine din prezenta celor doi tineri orfani, Felix si Otilia, care se detaseaza de aura avaritiei si sunt plasati in zona iubirii si a reveriilor intelectuale. De altminteri, Costache Giurgiuveanu este tutorele amandurora, Otilia Marculescu este fiica celei de-a doua sotii si a lui Costache Giurgiuveanu, neinfiata de acesta, iar Felix Sima este fiul doctorului Sima, cumnatul sau si ca atare este nepotul lui Costache Giurgiuveanu. Statutul economic al tinerilor depinde de Costache Giurgiuveanu care le administreaza averile. Se intelege ca rolul personajelor Felix si Otilia este acela de protagonisti ai povestii de iubire sortite esecului din cauze intrinsece (ei se diferentiaza in conceptia asupra iubirii) si extrinseci (moartea lui Costache Giurgiuveanu care determina casatoria Otiliei cu Pascalopol). In orice caz evolutia lor in roman este legata de problema paternitatii si de cea a iubirii. Felix o cunoaste pe Otilia in momentul in care vine in casa tutorelui sau. Ea va deveni idealul lui erotic, insa Otilia este prea mult angajata in temperamentul ei artistic si in conceptia potrivit careia frumusetea feminina dureaza putin ce este un element definitoriu in relatia de cuplu. Ambele personaje sunt intelectuali rasati , Otilia este studenta la Conservator, citeste, canta la pian, traieste in temeiul unor precepte artistice iar Felix este student la medicina, un tanar ambitios, inteligent,animat de realizari profesionale la modul superlativ. Povestea lor de iubire nu se realizeaza in ciuda faptului ca au reverii intelectuale mai ales din cauza comportamentului contradictoriu al Otiliei, in asa fel incat Felix traieste o marcanta dilema erotica. El o cere in casatorie pe Otilia insa aceasta il refuza spre a-l lasa sa-si desavarseasca profesia de medic. O secventa narativa remarcabila in roman este intalnirea lor nocturna in camera Otiliei in care Felix descopera ascunzisurile feminitatii ei si dezordinea atractiva din camera insa nu o trateaza pe Otilia ca pe un obiect erotic, ci ca pe o prezenta spirituala care ii umple sufletul de dragoste. De facto, Felix pare a fi initiat in iubire de Otilia tocmai prin comportamentul ei enigmatic si prin aceea ca ii acutizeaza problematicile erotice, Felix fiind extrem de gelos pe omniprezenta lui Leonida Pascalopol in preajma ei (ii displac plimbarile Otiliei la sosea cu Pascalopol in trasura lui, iar vizita la mosia acestuia aduce cu sine o discutie din care el intelege ca Otilia isi iubeste foarte mult libertatea).

Povestea lor de iubire inceteaza o data cu moartea lui Costache Giurgiuveanu, moment in care Otilia se casatoreste cu Pascalopol. Evaluati in contextul romanului, Felix si Otilia semnifica tipurile juvenile ale intelectualilor carora destinul, faptul ca sunt orfani in intretinerea lui Costache Giurgiuveanu le grabeste ruptura de cuplu. Evaluati in afaa romanului, Felix ramane personajul reflector, o voce spirituala, un alter ego al prozatorului care este capabil de reflectii cu privire la ordinea materiala a unei lumi improprii valorii sale intelectuale si la destinele celorlalte personaje carora le intocmeste dosare de existenta. De pilda, in epigonul romanului, Felix descopera in fotografia pe care i-o arata Pascalopol, o imagine a unei Otilii ce poarta usoare tuse ale frumusetii de altcandva ( o femeie picanta, gen actrita intretinuta). Altfel spus idealul sau de feminitate pare sa fi purtat pecetea a ceea ce sustinea Otilia, anume, ca frumusetea feminina dureaza cinci, sase ani. As conchide prin a sustine ca Otilia Marculescu este prototipul feminitatii absolute asa cum o concepe prozatorul, un alter ego al sau si ca Felix Sima este de asemenea o masca narativa a sa.

Enigma Otiliei De George Calinescu Caracterizarea Otiliei/conditia femeii intr-un roman interbelic Valoarea romanului calinescian Enigma Otiliei deriva, o data, din influenta lui Balzac si Flaubert asupra romancierului (preia metoda balzaciana si modelul literar al lui Flaubert din Educatie sentimentala), a doua oara, din sinteza mai multor principii estetice, realiste, clasice, romantice si moderniste (romanul este unul << a tiroir>> si contine un roman cadru de tip balzacian in care se trateaza lupta pentru dobandirea averii lui Costache Giurgiuveanu de catre clanul Tulea in subsidiarul caruia este introdus romanul de tip flaubertian-povestea de iubire dintre Felix si Otilia, naratiunea este la persoana a III-a-heterodiegeza si depicteaza aspectele fundamentale din viata burgheziei bucurestene la inceput de secol XX), a treia oara, din faptul ca actiunea, spatiul si timpul sunt unitare iar tehnica narativa concretizeaza genealogia personajelor, tehnica descrierii minutioase, exhaustive, tehnica naratiunii in contrapunct, tehnica gradatiei de la exterior spre interior, tehnici moderniste (psihologia dementului senil-Simion Tulea si a retardatului-Titi Tulea). Mai mult decat atat, personajele romanului, unele conturate in viziune balzaciana (Aglae Tulea, Costache Giurgiuveanu, Stanica Ratiu, Aurica Tulea), altele din perspectiva moderna (Otilia, Titi, Felix) sunt incadrate intr-o tipologie: avarul- Costache Giurgiuveanu, baba absoluta,fara cusur in rau- Aglae Tulea, dementul senil-Simion Tulea, retardatul-Titi Tulea, fata batrana, urata si obsedata de mariajAurica Tulea, parvenitul-Stanica Ratiu, barbatul matur, protector, gentilom-Leonida Pascalopol.

Prototipul feminitatii absolute-Otilia Marculescu, tanarul angajat in desavarsirea carierei de medic-Felix Sima, femeia plata, lipsita de personalitate, predispusa abandonului-Olimpia Tulea. Or, personajele calinesciene compun o galerie care poate fi grupata astfel: personajul reflector (Felix Sima), grupul avarilor (Aglae Tulea, Costache Giurgiuveanu, Stanica Ratiu) si grupul constiintelor scindate (Felix, Otilia, Pascalopol). De pilda, Otilia Marculescu este personajul care risipeste intre zona patalogica a familiei Tulea si cea din casa Giurgiuveanu o lumina si o pata de frumusete juvenila, o aura spirituala ca si Felix, o exuberanta cuceritoare. Geneza personajului se afla in imaginea unei rude a prozatorului , o fetita care l-a impresionat prin frumusete si in prototipul feminitatii absolute pe care si-l construieste autorul. De altfel, Calinescu insusi afirma: Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertian, as putea spune si eu: <<Otilia cest moi!>>, e fondul meu de ingenuitate si copilarie. (G.Calinescu-Esenta realismului). Neindoios ca personajul feminin Otilia Marculescu face parte din grupul constiintelor scindate in sensul in care indecizia sa cu privire la continuarea si finalizarea relatiei de iubire cu Felix demonstreaza o pendulare psihologica intre a ramane cu acesta sau a-l lasa liber sa-si desavarseasca talentul profesional, Felix fiind un student eminent la medicina iar viitorul avea sa-i deschida perspective multiple. Se intelege ca scindarea sa de contiinta este acutizata si de incertitudinea financiara in care cade dupa moartea tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu. In compozitia sa prozatorul intrebuinteaza mijloace de caracterizare directa si indirecta. Mijloacele de caracterizare directa rezida in genealogie, tehnica gradatiei de la exterior spre interior (Otilia este fiica cele de a doua sotii a lui Giurgiuveanu, neinfiata de el insa ii este tutore, si implicit, administrator al banilor). Portretul fizic contine doua imagini, una de incipit in care profilul ei combina copilaria si feminitatea: 18-19 ani, fata maslinie, cu nasul mic si ochii albastri, oase delicate ca de ogar, de un stil perfect si alta de final pe care Felix o desprinde din fotografia pe care i-o arata lui Pascalopol. Aici Felix intalneste o Otilie care poarta tusele usoare ale frumusetii de altcandva intr-o femeie matura, gen actrita bine intretinuta. Vestimentatia eroinei calinesciene accentueaza impresia de feminitate si un aer angelic: o mare colereta de dantela pe umeri. Mijloacele de caracterizare indirecta contureaza portretul psiho-moral al Otiliei prin tehnica reflectarii poliedrice, metoda comportamentista (behaviorista). Cunoastem o Otilie copilaroasa, tandra, feminina, culta, rafinata in mintea lui Felix, o alta capricioasa, atrasa de lux si avand nevoie de protectieo Otilie a lui Pascalopol, o a treia este fe-fetita plina de tact a lui Giurgiuveanu. Tehnica reflectarii poliedrice mai aduce in prim-plan o eroina pe care Aglae Tulea o considera zapacita, dezmatata, Pascalopol o enigma, Aurica sireata, Ratiu un obiect erotic ca si Titi Tulea. In orice

caz, Otilia electrizeaza intreaga suflare masculina a romanului prin inteligenta, cultura, rafinament, generozitate. De facto, in portretul ei psiho-moral, in afara tehnicii reflectarii poliedrice mai intervine tot ca o metoda moderna de caracterizare, comportamentul contradictoriu al tinerei fete-metoda behaviorista (comportamentista). Contrastele o caracterizeaza profund pe Otilia: exaltare si tristete, naivitate compensata de aprecieri si atitudini mature, rasfat si generozitate, frumusete pura si frivola, etc. De pilda, Otilia ii arata, pe de o parte, lui Felix o atitudine dubioasa, tandra (au impreuna reverii intelectuale) iar, pe de alta parte, il descumpaneste fiindca acesta nu poate intelege schimbarile ei comportamentale. Cu toate acestea ea recunoaste fata de Felix ca este o fiinta dificila. Trebuie sa intelegem de aici faptul ca firea imprevizibila a Otiliei decurge din temperamentul sau artistic. Ceea ce ii desparte pe Felix si Otilia este conceptia asupra iubirii, daca in conceptia lui Felix incap, deopotriva, profesia si iubirea, atunci Otilia pune mai presus de orice libertatea ei, respectandu-si firea de artista. Iubirea lor poate fi pusa pe seama varstei si a preocuparilor spirituale (Felix este student la medicina, Otilia la Conservator) mai ales ca obisnuiesc sa discute despre viata si lipsa de prejudecati. Cosider ca si statutul lor social (sunt amandoi orfani) contribuie la ruptura in acest cuplu. In orice caz, in povestea de iubire dintre Felix si Otilia putem deduce o experienta erotica de tip flaubertian, un bildungsroman in care personajul initiator este Otilia prin firea ei enigmatica si personalitatea rafinata iar personajul initiat este Felix. De pilda, secventa naratica care il prezinta pe Felix in camera Otiliei marcheaza momentul in care acesta descopera ascunzisurile feminitatii, ambientul, dezordinea atractiva si proprie firii ei artistice. Celelalte momente de cuplu si reveriile intelectuale il determina pe Felix sa o aleaga pe Otilia drept ideal al feminitatii absolute, engimatice, cultivate, rafinate. Evaluata in contextul romanului, Otilia devine un personaj viu in caruselul mastilor: avarii, artistul Stanica Ratiu, omul bogat si mai in varsta Pascalopol. Singurul personaj ales de prozator drept corespondent al spiritualitatii Otiliei este Felix. Otilia,desi enigmatica, reuseste sa se manifeste cu toata fascinatia si naturaletea sa intr-un mediu ostil, condus de interese si decadere. Evaluata in afara romanului, Otilia devine prototipul feminitatii, un portret care rivalizeaza cu celelalte portrete feminine create in literatura interbelica, Eva lui Rebreanu ( Adam si Eva), Maitreyi a lui Eliade sau Ela lui Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi). Enigmaticul, perfectiunea trupeasca, spiritualitatea sa, in ciuda comportamentului sau contradictoriu, justifica afirmatia prozatorului potrivit careia Otilia este un alter ego al sau, un model al sufletului pereche, o fiinta de puritate si esenta platonica.