,,Ultima noapte de dragoste, întâia

noapte de război”

CAMIL PETRESCU
 ,,Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război”

CAMIL PETRESCU

ALTE OPERE:
Titlul iniţial al romanului: ,,Patul lui Procust”
,,Proces verbal de dragoste şi război” ,,Un om între oameni ”
,,Turnul de fildeş”

TEMA

Cartea I:
,,Ultima noapte de Cartea a II-a:
dragoste” ,,Întâia noapte de război”

Plan subiectiv Plan obiectiv

 Tema războiului: cu accent pe experienţa
Tema iubirii: cu accent pe radiografia unui contactului nemijlocit cu moartea
sentiment – gelozia

Roman subiectiv modern prin:

gelozie moarte
substanţialitate
autenticitate
Esenţa concretă
iubire a vieţii
stilul monolog interior
anticalofil
boală
război discurs analitic
introspecţie memorie involuntară
 Paranteza
Element esenţial în construcţia romanelor lui Camil Petrescu, în
directă legătură cu memoria involuntară: ,,în mod simplu voi lăsa să se
desfăşoare fluxul amintirilor. Dar dacă tocmai când povestesc o
întamplare îmi aduc aminte de altă întamplare! Nu-i nimic, fac un soi de
paranteză şi povestesc toată întamplarea interlocată…”(,,Noua structură şi
operă a lui Marcel Proust”).

Tehnica jurnalului-apel la anamneză.

Personajul narator din romanul ,,Ultima noapte de dragoste,întaia

noapte de război” foloseşte această tehnică pentru a se confesa sieşi,
autorul făcând apel la anamneză(reactualizarea experienţei, a ideilor, a
faptelor, devenind astfel un act Kathartic-un act de purificare, un mod de a
uita:,,astăzi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama iar şi iar că tot ce
povestesc nu are importanţă decât pentru mine, că nici nu are sens să fie
povestite. Pentru mine însă, care nu trăiesc decât o singură dată în
desfăşurarea lumii, ele au însemnat mai mult decât războaiele pentru
cucerirea Chinei…căci singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”
 Cartea a II-a:
Cartea I:
,, Întâia noapte de război”
,,Ultima noapte de dragoste”
REMA
Subcapitole:
Subcapitole:
1.,,…Întâia noapte de război”
1. ,,La Piatra Craiului, în munte”
2. ,,Fata cu obraz verde, La Vulcan”
2. ,,Diagonalele unui testament”
3.,,Întâmplări pe apa Oltului”
3.,,E tot filozofie”
4.,,Post înaintat la Colham”
4. ,,Asta-i rochia albastră”
5.,, Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”
5.,,Între oglinzi paralele”
6.,,Wer kann Rumanien retten?”
6.,,Ultima noapte de dragoste…”
7.,,Comunicat Apocrif”

Forma memorialistă Jurnal de campanie

 Ştefan Gheorghidiu
Două realităţi temporale

Timpul obiectiv -cronologic Timpul psihologic -drama iubirii

Ştefan Gheorghidiu este o natură reflexivă, care analizează în amănunt, cu

luciditate, stările inferioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi de adevăr.
Hipersensibil şi orgolios, personajul îşi amplifică drama, ridicând-o la proporţii
cosmice.
Ştefan Gheorghidiu este tipul intelectualului superior, care se implică într-o relaţie
sortită eşecului datorită predispoziţiei către frivolitate şi materialism a iubitei sale. Salvarea
eului său o reprezintă războiul, care îi întregeşte perspectiva asupra sa şi asupra omului în
general şi îi reordonează scara de valori. Nu idealul său în iubire a fost distrus de sfârşitul
legăturii cu Ela, ci imaginea femeii iubite de până atunci. Romanul reprezintă un soi de
iniţiere a lui Ştefan în realităţile vieţii, menită să inducă o doză de realism în felul lui de a
privi lucrurile. Sfârşitul romanului pare, totuşi, dominat de o întrebare: va mai putea Ştefan
Gheorghidiu să iubească din nou?
 GENEZA
romanului

Romanul a apărut în anul 1930.Geneza lui a stat

însă mult timp sub semnul incertitudinii.
Poet, dramaturg şi strălucit eseist, Camil Petrescu
şi-a descoperit relativ târziu vocaţia de romancier.
Iniţial s-a anunţat cu un volum de nuvele despre
război, în “Viaţa literară” din 21 octombrie1929.
Urmează oscilaţii în privinţa titlului: “Proces verbal
de dragoste şi de război”. După Al.Paleologu, acest
titlu ar ilustra mai direct o concepţie stendhaliană,
rămasă intactă şi în varianta definitivă a cărţii.
Criticul afirmă peremptoriu că : “<< Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război >> este <<un
perfect roman stendhalian.>>”
 Ela Gheorghidiu

Personaj feminin al romanului, simbolizând idealul de iubire către

care aspiră cu atâta sete Ştefan Gheorghidiu.
Femeia construită numai prin ochii bărbatului însetat de absolutul
iubirii, al cărui crez nu făcea concesii sentimentului :”Cei care se iubesc
au dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”.
Iubirea lor se născuse din orgoliul lui Ştefan Gheorghidiu, întrucât
Ela era cea mai frumoasă studentă de la Litere. Trăsăturile fizice sunt
puţine, dar sugestive pentru frumuseţea tinerei: “ochii mari, albaştri, vii
ca nişte întrebări de cleştar”. Averea moştenită de soţul ei dă la iveală
firea pragmatică a Elei, pasiunea ei pentru viaţa mondenă, ceea ce îl
uimeşte pe Ştefan, care ar fi vrut-o “mereu feminină, deasupra discuţiilor
acestea vulgare”.
 Trăsăturile morale reies, indirect, din referirile lui
Ştefan, care disecă şi analizează cu luciditate fiecare
vorbă, fiecare gest, dorind să aibă certitudinea iubirii
Elei, care flirta evident cu domul G. : “Trăgeam cu
urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe
care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături
de ea […] În cele trei zile, cât am fost la Odobeşti, am
fost un bolnav, cu toate că păream uneori de o veselie
excesivă. Îmi descopeream nevasta cu o uimire
dureroasă”.
 În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă,
devenind din ce în ce mai superficială. Fidelitatea Elei este
pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi
gesturile femeii care gusta cu familiaritate din farfuria lui
G., are o expresie deznădăjduită atunci când acesta stă de
vorbă cu o altă femeie. Între cei doi soţi intervine o
tensiune stânjenitoare care se amplifică, Ela acceptând să
divorţeze deşi se consideră nevinovată şi jignită de
bănuielile lui.
 Ştefan Gheorghidiu vede în Ela idealul de femeie, în
care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În
susţinerea acestei concepţii, sugestiv este şi faptul că
el îi spune pe nume o singură dată, prilej cu care
lectorul află numele femeii, în restul romanului o
numeşte “femeia mea”, “nevasta-mea”, “fata
asta”,”ea”. În conştiinţa soţului, Ela se transformă
dintr-un ideal de femeie, într-o femeie oarecare,
semănând cu oricare alta. El îi dăruieşte Elei casele de
la Constanţa, bani, “absolut tot ce e în casă de la
obiecte de preţ la cărţi[…] de la lucruri personale, la
amintiri. Adică tot trecutul”.
 Iubirea la Camil
"OPetrescu
iubire mare e mai curând un proces de autosugestie.
Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De
cele mai multe ori, te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă
femeia fără de care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi
din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că
asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial să o jigneşti, să
înşeli atâta încredere. Pe urmă, te obişnuieşti cu surâsul şi
vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi
trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror
altei prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în
funcţie de nevoile şi preferinţele ei. [...]
 Îţi construieşti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a
ales-o ea, îţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile
tale de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi. A plecat
de acasă, şi eşti necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva... Te
străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun de
fericire când, după greutăţi materiale şi umilinţe uneori, ai izbutit
să-i faci o surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi
vine femeia aceasta şi-ţi spune că toate astea trebuie să înceteze
până mâine la ora 11,35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut
curajul să taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care
avea dreptul, căci ştia că asta nu se poate.
 Totuşi, femeia crede că din această simbioză sentimentală,
care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai partea pe care a
adus-o ea fără să facă rău restului. Nici un doctor nu are
curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar
ucide pe amândouă. Când e cu adevărat vorba de o iubire
mare, dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul
e acelaşi. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întâi
poate ucide. De altminteri aşa e şi frumos. Trebuie să se ştie
că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept
de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt. “
 Eroii lui Camil Petrescu sunt fiinţe care
îşi raportează existenţa la planul
conştiinţei,la ceea ce s-ar numi,,ideile
absolute”;ei sunt ,,suflete tari” , de aceea,
frământările lor se constituie în adevărate
drame generate de ,,jocul ielelor/al ideilor”.
• ,,[…]Gheorghidiu e un erou din
galeria<<inadaptabililor>>, e un învins. El e
filozof într-o lume de neştiutori de carte cinici, şi
aceşti neştiutori de carte îl păcălesc şi-i fură
bună parte din moştenire. El nu cunoaşte femeia
şi nu o poate stăpâni, iar femeia îl face să
sufere. Deci e vorba mai puţin de analiza
geloziei cât de cazul unui inadaptat la viaţa
erotică, a unui infirm.”(G.Călinescu, ,,Istoria
literaturii române de la origini până în prezent”)