Sunteți pe pagina 1din 2

``Iona drama postbelicade Marin Sorescu Marin Sorescu a abordat atat poezia cat si proza si dramaturgia.

. Printre piesele sale de teatru se numara Paracliserul ; Matca ; Raceala; Exista nervi; Pluta meduzei; Iona. Teatrul lui Marin Sorescu sta sub semnul modernitatii. Sunt abordate din aceasta perspectiva momente din istoria nationala dar si mituri romanesti si universale. Drama este o specie a genului dramatic in versuri sau in proza, care infatiseaza viata reala printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, ce au stari contradictorii. Actiunea este incarcata de tensiune si scene violente, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Iona, subintitulata de Marin Sorescu tragedie in patru tablouri, a fost publicata in anul 1968 in revista Luceafarul si face parte, alaturi de Paracliserul si Matca, dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv Setea muntelui de sare. Aceasta trilogie a nedumeririlor cum o numeste insusi Marin Sorescu sugereaza ideea ca setea de adevar, de cunosatere si de comunicare sunt caile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul istovitor al existentei. Simbolice pentru titlul volumului din care fac parte, dramele Iona, Paracliserul si Matca sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazand trei mituri fundamentale: mitul biblic ( Iona), mitul mesterului Manole ( Paracliserul)si mitul potopului ( Matca). Parabola- povestire alegorica avand un cuprins religios sau moral; pilda. Iona este construita prin tehnica monologului dialogat, astfel autorul demonstrand ca in teatrul modern pe scena poate intra doar un singur actor. In consecinta, conflictul exterior dispare, la fel si intriga, ramanand conflictul interior si puternic al personajului Iona, finalul fiind deschis interpretarilor. Subiectul parabolei dramatice valorifica mitul biblic al lui Iona, conform caruia acesta fusese un profet inghitit de un peste mare. Se considera ca prorocul a fost autorul Cartii lui Iona, una dintre cele 12 carti cu profetii minore din vechiul `Testament. Potrivit acestei carti, Iona a fost fiul lui Amitai pe care Dumnezeu il insarcineaza sa prezica in orasul Ninive, insa nesocoteste porunca si pleaca la Tarsis ( in partea opusa)cu o corabie. Pe mare izbucneste o furtuna puternica, iar marinarii afla de la Iona ca Dumnezeu il pedepseste in acest mod pentru nesupunere. Astfel, marinarii il arunca pe Iona in mare, unde este inghitit de un monstru marin( chit) .Dupa trei zile petrecute in burta pestelui, pentru ca s-a cait, Iona a fost eliberat pe uscat domnul a poruncit pestelui, iar pestele a varsat pe Iona pe uscat. Cuvantul Iona se traduce din ebraica prin Porumbel, iar Amitai, prin adevarul meu. Mitul lui Iona se intalneste in piesa lui Sorescu doar ca pretext, deoarece personajele se deosebesc. In timp ce biblicul Iona este inghitit de peste pentru a i se da o lectie, Iona din piesa lui Sorescu nu pare ca a savarsit vreun pacat. Se demonstreaza astfel ca in teatrul modern, miturile sunt reinterpretate si reexplorate. Spre deosebire de teatrul clasic, in cel modern componentele de structura sunt modificate. Tablourile, ca diviziuni specifice teatrului modern,au inlocuit actele sau scenele, marcand schimbul decorului sau trecera timpului. Tragicul si comicul se imbina. Personajele sunt mai putine decat in teatrul clasic si nu se incadreaza in tipologii clasice, luand astfel nastere personajul problematic. Structura - patru tablouri in cuprinsul carora se dezbate problematica omului modern supus destinului. Apartinand genului dramatic, ea poate fi reprezentata pe scena, in acest sens indicatiile scenice ale autorului fiind esentiale. Relatiile spatiale sunt conturate prin metafore ( burtile pestilor, plaja) ale vietii limitate a protagonistului. Timpul psihologic este discontinuu, iar cel cronologic devine un simplu procedeu artistic prin care sunt prezentate starile sufletesti ale lui Iona. Tema ilustreaza conflictul interior, strigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a se simti liber si de a-si asuma propriul destin, raportul dintre individ si societate, dintre sens si nonsens, ca problematica filozofica existentiale. Titlul ar putea fi interpretat ca fiind format din particula Io - domnul, stapanul si nacu sensul familiar al lui ia, denumind personajul eponim care apare intr-o tripla ipostaza: pescar, calator si auditoriu. Tabloul I. Iona este pescar, omul aflat in fata intinderii imense de apa, marea care simbolizeaza viata, libertatea, aspiratia, iluzia si chiar deschiderea spre un orizont nelimitat. Iona este un pescar ghinionist, care, desi isi doreste sa prinda peste cel mare, prinde numai fatze. Pentru a rezolva neputinta impusa de destin, isi ia intotdeauna cu el un acvariu ca sa pescuiasca pestii care au mai fost prinsi odata, semnificand faptul ca omul lipsit de satisfactii se refugiaza in micile bucurii cunoscute,pe care le mai traise si alta data, de aceea Iona traieste drama unui damnat. Incipitul piesei il prezinta pe Iona care incearca sa se regaseasca, sa se identifice pe sine, cugetand asupra relatiei dintre viata si moarte. Marea plina de nade frumos colorate reprezinta capcanele sau tentatiile vietii, fiind atragatoare, fascinate si de aceea cu atat mai periculoase pentru viata omului. Iona isi asuma aceasta existenta, deoarece noi pestii inotam printre ele (nade) atat de repede, incat parem galagiosi. Visul omului de a inghiti nada cea mare ramane la nivel de speranta, caci ni s-a terminat apa In finalul acestui tablou, Iona este inghitit de un peste urias, cu care incearca sa se lupte si striga dupa ajutor: Eh, de-ar fi macar ecoul, sugerand pornirea personajului intr-o aventura a cunoasterii. Tabloul al II-se petrece in burta chitului urias - Interiorul pestelui I , ceea ce-l determina pe Iona sa constate deprimat ca incepe sa fie tarziu cu mine. Uite, s-a facut intuneric in mana dreapta si in salcamul din fata casei. Iona vorbeste mult, logosul fiind solutia supravietuirii si am lasat vorba in amintirea mea ca universul intreg sa fie dat lumii de pomana, el avand aici ipostaza de calator, explorator pe drumul cunoasterii.

Monologul dialogat contiunua cu puternice accente filosofice, exprimand cele mai variate idei existentiale, care taina mortii de ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?, ori cugetari cu nuanta sententioasa: De ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte? Prin intruziune narativa si flashback, eroul isi aminteste povestea biblica a chitului, dar aceasta nu-l intereseaza decat in masura in care i-ar oferi o solutie, daca l-ar invata cum sa iasa din situatia limita, reprezentata de vesnica mistuire a pantecului de peste, constatand : Sunt primul pescar pescuit de el. Iona gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si comenteaza lipsa de vigilenta a chitului, apoi recomanda ca Ar trebui sa se puna un gratar la intraea in orice suflet, simbolizand ideea ca este necesara o selectie rationala a lucrurilor importante in viata, omul ar trebui sa discearna intre neplecerile zilnice si sa le ia in seama numai pe cele primejdioase. In finalul tabloului 2 , Iona devine visator si se simte ispitit sa construiasca o banca de lemn in mijlocul marii, pe care sa se odihneasca pescarusii mai lasi si vantul. Constructia gradioasa, singurl lucru bun pe care l-ar face in viata lui, ar fi aceasta banca de lemn avand de jur imprejur marea, comparabila cu un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului. Tabloul al III-a de desfasoara in interiorul Pestelui II , care inghitise, la randul sau Pestele I, si in care se afla o mica moara de vant , care poate sa se invarteasca sau sa nu se invarteasca, simbol al zadarniciei. Ideile asupra carora mediteaza Iona in acest tablou se refera la viata, la conditia omului in lume, la ciclicitatea existentiala a vietii cu moartea: Daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa vin iar pe lume?. Oamenii sunt coplesiti de greutatile vietii si isi uita fratii, pierd din vedere faptul ca sunt semeni si sunt supusi aceleasi conditii de muritori. Apar doi figuranti, care nu scot niciun cuvant, Pescarul I si Pescarul II, fiecare cu cate o barna in spate,pe care o cara fara oprire, surzi si muti ( mitul Sisif), simbolizand oamenii ce isi duc povara data de destin ( fiecare isi duce crucea), dar care nici nu se framanta pt gasirea unei solutii ori a unei motivatii, totul devenind rutina. Iona vorbeste cu ei, dorind sa le inteleaga aceasta conditie umila asumata ca obilgatie, ati facut vreo intelegere cat trebuie sa ramaneti mancati?. Brusc, Iona capata incredere in sine , o scot eu la capat intr-un fel si cu asta, nicio grija. Protagonistul ramane singur cu propria constiinta, gandind stateam ganduri intregi, gandind si actionand solitar in lumea inconjuratoare. Apar in acest tablou motive literare noi cu o simbolistica bogata: gemenii, prezenta ochilor care privesc si cu care dialogheaza interiorizat, reflexiv, intors catre sine. Iona adreseaza o scrisoare mamei sale, pentru ca in viata lumii exista o clipa cand toti oamenii se gandesc la mama lor chiar si mortii. Finalul tabloului ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc, simbolizand nenascutii pe care chitul il purta in pantece. Tabloul al IV-a il prezinta pe Iona in gura ultimului peste spintecat, respira acum alt aer, cu mai vede marea, ci nisipul ca pe nasturii valuilor. Dornic de comunicare in pustietatea imensa, isi striga semenii. Apar cei doi pescari care au in spinare barnele, iar Iona se intreaba de ce intalneste mereu aceasi oameni, sugerand limita omenirii captive in lumea ingustata pana inr-atata?. Orizontul lui Iona se reduce la burta de peste dupa care se zareste alt orizont care este o burta de peste urias, apoi un sir nesfarsit de burti ca niste geamuri puse unul langa altul. Meditand asupra relatiei dintre om si Divinitate, Iona nu are nicio speranta de inaltare, dorind doar un sfat de supravietuire, noi, oamenii, numai atat vrem: un exemplu de Inviere dupa care fiecare se va duce acasa ca sa murim bine, omeneste, insa Invierea se amana. Drama umana este aceea a vietii apasatoare, sufocanta din care nimeni nu poate evada in libertate Doamne cati pesti unul intr-altul simbolizand idea ca in viata omul are un sir nesfarsit de nemultumiri, de necazuri, de neplaceri, care uneori se tin lant. Toti oamenii sunt supusi acestui destin, de muritori, toate lucrurile sunt pesti. Iona incearca sa-si prezica trecutul, amintirile sunt departe, incetosate, sugerand parintii, casa copilariei, scoala, povestile si nu-si poate identifica propria viata intrebandu-se ce o fi fost dracia aceea frumoasa si minunata si nerorocita si caraghioasa, formata de ani pe care am trait-o eu?. Si deodata se regaseste: eu sunt Iona. Constata ca viata de pana acum a gresit drumul, totul e invers, dar nu renunta: plec din nou. Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti,care ar semnifica evadarea din propria carcera, din propriul destin, din propria captivitate. Drama se incheie cu o replica ce sugereaza increderea pe care i-o da regasirea sinelui, cunoasterea propriilor capacitati de actiune, concluzionand ca e greu sa fi singur si simbolizand un nou inceput: razbim noi cumva la lumina. Gestul sinuciderii si simbolul luminii din final sunt o incercare de impacare a omului singur cu omenirea intreaga, o salvare prin cunoasterea de sine, ca forta purificatoare a spiritului, ca o primenire sufleteasca. Aceasta drama este o parabola, deoarece, printr-o alegorie, adica un sir de metafore, Sorescu ofera o pilda de viata, din care omul simplu sa invete ca totdeauna puterea, energia si solutia de a iesi dintr-o situatie limita se afla numai la sine, in propria capacitate de supravietuire. Iona, personaj principal si eponim, pescar pasionat, intruchipeaza omul obisnuit ce nazuieste in viata spre libertate, aspiratie si iluzie, idealuri simbolizate de marea care il fascineaza. El incearca sa-si controleze destinul, sa-l refaca. In parabola Iona, Marin Sorescu adanceste multitudinea simbolurilor prin ambiguitate, ironie,si limbaj aluziv. Iona aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Renuntarea la concretul istoric, situarea in atemporal, rescrierea mitului biblic cu trimitere spre actualitate, sunt trasaturi ale teatrului modern. Sensul ultim al textului este ideea ca singura cale de-ati proiecta viitorul este constientizarea trecutului.