Moromeții- relația dintre două personaje

Scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelică a literaturii române, opera sa literară
îmbinând viziunea realistă a lumii cu cea modernă. Opera literară ,,Moromeții” este publicată în două
volume, volumul 1 în 1955 și volumul al 2-lea în 1967. Diferența de 12 ani dintre cele două volume nu
schimbă cu nimic stilul elaborării narative, iar evenimentele curg fluent unele din celelalte.
Ilie Moromete este personajul principal al romanului ,,Moromeții” de Marin Preda. Acesta este
un țăran mijlocaș din satul Siliștea Gumești din Câmpia Dunării. Moromete este soțul Catrinei și tatăl
a șase copii Paraschiv, Achim, Nilă, Tita, Ilinca și Niculae proveniți din două căsătorii. Acesta este
fratele Guicăi cu care nu se înțelege deloc pentru că mutat-o din casă. Personajul ocupă poziția
centrală de pater-familiae în cadrul familiei. Ilie Moromete este ironic luând în râdere spusele Catrinei,
dar și pe copii și pe vecini. Este tipul de om care are harul de a disimula și de a ascunde anumite
lucruri, pentru că, deși este pus în situația de a plăti impozitul, încearcă să amâne . Este inteligent,
având capacitatea de a cunoaște oamenii. Este mândru şi dispreţuitor faţă de Bălosu, pe care îl înjură
întotdeauna, în gând. Este autoritar și ironic cu baieții, însă în spatele atitudinii dure se poate ghici și
dragostea pe care le-o poartă, simțindu-se responsabil pentru soarta lor. La început este vorbăreț, iar la
finalul romanului va fi tăcut și închis în sine. Este tipul țăranului filozof, deoarece este în stare să
mediteze atât asupra unor probleme personale, cât și asupra unor probleme generale.
În comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție, reprezintă tipologia femeii simple,
bine ancorate în mediul rural. Aceasta își asumă rolul casnic, specific oricărei femei în epoca
respectivă, considerată fără putere de influență în societate. În familie are atât rolul mamei vitrege
pentru fiii lui Moromete, adeseori intrând în conflict cu aceștia, cât și cel al mamei autoritare, care
printr-o atitudine rece și distantă controlează situația. Spre deosebire de Ilie, Catrina judecă într-o
manieră simplă, bazată pe un instinct ce vizează pragmatismul. Singurul său obiectiv în măsură să îi
aducă confort psihic este să devină coproprietară a casei lui Moromete. Amânarea acestei promisiuni îi
generează un conflict interior, care o va determina în final să îl părăsească pe Moromete. La fel ca
Moromete, Catrina este pe de o parte o fire intransigentă, iar pe de altă parte este o fire extrem de
religioasă, refugiul în credință salvându-i sufletul și ajutând-o să depășească sentimentul de vinovăție
generat de părăsirea fiicei din prima căsătorie. Această atitudine este în opoziție cu natura mai
rațională a lui Moromete.
Relația dintre Catrina și Moromete evoluează înspre o stare conflictuală ce degenerează în ură.
Căsătoria dintre cei doi nu se dovedește a fi un mijloc de a crea echilibru, ci din contră, scoate la iveală
acele trăsături și atitudini specifice celor două personalități diferite, ce contrastează puternic, ducând la
incompatibilitate. Această relație conflictuală se face simțită încă de la începutul operei, însă o lungă
perioadă de timp conflictul este în stare latentă, prilej cu care se evidențiază grija Catrinei față de
zbuciumul sufletesc al soțului.
O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este scena cinei, care pare un ceremonial atemporal
ce va dăinui permanent în satul românesc. Descrierea acesteia se realizeaza lent, prin acumularea detaliilor.
Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale condusă de un tată autoritar,
dar ,,semnele” din text dezvăluie conflictele mocnite dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o
familie formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei
prefigurează iminenta destrămare a familiei: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea
dinafara tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară”. Catrina este întoarsă
spre oalele cu mâncare, semn că ea se ocupă de gospodărie. Ilinca, Tita și Niculae, copiii ei, stau lângă mamă, de
cealaltă parte a mesei față de frații lor vitregi, de ura cărora parcă încearcă să se protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina
ca pe o parteneră de viață, ci ca pe o persoană obligată să asigure stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent.
Ilie Moromete vede în soția sa doar un factor de stabilitate în familie, care trebuie să se preocupe atât de munca de la
câmp, cât și de confortul său și al celorlalți membri ai familiei. De aceea, femeia este copleșită de treburi,
împărtășindu-se între muncile câmpului și treburile gospodărești. Catrina îi reproșează lui Ilie lipsa de înțelegere și de
ajutor, dar răspunsul lui susține acest conflict ce pare să nu îl intereseze „taci, fă, din gură!… Vezi-ți, fă, de treabă…
Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu suntem surzi!”

O altă secvență epică cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete alege în mod
autoritar să taie salcâmul, fără a ține cont de părerea celorlalți, semn că doar decizia lui contează. Acesta nu
ascultă nicio părere, superioritatea sa fiind și aici bine conturată prin imaginea unui tată ce impune propriile
reguli fără a auzi vocile celor din jur. Ilie Moromete taie salcâmul pentru a achita datoriile familiei, fără a vinde
pământ sau oi. De aceea, răspunsul lui la întrebarea lui Nilă, care vrea să știe de ce taie salcâmul, pare îndreptățit: ,,Ca
să se mire proștii!”. Astfel, modul autoritar în care va alege să tăie salcâmul, duminica în zori, în timp ce în cimitir
femeile își plâng morții, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, dar și risipirea iluziilor lui
Moromete: ,,Grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici”. Apar ciorile, ca niște semne rău prevestitoare, iar mama,
care știe să citească e frământată de gânduri întunecate. Tăierea salcâmului este o decizie pe care Moromete o ia singur
deoarece Catrina nu lasă impresia unei partenere de viață „asta e din pricină că n-are cu cine discuta, cu sensul că
nimeni nu merită să-i asculte gândurile”. După prăbușirea salcâmului urmează o tăcere de sfârșit de lume, aceasta
însăși părând mai mică, mai urâtă și mai tristă: „Acum totul se făcuse mic”. Înstrăinarea dintre cei doi este aici și mai
evidentă, Catrina, fiind, în momentul tăierii salcâmului, în cimitir unde își găsește alinarea, aflându-se departe de
Moromete.

Un element de structură îl reprezintă conflictul. Unitatea familiei Moromete este măcinată de un triplu
conflict. Unul constă în dezacordul dintre tată şi fiii din prima căsătorie. Aceştia au impresia că tatăl lor economiseşte
banii obţinuţi din cultivarea loturilor pentru a face zestre Ilincăi şi Titei şi pentru a-l da la şcoală pe Niculae. Părerea
celor trei fraţi este întreţinută cu rea voinţă de Guica, sora lui Moromete, care speră de fapt să fie îngrijită de cei trei
băieţi. În cele din urmă, ei fug la Bucureşti cu oile şi caii familiei. Familia intră într-un grav declin financiar. În
volumul al doilea, naratorul arată că Moromete reuşeşte să restabilească echilibrul financiar al familiei vânzând cereale
la munte. El pleacă la Bucureşti după feciori, dar visul lui de a-şi vedea familia reunită eşuează pentru că băieţii refuză
să se intoarcă. După un timp, Nilă moare pe front, iar Paraschiv sfârşeşte tragic, îmbolnăvindu-se de tuberculoză.
Achim reuşeşte să-şi deschidă un magazin alimentar, care mai târziu trece in proprietatea statului. Nici Niculae
Moromete nu rămâne alături de familie. După cum se arată tot în volumul al doilea, el nu reuşeşte să ajungă învăţător
după cum dorea, ci intră într-o şcoală de partid, devenind activist.
Al doilea conflict, prezentat mai amplu în al doilea volum, este cel dintre Ilie şi Catrina. Moromete nu reuşeşte nici
măcar să-şi petreacă bătrâneţea alături de soţia sa. Supărată că Ilie a vrut să-şi aducă băieţii de la Bucureşti şi pentru că
nu a trecut casa şi o parte din pământ pe numele ei, Catrina se mută la fiica ei din prima căsătorie.
Al treilea conflict de familie este desfăşurat în volumul întâi. Cei implicaţi sunt Moromete şi sora sa, Maria,
poreclită Guica. Ea ar fi vrut ca fratele ei să nu se recăsătorească şi să o ţină în casă. Moromete însă i-a construit un
bordei departe de casa lui, fapt care a atras ura mistuitoare a Mariei. Ea este autoarea morală a plecării băieţilor celor
mari. Guica moare uitată de nepoţi şi de fratele ei, care nici nu participă la înmormântare.
Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al cărui sistem de valori este
infirmat de alegerea fiilor. Discrepanţa dintre concepţia de viaţă a protagonistului, auoiluzionarea lui referitoare la
rezolvarea problemelor şi importanţa valorilor legate de viaţa spirituală, şi dificultatea de a accepta că acest sistem nu
poate fi perpetuat de copii face din Moromete, aşa cum susţine Nicolae Manolescu, “cel din urmă ţăran în romanul
deruralizării satului”.
Acțiunea romanului reprezintă un alt element de structură reprezentativ pentru relația dintre cele două
personaje..
În prin plan se afla Moromeții, o familie numeroasă, măcinata de nemulțumiri mocnite. Țăran mijlocaș, Ilie
Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământurile familiei sale, pentru a-l transmite apoi
baieților. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim își doresc independența economică. Ei se simt
nedreptățiți pentru că, după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a recăsătorit cu altă femeie, Catrina, și că are încă trei
copii: Tita, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieți pun la cale un
plan distructiv.Ei intenționează să plece la București fără știrea familiei pentru a-și face un rost. În acest scop, ei vor să
ia oile cumparate printr-un împrumut la bancă și al căror lapte constituie principala hrană a familiei și caii,
indispensabili pentru munca la câmp. Prin vanzarea oilor și a cailor ar obține un capital pentru a începe viața la oraș.
Datoria la bancă nefiind achitată, planul celor trei băieți dă o grea lovitura familiei. Achim îi propune tatălui să-l lase
să plece cu oile la București, să le pască în marginea orașului și să vândă laptele și brânza la un preț mai bun în
capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din
lotul familiei pentru a-și putea plăti impozitul pe pământ (“foncierea”). Însă, Achim vinde oile la București și asteaptă
venirea fraților. Dupa amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului, cei doi fug
cu caii și o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-și reface
gospodăria, pentru a plati foncierea, rata la bancă și taxele de școlarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
 Personajul principal al romanului „Moromeții” de Marin Preda, Ilie Moromete, va rămâne în
literatură spiritul unui om contemplativ, inteligent, temperat, un țaran filozof, ce iubește liniștea și mai
ales libertatea, independența de gândire și exprimare a opiniilor.