RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE- ION-ANA

Opera literară ,,Ion’’, aparținând lui Liviu Rebreanu, apărută în anul 1920, a fost
scrisă pe durata a șapte ani, se încadrează în categoria romanului realist-obiectiv, deoarece
autorul mizează pe obiectivitate, acțiunea este ancorată în actualitatea vieții, înfățișând
diverse aspecte sociale, personajele sunt tipice, iar forma adoptată este una echilibrată,
punându-se accent pe exactitatea exprimării. De aceea și viziunea despre lume sau
perspectiva narativă este una obiectivă, întrucât naratorul este omniprezent și omniscient, iar
relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-a, fără vreo implicare afectivă. Un element
esential al structurii acestui roman îl constituie personajele care participă la acțiune și se
încadrează unor anumite tipologii, stabilind între ele diferite relații și fiind purtătoarele
mesajului autorului. Personajele, ca element esential al structurii unui roman realist-obiectiv,
participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind între ele anumite relații.
Aceasta nu înseamnă însă că personajele sunt construite schematic, deoarece ele sunt
prezentate, în mod realist, cu defectele și cu calitățile lor, devenind individualități complexe
și verosimile. În privința relațiilor dintre personajele romanului, acestea sunt numeroase, dar
una dintre cele mai interesante este cea dintre Ion, personajul principal al romanului și Ana,
deoarece este o relație aparte, complexă prin numeroasele asemănări și deosebiri dintre
personaje. Evoluția relației dintre aceste două personaje este evidențiată de scriitor printr-o
serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictelor și
evidențierea relațiilor lor cu celelalte personaje ale romanului sau printr-o diversitate de
procedee de caracterizare sau de tehnică narativă.
Statutul social, psihologic și moral
Ion, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac
nemulţumit de propria condiţie socială, pe care vrea să şi-o îmbunătăţească. În societatea
rurală a satului Pripas, unde condiţia socială a individului este dată de numărul de pogoane de
pământ deţinute, Ion se simte marginalizat social. Şi asta datorită faptului că destinul i-a
hărăzit să trăiască într-o familie în care tatăl a risipit zestrea soţiei. Destinul prestabilit al
protagonistului este surpins încă de la scena horei, printr-o secvență de perspectivă fatalistă,
când naratorul îl surpinde pe Alexandru Glanetașul „abandonat ca un câine la uşa bucătăriei,
sfiindu-se să se amestece în vorbă printre bocotanii satului”. La polul opus al statutului
social se situează Ana, fiica „bocotanului” Vasile Baciu. Femeia devine o ţintă pentru Ion
care profită de nevoia ei de tandreţe şi de afecţiune pentru a pune mâna pe pământurile lui
Vasile Baciu. Cele două personaje par să reitereze destinul părinţilor a căror căsătoriei are la
bază acelaşi motiv al flăcăului sărac şi al fetei bogate. Tatăl lui Ion s-a căsătorit cu Zenobia, o
fată cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatăl Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie bogată, a
păstrat averea, dar şi-a pierdut nevasta. Aşadar, în acest roman care propune o viziune
tradiţională, datele biografice ale celor două personaje au rolul de a avertiza asupra destinului
lor prestabilit. Atât Ion, cât şi Ana vor încerca să forţeze limitele destinului, astfel sfârşind
tragic. Din punct de vedere psihologic, atât Ion, cât şi Ana reprezintă caractere slabe,
suspuse obsesiilor. Ion acţionează obsesiv în dorinta lui de a avea cât mai mult pământ, în
vreme ce Ana îşi doreşte obsesiv afecţiunea lui Ion. Relaţia dintre cele două personaje este
specifică între manipulator şi manipulat. Ion conştientizează nevoia fetei de afecţiune şi
recurge la manipulare pentru a-şi atinge scopul, acela de a intra în posesia pământurilor lui
Vasile Baciu. Orbită de dorinţa de afecţiune şi de protecţie, Ana se lasă antrenată în jocul
malefic al lui Ion. Din punct de vedere moral, existenţa celor două personaje este în lipsa
sferei eticii. Ion este total imoral, pentru că recurge la gesturi necinstite pentru a-și atinge
scopul: o lasă însărcinată pe Ana, făcând-o de rușinea satului, împingând-o în cele din urmă
la spânzurătoare. Ana, la rândul ei, poate fi imorală având în vedere faptul că a acceptat să fie
părtașă la actul erotic înainte de căsătorie. Cu toate acestea, cele două personaje pot fi
absolvite parţial de vină, dar avem în vedere că au acţionat influenţate din exterior. Ion, la
început, pune în aplicare planul de seducere pentru fata „bocotanului” la vorbele aruncate de
Titu Herdelea „Vasile Baciu nu vrea s-o dea de voie, trebuie să-l obligi să o facă”.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care
evoluează relația dintre cele două personaje.
Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei,
prezentată încă din expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion alege să o invite la
joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii.
Prin stilul indirect liber, naratorul omniscient pătrunde în gândurile protagonistului. Cititorul
observă că Ion nu-şi îndreaptă privirea spre ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele care se
mişcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu nişte dinţi albi ca laptele şi cu strungăreță la
mijloc. Faptul că privirea Anei nu este înregistrată de protagonist sugerează că acesta nu are
niciun interes să cunoască sufletul femeii. În schimb îi apare în minte imaginea Floricăi „cu
ochii albăstrii ca cerul de primăvară”. Această secvenţă narativă reliefează relaţia dintre cele
două personaje, faptul că Ion nu o iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.
Imediat după ce află că Ana este însărcinată cu Ion, Vasile Baciu o bate şi o alungă de
acasă. Ajunsă la locuinţa Glanetasului, femeia este întâmpinată de indiferența lui Ion care
continuă să mănânce, tăindu-şi tacticos bucăţile de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de
pantaloni, ridicându-şi privirea spre pântecele Anei, moment în care afişează un zâmbet de
satisfacţie. Este conştient că-n pântecele Anei se află garantul pentru pământurile lui Vasile
Baciu. O trimite apoi pe Ana după tatăl său pentru a discuta condiţiile de nuntă.
Elemente de structură pentru relația celor două personaje
Discursul narativ al romanului dezvoltă o tematică rurală, aducând în prim-plan
problematica pământului în satul transilvănean, Pripas, de la începutul sec al XX-lea. În
societatea rurală, surprinsă de Rebreanu poziţia socială este dată de numărul de loturi de
pământ deţinute. De asemenea, întemeierea familiilor se realizează pe criterii economice.
Astfel, Ion renuntă la iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mâna pe pământurile lui
Vasile Baciu. Într-un război al orgoliilor masculine, Ana nu este decât o victimă a desinului.
Conflictul principal al romanului este exterior şi constă în lupta pentru pământ în satul
Pripas. Protagonistul este răspunzător pentru toate conflictele majore prezente în text: între
Ion şi Simion Lungu, între Ion şi Vasile Baciu, între Ion şi George Bulbuc etc. Modernitatea
romanului constă însă în surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind
scindat între cele două porniri contradictorii: „Glasul pămantului” şi „Glasul iubirii”.
Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt” îi aparţine unui narator
omniscient, omniprezent şi extradiegetic. Acest narator nu idealizează personajele, nu
intervine în existenţa lor, lăsându-le să evolueze spre deznodământ, după năzuinţe şi
slăbiciuni. Omniscienta naratorială se evidenţiază în scenele de perspectivă fatalistă. De
exemplu, imaginea drumului din incipit prefigurează traseul existenţial al protagonsitului, la
fel cum imaginea mâinilor sale „pline cu lutul cleios ca nişte mănuşi de doliu” avertizează
asupra sfârşitului său tragic. De asemenea, imaginea cârciumarului spânzurat avertizează
sfârşitul tragic al Anei.
Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele consacrate de proza
realistă: directe şi indirecte. În capitolul al doilea naratorul oferă informaţii biografice
semnificative pentru evoluţia ulterioară a celor doi. Despre Ion aflăm că era cel mai bun elev
al învăţătorului Herdelea, dar că băiatul a refuzat să-şi continue şcoala pe motiv că „pământul
îi era mai drag ca ochii din cap”. Despre Ana ni se spune că a rămas orfană de mamă, nevoită
fiind să trăiască lângă un tată sever şi alcoolic. Aceste elemente biografice sunt semnificative
pentru a înţelege comportamentul obsesiv al celor două personaje: Ion îşi doreşte pământ, iar
Ana, afecţiune. Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia dintre personaje se constitue în
adevărate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe lângă mijloacele consacrate de caracterizare
autorul foloseşte şi modalităţi moderne: monologul interior şi stilul indirect liber.
Concluzie
Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea
tradiţională privind relaţia omului în raport cu destinul. Omul tradiţional crede într-un destin
prestabilit. Încercarea de a forţa limitele destinului, de a-l depăşi, are consecinţe tragice. Cele
două personaje au încercat să atingă fericirea, să se opună destinului şi, de aceea, au sfârşit
tragic. Prin Ion şi Ana, personajele purtătoare de semnificaţie a mesajului transmis prin
discursul narativ, scriitorul transilvănean şi-a exprimat viziunea asupra unei existenţe tragice,
în text resimțindu-se influențe ale naturalismului.