Moara cu noroc – nuvela psihologica, clasicista, realista

Creatia literara a lui Ioan Slavici apartine perioadei marilor clasici, influentand

cultura romana de la finalul secolului al XIX-lea alaturi de operele lui Ion Creanga, I.L.
Caragiale si Mihai Eminescu. Acesti autori s-au bucurat de sprijinul asociatiei
“Junimea”, condusa de Titu Maiorescu, textele lor fiind publicate in revista
„Convorbiri literare”. Originalitatea operei lui Ioan Slavici constă în faptul că nuvelele
sale se caracterizează printr-o tonalitate sobra a limbajului, claritatea exprimării,
tendința evident moralizatoare, veridicitate și folosirea analizei psihologice.
Nuvela „Moara cu noroc” a fost publicata in 1881 in volumul „Novele din
popor” si se remarca prin complexitatea actiunii si constructia riguroasa a personajelor.
Degradarea morala a protagonistului dominat de dorinta inbogatirii este reflectata prin
imbinarea temei banului cu cea a familiei. Opera este o nuvelă realistă prin lipsa
idealizarii situatiilor cotidiene, prin verosimilitatea întâmplărilor, intrigii și personajelor,
obiectivitatea perspective narative, surprinderea relației dintre om și mediul în care
trăiește, prin prezența personajelor tipice societatii contemporane autorului.
Caracterul de proza psihologica este conferit de folosirea monologului interior,
surprinderea gesticii și a mimicii și a stilului indirect liber ca modalități de redare a
trăirilor și frământărilor protagonistului.
Titlul nuvelei are atat rolul denotativ de a fixa reperul spatial al
desfasurarii evenimentelor, cat si un sens conotativ desemnand un loc damnat in care
personajele isi implinesc destinul tragic. Moara este descrisa ca o ruina, inconjurata de
elemente primejdioase, lucru evidentiat de prezenta a cinci cruci. Hanul este luat in
arenda de Ghita care isi abandoneaza meseria de cizmar si devine carciumar pentru a
imbunatati situatia materiala a familiei. In toata opera lui Slavici, ideea de noroc este
sinonima cu destinul. Moara si hanul sunt toposuri ce reprezinta initierea, o rascruce de
intalnire a fortelor binelui si raului, la granita dintre viata si moarte. Sintagma ,,cu noroc”
are de asemenea un dublu sens: pe de-o parte, indică norocul avut de Ghiță când reușește
să castige cu ușurință banii ce pot asigura prosperitatea familiei sale, iar pe de altă parte,
este o expresie a nenorocului pe care și-l atrage prin deciziile pe care le ia. Aceasta
sintagma creioneaza si tema destinului incert, anunțat încă din incipit de cuvintele
bătrânei: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci
linistea colibei tale te face fericit”. Cuvintele bătrânei reprezintă vocea auctorială,
moralizatoare, fiind un avertisment legat de valorile ce ar trebui prețuite si au rol
anticipativ, anunțând cele două laturi ale conflictului interior al lui Ghiță: dragostea
pentru familie și dorința de îmbogățire. Descrierea locului se face în manieră realista
si are valoare anticipativa, folosindu-se tehnica detaliului obiectiv și cea a detaliului
semnificativ: pustietatea locului, dificultatea parcurgerii drumului către moară, trunchiul
de copac ars, corbii care dau roată morii.
Textul este structurat in 17 capitole, actiunea desfasurandu-se in zona Ineului, in
a doua jumatate a sec. al XIX-lea. Naratiunea debuteaza in preajma sarbatorii de Sf.
Gheorghe si se incheie, simetric, dupa un an, in ziua de Paste. Ambele sarbatori sunt
asociate unei victorii a binelui asupra raului, iar confruntarea Sf. Gheorghe cu balaurul e
reluata in conflictul dintre Ghita si Lica, insa acesta din urma se dovedeste mai puternic.
O scena semnificativa in constructia protagonistului este cea a înfruntării între
Ghiță și Lică ce are loc în capitolul V. Anticipand pericolul reprezentat de Lica, Ghiță și-
a cumpărat câini, pistoale și l-a angajat pe Marți. Desi Lică își face apariția la moară
însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a
nu se lăsa umilit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la rândul său
condițiile. Tensiunea situatiei este redata astfel: „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față,
hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul”. Totuși, din acel moment, Ghiță va
porni o lupta zadarnica atat cu ceilalți, cat mai ales cu sine însuși, prin acceptarea
colaborarii cu Lică, primul gest dintr-o serie de compromisuri.
Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al judecății. Ghiță și-a pierdut
autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este pe
deplin conștient de gravitatea faptelor in care este implicat fără voia lui, se simte vinovat
și suferă mai ales din cauza suspiciunii celor din jur si a compromiterii morale a
familiei. Lică este cel care domină acum întreaga situație prin rapiditatea deciziilor si
actiunilor, abilitatea aproape malefica de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei
comunitatii.
Incipitul si finalul au o nota evident moralizatoare, sugerand ca fericirea nu
consta in acumularea averii, ci in linistea caminului. De aici se desprind temele
secundare ale nuvelei, iubirea matrimoniala si echilibrul familiei. Incipitul si finalul
se afla intr-o relatie de simetrie, conferind textului o structura clasica, de cerc inchis.
Nuvela debuteaza cu discutia dintre Ghita si soacra sa, aceasta fiind cea care se opune
mutarii la han. Intreaga nuvela va demonstra adevarul spuselor intelepte ale batranei,
crezul moral al acesteia fiind reluat in final „simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa
le-a fost data”. Reiese astfel o viziune asupra fericirii construite pe valori precum
familia, cinstea si harnicia, ci nu pe prosperitatea materiala dobandita prin mijloace
necurate.
Fiind o nuvela realista si psihologica, opera se construieste in jurul unor conflicte
puternice, atat exterioare, intre Ghita si Lica sau Ana si Ghita, cat mai ales
interioare, fiind subliniata atat transformarea morala a lui Ghita, precum si raporturile lui
cu ceilalti. Este impresionanta analiza psihologica, modalitate literara modernista,
care indica originalitatea scrierii lui Slavici.
Naratorul este obiectiv, omniscient, omniprezent si neimplicat, relatand
evenimentele la persoana a treia, insa evidentiaza reactiile protagonistului si conflictul
interior care ii zdruncina caracterul si viata.
Deznodamantul inchide cercul tragic prin moartea personajelor principale:
Ana este ucisa de Ghita, Lica se sinucide, iar Ghita este impuscat. Arderea din final a
morii reprezinta o purificare, „din toate cele nu se alesese decat praful si cenusa”.
Simbolistica initiala a drumului spre moara se completeaza in final cu cea a drumului
vietii care continua si dupa tragedie, mama Anei „lua copiii si pleca mai departe”.
Opera literara „Moara cu noroc” este o nuvela psihologica deoarece prezinta
toate trasaturile acestei specii literare: este analizat in profunzime conflictul interior
al protagonistului, urmareste procesul instrainarii lui Ghita atat de familie, cat si de
propriul cod etic si evidentiaza transformarile morale si comportamentale ale
personajelor centrale.