Ștefan Gheorghidiu-caracterizare

Romanul “Ultima noapte de dragoste prima de dragoste, intaia noapte de război” de

Camil Petrescu este publicat in 1930 și prezinta, ca tematica, drama intelectualului lucid, în
raport cu doua experiente capitale: iubirea și războiul, prin care eroul central spera sa-si
gaseasca identitatea.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, indeplinind totodata rolul
de narator. El consemnează la persoana intai, în mod subiectiv, experiența proprie în raport
cu doua coordonate esentiale ale destinului său, iubirea și războiul.
Acesta intruchipeaza tipul intelectualului lucid, aflat în căutarea absolutului, care se
autoanalizeaza în raport cu realitatea obiectiva a razboiului și cu cea interioara a propriilor
amintiri despre povestea de dragoste trăită alături de Ela.
Portretul acestuia prinde contur pe parcurs, prin acumulare de date esențiale asupra
devenirii sale. Absolvent al Facultății de Filozofie, Ștefan se simte familiar în lumea cărților.
Relația cu Ela se fundamenteaza inițial pe orgoliu “, începusem totuși sa fiu măgulit de
admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de patimas iubit
de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei
mele iubiri.”
Individul superior nu poate concepe iubirea decât în varianta sa ideala, ca pe o cale
de cunoaștere a absolutului, prin unirea spirituala a doua suflete-pereche.
Aflat în prezentul frontului el trăiește drama neimplinirii erotice, căci povestea sa de
iubire se afla sub semnul incertitudinii. Încă din primul capitol al cărții, personajul-narator își
relevă superioritatea, evidenta prin interventia sa impulsiva declansata de un fapt divers
discutat la popota. Concepția particulara asupra iubirii trădează idealismul sau, considerand
ca iubirea reprezinta o regasire a sinelui prin celălalt membru al cuplului. Consimtind la
iubirea absoluta, partenerii “au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”.
Memoria esențială a personajului, declanseaza involuntar, reda cu minuțiozitate
etapele semnificative ale poveștii de dragoste. Dacă inițial trăiește fericirea unei relații
perfecte, în condiții de existență modestă, intervenția moștenirii în viața celor doi strica
echilibrul cuplului. Stefan dovedeste un caracter puternic, nelasandu-se influentat de partea
materiala și fiind considerat de reprezentanții acestei lumi un inadaptat. Mostenirea
declanșează conflictul sau interior, căci spre deosebire de el, Ela este tot mai captivata de
lumea nouă a mondenitatii.
Fire pasionala și reflexiva, Ștefan disecă fiecare gest sau vorba a acesteia, în
vederea elucidării propriei dileme interioare. Excursia de la Odobesti reliefează gelozia
personajului, a cărei sotie acorda importanta unui anumit domn G, cu care ar fi putut avea o
relatie extraconjugala. Gheorghidiu respinge însă ideea ca ar fi gelos, considerand-o
neconforma cu idealurile sale.
Hipersensibil și orgolios peste masura, Gheorghidiu reda în amănunt chinurile
dezamagirii in iubire, care îi transforma existenta într-o tortura. Nemaisuportand
frământările sufletești, dar dorind totodata sa participe activ la orice experienta
fundamentala, acesta se inroleaza involuntar, in mod orgolios, inlocuind drama personala a
deziluziei cu cea colectiva a confruntarii cu moartea.
Drama razboiului opreste treptat drama neimplinirii erotice, personajul
completandu-si propria identitate cu noi experiențe vitale. Intoarcerea în lumea careia ii
apartine scoate la iveala o identitate totala fata de femeia, care nu a fost capabilă a se
ridica la rangul de ideal al sau.
Dintre modalitățile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este
realizat, mai ales prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, gânduri, limbaj,
gesturi, atitudini și din relațiile cu celelalte personaje.
Caracterizarea directa este realizata rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor
personaje, precum cea a lui Nae Gheorghidiu: “N-ai simt practic” sau aceea pe care i-o
adresează Ela lui Ștefan cand soțul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei de
la Odobesti: “Esti de o sensibilitate imposibilă”.
În acest roman subiectiv, de analiză psihologică, este folosita adesea
autocaracterizarea: “Eram alb ca un om fara globule roșii”, “Eram înalt și elegant”.
Pentru observarea propriilor trăiri se utilizează procedee specifice romanului
psihologic precum introspecția( “Niciodată nu m-am simțit descheiat de mine însumi, mai
nenorocit”), autocaracterizarea lucida( “simteam din zi in zi, departe de femeia mea, ca voi
muri”), monologul interior( “Nu pot gandi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atata
incordare, s-au rupt ca niște sfori putrede”), fluxul conștiinței.
O prima scena în care orgoliul lui Gheorghidiu iese la iveala, este cea din primul
capitol- discuția de la popota prilejuită de un proces în urma căruia un bărbat din societatea
buna, care și-a ucis nevasta infidela, a fost achitat. Afectat în plan interior de tema
conversatiei, Gheorghidiu are o izbucnire dura, uimindu-și camarazii: “Discuția
dumneavoastră e copilaroasa și primara. Nu cunoasteti nimic din psihologia dragostei”.
O alta secventa narativa semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este
aceea a mesei în familie din casa batranului avar, Tache, unchiul lui Ștefan Gheorghiu.
Astfel, de Sfantul Dumitru, Ela și Ștefan sunt invitați la masa la Unchiul Tache, unde, Nae
Gheorghidiu ironizeaza căsătoria din dragoste cu o fata saraca, pe care i-o reproseaza atât
lui Ștefan, cat și tatălui sau mort, Corneliu, pe care il acuza ca nu i-a lăsat nicio moștenire
fiului. Ștefan încearcă să-și apere tatăl și le spune unchilor lui ce crede despre ei.
Unchiul Tache este impresionat de izbucnirea de sinceritate a lui Ștefan și îi lăsa
acestuia din urmă cea mai însemnată parte a averii.
Spre deosebire de romanele tradiționale, in care conflictul este exterior, în romanul
lui Camil Petrescu principal este conflictul interior. Acesta se desfășoară în conștiința
personajului narator, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii fata
de soția sa, Ela. Principalul motiv al rupturii dintre cei doi este implicarea Elei în lumea
mondenă, pe care eroul o disprețuiește. Asadar, conflictul interior se produce din cauza
diferenței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare.
Contradictiile dintre lumea ideala pe care și-o construiește intelectualul în plan
interior și datele realității exterioare produc framantari de conștiință și sunt supuse
introspectiei și analizei lucide.
 Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relatia protagonistului
cu societatea. Acesta este plasat in categoria inadaptatiilor social.
Din punctul de vedere al compoziției, romanul așa cum arată și titlul, cuprinde doua
parti care indica și temele romanului: prima parte este relatarea iubirii dintre Ștefan
Gheorghidiu și soția sa Ela, iar partea a doua este jurnalul eroului aflat pe frontul Primului
Război Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, în timp ce a doua valorifica jurnalul
de campanie al autorului, articole și documente din epoca, ceea ce confera autenticitate
textului.
Desi distincte, cele doua parti ale romanului sunt unificate de prezenta unei singure
conștiințe, precum și de un artificiu compozitional.
In concluzie, Ștefan Gheorghidiu este capabil de o mare finețe a analizei, nesigur
insa pe el, mânat de o necontenită nevoie de a se verifica. Rămâne un intelectual profund
prin trăirea autentică a experienței cunoașterii și dramatismului interogatiilor sale lăuntrice.