“Ultima Noapte de Dragoste Intaia Noapte de Razboi” –

Camil Petrescu (1930)

1.Introducere
Modernismul este un curent literar din perioada interbelică care apare ca o
reacție împotriva realismului. Aceste se caracterizează prin perspectiva narativă
subiectivă și mediul urban sau citadin, temele acestor opere fiind întrebările
existențiale ale omului modern, apelându-se la analiza psihologică.
Camil Petrescu a fost un mare si cunoscut poet, prozator și dramaturg interbelic
modernist, creator al romanului subiectiv în literatura română, adept al
sincronismului lovinescian. Acesta preia tehnica memoriei involuntare de la
scriitorul francez Marcel Proust.
   Romanul este publicat în anul 1930, într-o perioadă de efervescență culturală,
când în literatura româna se manifestă două mari curente literare: Modernismul,
promovat de criticul E. Lovinescu în revista și la cenaclul "Sburătorul" și
Tradiționalismul manifestat în jurul revistei "Gândirea" a lui Nichifor Crainic.
Romanul se încadrează în Modernism prin autenticitate, substanțialitate, timp
subiectiv, tehnica jurnalului, noul tip personaj și stilul anticalofil.

2.Trasaturi curent
 Autenticitatea derivă din folosirea persoanei I, conform concepției
autorului: "Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I". Romanul nu mai este
un act de invenție, ci de cunoaștere și autocunoaștere, căci teatrul acțiunii
se mută din planul exterior al faptelor către cel interior al conștiinței, opera
având astfel aspectul unei confesiuni. Eroul, Ștefan Gheorghidiu, analizează
reacțiile și cuvintele celorlalți, dar și propriile trăiri, ilustrând tipul
intelectualului superior.
 Timpul nu mai este cronologic, ci evenimentele sunt analizate în funcție
de memoria afectivă. Naratorul folosește analiza și autoanaliza pentru a
înțelege lumea și pentru a se elibera de trecut. În capitolul I, „La Piatra
 Craiului, în munte”, în primăvara anului 1916, eroul se află pe front ca tânăr
sublocotenent. Capitolele 2-5 reprezintă retrospectiva celor doi ani și
jumătate de căsătorie (1914-1916), iar în ultimul capitol se revine în 1916,
când eroul pleacă la Câmpulung în permisie, chemat acolo de soția sa, Ela.
Cartea a II-a are la bază jurnalul de front al autorului din Primul Război
Mondial ,, împrumutat cu amănunte cu tot eroului,,.

3.Tema si doua scene semnificative

Tema o reprezintă condiția intelectualului superior ce trăiește două
experiențe: iubirea și războiul. El crede în dragostea absolută, dar realitatea
nu permite atingerea acestui absolut. Eroul înțelege că drama colectivă a
confruntării cu moartea în război este superioară dramei individuale.
  O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de la popotă ce
conturează noul tip de personaj și reprezintă stimulul exterior al
memoriei involuntare. Se discută despre o știre conform căreia un
bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat. Ofițerii emit păreri
diferite, iar Ștefan Gheorghidiu așteaptă "cu suflet de slugă" un moment
prielnic să ceară permisie. Refuzat, îi jignește pe superiori ("discutați mai
bine ce vă pricepeți") și astfel își demască inadaptarea, dar și suferința
interioară determinată de o dramă a geloziei. Pentru el "O iubire mare e
mai curând un proces de autosugestie" și crede că "cei ce se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt".
  A două scenă reflectă punctul culminant al suferinței din dragoste, căci
eroul bănuiește că Ela îl înșală cu domnul G. Ei pleacă la Odobești într-un
grup mare, dar drumul și cele trei zile petrecute acolo devin un prilej de
nesfârșită suferință. Ștefan analizează cu luciditate fiecare gest al Elei și
îi conferă proporții catastrofale neputând suporta atenția pe care soția
sa o acordă celuilalt. Ela face lucruri pe care Ștefan credea că ea le face
doar pentru el. Întorși la București, ei se despart o vreme, apoi se
împacă, iar personajul pleacă pe front voluntar, dezamăgit de atitudinea
soției. El afirmă "n-am fost niciodată gelos, deși am suferit din cauza
iubirii" și trăiește nu doar o dramă a iubirii, ci și una a cunoașterii,
acceptând cu durere faptul că nu există iubire absolută. În final cei doi se
 despart definitiv, nu pentru că are dovada trădării, ci pentru că nu o mai
iubește.

4.Doua elemente de structura si compozitie

  Un prim element de compoziție este titlul deoarece el anticipează cele
două teme ale romanului numit inițial "Proces-verbal de dragoste și război",
titlu ce sugerează intenția autorului de a nota cu mare precizie faptele și
trăirile în defavoarea laturii artistice (stil anticalofil). Titlul următor
surprinde și ideea incertitudinii eroului exprimate prin repetiția cuvântului
"noapte", dar și faptul că o experiență este depășită cu ajutorul celei de a
doua. Războiul și iubirea sunt trăite la modul absolut; înțelegerea faptului
că nu există o iubire perfectă atrage după sine o prăbușire sufletească a
personajului. Războiul îl vindecă sufletește, căci devine conștient că drama
colectivă este superioară celei individuale.
 Un al doilea element este perspectiva subiectivă, ,,împreună cu”, faptele
fiind relatate la persoană I de către un narator intradiegetic, actorial,
implicat în acțiune ca personaj. Focalizarea este internă și ilustrează
unicitatea perspectivei. Ștefan Gheorghidiu, personajul narator, un alter
ego al autorului, filtrează realitatea prin propria conștiință în căutarea unor
certitudini și manifestă ironie la adresa societății burgheze. El este, așa cum
afirma G. Călinescu ,,un filozof într-o lume de neștiutori de carte care îl
păcălesc și îi fură o parte din avere”, ,,un inadaptat superior, hipersensibil și
orgolios, aflat în căutarea absolutului”.

5.Concluzie
În concluzie, tema și viziunea sunt redate din perspectiva intelectualului
superior, un analist lucid al realității ce consideră că "luciditatea nu omoară
voluptatea, ci o sporește". Naratorul utilizează tehnici de analiză psihologică
precum fluxul conștiinței, introspecția, monologul interior, tehnici moderne ce
conferă autenticitate romanului.