Morometii

de Marin Preda
1. Incadrare in context
In perioada postbelica, cultura si literatura romana sunt aproape in
totalitate acaparate de sfera politicului si subordonate formulei estetice a
realismului socialist. De aceea, scriitorii nu mai constituie familii de spirite, ca in
perioada interbelica, ci trebuie considerati izolat, fiecare incercand sa creeze o
formula estetica personala.
Opera lui Marin Preda reprezinta o noua varsta a romanului romanesc, ca
formula estetica se incadreaza in realismul postbelic (neorealism) si ilustreaza
“sfarsitul romanului doric prin renuntarea partiala la omniscienta” (N. Minolescu).
La fel ca Liviu Rebreanu, Marin Preda debuteaza cu un volum de nuvele, inspirate
din universul rural, intitulat “Intalnirea din pamanturi” (1948) prin care se
anticipeaza romanele ulterioare. Textele lui Preda abordeaza o problematica
diversa (soarta taranimii, fresca societatii romanesti din preajma celui de-al Doilea
Razboi Mondial, destinul uman, libertatea morala a individului), avand ca tema
generala relatia omului cu timpul si istoria.
Prin primul volum al romanului “Morometii” se pune capat unei
controverse din literatura si critica romaneasca referitoare la capacitatea
taranului de a fi personaj de roman. G. Calinescu apreciaza complexitatea
sufleteasca si libertatea de gandire a taranilor lui Preda care sunte capabili sa-si
problematizeze existenta si sa-si analizeze propria conditie.

2. Surse de inspiratie si tematica

Geneza romanului are legatura cu viata scriitorului pentru ca majoritatea
evenimenteleor prezentate in roman sunt inspirate din realitate, din satul natal al
autorului. Silistea-Gumesti, precum si din propria familie. Primul volum apare
dupa o documentare de aproape un deceniu, in 1955, iar cel de-al doilea la 12 ani
distanta, in 1967. Intentia autorului a fost sa realizeze o tetralogie din cele 2
volume ale romanului “Morometii”, “Delirul” si “Marele singuratic”.
 Tematica operei aduce in prim-plan destinul uman in raport cu timpul si cu
istoria, dar sunt abordate si alte teme precum: familia, viata satului cu
mentalitatile si obiceiurile specifice, statutul femeii in societatea rurala, forta
iubirii de a schimba destine, conflictul dintre generatii, puterea sociala si
implicatiile ei, libertatea de gandire si exprimare.
Cateva scene din roman devin emblematice pentru profilul uman al
protagonistului, dar si a lumii pe care o reprezinta. Prima dintre ele este scena
cinei Moromatilor care deschide romanul si anticipeaza evolutia relatiilor din
familie. Se poate observa in aceasta scena o familie de tip traditional, in care tatal
este capul familiei. Familia mananca la o masuta joasa, cu 3 picioare, pastrata de
protagonist din cealalta casatorie, ca si cum ar vrea sa permanetizeze principiile si
relatiile familiale din trecut, “urmele de tigaie” pot fi interpretate ca simbolice
rani ale timpului ce nu pot fi sterse din constiinta lui Moromete, ca un fel de “vina
tragica” pe care o poarta in sine. Cei 6 copii sunt asezati de o parte si de cealalta a
mesei, mama apare ca un factor mediator, iar tatal ca o prezenta autoritara
(“Moromete satatea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua
odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare.”). Singurul care parea sa nu-si
fi gasit locul este Niculae, mezinul familiei, care nu are loc la masa si pare strain de
celilalti. Analizand aceasta scena, Ovid Crohmalniceanu considera ca ea reprezinta
“prima schita a psihologiei Morometilor”.
Scena taierii salcamului inchide in sine un dramatism sacrificial comparabil
cu moartea unui om, pnetru ca “salcamul in discutie este dublul vegetal al lui
Moromete. Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt.” (Eugen Simion).
Taierea copacului este proiectata pe un fundal vizual si auditiv care amplicica
dimensiunile actului: inainte de rasaritul soarelui, duminica dimineata, cand
femeile isi bocesc mortii in cimitir, iar la orizont se vede rasaritul de soare
sangeriu. Nu intamplator, copacul “se impotrivi o clipa”, pana cand “ca un animal
bolnav care fusese ucis” renunta la lupta. Printr-un discret proces de
metamorfozare, autorul transfera identitatea protagonistului in trupul salcamului,
care “strajuia prin inaltimea si coroana lui stufoasa”, la fel cum Moromete era
simbolicul stapan al acelei lumi.
Lumea Morometilor isi pierde sacralitatea si odata distrus arborele sacru,
haosul se va instaura treptat.
 3.Structura si compozitie
In primul volum, discursul narativ este coerent si are o structura circulara,
deoarece incipitul si finalul sunt construite simetric pe tema timpului. Primele
randuri din roman sunt realizate in maniera prozei realiste prin fixarea cu
exactitate a cronotopului: “In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al
Doilea Razboi Mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare”.
Naratorul obiectiv se opreste in continuare asupra prezentarii familiei Moromete,
intoarsa sambata seara de la camp. Se poate observa ca partea expozitiva
avertizeaza asupra unei reale lipse de comunicare intre membrii familiei: cele 2
fete, Tita si Ilinca, se duc sa se scalde, baietii mai mari se retrag pentru a se odihni,
Catrina se grabeste sa pregateasca masa, in vreme ce Ilie Moromate iese la poarta
pentru a-si cauta un partener de dialog.
Finalul primului volum aduce in prim-plan problematica timpului, diferita
insa fata de cea surprinsa in incipit: “trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al Doilea
Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare”. De fapt, aceasta dubla perspectiva
temporala reflecta cele 2 realitati conturate in romanul “Morometii”: una
iluzorie, a lui Ilie Moromete si una pragmatica, a timpului istoric. Intregul discurs
narativ a surprins modul in care timpul obiectiv, istoric, invadeaza timpul
subiectiv, interior al protagonistului si de aceea romanul poate fi perceput ca
povestea spulberarii unei iluzii.
Incipitul volumului al 2-lea este reprezentat de interogatia retorica: “In bine
sau in rau se schimbase Ilie Moromete?” care anticipeaza schimbarile dramatice
din viata personajului si trecerea acestuia intr-un plan secundar. Moartea lui
Moromete din finalul volumului are valoare simbolica pentru prabusirea satului
patriarhal, iar replica rostita de acesta pe patul de moarte si adresata doctorului
exprima crezul sau si anume importanta pe care trebuie individul sa o acorde
libertatii morale si de gandire: “Domnule, eu intotdeauna am dus o viata
independenta”.
Din punct de vedere compozitional, in cadrul primului volum se delimiteaza
secvente ample care cuprind desfasurarea actiunii. Prima parte cuprinde aproape
jumatate din volum si consemneaza evenimentele petrecute sambata seara, cand
Morometii se intorc de la camp, pana duminica noaptea, cand Polina, fiica lui
Tudor Balosu, fuge cu Birica. In cadrul aceste secvente se remarca mai multe
scene importante, dintre care pot fi mentionate cina Morometilor, taierea
salcamului, premilitaria, intalnirea din poiana lui Iocan, venirea agentului fiscal si
jocul calusarilor de Rusalii.
A 2-a macrosecventa epica se deruleaza pe parcursul a 2 saptamani, incepe
cu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti si se incheie cu serbarea scolara la care
Niculae ia premiul I. Cea de-a 3-a parte a volumului, de la seceris pana la sfarsitul
verii, se incheie cu fuga baietilor din prima casatorie, Paraschiv si Nila. Ilie
Moromete afla de la un negustor de gaini ca Achim nu se mai intoarce cu oile de
la Bucuresti, iar ceilalti 2 se pregatesc sa fuga de acasa dupa seceris. In finalul
volumului I, dupa plecarea flacailor, Moromete este nevoit sa vanda o bucata de
pamant pentru a-si plati datoriile si pentru a-l da pe Niculae la scoala. Cele 3 parti
confera echilibru compozitiei, fiecare parte incepand cu o prezentare de
ansamblu: cina, prispa, secerisul.
Volumul al II-lea se constituie intr-un ecou literar al schimbarii care
destabilizeaza societatea romaneasca in perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi
Mondial. Intregul volum este construit pe baza tehnicii rezumatului, este
structurat in 5 parti si prezinta viata rurala pe o perioada de un sfert de secol
(pana in 1962). Evenimentele sunt prezentate in acest volum prin alternarea
planurilor, prin condensari semnificative ale materialului epic, observandu-se
anumite elipse care se detoreaza multitudinii faptelor imposibil de curpinis intr-o
naratiune lenta, ca in primul volum.
Conflictul este un element esential in orice roman, in cazul romanului
“Morometii” remarcandu-se conflicte diverse si diferite in functie de volum. In
primul volum, conflictele exterioare pe care le dezvolta discursul epic sunt
urmarite le nivel ideologic sau la nivel familial. Primul conflict este reprezentat de
confruntarea dintre mentalitatea traditionala, conservatoare a lui Ilie Moromete
si cea capitalista, la care adera fii sau mai mari ( pentru Moromete este foarte
importanta unitatea familiei si pastrarea pamantului, iar pentru fii sai, estentiala
este independenta la oras). Apare un conflict intre protagonist si sotia sa,
Catrina,pentru ca acesta nu si-a tinut promisiunea de a trece casa si pe numele ei,
dupa ce ii vanduse un lot de pamant in timpul secetei. Un al 3-lea conflict se
desfasoara intre Moromete si sora sa, Maria (Guica), aceasta dorindu-si sa aiba ea
grija de copii, pentru a nu ramane singura la batranete, nefiind de acord cu
casatoria fratelui ei. In plan secundar, se poate observa un conflict intre
Moromete si Niculae, care dorea sa mearga la scoala, in ciuda refuzului tatalui
sau, care considera ca invatatura nu-i aduce niciun beneficiu.
In cel de-al doilea volum, conflictul principal este de natura ideologica,
nascut din contradictia dintre mentalitatea arhaica a taranului cate isi
administreaza singur pamantul si mentalitatea noua, socialista, care
uniformizeaza statutul social si care se bazeaza pe proprietatea comuna a tuturor
si a nimanui. Reprezentantii celor doua mentalitati sunt Ilie Moromete, considerat
“ultimul taran” si Niculae, adeptul “noii religii a binelui si a raului”.
Actiunea romanului se desfasoara pe o perioada de un sfert de secol si
infatiseaza destinul taranului roman la confluenta dintre 2 epoci istorice: inainte si
dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Dimensiunea real-imaginara a spatiului
unde se desfasoara actiunea este realizata, pe de o parte, concret- satul Silistea
Gumesti din Campia Dunarii, iar pe de alta parte, simbolic- stanoaga odistei, casa,
ograda, Poiana lui Iocan, campia etc. Incat criticul Eugen Simion afirma ca:
“Morometii stau sub un clopot cosmic si drumurile mari ale istoriei trec prin
ograda lor”.

4.Personajele
Fiind o fresca sociala a satului romanesc, romanul “Morometii” surprinde
personaje reprezentative pentru diferite categorii sociale si impune o noua
tipologie, “taranul filosof” (Mihai Ungheanu).
Personajul principal al romanului, dar si cel mai important al operel ui
Preda, Ilie Moromete, il are ca model pe Tudor Calarasu, tatal scriitorului, dupa
cum marturiseste aceste in volumul “Imposibila intoarcere”: “Eroul preferat,
Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu”. Acest personaj reprezinta
un tip de taran aparte in literatura romana: un spirit reflexiv, contemplativ,
inteligent si ironic. Personaj exponential, al carui destin exprima moartea unei
lumi, “cel din urma taran”, este o sinteza a conceptiei traditionale asupra
pamantului si a familiei. Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui
personaj, confruntat tragic cu legile implacabile ale istoriei si cu timpul devenit
nerabdator.
Cei 3 fii mai mari reprezinta categoria taranilor dezradacinati, reticienti la
modul de existenta a tatalui lor si traind cu iluzia ca au o viata independenta la
oras. Mezinul familiei, Niculae, in copilarie isi manifesta dorinta de a invata carte,
iar incepand din adoloescenta acesta va crede o perioada in ideologia socialista.
Tocmai din aceasta cauza se remarca in volumul 2 multe discutii polemice cu tatal
sau, reprezentant al mentalitatii traditionale.

5. Arta narativa si stil

Romanul “Morometii” se incadreaza in estetica realista prin elemente de
arta narativa, insa valorifica si aspecte moderne. Evenimentele sunt relatate la
persoana a III-a din perspectiva unui narator obiectiv, omniscient, detasat de
actiune si de personaje, insa omniscienta este limitata pentru ca viziunea
naratorului extradiegetic se completeaza cu viziunea reflectorilor ( Ilie Moromete-
volumul 1; Niculae- volumul 2) si cu cea a informatorilor (Gheorghe al lui
Parizianu).
Limbajul prozei narative se caracterizeaza prin limpezime, prin naturalete, prin
precizie zi prin oralitatea stilului. De asemenea, se poate remarca textul si
subtextul ironic, precum alternarea stilului direct cu cel indirect liber.

6.Concluzie
In concluzie, romanul “Morometii” se inscrie in formula realismului
postbelic si ilustreaza estetica autenticitatii, scriitorul infatisand transformarea
radicala a satului romanesc si a lumii taranesti.